Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 10510/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința Nr._/2015

Ședința publică de la 24 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: N. M. L. G.

GREFIER: T. G. T.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent D. V. M. și pe intimat I. B., având ca obiect plângere contravențională_.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele de mai sus, după care:

Se constată că instanța a reținut cauza spre deliberare și soluționare la data de 17.11.2015, încheierea de ședință de la acea dată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre și a amânat pronunțarea această dată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin plangerea contraventionala inregistata la data de 17.08.2015 sub nr de dosar_, petentul D. V. M. in contradictoriu cu I. B. a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._/02.08.2015 iar in subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul .

In fapt, arata ca la data de 02.08.2015 a fost sancționat contravențional cu suma de 400 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 2 pct 1 raportat la art. 3 alin 1 lit b din Legea 61/1991, retinandu-se in sarcina sa faptul ca aflandu-se in incinta ștrandului din Iosia a proferat injurii si expresii jignitoare si a amenințat cu acte de violenta pe numitul R. C. V., rasturnand masa pe care acesta isi lua prânzul pentru ca nu era loc la masa.

In realitate, in data de 02.08.2015, împreuna cu numita B. E. si doi nepoți minori de 8 respectiv 12 ani veniți in vizita de Germania, s-au dus la ștrandul din cartierul losia, pe care il frecventeaza in mod constant si s-au instalat in zona de agrement in aproprierea unei mese de servit masa unde mâncau si se așezau de obicei. Masa este destinata utilizării persoanelor din ștrand, fara limitări, restricții sau rezervări având 8 locuri.

La ora 9,30 - cand a ajuns, la masa era asazata o persoana de sex feminin - D. C. L. - care avea „ocupata" masa si locurile de șezut cu prosoape - practica interzisa in ștrand. S-a așezat la masa libera, moment la care dna l-a jignit, l-a tutuit si l-a numit „batran prost".

A reclamant cele întâmplate șefului de ștrand care i-a spus sa se aseze la masa fara probleme, ulterior anunțand la stația audio faptul ca este interzisa ocuparea meselor si scaunelor cu prosoape, bagaje, etc.

Cu toate acestea, numita D. L. a ocupat singura masa aproximativ inca o ora, pana ce i s-a mai alăturat o alta femeie.

In acest interval de timp la masa s-a mai așezat un domn - T. A., caruia i-au reprosat de asemenea gestul de a se așeza la o masa „ocupata".

In jurul orei 11-11,15 la masa a mers numitul R. C. care a consumat băuturi alcoolice (bere).

In jurul orei 13,30, petentul impreuna cu dna. B. si cei doi nepoți s-au deplasat la masa unde erau locuri libere, neocupate, suficiente, rugandu-i pe ocupanți sa le permită a servi masa.

Numitul R., pe un ton arogant si superior le-a spus ca nu au decât sa manance pe pătura si l-a imbrancit. Dna. B. a intervenit intre ei, spunandu-i acestui bărbat ca nu vor decât sa manânce, insa acesta a sărit la petent, l-a luat de gat si l-a lovit cu genunchiul in stomac. In tot acest timp, a mai primit si o lovitura in cap cu o sticla de C. Cola de la dna. D..

Copiii s-au speriat vanadu-l pe bunicul lor agresat, iar lumea a inceput sa vocifereze.

Faptul ca cerut ajutorul celor din jur ar fi putut fi caracterizat drept tulburare a ordinii si liniștii publice.

Dupa ce a fost lăsat din stransoare, s-a asezat la masa sa manânce, insa acest domn s-a deplasat de la masa si nervos a inceput sa dea telefoane, astfel ca la fata locului a aparut un echipaj de politie care pe un ton agresiv i-a solicitat sa iasa din ștrand, atat lui cat si celorlati implicati. Arata ca s-a conformat, insa nu l-au intrebat nimic, nici pe el si nici pe celelalte persoane din ștrand care au văzut toata scena.

Ulterior, un agent i-a comunicat sanctiunea contraventionala constand in amenda de 500 lei.

Mai arata ca ceilalti agenti discutau cu cei implicati, numita D. si numitul R., si glumeau, lasand impresia ca se cunosc.

A refuzat sa semneze procesul verbal, intrucat era nevinovat .

Arata ca procesul verbal este lovit de nulitate pentru incalcarea prevederilor art.16 alin. 1) din O.G nr. 2/2001 fiind omise datele sale personale din actul de identitate, ocupatia si locul de munca al contravenientului, . numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent.

De asemenea, au fost incalcate prevederie art 16 alin 7 din OG 2/2001 intrucat nu i s-a adus la cunoștința dreptul de a formula obiecțiuni

In plus, in cauza sunt incidente disp. art. 11 din OUG 2/2001, fiind in prezenta unui caz de legitima apărare pentru indepartarea unui atac naterial, direct imediat si injust indreptat împotriva sa.

Cu privire la petitul subsidiar, arata ca raportat la art 5 pct.3 si art 21 al 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilita trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, astfel incat se poate dispune inlocuirea amenzii cu avertisment, cu atat mai mult cu cat lipseste vinovatia ca element al laturii subiective a contaventiei, iar fapta nu a produs un prejudiciu.

Invoca si prezumția de nevinovăție prevăzuta de art. 6 din CEDO.

In drept invoca art. 194 si urm. Cod procedura civila; OG 2/2001.

Intimata prin intampinare a solicitat respingerea plangerii contraventionala, aratand ca procesul verbal contestat a fost întocmit cu respectarea condițiilor de legalitate prev. de dispozițiilor art. 16 și 17 din OG 2/2001 privind constatarea contravențiilor iar sancțiunea a fost aplicată conf. prev. art.21 din OG 2/2001.

În data 02.08.2015. în jurul orei 13,00. in timpul executării serviciului, ofițerul de serviciu a fost dirijat sa se deplaseze la ștrandul Ioșia, deoarece R. C. V. reclamă un scandal.

La fața locului, echipajul de poliție a luat legătura cu R. C. V., care le-a adus la cunoștință că se afla în incinta ștrandul unde servea masa iar în acest timp la masa lor a venit petentul care a cerut să plece de la masă deoarece este masa la care stă el, insa pentru că a refuzat, acesta le-a adresat injurii și expresii jignitoare, timp in care le-a răsturnat masa.

Pentru fapta sa, petentul a fost sancționat contravențional, pentru încălcarea prev.art.2, pct. 1 din Legea 61/91, insa a refuzat să semneze procesul verbal, fapt pentru care i-a fost comunicat prin mandat poștal la data de 07.08.2015

Prin răspuns la întâmpinare, petentul reitereaza in esenta cele sustinute prin actiunea introductiva, aratand si ca in Adresa nr. RS_/BOP/SF din 03.09.2015 - I. - Politia Municipiului i-a comunicat faptul ca au fost verificate aspectele semnalate de petent iar persoanele reclamate au fost sancționate contravențional c-onform Legii 61/1991 republicata si li sa pus în vedere sa respecte normele de convieturie sociala.

Instanta a incuviintat pentru parti proba cu inscrisurile de la dosar si proba testimoniala, in cauza fiind audiati martorii B. E., B. I., D. C. L., RusuCosmin V..

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/02.08.2015, petentul a fost sancționat contravențional cu amenda in suma de 400 lei, în baza art. 2 pct 1 raportat la art.3 al.1 lit.b) din Legea 61/1991, reținându-se în sarcina sa faptul că la data de 02.08.2015 ora 13,30 petentul aflat in incinta strandului Iosia a proferat injurii si expresii jugnitoare, a amenintat cu acte de violenta pe numitul R. C. V., rasturnand masa pe care acesta isi lua pranzul pentru ca nu era loc la masa.

Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța constată că aceasta a fost depusă în termenul legal de 15 zile de la data comunicarii (fila 12).

Se reține că procesul verbal nu poate face dovada prin el însuși, procesul verbal reprezentând doar actul prin care petentul este acuzat de săvârșirea contravenției.

Pe cale de consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile procesuale specifice în materie penală în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție prevăzută de par.2 al art. 6 CEDO.

Aceasta prezumție, ca orice prezumție legală relativă conduce la răsturnarea sarcinii probei.

Pe de alta parte, în favoarea intimatului operează prezumția privind legalitatea, veridicitatea și autenticitatea actului întocmit de un funcționar public, aflat în exercitarea atribuțiunilor sale de serviciu și în limitele competentei sale. Această prezumție are de asemenea un caracter relativ, dispensează de sarcina probei și este susceptibilă a fi combătută prin proba contrarie.

Avem de a face așadar cu două prezumții legale, ambele cu caracter relativ, câte una în favoarea fiecăreia dintre părți, iar pentru a asigura echilibrul procesual dintre ei urmează ca fiecare să producă în fața instanței probe pertinente și concludente în susținerea afirmațiilor sale.

Verificând procesul verbal de contravenție contestat din perspectiva condițiilor de legalitate impuse sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG nr. 2/2001 instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea acestor condiții.

Raportat la motivele de nulitate ale procesului-verbal invocate de petent, instanța constată că, prin Decizia nr. XXII din 19 martie 2007, publicată în M.Of. nr. 833/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, a statuat că situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din OG nr. 2/2001. În raport de acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le îndeplinească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului.

În consecință, instanța va înlătura aspectele de nulitate invocate de petent, referitor la lipsa din cuprinsul procesului verbal a consemnărilor privind ocupatia si locul de munca al petentului, respectiv . nr pasaportului ori a altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberarii acestuia si statul emitent, întrucât aceste neregularități atrag sancțiunea nulității relative în condițiile dovedirii unei vătămări, și a imposibilității înlăturării vătămării decât prin anularea actului, aspecte care nu se impun în prezenta cauză, atata timp cat petentul este identificat si identificabil.

Nici aspectele tinand de nerespectarea art 16 al 7 din OG 2/2001 privind consemnarea obiectiunilor petentului nu se pot retine in cauza, atata timp cat petentul a avut ocazia de a se adresa unei instante independente si impartiale in sensul art 6 Cedo in fata careia a avut ocazia de a-si expune punctul de vedere in conditii de contradicorialitate, in cadrul procesului derulat, cu toate garantiile procedurale oferite de legislatia in vigoare.

Față de aspectele de legalitate ale procesului verbal, instanța din analiza elementelor esențiale de valabilitate constată că sunt îndeplinite aspectele de legalitate ale procesului verbal contestat, urmând a se analiza dacă acesta este și temeinic raportat la faptele imputată petentului.

Analizand caracterul temeinic al acestora raportat la faptele imputate petentului, instanța constată că situația de fapt reținută de agentul constatator constituie contravenție în sensul prevăzut de art. 2 pct.1 raportat la art. 3 al 1 lit.b din Legea 61/1991.

Astfel, potrivit art.2 pct.1 din Legea 61/1991 coonstituie contraventie săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice.

Conform art. 3 al.1 lit.b contravenția se sancționează cu amendă de la 200 lei la 1000 lei.

Potrivit de art. 2 pct.26 din Legea 61/1991 constituie contravenție tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora.

Conform art. 3 al.1 lit.c contravenția se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1500 lei.

În ceea ce privește temeinicia situației de fapt reținute de agentul constatator, instanța constată că procesul-verbal de contravenție este legal si temeinic, intrucat din actele dosarului nu rezultă o altă situație de fapt față de cea reținută în actul sancționator.

Potrivit art. 249 C., părțile au obligația să-și probeze pretențiile și apărările, totodată să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, îndatoriri ce implică propunerea de probe, fie prin cererea introductivă, fie la prima zi de înfățișare.

Petentului i s-a dat ocazia de a-și prezenta punctul de vedere iar instanța i-a oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale (I. P. c. României cererea nr._/04, decizia CEDO de inadmisibilitate din 28 iunie 2011).

Din declaratiile martorilor audiati in cauza, D. C. L. si R. C., rezulta ca petentul a fost reclacitrant, utilizand nu numai expresii jignitoare, dar si acte de violenta, rasturnand masa pentru care se certau, cel mai probabil pe fondul unui stres acut cauzat de lipsa posibilitatii utilizarii mesei la care era obisnuit petentul a sta atunci cand viziteaza strandul Iosia. Declaratiile acestor martori se coroboreaza cu insasi pozitia petentului care a aratat ca masa pentru care se certau era cea pe care o folosea in mod obisnuit. Si de altfel petentul a recunoscut in cuprinsul actiunii ca a proferat expresii jignitoare, insa apreciaza ca acestea se datorau unei stari de legitima aparare, neputand fi snactionat pentru faptul ca nu a inteles sa taca si sa stea linistit in timp ce era agresat.

Insa instanta retine ca in speta nu sunt incidente prevederile art 11 din OG 2/2001, referitoare la inlaturarea caracterului contraventinal al faptei pe fondul unei legitime aparari, intrucat pentru a se retine legitima aparare conform art 19 C.penal este necesar ca persoana care savarseste fapta sau a alta persoana, ori drepturile acestora sa fie puse in pericol. Or, din actele dosarului nu rezulta aceasta stare de pericol, astfel cum este ea subliniata de legislatia incidenta.

Instanta va inlatura proba testimoniala cu martorul B. E., intrucat din chiar declaratiile acesteia ca si ale petentului insusi, aceasta este fosta concubina a petentului, astfel incat este evident ca declaratia acesteia este subiectiva, si de altfel nu se coroboreaza cu restul probelor administate in cauza.

Cat despre declaratia martorei B. I., aceasta este irelevanta, intrucat descrie doar sporadic evenimentele din acea zi, aratand totusi starea de agitatie a petentului si a concubinei acestuia pentru faptul ca nu puteau sta la masa din strand din litigiu. Este adevarat ca indica si . martorului R. C., despre care afirma ca l-a luat de gat pe petent, insa aceasta nu justifica reactia petentului, intrucat potrivit principiului ordinii de drept, nimănui nu-i este permis să-și facă singur dreptate

Astfel instanța consideră că procesul verbal este temeinic și legal, problema care comportă discuții fiind aceea a individualizării sancțiunii.

Instanța apreciază că agentul constatator care a aplicat amenda, a avut în vedere pentru contravenția constatata limitele legale, 200-1000 lei, iar amenda stabilită se găsește în limitele stabilite de art.3 lit.b din Legea 61/1991, fiind aplicata o amenda de 400 lei .

Instanta retine ca in cauza s-a produs urmarea prevazuta de art 2 pct 1 din Leea 61/1991 privind tulburarea ordinii și liniștii publice precum si indignarea cetățenilor, petentul insusi aratand in chiar cuprinsul actiunii ca oamenii din jur au observat incidentul si viceferau.

Față de importanța valorilor sociale ocrotite prin norma de sancționare, instanța consideră că sancțiunea aplicată petentului, respectiv amenda în cuantum de 400 lei, este proporțională cu gradul de pericol social al faptei și nu se cuvine înlocuirea acesteia cu avertismentul având în vedere gravitatea faptelor săvârșite, unele dintre acestea putând în anumite condiții să aibă o natură penală, precum si raportat la atitudinea petentului, din care nu rezulta ca si-a insusit norma de drept incalcata si care nu regreta fapta. Instanța constată că prin modul de a se manifesta, petentul a pus in pericol ordinea si morala publica, nefiind permisa o asemenea atitudine in societate, inclusiv prin aplicarea principiului ca nimeni nu isi poate face dreptate singur.

Având în vedere aceste considerente, instanța va respinge plângerea contravențională conform dispozitivului.

Instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul D. V. M. cetățean austriac, domiciliat in Austria, Oberpullendorf, legitimat prin Carte de identitate nr._ emisa de autoritățile austriece la data de 06.02.2015, având sediul procedural ales in Oradea, .. 6 jud. B. împotriva procesului verbal . nr._/02.08.2015 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului B. cu sediul în Oradea,Parcul T. nr.18 județ B..

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va inregistra la Judecatoria Oradea.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

N. M. L. G. T. G. T.

N.G./T.T.02.12.2015 – 4ex/2com.

Petent D. V. M.

Intimat I. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA