Pretenţii. Sentința nr. 3366/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3366/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 3366/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.3366/2015
Ședința publică de la 07.04.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Grefier N. S.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanți M. M. A., M. C. T., M. T. T., M. N. F. și pe pârât C. L. AL MUNICIPIULUI ORADEA- prin ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ ORADEA și titularul dreptului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamanților av T. C., lipSă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele de mai sus.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a S. R. .
Reprezentantul reclamanților solicită respingerea excepției .
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. AL MUNICIPIULUI ORADEA.
Reprezentantul reclamanților lasă la aprecierea instanței; învederează că nu mai are alte probe de propus în cauză si solicită cuvântul în fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de propus, în baza art.150 C., instanța constată cauza în stare de judecată, in baza art.394 NCPC declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamanților solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată și obligarea Mun.Oradea la plata sumei precizată cu titlu de despăgubiri, arătând că terenul nu mai poate fi revendicat acesta intrând în domeniul public și făcând parte din șoseaua de centură a orașului, iar exproprierea o poate cere strict pârâta C. L. Oradea, fiind atributul acestuia.
Asupra cererii de arătare a titularului dreptului, solicită respingerea ca tardivă a cererii și pe fond ca neîntemeiată.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial și onorariu expert.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
P. adresa Curții de apel cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._/R/271/2008*, ca urmare a casării cu trimitere Judecătoria Oradea a fost investită cu rejudecarea cererii formulate și precizate în faza de rejudecare (f.28,29,53) prin care reclamanții M. M. A., M. C. T., M. T. T. și M. N. F. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Oradea reprezentat prin primar, solicitând instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 198.912 lei cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul cauzat de ocuparea de către acesta a imobililului proprietatea reclamanților. A solicitat reclamanții și cheltuieli de judecată.
În motivare, în esență reclamanții arată că suntem înprezența unei expropieri de fapt, motiv pentru care se impune admiterea acțiunii.
În drept acțiunea reclamanților este întemeiată pe prevederile art. 998-999 Cod civil.
În faza de rejudecare, a formulat întâmpinare C. L. al Municipiului Oradea prin Administrația Imobiliară Oradea invocând excepția lisei calității sale procesuale pasive iar pe fond solicitând respingerea ca nefondată a cererii, invocând în esență asupra fondului faptul că potrivit OG 43/1997, o parte din terenul în litigiu face parte din zona de protecție a drumului astfel că nu este parte integrantă din drumul public iar pentru efectuarea lucrării de drum de centură a Municipiului Oradea, S. R. a inițiat procedura de expropiere conform legii 255/2010 astfel că în privința contestării cuantumului despăgubirilor reclamanții sunt ținuți să urmeze procedura reglementată de respectiva lege.
După precizarea acțiunii reclamanților în sensul că pretențiile sale sunt îndreptate împotriva Municipiul Oradea reprezentat prin primar, acest pârât a arătat că își însușește conținutul întâmpinării depuse în faza de rejudecare de către C. L. al Municipiului Oradea prin Administrația Imobiliară Oradea.
Totodată pârâtul Municipiul Oradea, reprezentat prin primar a formulat cerere de arătare a titularului dreptului în contradictoriu cu terțul arătat ca titular al dreptului respectiv Statului R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea cererii de arătare a titularului dreptului în esență, invocă faptul călucrările de expropiere au fost efectuate de către S. R., întrucât drumul de centură al Municipiului Oradea a devenit de interes național fiind în proprietatea publică a Statului R..
Terțul arătat ca titular al dreptului, respectiv Statului R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiza topografică și expertiza tehnică evaluatorie.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. L. al Municipiului Oradea, excepție invocată de către C. L. al Municipiului Oradea prin Administrația Imobiliară Oradea, urmează a fi respinsă ca rămasă fără obiect, întrucât ca urmare a precizării de acțiune (f.53), pretențiile reclamantului sunt îndreptate exclusiv împotriva pârâtului Municipiul Oradea reprezentat prin primar.
În baza art. 246 C.proc.civ, ca urmare a precizării de acțiune (f.53) instanța va lua act de renunțarea reclamanților la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la schimb de terenuri.
Sub aspectul fondului cererii principale astfel cum a fost precizată, instanța va admite în parte această cerere precizată conform considerentelor ce urmează a fi prezentate în continuare.
Trebuie menționat faptul că în primul ciclu procesual același complet al Judecătoriei Oradea, în aceeași compunere a pronunțat o soluție de respingere ca inadmisibilă a cererii reclamanților.Cu ocazia rejudecării, s-a respins atât cererea de abținere cât și cererea de recuzare a titularului completului de judecată.În consecință, același complet, în aceeași compunere a pronunțat prezenta soluție asupra cererii precizate a reclamanților, doar în considerarea caracterului obligatoriu al dezlegărilor problemelor de drept de către instanța de recurs, conform art. 315 C.proc.civ.
În acest sens, trebuie observat faptul că în primul ciclu procesual instanța de apel, prin decizia civilă nr. 103/A/2013 a statuat ccă suntem în prezența unei expropieri de fapt, că reclamanții nu sunt ținuți să urmeze procedura de contestare a despăgubirilor ca urmare a expropierii conform legii 255/2010, că este admisibilă solicitarea de despăgubire în raport de valoarea de circulație a bunului expropiat în fapt, acesta fiind remediul juridic în astfel de situațiii conform jurisprudenței CEDO.Aceste statuări ale instanței de apel au fost menținute de către instanța de recurs prin decizia civilă nr. 5300/2013 a Curții de apel Oradea, fapt ce atrage incidența prevederilor art. 315, alin. 1 C.proc.civ, text de lege potrivit căruia judecătorii fondului cu ocazia rejudecării după casare cu trimitere sunt ținuți de dezlegările promelor de drept ale speței astfel cum au fost statuate de către instanța de recurs.
P. urmare, prezenta instanța chiar dacă ar considera că o altă interpretare corespunde legalității, este obligată să soluționeze cauza de față în acord cu modalitatea în care problemele de drept deduse judecății au primit dezlegarea de către instanțele de control judiciar.
Întrucât instanțele de control judiciar au stabilit că suntem în prezența unei expropieri de fapt, că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri în raport cu valoarea de circulație a bunului expropiat în fapt și nu conform procedurii reglementate de legea 255/2010, nu rămâne instanței de rejudecare decât să stabilească cuantumul concret al despăgubirilor care urmează a fi acordate reclamanților.
Este necontestat de către părți faptul că pe o suprafață de 4144 m.p. din terenul proprietatea reclamanților, cu nr. topo 489/7, înscris în CF 9431 S., s-a construit șoseaua de centură a Municipiului Oradea.Această suprafață de teren ocupată de șoseaua de centură a Municipiului Oradea a fost identificată prin raportul de expertiză topografică și completarea la acesta, întocmite de către expert M. G. L., aflate la filele 82-86, respectiv filele 189-191 din dosarul nr._/ 271/2008 al Judecătoriei Oradea. De menționat este faptul că părțile nu au contestat concluziile acestui raport de expertiză.
Suprafața în litigiu, expropiată în fapt de 4144 m.p. din terenul proprietatea reclamanților, cu nr. topo 489/7, înscris în CF 9431 S. a fost evaluată ca având valoarea de circulație de 124.300 euro prin Raportul de expertiză tehnică evaluatorie întocmite de către expert Tîrhaș P., aflat la filele 167-176 din dosarul nr._/ 271/2008 al Judecătoriei Oradea.Din nou trebuie subliniat faptul că pârâtul nu a contestat concluziile acestui raport de expertiză.
A contestat reclamantul concluziile raportului de expertiză tehnică evaluatorie susținând că nu trebuia expertul să arate în mod global valoarea de circulație pentru întreaga suprafață în litigiu de de 4144 m.p. ci doar să indice valoarea de circulație per metru pătrat de teren în litigiu.P. răspunsul la obiecțiuni aflat la filele 247-260 din dosarul nr._/ 271/2008 al Judecătoriei Oradea, expertul a arătat că valoarea de circulație per metru pătrat de teren în litigiu este de 48 euro/metro pătrat.
Instanța constată faptul că expertul evaluator nu a justificat în nici un fel cum a ajuns ulterior la concluzia că valoarea de circulație per metru pătrat de teren în litigiu este de 48 euro/metro pătrat în timp ce inițial la momentul întocmirii raportului de expertiză tehnică evaluatorie, aflat la filele 167-176 din dosarul nr._/ 271/2008 al Judecătoriei Oradea, a ajuns la concluzia că valoarea de circulație per metru pătrat de teren în litigiu este de 30 euro/metro pătrat, așa cum se arată în cuprinsul raportului de expertiză la fila 171.Este de notorietate faptul că piața imobiliară a cunoscut un regres în ultimii ani, astfel că concluzia expertului evaluator prezentată prin răspunsul la obiecțiuni aflat la filele 247-260 din dosarul nr._/ 271/2008 al Judecătoriei Oradea în sensul că valoarea de circulație per metru pătrat de teren în litigiu este de 48 euro/metro pătrat nu poate fi primită de către instanță.
În consecință instanța constată că valoarea de circulație a imobilului în litigiu, expropiat în fapt, este de 124.300 euro.P. urmare, respectând dezlegările date problemelor de drept deduse judecății de către instanțele de control judiciar, instanța va obliga pârâtul să plătească reclamanților suma de 124.300 euro în echivalent lei la cursul BNR din data plății, cu titlu de despăgubiri, pentru expropierea de fapt a suprafeței de 4144 m.p. din terenul cu nr. topo 489/7 S., înscris în CF 9431 S., suprafață de teren identificată prin raportul de expertiză topografică și completarea la acesta, întocmite de către expert M. G. L., aflate la filele 82-86, respectiv filele 189-191 din dosarul nr._/ 271/2008 al Judecătoriei Oradea, ce fac parte intergrantă din prezenta hotărâre.Va respinge ca nefondate pretențiile reclamanților privind un cuantum al despăgubirilor ce excede sumei mai sus arătate.
Fiind în culpă procesuală, întemeiul art. 274 C.proc.civ. pârâtul va fi obligat să plătească reclamanților suma de 17.629 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.Această sumă totală include cheltuielile reprezentând taxa judiciară de timbru în sumă totală de 12.819 lei, din care suma de 5015 lei, fiind achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru (5010 lei) și timbru judiciar (5 lei) conform înscrisuluide la fila 33 din dosarul nr._/ 271/2008 al Judecătoriei Oradea iar din cuantumul sumei totale de 12.490 lei, achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru pentru majorarea pretențiilor în faza de rejudecare (f.42) instanța va include în cuantumul cheltuielilor de judecată la care va fi obligat pârâtul doar suma de 7804 lei, proporțional cu pretențiile admise. De asemenea, cuantumul total al cheltuielilor de judecată include și onorariul total al expertului topograf în sumă de 2770 lei, achitat conform înscrisurilor de la filele 40 (800 lei), 54 (1150 lei) și 201 (820 lei) din dosarul nr._/ 271/2008 al Judecătoriei Oradea precum și onorariul total al expertului evaluator în sumă de 2040 lei, achitat conform înscrisurilor de la fila 70 (800 lei) din dosarul nr._/ 271/2008 al Judecătoriei Oradea și fila 40 (1240 lei) din prezentul dosar de rejudecare.
Cu privire la cererea de arătare a titularului dreptului, analizând mai întâi excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice în raport cu cererea de arătare a titularului dreptului, excepție invocată de către S. R., instanța va respinge această excepție. Astfel, în ceea ce privește acordarea despăgubirilor prezintă relevanță persoana proprietarului drumului pentru care s-a efectuat expropierae de fapt și nu administratorii drumului pe care îi indică acest terț arătat ca titular al dreptului.
Sub aspectul fondului, instanța va respinge ca nefondată cererea de arătare a titularului dreptului. Astfel, este de notorietate faptul că drumul de centură al Municipiului Oradea se află în circumscripția teritorială a acestei unități administrativ teritoriale, care este în primul rând beneficiară a acestei lucrări. Faptul că din punct de vedere al utilizării lucrării, drumul de centură al Municipiului Oradea se integrează intereselor naționale în domeniul infrastructurii rutiere, nu schimbă calitatea Municipiului Oradea, de principal beneficiar al acestei lucrări.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța urmează a ca rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. L. al Municipiului Oradea, excepție invocată de către C. L. al Municipiului Oradea prin Administrația Imobiliară Oradea.
Va Iua act de renunțarea reclamanților la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la schimb de terenuri.
Va admite în parte cererea principală formulată și precizată de către reclamanții M. M. A., M. C. T., M. T. T. și M. N. F. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Oradea, reprezentat prin primar.
Va obliga pârâtul să plătească reclamanților suma de 124.300 euro în echivalent lei la cursul BNR din data plății, cu titlu de despăgubiri, pentru expropierea de fapt a suprafeței de 4144 m.p. din terenul cu nr. topo 489/7 S., înscris în CF 9431 S., suprafață de teren identificată prin raportul de expertiză topografică și completarea la acesta, întocmite de către expert M. G. L., aflate la filele 82-86, respectiv filele 189-191 din dosarul nr._/ 271/2008 al Judecătoriei Oradea, ce va face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Va respinge ca nefondate pretențiile reclamanților privind un cuantum al despăgubirilor ce excede sumei mai sus arătate.
Raportul de expertiză tehnică evaluatorie întocmite de către expert Tîrhaș P., aflat la filele 167-176 din dosarul nr._/ 271/2008 al Judecătoriei Oradea va face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Va obliga pârâtul să plătească reclamanților suma de 17.629 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice în raport cu cererea de arătare a titularului dreptului, excepție invocată de către S. R..
Va respinge ca nefondată cererea de arătare a titularului dreptului formulată de către pârâtul Municipiul Oradea, reprezentat prin primar în contradictoriu cu terțul arătat ca titular al dreptului, respectiv S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și în contradictoriu cu reclamanții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. L. al Municipiului Oradea, excepție invocată de către C. L. al Municipiului Oradea prin Administrația Imobiliară Oradea.
Ia act de renunțarea reclamanților la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la schimb de terenuri.
Admite în parte cererea principală formulată și precizată de către reclamanții M. M. A. cu domiciliul ales în Oradea, ..81/A jud.Bihor, M. C. T. cu domiciliul ales în Oradea, ..81/A jud.Bihor, M. T. T. cu domiciliul ales în Oradea, ..81/A jud.Bihor și M. N. F. cu domiciliul ales în Oradea, ..81/A jud.Bihor în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Oradea cu sediul în Oradea jud.Bihor, reprezentat prin primar.
Obligă pârâtul să plătească reclamanților suma de 124.300 euro în echivalent lei la cursul BNR din data plății, cu titlu de despăgubiri, pentru expropierea de fapt a suprafeței de 4144 m.p. din terenul cu nr. topo 489/7 S., înscris în CF 9431 S., suprafață de teren identificată prin raportul de expertiză topografică și completarea la acesta, întocmite de către expert M. G. L., aflate la filele 82-86, respectiv filele 189-191 din dosarul nr._/ 271/2008 al Judecătoriei Oradea, ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Respinge ca nefondate pretențiile reclamanților privind un cuantum al despăgubirilor ce excede sumei mai sus arătate.
Raportul de expertiză tehnică evaluatorie întocmite de către expert Tîrhaș P., aflat la filele 167-176 din dosarul nr._/ 271/2008 al Judecătoriei Oradea face parte intergrantă din prezenta hotărâre.
Obligă pârâtul să plătească reclamanților suma de 17.629 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice în raport cu cererea de arătare a titularului dreptului, excepție invocată de către S. R..
Respinge ca nefondată cererea de arătare a titularului dreptului formulată de către pârâtul Municipiul Oradea, reprezentat prin primar în contradictoriu cu terțul arătat ca titular al dreptului, respectiv S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și în contradictoriu cu reclamanții.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 07.04.2015.
P. GREFIER
A.- D. B. N. S.
Red.ADB/10.04.2015
Tehn.NS/ 9 ex/7 ., M. C. T., M. T. T., M. N. F., C. L. AL MUNICIPIULUI ORADEA- prin ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ ORADEA, Mun.Oradea prin Primar, titularul dreptului S. R. /14.04.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3365/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 3495/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








