Pretenţii. Sentința nr. 1340/2015. Judecătoria PANCIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1340/2015 pronunțată de Judecătoria PANCIU la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 1340/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA P.
MIXT
SENTINȚA CIVILĂ NR: 1340
Ședința publică din data de 4.12.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE:C. D.
Grefier: S. N. F.
Pe rol, fiind pronunțarea cauzei civile formulată de reclamantul M. V., domiciliat în comuna Fitionești, ., în contradictoriu cu pârâta U.A.T Fitionești, județul V., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile orale au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25.11.2015 care face parte din prezenta încheiere de ședință.
INSTANTA
Asupra cauzei de față, retine următoarele; vând nevoie de timp pentru a delibera;
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rol sub nr._ reclamantul M. V. domiciliat în comuna Fitionești, . în contradictoriu cu pârâta U. Fitionești reprezentată prin primar C. I. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de_,09 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparații efectuate la imobilul apartament compus din 3 camere și dependințe proprietatea pârâtei și cu privire la care a avut calitatea de chiriaș.
În motivarea factuală a arătat că după absolvirea seminarului și a facultății de teologie a fost hirotonit preot în ., iar din decembrie 2006 a fost transferat în parohia din satul Mănăstioara ..
Că la data de 31.07.2009 a încheiat cu pârâta un contact de închiriere a imobilului litigios înregistrat sub nr. 2516/31.07.2009 compus din 3 camere și dependințe în suprafață totală de 60 mp; a precizat că la data predării apartamentului, starea tehnică a acestuia era improprie locuirii, considerent pentru care, cu acordul pârâtei, a efectuat reparații majore deși acestea erau în sarcina locatorului.
Că lucrările pe care le-a efectuat pe cheltuiala proprie s-au concretizat în 1) desfacere tencuieli existente și degradate la pereți și tavane; 2) desfacere de pardoseli existente și turnat sape egalizatoare la cota pardoselii; 3) refacere tencuieli la pereți și tavane; 4) gletuirea pereților și tavanelor; 5) aplicarea spoielilor la pereți și tavane; 6) refăcut 3 sobe; 7) pardoseli din parchet laminat; 8) placaje de gresie și faianță; 9) executarea instalațiilor la baie; 10) montat obiecte la baie; 11) instalații de alimentare cu apă, canalizare; 12) executat puț-fosă septică; 13) turnat trotuar; 14) schimbat tâmplărie (parțial).
Că la data de 5.02.2015 prin adresa nr. 422/5.02.2015 pârâta i-a pus în vedere ca în termen de 60 zile de la primire să evacueze apartamentul repartizat ca locuință de serviciu întrucât în registrul agricol pe care îl deține figurează la vol. 22 poziția 12 cu locuința proprietate.
Că este adevărat că deține în proprietate o locuință pe raza comunei Fitionești compusă din 2 corpuri clădire casă de locuit și anexa cu dependințe însa aceasta este improprie locuirii, necesitând reparații de consolidare și amenajare.
Că potrivit înțelegerii verbale avută cu reprezentatul pârâtei chiria datorată (aferenta celor 69 luni în valoare de 4140 lei) urma a fi dedusă din contravaloarea îmbunătățirilor efectuate la imobilul închiriat; în acest sens a depus o cerere înregistrată sub nr. 241/24.01.2013 prin care a solicitat scutirea de la plata chiriei până la recuperarea sumelor investite în reparațiile capitale efectuate.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 1777, art. 1786, art. 1788 Cod civil.
În scop probator a depus la dosar înscrisuri: carte identitate reclamant (fila 7), contract de închiriere nr. 3516/31.07.2009, adresa nr. 422/5.02.2015 (fila 119), raport expertiză extrajudiciară (fila 129,listă cuprinzând lucrările efectuate (fila 14), schiță imobil (fila 18), notă de constatare (fila 19), cerere nr. 241/24.01.2013 (fila 219, cerere nr. 718/9.03.2015 (fila 22).
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 1397 lei conform chitanțelor nr._/16.03.2015 (fila 5) și nr._/18.03.2015 (fila 6).
Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că parohia satului Mănăstioara . nu dispune de o casa parohială motiv pentru care reclamantul a solicitat un spațiu locativ din administrarea primăriei; că la data de 31.07.2009 a încheiat cu reclamantul contractul de închiriere înregistrat sub nr. 3516/31.07.2009, context în care i-a adus la cunoștință că a efectuat unele lucrări de igienizare; că prin cererea înregistrata sub nr. 241/24.01.2013 reclamantul a solicitat aprobarea scutirii chiriei în valoare de 60 lei lunar până la acoperirea investițiilor realizate la imobilul închiriat (în cuantum de 4158,55 lei).
Că starea tehnică a apartamentului atribuit reclamantului se prezenta în condiții bune la data predării având în vedere că anterior a fost locuit de doi polițiști și respectiv de o familie cu 2 copii minori în vârstă de 4 ani; că spațiul locativ prezenta un confort normal de locuit necesitând doar lucrări de igienizare (văruit, curățat, dezinfectat).
În drept și-a întemeiat poziția procesuală pe disp. art. 205 Cod procedură civilă.
În scop probator a depus la dosar înscrisuri: proces verbal de predare primire (fila 40), bon fiscal (fila 41, 42).
Prin încheierea din 27.05.2015 instanța la solicitarea reclamantului a constatat că întâmpinarea a fost formulată cu depășirea termenului procedural considerent pentru care a decăzut pârâta din dreptul de a propune probe.
Prin declarația dată în fața instanței pârâta prin reprezentant legal a precizat că nu datorează reclamantului nicio sumă de bani având în vedere că pe intervalul 2009-2015 acesta nu a achitat chiria lunară în cuantum de 60 lei; că în 2013 reclamantul a depus o cerere prin care a solicitat compensarea contravalorii chiriei cu sumele investite în îmbunătățirea imobilului închiriat aspect cu care a fost de acord.
În cauza a fost administrată proba cu înscrisuri, expertiză specialitate construcții, testimonială și interogatoriu.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma cererilor și apărărilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de_,09 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor pe care le-a efectuat la imobilul proprietatea pârâtei și pe care l-a deținut pe intervalul 2009-2015 în calitate de locatar.
Potrivit art. 1.788 alin. 1 cod civil locatorul este obligat să efectueze toate reparațiile care sunt necesare pentru a menține bunul în stare corespunzătoare de întrebuințare pe toată durata locațiunii, conform destinației stabilite potrivit art. 1.799 Cod civil.
Potrivit alin. 2 sunt în sarcina locatarului reparațiile locative, a căror necesitate rezultă din folosința obișnuită a bunului.
Dacă, după încheierea contractului, se ivește nevoia unor reparații care sunt în sarcina locatorului, iar acesta din urmă, deși încunoștiințat, nu începe să ia de îndată măsurile necesare, reparațiile pot fi făcute de locatar.
În speță pârâta prin reprezentant a precizat că a fost de acord cu cererea reclamantului în sensul de a se deduce din contravaloarea îmbunătățirilor pe care acesta le-a efectuat la imobilul primit în locațiune contravaloarea chiriei (în cuantum de 60 lei) datorată pe intervalul 2009-2015.
Potrivit practicii judiciare și a doctrinei juridice, cheltuielile necesare sunt considerate a fi sume de bani sau muncă investite de posesorul unui bun pentru conservarea bunului și trebuie ca fără ele conservarea bunului să nu fi fost cu putință.
Cheltuielile utile reprezintă sume de bani sau muncă investite de către posesorul unui bun, care deși nu erau necesare, au avut ca efect sporul de valoare sau creșterea gradului de utilitate a bunului. Proprietarul este obligat să restituie atât posesorului de buna-credință, cât și de rea-credința, cheltuielile utile dacă au creat un spor de valoare a lucrului evaluat în momentul restituirii acestuia de către posesor.
Potrivit depoziției martorului S. C., reclamantul a efectuat mai multe lucrări de îmbunătățire la imobilul închiriat astfel – s-a turnat beton pe jos în toată casa, s-a montat ușa la intrare în imobil, s-a aplicat gresie și faianță în baie, hol, câteva plăci în bucătărie, au fost schimbate două uși la dormitoare, un geam, instalația electrică și sanitară; s-a aplicat glet pe toți pereții după care s-a dat cu var lavabil, s-a montat parchet în toată casa, cu excepția băii și holului; la bucătărie s-a aplicat adeziv și glet întrucât pereții prezentau urme de umezeală de la subsol.
Potrivit depoziției martorului P. C. lucrările de îmbunătățire efectuate de reclamant la imobilul litigios au constat în 1) racorduri la obiecte sanitare din baie și bucătărie atât la alimentare cât și la scurgere; 2) instalația electrică parțial deteriorată a fost înlocuită; 3) au fost schimbate prizele în toată casa și au fost montate aplice pe pereți; 4) în spatele blocului s-a săpat o fosă septică pentru imobilul litigios (cu o lungime de 2m lungime, 2m lățime, și 4m adâncime); 5) la unul din dormitoare stoleria din lemn a fost schimbată cu una din termopan, iar în cealaltă cameră stoleria existentă a fost reparată.
Potrivit raportului de expertiză contravaloarea îmbunătățirilor efectuate la imobilul litigios 1) în hol (montat ușă metalică, montat gresie pe sapa nou turnată, zugrăveli), 2) baie (montat gresie, montat faianță, instalate sanitare, montat corpuri sanitare, zugrăveli), 3) bucătărie (pardoseli parchet laminat, faianță, reparat sobă teracotă), 4) hol (parchet lamelar, reparații soba teracotă, zugrăveli), 5) dormitor 1 (schimbat fereastră PVC cu geam termopan, pardoseli din parchet lamelar, reparație sobă teracotă, zugrăveli); dormitor 2 (parchet lamelar, zugrăveli, reparație sobă teracotă); în tot imobilul au fost desfăcute tencuielile vechi de la pereți și plafoane, desfăcut pardoseli vechi; sunt în cuantum de_,89 lei .
Instanța retine că investițiile realizate de reclamant in imobilul închiriat, proprietatea paratei, sunt cheltuieli utile care au adus un spor de valoare si prin urmare acesta are dreptul la despăgubire.
Potrivit recunoașterii părților, în intervalul 2009-2015 reclamantul nu a achitat contravaloarea chiriei în cuantum de 60 lei lunar rezultând un debit total de 4140 lei și care se va deduce din valoarea totală a îmbunătățirilor efectuate.
Pentru cele expuse instanța urmează să admită acțiunea astfel cum a fost formulată și va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de_,89 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor pe care le-a efectuat la imobilul închiriat.
Potrivit art. 453 Cod procedură civilă partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată; în cauză întrucât reclamantul a făcut dovada cheltuielilor de judecată în cuantum de 3097 lei (taxa timbru, onorariu avocat, onorariu expert) urmează ca pârâtul să fie obligat la plata acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite actiunea civile formulată de reclamantul M. V., domiciliat în comuna Fitionești, ., în contradictoriu cu pârâta U.A.T Fitionești, județul V., având ca obiect pretenții.
Obliga paratul la plata către reclamant a sumei de_,89 leii reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor efectuate la imobilul închiriat.
Obliga paratul la plata către reclamanta a sumei de 3097 lei cu titlu de cheltuieli de judecata (taxa timbru, onorariu avocat, onorariu expert).
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședința publica, azi 4.12.2015.
Președinte, Grefier,
C. D.
Red. CD/31.12.2015
Tehnored. SN/7.01.2016
5 exemplare
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1320/2015.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








