Acţiune în constatare. Sentința nr. 3495/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3495/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 3495/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3495/2015
Ședința publică de la 09 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. E. R.
Grefier A. M. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant V. I. și pe pârât ., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 26.03.2015, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 02.04.2015, respectiv pentru data de 09.04.2015, când în aceeași compunere și pentru aceleași motive a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.06.2014, sub dosar nr._, scutită de plata taxei de timbru, conform art.29, lit.f din OUG nr.80/2013, reclamantul V. I., în contradictoriu cu pârâta ., a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună următoarele: a) să constate că pct. 5.2 din contractul de credit nr._ constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000; b) să constate că art. 5.3 din contractul de credit nr._ constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000; c) să dispună obligarea pârâtei la despagubiri, constand in suma platita cu titlu de comision de risc de la data de 25.04.2008– 01.01.2012; d) să dispună obligarea pârâtei la despagubiri, constand in suma platita cu titlu de comision de administrare de la data de 25.04.2008– 01.01.2012; e) să dispună obligarea pârâtei la inlaturarea clauzelor prevazute la art. 5.2 si 5.3 din contractul de credit nr._ ca fiind abuzive; f) să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.
În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că, la data de 25.04.2008, s-a incheiat contractul de credit nr._, intre . si V. I. in calitate de imprumutat, pentru suma de 20.000 lei, pe o perioada de 120 luni.
Ca urmare intrarii in vigoare a OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, incepand cu data de 21 iunie 2010, comisionul de risc lunar prevazut in contract, este nelegal.
Reclamantul a arătat că, la momentul semnării contractului de credit nr._/25.04.2008, nu era prevazut un asemenea comision, nefiind de acord cu introducerea acestui comision de administrare sau cu redenumirea comisionului de risc in comision de administrare.
Pe de alta parte, acest comision de risc nu este nul doar ca urmare a intrarii in vigoare a OUG nr. 50/2010, ci este si reprezinta si o clauza abuziva, in sensul Legii nr. 193/2000.
De menționat faptul că în ceea ce privește pct. 4 din convenția de credit atacată, acesta este abuziv introdus, încălcând flagrant dispozițiile art. 4 din Legea 193/2000 întrucât este o clauză unilaterală. Mai mult, dacă această clauză s-ar fi dorit a fi aplicată just, atunci, având în vedere fluctuația dobânzii din ultima perioadă, rata dobânzii ar trebui modificată, dar spre nefericirea pârâtei înspre o valoare mai redusă.
De altfel, valoarea comisionului de risc a fost stabilita in mod aleatoriu si netransparent, fara nici o legatura cu eventualele pierderi ale Bancii ca urmare a producerii unui eveniment viitor si nesigur. Daca . fi dorit acoperirea pierderilor generate de producerea evenimentului viitor, in conventia de credit ar fi trebuit sa se stipuleze modul in care urmeaza a fi modificate obligatiile partilor ca urmare a producerii evenimentului, de exemplu, ce se va intampla cand se depreciaza garantia sau scade valoarea evaluată a acesteia sub valoarea creditului acordat sau exista fluctuatii a cursului valutar mai mari de un procent.
Clauzele contractuale prevazute la art. 5.3 privind obligarea reclamantului la plata unui comision de risc este abuzive in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 193/2000, iar în probațiune au fost depuse la dosar înscrisuri.
Legal citată, pârâta . nu a depus la dosar întâmpinare, nu a formulat apărări, nu a invocat excepții, nu a solicitat probe în apărare și nici nu s-a prezentat în fața instanței, prin reprezentant, pentru a-și susține poziția procesuală.
În cauză, instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
In fapt, între părți s-a încheiat contractul de credit nr._/25.04.2008 (f.11-14 dosar), pentru suma de 20.000 lei, pe o perioada de 120 luni, dată reclamantului în calitate de împrumutat, de către pârâtă, în calitate de creditor, pentru nevoile personale ale împrumutatului. În Secțiunea I (Condiții financiare) din contractul de credit, s-a prevăzut perceperea unui comision de administrare, în cuantum fix de 83,33 lei lunar, inclus în rata lunară, precum și a unui comision de risc, în procent de 0,30%, reprezentând 60 lei lunar, inclus, de asemenea, în rata lunară.
Executarea obligației de rambursare a creditului, a dobânzilor și comisioanelor aferente a fost garantată de numitul V. I. I., în calitate de coplătitor/garant, conform mențiunilor din contract, acesta obligându-se în solidar, alături de împrumutat, și renunțând la beneficiul de discuțiune și de diviziune, prin semnarea contractului de credit.
La dosarul cauzei, reclamantul a depus și graficul de rambursare a creditului – scadențar plăți la 17.10.2014 (f.28-30 dosar), din rubricile căruia rezultă că reclamantul achită, alăturat debitului principal, dobândă și comisioane, individualizate în rubrici distincte, precum și două acte adiționale, nr._/18.08.2009 și nr._/02.08.2010 (f.34-37 dosar), privind acordarea, în beneficiul împrumutatului și al coplăttorului/garantului, a unor perioade de grație de 2 luni aferente ratelor de credit viitoare, datorită dificultății financiare a împrumutatului de plată a creditului.
Potrivit pct.5.2 din secțiunea a II-a (Condiții generale) din contractul de credit susmenționat, ”comsionul de administrare este suma datorată pentru a acoperi cheltuielile creditorului legate de administrarea contractului; acest comision este datorat de către împrumutat lunar, pentru întreaga perioadă de creditare și este inclus în rata lunară.”
Potrivit pct.5.3 din secțiunea a II-a (Condiții generale) din contractul de credit susmenționat, ”comsionul de risc este suma datorată creditorului de către împrumutat pentru a compensa riscurile contractuale pe care creditorul și le asumă în cazul în care împrumutatul nu beneficiază de garanția unui coplătitor; acest comision este datorat de către împrumutat pentru întreaga perioadă de creditare, reprezintă un procent aplicat lunar asupra valorii creditului și este inclus în rata lunară.”
În drept, instanța va avea în vedere, în speță, dispozițiile art. 1 al. 3, ale art. 4 al. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000, precum și ale art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, care statuează următoarele:
a) art. 1 al. 3 - se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;
b) art. 4 al. 1 - o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
c) art. 4 al. 2 - o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv;
d) art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Totodată, conform art.4, alin.6 din Legea nr.193/2000, „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil".
Chiar dacă prevederile referitoare la comisioane și la dobândă se circumscriu prețului contractului, instanța apreciază că aceste clauze pot face obiectul analizei instanței din perspectiva caracterului abuziv. Prețul împrumutului îl constituie dobânda pe care, indubitabil, banca are dreptul să o perceapă, precum și comisioanele, dar în măsura în care acestea sunt legal percepute, deoarece una din condițiile pe care obiectul contractului trebuie să le îndeplinească este să fie licit.
Textul art.4, alin.6 din Legea nr.193/2000 se interpretează în lumina Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, pe care Legea nr. 193/2000 o transpune în legislația națională, mai exact în lumina dispoziției prevăzute la art. 4 alin. 2 din Directivă, potrivit căreia „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil.”
În consecință, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat asupra posibilității instanțelor naționale de a analiza caracterul abuziv al unor clauze contractuale care privesc noțiunile de obiect al contractului și de preț, la care face referire art.4, alin.2 din Directiva 93/13, prin Hotărârea din 3 iunie 2010, dată în Cauza C-484/08, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare inițiate de Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid c.Asociacion de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc) și prin Ordonanța din 16 noiembrie 2010, dată în Cauza C-76/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare inițiate de Povotovost c. Iveta Korckovska, reținând că instanțele judecătorești au posibilitatea de a analiza caracterul abuziv al unei clauze chiar și atunci când aceasta vizează obiectul principal sau prețul unui contract.
De asemenea, în analiza aceleiași probleme de drept, CJUE s-a pronunțat și prin Hotărârea Oceano Grupo Editorial SA v.Rocio Murciano Quintero, C-240/1998, prin care a statuat că instanțele judecătorești sunt obligate să analizeze chiar și din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.
Apreciind asupra dreptului instanței judecătorești investite cu o astfel de acțiune în constatare, de a analiza caracterul abuziv al unor clauze contractuale, instanța constată că, în speță, este fără echivoc faptul că raporturile contractuale dintre reclamant și pârâtă intră sub incidența Legii nr. 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract încheiat între un profesionist (pârâta) și consumator (reclamantul), astfel cum aceste două categorii sunt definite potrivit art. 2 din Legea nr. 193/2000.
Totodată, instanța reține că prevederile contractuale ce vor fi analizate nu au fost negociate direct cu reclamantul de către instituția creditoare, în sensul dispozițiilor legale arătate, având în vedere că aceste contracte sunt preformulate, standard, și, deși legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, pentru a nu fi abuzive clauzele nenegociate, acestea nu trebuie să creeze, în detrimentul reclamantei consumatoare și contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și, prin urmare, aceste din urmă aspecte vor fi avute în vedere.
1. Analiza clauzei prevăzute la pct.5.3 din secțiunea a II-a (Condiții generale) din contractul de credit nr._/25.04.2008, privind comisionul de risc
Reclamantul consideră că dispozițiile pct.5.3 din Condiții speciale din contractul de credit reprezintă o clauză abuzivă și contravin prevederilor art. 4 alin.1 și 2 din Legea nr. 193/2000.
Potrivit art.4, alin.1 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard, preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Instanța constată că, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamantul, întrucât convenția de credit a fost un contract tip, preformulat, cu clauze nenegociabile.
Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art. 969 C.civ. vechi (aplicabil in speța, in temeiul art. 3 si art.102 din Legea nr.71/2011) conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr.193/2000 reglementând tocmai situații în care clauzele contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive. Pentru a fi incidente prevederile art.4, alin.1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispozițiilor de la pct.5, lit.a si respectiv pct.3.5 din convenția de credit, este necesar și ca aceste clauze (privind comisionul de risc) să fi creat în detrimentul consumatorului (reclamantei) și contrar bunei – credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit prevederilor contractuale, comisionul de risc prevăzut de pct.5.3 din Condițiile generale ale convenției de credit reprezintă ”suma datorată creditorului de către împrumutat pentru a compensa riscurile contractuale pe care creditorul și le asumă în cazul în care împrumutatul nu beneficiază de garanția unui coplătitor.”
Prin urmare, este vorba decostul perceput de pârâtă și datorat de client în legătură cu administrarea riscurilor asumate de pârâta creditoare prin punerea la dispoziție a creditului, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca instituția în cauză să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur.
În speță însă, pârâta a prevăzut o condiție esențială pentru a justifica perceperea acestui tip de comision în cazul perfectării unui contract de credit, și anume condiția ca împrumutatul să nu beneficieze de garanția unui coplătitor.
Or, este fără echivoc faptul că, în speță, pârâtul, în calitate de împrumutat, a beneficiat de garanția unui coplătitor, în persoana lui V. I. I., care s-a obligat în solidar, renunțând la beneficiul de diviziune și la cel de discuțiune, pentru plata creditului, alături de împrumutat. În consecință, cel puțin din acest punct de vedere, perceperea comisionului de risc în contractul de credit încheiat de reclamant, ce face obiectul prezentului litigiu, este vădit abuzivă și se impune a fi înlăturată această clauză.
Pe de altă parte,instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar invederează că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avute în vedere insolvabilitatea probabilă, viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului, etc.
În speța de față, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor a fost garantată de coplătitorul susmenționat, care a semnat alături de împrumutat contractul de credit, asumându-și, alături de acesta din urmă, obligația de achitare a creditului.
Se retine, de asemenea, că riscul in legătura cu care pârâta percepe comisionul de risc nu este determinat sau determinabil, contractul de credit având caracter comutativ, iar nu aleatoriu, iar partile nu urmăresc un câștig eventual, in funcție de un eveniment viitor si incert, ci întinderea obligațiilor este cunoscuta inca de la semnarea convenției. In aceste condiții, comisionul de risc nu are echivalent . pârâtei (nici măcar eventuală), astfel ca perceperea sa nu poate fi apreciata drept o plata din punct de vedere juridic, situație in care dezechilibrul creat in detrimentul consumatorului este evident, deoarece i s-a perceput un comision lunar in echivalentul a 0,30% din soldul creditului, fara a primi in schimb un bun sau un serviciu si fara a exista măcar eventualitatea unei astfel de contraprestații pe parcursul derulării creditului.
Se mai retine faptul ca ceea ce conferă un profund caracter abuziv acestei clauze contractuale este faptul ca, atâta vreme cat ea este doar o garanție (si nu o plata, așa cum s-a concluzionat anterior), aceasta clauza trebuia dublata de o alta, prin care sa se prevadă restituirea comisionului de risc către împrumutat odata cu plata integrala a ratelor de către acesta. Garantarea obligației constituie doar o măsura de asigurare a executării acesteia, care nu se poate transforma . plata suplimentara.
Instanța mai constată că nu este prevăzuta în contract posibilitatea reclamantului de a solicita restituirea comisionului de risc dacă pe perioada de rambursare nu s-au înregistrat riscurile care au fost avute în vedere la stabilirea lui.
Având în vedere ansamblul acestor elemente, instanța apreciază că prin stipularea comisionului de risc, printr-o clauză nenegociată, prestabilită, raportat la circumstanțele speței, în sensul că împrumutul a fost garantat de un coplătitor, s-a creat în detrimentul reclamantului și contrar bunei–credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit.
În consecință, apreciind că sunt întrunite toate cerințele impuse de art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, instanța urmează a constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute la pct.5.3 din Condițiile generale ale convenției de credit, ceea ce atrage nulitatea acestei clauze pentru nevalabilitatea obiectului acestei prevederi contractuale determinată de caracterul său ilicit (art.5 C.civ.).
Caracterul ilicit al obiectului unei clauze contractuale este o condiție de valabilitate a acelei clauze. Art.1, alin.3 din Legea nr.193/2000 interzice comercianților stipularea în contractele încheiate cu consumatorii de clauze abuzive, iar prin constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc, implicit prin medierea dispozițiilor art.1, alin.3 din Legea nr. 193/2000, se ajunge la constatarea caracterului ilicit al obiectului clauzei constând în perceperea comisionului de risc.
Cât privește clauza de la pct.2.13 din secțiunea I (Condiții financiare) a contractului de credit, prin care a fost cuantificat comisionul de risc, instanța va constata și caracterul abuziv, implicit nulitatea absolută, a acestei clauze, chiar dacă nu a fost investită, de către reclamant, în mod expres, cu un astfel de petit, din această perspectivă instanța urmând a avea în vedere dispozitiile Directivei 93/13/CEE, mai sus citate, din interpretarea carora CJUE a concluzionat in cadrul mai multor hotarari faptul ca instanta nationala este obligata, chiar si din oficiu, in cadrul oricarei proceduri judiciare, să analizeze eventualul caracter abuziv al clauzelor contractuale dintre un comerciant si un consumator.
Astfel, “din punctul de vedere al doctrinei juridice, în cazul articolelor 6 și 7 din Directiva 93/13 este vorba despre dispoziții imperative de drept derivat privind protecția consumatorilor, care au ca efect o restrângere a libertății contractuale, în calitate de cea mai importantă expresie a autonomiei de voință în dreptul privat”. În ceea ce privește caracteristicile obligației impuse instanței naționale (deci inclusiv celei de executare), în Asturcom Telecomunicaciones Curtea de Justiție a reafirmat faptul că instanța națională este obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale (pct. 32). Ulterior, în cauza Aziz s-a statuat că normele de protecție conținute în articolul 6 alin. (1) din Directivă 93/13/CEE reprezintă dispoziții cu caracter imperativ și de aceea, art.6 alin.(1) trebuie să fie considerat o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii juridice interne, rangul de norme de ordine publică (pct. 51 și urm.)
Astfel, există o obligație ca, în situația în care un organ jurisdicțional este chemat să intervină în cadrul unor raporturi juridice ce privesc un consumator, aceasta să supună dezbaterii potențialul caracter abuziv al clauzelor contractuale. În plus, instanța națională este obligată, în temeiul jurisprudenței Curții, să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al tuturor clauzelor contractuale care intră în domeniul de aplicare al directivei, chiar și în absența unei cereri exprese în acest sens, de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest scop (pct. 41).
Cu alte cuvinte, obligația impusă instanței naționale (inclusiv celei de executare) îi conferă următoarele competențe corelative: 1. de a analiza ex officio un contract; 2. de a analiza toate clauzele acelui contract; 3. de a analiza acel contract inclusiv în absența unei cereri exprese în acest sens – adică hotărârea nu va putea fi atacată pentru că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești (articolul 488 alin. (4) NCPC); 4. de a analiza de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest scop.
Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al celor două clauze privind comisionul de risc – respectiv cea de la pct.2.13 din secțiuea I și cea de la pct.5.3 din secțiunea a II-a din contractul de credit - si s-a constatat nulitatea absolută a acestora, plățile efectuate de reclamant către pârâtă, cu titlu de comision de risc, potrivit graficului de rambursare a creditului, anexă la contract, capătă caracterul unei plăți nedatorate.
Raportând situația de fapt la dispozițiile art.992 si următoarele din vechiul Cod civil, aplicabil in temeiul art.103 din Legea nr. 71/2011, până la data de 01.10.2011, ce reglementează instituția plații nedatorate, instanța constata întrunirea cumulativa a condițiilor acesteia din moment ce prestația efectuata de reclamant cu privire la comisionul de risc a avut semnificația operației juridice a unei plăți, datoria vizată, deși a existat inițial, a dispărut cu efect retroactiv ca urmare a eliminării clauzelor respective prin efectul nulității absolute si, in ipoteza restituirii plații efectuate in temeiul unei obligații lovite de nulitate absoluta, legea nu impune condiția erorii, acesta având dreptul la restituirea prestației. In caz contrar, s-ar eluda efectele constatării caracterului abuziv al clauzelor in discuție, golindu-se astfel de conținut norma legala.
În consecință, cererea reclamantului va fi admisa, iar pârâta . (titulară de drepturi și obligații în contractul de credit încheiat cu reclamanta, prin urmare parte a raportului obligațional contractual) va fi obligată la restituirea către reclamant a sumei reprezentând comisionul de risc achitată de acesta de la data încheierii convenției de credit nr._/25.04.2008 și până la data eliminării din contractul de credit susmenționat a clauzelor privind comisionul de risc.
Cât privește cuantumul acestei sume, instanța nu va stabili o sumă expres determinată cu acest titlu, ce urmează a fi restiutiă reclamantului, la dosarul cauzei nefiind depus decât planul (graficul) de rambursare a creditului, nu și dovada plăților lunare, efective, a comisionului de risc, suma efectiv încasată de pârâtă cu acest titlu urmând a fi determinată pe baza documentelor justificative deținute de pârâtă și, respectiv, de reclamant, urmând a fi individualizată în procedura de executare a prezentei hotărâri judecătorești.
Pe cale de consecință, având în vedere admiterea capătului principal de cerere privind constatarea caracterului abuziv, implicit a nulității absolute a clauzelor privind comisionul de risc, în considerarea principiului accesorium sequitur principale, instanța va admite ca întemeiate și petitele accesorii privind restituirea sumelor încasate de pârâtă cu titlu de comision de risc, respectiv înlăturarea clauzelor susmenționate din contractul de credit nr._/25.04.3008, cu obligarea pârâtei în acest sens.
2. Analiza clauzei prevăzute la pct.5.2 din secțiunea a II-a (Condiții generale) din contractul de credit nr._/25.04.2008, privind comisionul de administrare
Reclamantul consideră că și dispozițiile pct.5.2 din Condiții speciale din contractul de credit reprezintă o clauză abuzivă și contravin prevederilor art. 4 alin.1 și 2 din Legea nr. 193/2000.
În primul rând, instanța va face trimitere la considerentele reținute la pct.1 din prezenta hotărâre, privind lipsa caracterului negociat al clauzei privind comisionul de risc, același mențiuni fiind valabile și pentru clauza privind perceperea comisionului de administrare din contractul de credit încheiat de reclamant.
În egală măsură, însă, instanța apreciază că nu este îndeplinită cerința caracterului abuziv al clauzelor susmenționate din contractul de credit bancar, aceste prevederi contractuale nefiind de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, conform cerinței statuate la art.4, alin.1 din Legea nr.193/2000, prin încălcarea cerințelor bunei-credințe.
În privința comisionului de administrare a creditului nu există nicio reglementare legală care să interzică instituirea și perceperea acestuia. Dimpotrivă, potrivit art.36 din OUG nr.50/2010, chiar dacă acest act normativ nu este incident în speță (nu retroactivează), se confirmă legalitatea atât a comisionului de administrare, cât și a celor expres menționate în cuprinsul textului de lege mai sus precizat.
Deoarece executarea contractului de credit s-a desfășurat pe o lungă perioadă de timp și în permanență a necesitat monitorizare și, în funcție de situația concretă, luarea măsurilor necesare, a fost indispensabilă existența unui serviciu de administrare a creditului din partea pârâtei, serviciu care se desfășoară pe toată perioada de executare a contractului.
Prin urmare, a existat un echilibru între drepturile și obligațiile părților contractante (litigante pe tărâm procesual).
Situația de speță nu trebuie analizată prin analogie cu cazurile în care, în cuprinsul contractelor de credit, s-a prevăzut clauza privind perceperea unui comision de risc, care nu se justifică în situația existenței unei garanții imobiliare la nivelul valorii creditului. In speță, nu trebuie pus semnul de egalitate între comisionul de administrare și cel de urmărire riscuri (sau de risc).
Prin urmare, reclamanta a avut cunoștință, încă de la momentul încheierii contractului de credit, de existența, cuantumul și modalitatea de percepere a acestui comision și, chiar dacă nu s-a făcut dovada negocierii clauzelor care l-au prevăzut, respectivele clauze au fost înșușite, prin semnarea convenției, de reclamant, în calitate de împrumutat, fiind respectat întru totul principiul libertății contractuale instituit de legiuitorul civil (art.969 V.C.civ.).
Pentru aceste considerente, instanța va constata caracterul nefondat al capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei de la pct.5.2 din secțiunea a II-a (Condiții generale) a contractului de credit nr._/25.04.2008, privind comisionul de administrare.
În plus, pentru aceleași argumente redate la pct.1 – raportat la incidența dispozitiilor Directivei 93/13/CEE, din interpretarea carora CJUE a concluzionat in cadrul mai multor hotarari faptul ca instanta nationala este obligata, chiar si din oficiu, in cadrul oricarei proceduri judiciare, să analizeze eventualul caracter abuziv al clauzelor contractuale dintre un comerciant si un consumator – instanța va avea în vedere caracterul neîntemeiat al cererii reclamantului și cu privire la clauza de la pct.2.12 din secțiunea I (Condiții financiare) a contractului de credit, prin care a fost cuantificat comisionul de administrare, constatând că nici această clauză nu este abuzivă.
Raportat la soluția de respingere a capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind comisionul de administrare, instanța va respinge, în considerarea principiului accesorium sequitur principale, și petitele accesorii privind restituirea sumelor încasate de bancă, în temeiul contractului de credit bancar încheiat cu reclamantul, cu titlu de comision de administrare și, respectiv, înlăturarea clauzelor privind comsionul de administrare din contractul de credit nr._/25.04.3008.
3. Cu privire la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, în temeiul art.453, alin.2 C.pr.civ. și reținând culpa procesuală a pârâtei în prezenta cauză, instanța o va obliga la plata, către reclamant, a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu avocațial, justificat cu chitanța depusă la dosar (f.31).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții V. I., având CNP_, și V. I. I., având CNP_, ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat C. P., situat în mun.Oradea, ..1, ., jud.Bihor, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București-_,. nr.5, . Park 3, Clădirea F, ..
Constată caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de risc din contractul de credit pentru nevoi personale nr._/25.04.2008, încheiat între reclamanții V. I. și V. I. I., pe de o parte, și pârâta ., pe de altă parte, respectiv a clauzelor cuprinse la pct.2.13 din Secțiunea I (Condiții financiare) și la pct.5.3 din Secțiunea a II-a (Conditii generale) ale contractului de credit susmenționat.
Obligă pârâta să elimine din cuprinsul contractului de credit nr._/25.04.2008 clauzele privind comisionul de risc.
Obligă pârâta la restituirea, în favoarea reclamanților, a sumei totale încasate reprezentând contravaloarea comisionului de risc, achitat de reclamanți de la data încheierii contractului de credit nr._/25.04.2008 și până la data eliminării din contractul de credit susmenționat a clauzelor privind comisionul de risc.
Obligă pârâta la plata, către reclamanți, a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Respinge celelalte pretenții ale reclamanților.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 aprilie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
R. O. E. M. M. A.
Red. R.O.E.
Dact. M.A.M.
5 ex./30.07.2015
3 .- reclamanții V. I. și V. I. I., cu ambii la domiciliul procesual ales.
- pârâta ..
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3366/2015. Judecătoria ORADEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3462/2015.... → |
|---|
