Validare poprire. Sentința nr. 58/2015. Judecătoria PANCIU

Sentința nr. 58/2015 pronunțată de Judecătoria PANCIU la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 58/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA P.

MIXT

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 58/2015

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: S. N.

Grefier: P. R.-Dănuța

e rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . SRL cu sediul în București, ..10A, Connect Business Park, Clădirea C3, . sediul procedural ales în G., ., ., în contradictoriu cu debitoarea G. V. domiciliată în P., ..3, jud.V. și terțul poprit . cu sediul în Focșani, ., jud.V., având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: procedura de citare legal îndeplinită și creditoarea a depus cerere de renunțare la judecată.

Verificând ,din oficiu, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, potrivit disp. art.131 al.1 NCPC.

Instanța constată dosarul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de reține următoarele:

Cu cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta-creditoare . SRL cu sediul în București, Bdd.D. P., nr.10A, Connect Business Park, Clădirea C3, . sediul procedural ales în G., ., . a chemat în judecată civilă pe pârâta-debitoare G. V. domiciliată în P., ..3, jud.V., pentru validare poprire.

Motivându-și în fapt cererea de chemare în judecată creditoarea-reclamantă a arătat că la data de 22.09.2014 Judecătoria P. a încuviințat executarea silită împotriva debitoarei G. V., prin toate formele prevăzute de lege.

Că, pin adresa nr._/09.09.2014 B. M. B. C. a dispus înființarea popririi asupra veniturilor G. V. obținute la . prin dispoziția de poprire 1647/2014 din data de 30.09.2014.

Terțul poprit a primit adresa de înființare a popririi la data de 07.10.2014 conform procesului verbal de înmânare atașat la dosar.

Terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile porev. d art.786 C.p.c. și nu a înființat poprire asupra salariului debitoarei în termenul legal, motiv pentru care a solicitat validarea popririi înființată de B. M. B. C., până la concurența sumei de 6793,38 lei.

Că, terțul poprit cu rea-credință nu și-a îndeplinit obligațiile legale ce îi reveneau, motiv pentru care a solicitat amendarea acestuia conform art.789 al.9 C.p.c.

În probațiune au fost depuse la dosar înscrisuri doveditoare.

La termenul de judecată din 22.01.2015 creditoarea a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată în condițiile art.406 C.p.c.

Față de această împrejurare instanța reține că: reclamanta-creditoare . SRL cu sediul în București, ..10A, Connect Business Park, Clădirea C3, . sediul procedural ales în G., ., . a chemat în judecată civilă pe pârâta-debitoare G. V. domiciliată în P., ..3, jud.V., pentru validare poprire.

Motivându-și în fapt cererea de chemare în judecată creditoarea-reclamantă a arătat că la data de 22.09.2014 Judecătoria P. a încuviințat executarea silită împotriva debitoarei G. V., prin toate formele prevăzute de lege.

Că, pin adresa nr._/09.09.2014 B. M. B. C. a dispus înființarea popririi asupra veniturilor G. V. obținute la . prin dispoziția de poprire 1647/2014 din data de 30.09.2014.

Terțul poprit a primit adresa de înființare a popririi la data de 07.10.2014 conform procesului verbal de înmânare atașat la dosar.

Terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile porev. d art.786 C.p.c. și nu a înființat poprire asupra salariului debitoarei în termenul legal, motiv pentru care a solicitat validarea popririi înființată de B. M. B. C., până la concurența sumei de 6793,38 lei.

Că, terțul poprit cu rea-credință nu și-a îndeplinit obligațiile legale ce îi reveneau, motiv pentru care a solicitat amendarea acestuia conform art.789 al.9 C.p.c.

La termenul de judecată din 22.01.2015 creditoarea a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată în condițiile art.406 C.p.c.

Reclamanta fiind cea care a inițiat demersul judiciar este și firesc să aibă dreptul de a renunța la judecată, fără vreo obligație de a justifica în vreun fel manifestarea sa de voință și fără vreo constrângere de ordin temporar în privința acesteia.

Pe cale de consecință, în conformitate cu art.406 Cod proc. civilă instanța urmează să ia act că, creditoarea renunță la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În conformitate cu art.406 Cod procedură civilă ia act că, creditoarea . SRL cu sediul în București, Bdd.D. P., nr.10A, Connect Business Park, Clădirea C3, . sediul procedural ales în G., ., ., renunță la judecată.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2015.

Președinte,Grefier,

S. N.

Red.S.N./16.02.2015

Tehn.P.R.D./16.02.2015

5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 58/2015. Judecătoria PANCIU