Pretenţii. Sentința nr. 6459/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 6459/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 6459/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

JUDEȚUL BIHOR

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6459/2015

Ședința publică din data de 29 iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: P. F. V. GREFIER: N. A.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. S. 141 în contradictoriu cu pârâta G. A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în cauză, în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantei – av. P. R., lipsă fiind pârâta

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul reclamantei susține cererea.

Instanța verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză potrivit art. 107 Cod pr. civ.

Reprezentantul reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea cererii, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar dovada plății onorariului avocațial.

Instanța constată lămurită cauza, astfel că în baza art. 394 al.1 Cod procedură civilă închide dezbaterea cauzei în vederea deliberării.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constată că, prin acțiunea înregistrată la instanță la data de 16.02.2015, scutită de plata taxei de timbru, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. S. 141 în contradictoriu cu pârâta G. A., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3494,23 lei reprezentând restanța la plata cheltuielilor comune de întreținere pentru perioada decembrie 2013 – noiembrie 2014, precum și penalități de întârziere de 1066,13 lei calculate până la data de 09.01.2015 și care se vor calcula în continuare până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta învederează instanței că pârâta G. A., în calitate de membră a Asociației de P. S. 141 nu și-a îndeplinit obligația de plată a cheltuielilor care îi reveneau pentru perioada decembrie 2013 – noiembrie 2014, deși a fost somată în acest sens.

În drept a invocat dispozițiile art. 50 din Legea nr. 230/2007.

Pârâta, deși legal citată, nu și-a formulat apărare în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit extrasului de rol depus la dosar, pârâta datorează Asociației de P. S. 141 suma de 3494,23 lei reprezentând restanța la plata cheltuielilor comune de întreținere pentru perioada decembrie 2013 – noiembrie 2014.

Conform art. 46, 49 din Legea nr. 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari în termen de maximum 20 de zile calendaristice de la afișare, asociația de proprietari putând stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plata de maxim 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, care se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Întrucât pârâta, în calitate de membră a Asociației de P. S. 141, nu a dovedit îndeplinirea obligației de plată a cheltuielilor comune, astfel cum era obligată, instanța, apreciază ca întemeiată cererea, astfel că în baza art. 50 din Legea nr. 230 din 6 iulie 2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari o va admite astfel cum a fost formulată și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 3494,23 lei, cu titlu de cotă cheltuieli de întreținere aferente perioadei decembrie 2013 – noiembrie 2014 și suma de 1066,13 lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente, calculate până la data de 09.01.2015, și la plata în continuare a penalităților de 0,2% pe zi de întârziere până la plata integrală a debitului, fără ca totalul penalităților să depășească cuantumul debitului asupra căruia sunt calculate.

Fiind în culpă procesuală, în baza art. 453 C.pr.civ. va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând 300 onorariu avocațial și 100 lei taxa achitată la OCPI Bihor, conform documentelor justificative depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. S. 141, cu sediul procesual ales în Oradea, .. 2, ., în contradictoriu cu pârâta G. A., cu domiciliul în Oradea, ., ., jud. Bihor.

Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 3494,23 lei, cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei decembrie 2013 – noiembrie 2014, a sumei de 1066,13 lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente, calculate până la data de 09.01.2015, și la plata în continuare a penalităților de 0,2% pe zi de întârziere până la plata integrală a debitului, fără ca totalul penalităților să depășească cuantumului debitului asupra căruia sunt calculate.

Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac se va înregistra la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 iunie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. F. V. N. A.

Red. PFV/15.07.2015

Dact. NA/15.07.2015

Ex. 4

Comunicat cu:

-reclamanta ASOCIAȚIA DE P. S. 141

-pârâta G. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6459/2015. Judecătoria ORADEA