Pretenţii. Hotărâre din 15-06-2015, Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 5845/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
HOTĂRÂREA CIVILĂ NR. 5845/15.06.2015
Ședința publică din data de 15.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. H.
GREFIER: A. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții C. A. O., C. C. L. și pe pârâtul ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanții C. A. O., C. C. L. prin reprezentant convențional av. O. L. în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosar, lipsind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învedereză instanței că procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile: cauza se află la al doilea termen de judecată; cererea are ca obiect pretenții; la data de 29.05.2015, prin Serviciul registratură, s-a depus cerere de renunțare la judecată, întru-un exemplar; după care:
Reclamanții, prin avocat, depun la dosar un declarație de renunțare la judecată autentificată sub nr. 85/25.05.2015 de către BNP G. I..
În conformitate cu dispozițiile art. 395 C. socotindu-se lămurită, instanța de judecată reține cauza în vederea soluționării.
INSTANȚA
DELIBERÂND,
Luând în considerare faptul că reclamații au declarat că renunță la judecată, instanța în baza art. 406 C.pr.civ. va lua act de renunțarea la judecată a cererii, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea la cererea formulată de reclamanții C. A. O. și C. C. L. ambii cu domiciliul în ORADEA, ., ., ., județul Bihor în contradictoriu cu pârâtul . cu sediul în sector 2, București, ., . 10.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. H. A. B.
Red. R.H.
Dact. A.B.
5 ex/ 17.06.2015
3 .
C. A. O.
C. C. L.
.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5299/2015. Judecătoria... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|








