Pretenţii. Sentința nr. 8005/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 8005/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 8005/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8005/2015

Ședința publică de la 29 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. C. H.

Grefier N. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S. C. MUNICIPAL DR G. C. ORADEA și pe pârât G. A. F., având ca obiect pretenții .

La apelul nominal făcut în ședința nu se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței cele de mai sus precum și faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, s-a întocmit procedura de regularizare și s-a întocmit referatul prev. de art.103 al.1 ind.1 din ROI .

Instanța, verificând din oficiu competența conform art. 131 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de propus, închide faza probatorie și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.04.2015, reclamanta S. C. MUNICIPAL DR. G. C. ORADEA în contradictoriu cu pârâtul G. A. F. a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 395,40 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, plus dobânda legală calculată de la 25.03.2013 și până la plata efectivă.

În motivare a arătat în esență că la data de 23.03.2013 pârâtul G. A. F. a provocat din culpa sa un accident de circulație în urma căruia minorul C. F. G. a suferit leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale în cadrul spitalului deținut de reclamantă, în perioada 23.03.- 25.03.2015, costul serviciilor medicale fiind de 395,40 lei conform decontului de cheltuieli depus la dosar.

Potrivit art. art. 313 din Legea nr.95/2006 persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altor persoane, au obligația de a suporta cheltuielile cu asistența medicală acordată; pentru litigiile privind plata acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate.

În dosarul 2248/P/2013 P. de pe lângă Judecătoria Oradea a constatat că pârâtul a încălcat art. 57 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

În drept, art. 313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, art. 1349, 1357, 1381 NCC.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar în copie înscrisuri.

Pârâtul legal citat nu a depus întâmpinare, nici nu s-a prezentat pentru administrarea probei cu interogatoriul său.

Instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri.

Analizând coroborat probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 23.03.2013 pârâtul G. A. F. a provocat din culpa sa un accident de circulație în urma căruia minorul C. F. G. a suferit leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale în cadrul spitalului deținut de reclamantă, în perioada 23.03.- 25.03.2015, costul serviciilor medicale fiind de 395,40 lei conform decontului de cheltuieli depus la dosar.

În dosarul 2248/P/2013 P. de pe lângă Judecătoria Oradea a constatat că pârâtul a încălcat art. 57 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

În baza art. 358 NCPC, instanța va prezuma că neprezentarea pârâtului la interogatoriu reprezintă o recunoaștere deplină a vinovăției sale și a pretențiilor reclamantei.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1357 C.civ ca dispoziții generale cu privire la răspunderea delictuală, însă având în vedere că în art. 313 alin 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății cuprinde o reglementare specială cu privire la răspunderea delictuală în astfel de cazuri, se va aplica aceasta, potrivit principiului specialibus generalibus derogant, urmând ca dispozițiile generale să fie aplicate numai în completarea dispozițiilor speciale.

Conform art. 313 alin 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății „Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.”

Textul legal instituie în primul rând posibilitatea pentru furnizorul de servicii de a recupera cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată de la persoana care a adus daune sănătății unei alte persoane, iar în al doilea rând un caz de subrogație legală prin care furnizorul de servicii medicale se poate subroga în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate, în situațiile în care victima are calitatea de asigurat.

Prin urmare reclamanta, în calitate de furnizor de servicii medicale, are posibilitatea de a solicita cheltuielile ocazionate de asistența medicală, de la pârât, persoana care a generat vătămarea.

Potrivit textului art. 313 alin 1 Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, condițiile necesare pentru angajarea răspunderii persoanei care a cauzat daune sănătății altei persoane sunt, existența faptei ilicite, producerea de daune sănătății unei alte persoane, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și daunele provocate și efectuarea de cheltuieli cu asistența medicală de către furnizorul de servicii medicale.

Întrunirea tuturor acestor condiții reiese din actele de la dosar.

Având în vedere considerentele anterioare, instanța constată ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 313 alin 1 L. 95/2006, pentru angajarea răspunderii persoanei care a cauzat daune sănătății unei alte persoane, astfel că va dispune obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumelor pretinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta S. C. MUNICIPAL DR. G. C. ORADEA cu sediul în Oradea ..12 jud.Bihor în contradictoriu cu pârâtul G. A. F. cu domiciliul în Oradea ..6 . jud.Bihor.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 395,40 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, plus dobânda legală calculată de la 25.03.2013 și până la plata efectivă.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.09.2015.

P. GREFIER

R. C. H. N. S.

Red.R.C.H./ 19.10. 2015

Tehn.N.S./ 4 ex/ 2 comSPITALUL C. MUNICIPAL DR. G. C. ORADEA

G. A. F./19.10. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 8005/2015. Judecătoria ORADEA