Acţiune în constatare. Sentința nr. 472/2015. Judecătoria PANCIU

Sentința nr. 472/2015 pronunțată de Judecătoria PANCIU la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 472/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA P.

MIXT

SENTINȚA CIVILĂ NR.472

Ședința publică de la 15.05.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. C.

Grefier M. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanții S. V. și S. G. ambii cu domiciliul în sector 3 Bucuresti, .. 2, ., . cu pârât U A T FITIONEȘTI, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. M. O., cu delegație avocațială pentru reclamanți, martorii A. C. și M. A.. lipsă fiind pârâții

Procedura legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederea instanței procedura de citare legal îndeplinită .

Av. M. O., pentru reclamanți, depune la dosar dovada achitării diferenței de taxă de timbru în cuantum de 108 lei cu chitanța nr._ din 15.05.2015, având în vedere valoarea din raportul de expertiză efectuat în cauză.

S-au audiat martorii prezenți A. C. și M. A., sub prestare de jurământ, declarațiile acestora fiind atașate aparte la dosarul cauzei.

Avocat M. O., pentru reclamanți, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța constată dosarul în stare de judecată și dă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat M. O., pentru reclamanți, precizează că nu are de formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, iși modifică câtimea obiectului cererii de la 586 mp. la 560 m.p. așa cum rezultă din măsurătorile efectuate de către expertul desemnat în cauză.

Instanța constată dosarul în stare de judecată și dă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat M. O., pentru reclamanți, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii și a se pronunța o hotărâre judecătorească prin care să se constate existența dreptului de proprietate în favoarea reclamanților, pentru diferența de 560 m.p. teren curți construcții și livadă, situată în intravilanul ., pc. 543 și 543/1, cu vecinii: la nord A. G., la est. Def. G. S. și drum, la drum și la vest A. D., fiind dobândită prin efectul legii, nu solicită cheltuieli de judecată.

INSTANȚA:

Asupra acțiunii civile de față;

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rol sub nr._ reclamanții S. V. și S. G. domiciliați în sector 3 Bucuresti, .. 2, ., . cu Unitatea Administrativ Teritorială a . instanței că prin hotărârea pe care o va pronunța să constate existența unui drept al lor de proprietate cu privire la diferența de 586 mp teren curți construcții și livadă situată în intravilan ., pc 543 și 543/1 cu vecinii- N A. G., E def G. S. și drum la V A. D..

În motivare au arătat că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr 892/7.05.1999 de BNP N. C. din loc P. au dobândit dreptul de proprietate asupra supafeței de 827 mp teren curți construcții și grădină (livadă) și asupra unei case de locuit și un grajd, imobile situate în intravilan . cu coordonatele cadastrale și vecinătățile indicate în petitul acțiunii.

Că în urma măsurătorilor efectuate de C. V.- persoana fizică autorizată de OCPI să execute lucrări de cadastru, geodezie și cartografie s-a constatat că terenul pe care îl deține are o suprafață reală de 1413 mp, cu 586 mp mai mult decât cea menționată în titlu de proprietate.

Că a achiziționat întreaga suprafață astfel cum rezultă din schița anexă la contractul de vânzare cumpărare, din identitatea coordonatelor cadastrale din contrat și planul de amplasament.

În drept și-a întemeiat acțiunea pe disp art 8 din decretul lege 42/1990, art 23 din legea 247/2005.

În scop probator a depus la dosar înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare, schița imobilului situat în . amplasament și delimitare a imobilului, certificat de atestare fiscală.

Acțiunea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 430 conform chitantei nr._ din 30.09.2014 și respectiv 108 lei cu chitanța nr._ din 15.05.2015.

Pârâta desi legal citată nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, proba testimonială, proba cu expertiză tehnică specialitate topo.

În cadrul dezbaterilor reclamanții prin apărător au menționat că întelege să-și reducă câtimea obiectului cererii de la suprafața de 586 mp teren curți construcții și livadă la suprafața de 520 mp astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic M. V..

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma cererilor și apărărilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:

Prin contractul de vânzare cupărare autentificat sub nr 892/7.05.1999 de BNP N. C. din loc P. reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 827 mp teren curți construcții și grădină (livadă) și asupra unei case de locuit și un grajd, imobile localizate în intravilan . cu coordonatele cadastrale și vecinătățile indicate în petitul acțiunii.

Ca urmare a măsurătorilor efectuate în vederea înscrierii în cartea funciară a dreptului dobândit s-a constatat că suprafața reală este mai mare decât cea menționată în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare cu 520 mp.

Potrivit disp art. 35 C. cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept; cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.

Pentru a deveni admisibilă acțiunea în constatare, reclamantul ar trebui să nu aibă la îndemână o acțiune care să îi asigure protecția aceluiași drept. În speță acțiunea în constatare ar fi inadmisibilă dacă reclamanții ar putea promova acțiunea în revendicare. Or, în condițiile în care reclamanții stăpânesc terenul în litigiu, nu au la îndemână acțiunea în revendicare, putând promova numai o acțiune în constatare, întemeiată pe dispozițiile art.35 C., în condițiile în care li se contestă sau li s-ar putea contesta în viitor dreptul.

În al doilea rând, este inadmisibilă constatarea potrivit art.35 C.pr.civ. a unei situații de fapt și, ca o consecință, a întinderii suprafeței de teren care face obiectul dreptului de proprietate al reclamanților. Însă, reclamanții nu solicită să se constate întinderea suprafeței terenului, care ar echivala cu constatarea unei stari de fapt, ci solicită să se constate că sunt proprietarii terenului în litigiu, deci stabilirea unei stari de drept.

Din declarațiile sub prestarea de jurământ ale martorilor A. C. și M. A. rezultă că terenul litigios este împrejmuit pe toate laturile, că împrejmuirea are o vechime de peste 15 ani; că nu au existat neînțelegeri cu privire la limita de hotar între reclamanți și proprietarii ternurilor învecintate.

Din raportul de expertiză rezultă că terenul litigios este împrejmuit, gardurile pe toate laturile având o vechime de peste 15 ani cu excepția celui care delimitează vecinătatea dinspre est cu moștenitorii defunctei G. S. care are o fundație din beton edificată în anul 2013.

Reținând că acțiunea în constatare reprezintă mijlocul procedural prin care reclamantul solicită instanței să se confirme un drept al său pe care l-a dobândit anterior prin vreunul din modurile prevăzute de lege ( în speță prin contractul de vânzare cumpărare) care are efect declarativ, instanța urmează să admită acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată; va constata existenta în patrimoniul reclamanților unui drept de proprietate cu privire la diferența de suprafață de 560 mp teren curți construcții și livadă situată în intravilan . T 14, pc 453/1C, 453A cu vecinii- N-A. G., E-drum și def G. S., S-fântână și drum, V- A. D..

În temeiul art 77 indice 1 alin 6 Cod fiscal și art 54 din legea 7/1996 prezenta sentință se va comunica organului fiscal AFP si BCPI competent.

Se va lua act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții S. V. și S. G. ambii cu domiciliul în sector 3 Bucuresti, .. 2, ., . cu pârât U A T FITIONEȘTI, având ca obiect acțiune în constatare.

Constată existența în patrimoniul reclamanților unui drept de proprietate cu privire la diferența de suprafață de 560 mp teren curți construcții și livadă situată în intravilan . T 14, pc 453/1C, 453A cu vecinii- N-A. G., E-drum și def G. S., S-fantana și drum, V- A. D..

În temeiul art 77 indice 1 alin 6 cod fiscal si art 54 din legea 7/1996 prezenta sentinta se va comunica organului fiscal AFP si BCPI competent.

Ia act ca nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică,azi 15.05.2015.

P., Grefier,

C. D. M. A.

Red. CD. 15.06.2015.

Tehn. MA. 16.06.2015.

Expl. 5.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 472/2015. Judecătoria PANCIU