Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 4847/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4847/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 4847/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4847/2015
Ședința publică din 15 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: P. M.
GREFIER: B. P.
*****
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de contestatorii B. L. A. și B. M. în contradictoriu cu intimații . și B. A. F. F., având ca obiect suspendare executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatei – consilier juridic G. G., lipsă fiind reclamanții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele de mai sus, după care:
Reprezentantul intimatei renunță la excepția lipsei calității de reprezentant al doamnei avocat C. D., invocă inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării silite pe motivul neachitării cauțiunii. Pe fond, solicită respingerea cererii ca rămasă fără obiect raportat la anularea ca netimbrată a cererii din dosarul_/271/2014.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub dosar nr._, contestatorii B. L. A. și B. M. în contradictoriu cu intimații . și B. A. F. F. au solicitat suspendarea tuturor actelor de executare silite până la finalizarea contestației la executare sub nr. de dosar_/271/2014 aliat pe rolul Judecătoriei Oradea .
Cum, însă este posibil ca până la soluționarea cererii de executare, procesul să se finalizeze si vânzarea imobilului să aibă loc, cu consecințe deosebit de grave asupra patrimoniului contestatorilor, având în vedere suma care face obiectul executării si mai ales faptul că este vorba de o executare imobiliară, se impune suspendarea cauzei in temeiul articolului 718 si următoarele din codul de procedură civilă .
Solicită a se avea în vedere dispozițiile articolului 718 alin. 4 din Codul de procedură civilă: „Suspendarea executării este obligatorie si cauțiunea nu este necesară dacă: 1 . hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu, 3 . debitorul face dovada cu un înscris autentic ca a obținut de la creditor o amânare, ori după caz, beneficiază de un termen de plată.”
Solicită a se avea în vedere faptul ca prin cererea de intervenție se arată că creditoarea nu deține un titlu executoriu in contra debitoarei.
Mai mult, Asociația de Proprietăți Milcovului 169 a încheiat un Angajament de plata cu debitorii pe care îl recunoaște.
În drept au fost invocate prevederile articolului 718 si următoarele din Codul de procedură civilă, orice alt text de lege, neindicat în mod expres, dar incident in prezenta cauză, Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinare depusă la fila 123 Biroul Executorului Judecătoresc A. F. F. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a executorului judecătoresc.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 din legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, iar potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 lit. a din aceeași lege executorul judecătoresc are atribuția de a pune în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii.
De asemenea, dispozițiilor art. 57 si 58 din legea nr. 188/2000 prevăd ca actele executorilor judecătorești sunt supuse, în condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente, cei interesați sau vătămați prin actele de executare putând formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
În acest context, având în vedere că rolul executorului judecătoresc este acela de a îndeplini un serviciu de interes public, acesta nu poate fi parte într-o acțiune în fața instanței judecătorești cu privire la actele de executare îndeplinite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, calitate procesual activă și pasivă în cadrul unei contestații la executare având doar părțile interesate sau vătămate prin actul de executare întocmit în cadrul unui dosar de executare.
Prin întâmpinarea depusă la fila 127 intimata . a solicitat, în principal, admiterea excepției inadmisibilității cererii de suspendare și pe cale de consecință, respingerea cererii de suspendarea executării silite ca inadmisibilă, în subsidiar, respingerea cererii ca neîntemeiată și nefondată.
În motivare se arată că în cererea de suspendarea executării silite nu se face referire nici în cuprinsul cererii, nici a adresei de înaintare la ce dosar de executare silită se referă.
II. In măsura se va trece peste excepția invocate, solicită respingerea cererii de suspendare executare silita ca neîntemeiată și nefondată.
Reclamanții, în cuprinsul cererii de suspendare, invocă faptul că executarea silită este demarată împotriva debitorilor B. L. si B. M. este nelegală, neexistând un titlu executoriu valabil împotriva debitorilor.
Banca a demarat procedurile de executare silită împotriva reclamanților B. L. si B. M., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. RFI_/18.12.2007, acest împrumut având ca obiect suma de_,79 CHF.
Astfel afirmația reclamanților potrivit căreia executarea silită este demarată în lipsa unui titlu executoriu, este făcută cu rea-credință în contradicție cu prevederile art. 120 din OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit si adecvarea capitalului: „Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reala sau personala, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii."
În drept au fost invocate prevederile art. 205, art. 718 Cod procedură civilă, art. 102 din OUG nr. 99/2006, precum si alte prevederi invocate in cuprinsul prezentei întâmpinări
Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Împotriva petenților contestatori B. L. și B. M. C. F. se desfășoară acte de executare silită la cererea creditorului-intimat . în dosarul execuțional nr. 1478/E/2014 al B. A. F. F..
Raportat la art. 5 din Legea nr. 76/24 mai 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, și la faptul că inițial cererea de executare silită a fost formulată de creditor la data de 17.12.2008 (la B. N. M.), instanța constată aplicabilitatea dispozițiilor noului Cod de procedură civilă din 1865.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. A. F. F. invocată de acesta, instanța reține că în soluționarea excepției dirimante a lipsei calității procesuale pasive este datoare a analiza numai identitatea dintre pârât și debitorul dreptului din raportul obligațional.
În procedura specială a contestației împotriva executării silite propriu-zise sau a unui act de executare în care de regulă se pune problema nelegalității executării silite și/sau a unui act de executare, deci părți în raportul juridic obligațional sunt întotdeauna debitorul urmărit și creditorul urmăritor, și alături de acestea, după caz eventualii creditori incidenți și terții care dețin un drept asupra bunurilor urmărite, etc..
Cu privire la calitatea procesuală a organului de executare prin Decizia nr. 162/22 aprilie 2003 a Curții Constituționale a României referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 399 din Codul de procedură civilă din 1865 s-a statuat că „organul de executare nu are interese proprii și, în consecință, nu are calitatea de parte în proces și nu este necesar să fie citat ca atare".
Această concluzie se menține chiar și în lumina schimbării legislative ulterioare și adoptării unui nou cod de procedură civilă, întrucât reglementarea actuală nu a modificat rolul executorului în cadrul executării silite, motiv pentru care instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. A. F. F..
Cu privire la fondul acțiunii, potrivit art. 718 alin. 1 Cod proc civ. „(1) Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.”
Prin urmare, admiterea unei cereri de suspendare de drept comun presupune, conform prevederilor legale mai sus arătate, întrunirea a trei condiții cu caracter procedural – plata unei cauțiuni și existența în curs de judecată a unei contestații la executare sau a altei cereri privind executarea silită, iar a treia condiție (neprevăzută expres de legiuitor, dar care se deduce implicit) vizează limitele de soluționare a cauzei și anume o neprejudecare a fondului cauzei (instanța urmând să se pronunțe numai asupra aparenței de drept).
Pe rolul Judecătoriei Oradea a fost înregistrat dosarul nr._/271/2014 între aceleași părți, având ca obiect contestație la executare, însă prin încheierea civilă nr. 512 din 3 aprilie 2015 pronunțată în dosarul nr._/271/2014 al Judecătoriei Oradea, cererea a fost anulată nefiind legal netimbrată, iar împotriva soluției de anulare nu s-a formulat cerere de reexaminare.
Nici celelalte condiții nu sunt îndeplinite, contestatorii nefăcând dovada plății cauțiunii cu privire la care au solicitat acordarea ajutorului public judiciar iar cererea a fost respinsă atât de completul investit aleatoriu cât și în calea de atac.
Prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea cererii de suspendare a executării silite, acțiunea urmând a fi respinsă fără acordarea de cheltuieli de judecată acestea nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a B. A. F. F., invocată de acest intimat.
Respinge acțiunea civilă formulată de cererea formulată de petenții–contestatori B. L. cu CNP_ și B. M., cu CNP_ cu domiciliul în mun. Oradea, ., .. 47, jud. Bihor, și cu domiciliul procedural ales în mun. Oradea, .. 62, județul Bihor, la cabinet av. C. D. R., în contradictoriu cu intimata . cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 246/C, Clădirea Sky Tower, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_ și având CUI_, având ca obiect suspendarea de drept comun a silite din dosarul execuțional 1478/E/2014 al B. A. F. F..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de a declara apel în termen de 10 de zile de la comunicare.
Cererea de declarare a căii de atac se va depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică de la 15 mai 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
P. MONICABOROȘ P.
Red/tehnored
PM/BP.
6 ex/10.06.2015
4 comunicări:
B. L. A.
B. M.
.
B. A. F. F.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4846/2015.... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|








