Plângere contravenţională. Sentința nr. 4780/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4780/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 4780/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4780/2015
Ședința publică de la 14 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. K.
Grefier A. O. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent CRICLEVIȚI C. V. și pe intimata D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE CLUJ N. REPREZENTATĂ PRIN ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE BIHOR, având ca obiect plângere contravențională 4182
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru petent, av. V. C. în baza împuternicirii avocatiale depusa la dosar, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentanta petentului depune la dosar, în copie, sentința comercială nr. 2739/F/2014 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._/271/2013 și înscrisuri. nu are alte cereri de formulat, solicită cuvântul în fond.
Instanța, în baza art. 244 cod procedură civilă, declară cercetarea procesului încheiată. Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în baza art. 392 cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reprezentanta petentului solicită admiterea plângerii, în principal anularea procesului verbal de contravenție ca fiind nelegal și netemeinic, în subsidiar înlocuirea sanctiunii amenzii în cuantum de 2000 lei, cu sancțiunea avertisment, fără cheltuieli de judecată.
Instanța, în baza art. 394 Cod procedură civilă închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.11.2014, sub nr._, petentul CRICLEVIȚI C. V. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție ./2014 nr. 4182/14.08.2014, încheiat de către un agent constatator din cadrul intimatei, solicitând anularea acestuia; în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În motivare, petentul a arătat, în esență, că la data menționată în procesul-verbal, nu mai avea calitate de asociat și administrator al ..
În drept, OG nr. 2/2001.
Intimata, legal citată, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, întrucât petentul nu a depus situația financiară până la 30.05.2014.
În drept, Legea nr. 82/1991.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu ./2014 nr. 4182/14.08.2014, întocmit de către un agent constatator din cadrul intimatei, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2000 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 41 pct. 8 din Legea nr. 82/1991, reținându-se în sarcina sa că nu a depus situația financiară anuale la 31.12.2013 până la 30.05.2014 (f.3)
Analizând procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul legalității sale, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 16 din OG 2/2001, a căror nerespectare se sancționează cu nulitatea absolută, conform art. 17 din același act normativ.
Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost întocmit de către un agent din cadrul intimatului, constatările fiind făcute personal și se bucură de o prezumție relativă de veridicitate până la proba contrarie.
Or, din înscrisurile administrate în cauză la solicitarea petentului, respectiv Sentința comercială nr. 2739/F/2014 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul cu nr._/271/2013, irevocabilă, rezultă că, la data expirării obligației de depunere a situației contabile, petentul nu mai avea calitatea de administrator al .. Prin urmare, neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 41 pct. 8 din Legea nr. 82/1991 nu îi poate fi imputată petentului.
Pe cale de consecință, instanța urmează a admite plângerea contravențională formulată de către petent și a anula procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. ./2014 nr. 4182/14.08.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul CRICLEVIȚI C. V., cu domiciliul în Oradea, .. 10, .. 2, jud. Bihor, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul avocatului V. C. din Oradea, .. 6, .. Bihor, în contradictoriu cu intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj N., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor cu sediul în Oradea, ..2B, jud.Bihor.
Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. ./2014 nr. 4182/14.08.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Calea de atac se va înregistra la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. K. A. O. S.
red.KM
4ex./ 28.08.2015
2com./ CRICLEVIȚI C. V.
D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE CLUJ N. REPREZENTATĂ PRIN ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE BIHOR
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4954/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 4864/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








