Plângere contravenţională. Sentința nr. 554/2015. Judecătoria PANCIU

Sentința nr. 554/2015 pronunțată de Judecătoria PANCIU la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 554/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA P.

MIXT

SENTINȚA CIVILĂ NR. 554/2015

Ședința publică de la 08 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. S.

Grefier V. C.

Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulată de petenta . sediul în Baia M., . H, jud. Maramureș, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr. nr._/13.12.2014 emis de INSPECTORATUL DE POLIȚIE A JUDEȚULUI V. cu sediul în Focșani, ..12, jud. V..

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: petenta . intimatul I. V..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, cauza a fost declinată de la Judecătoria Focșani și faptul că s-a depus la dosar întâmpinare.

Instanța constată dosarul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față;

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 02.02.2015, sub nr._ petenta . solicitat în contradictoriu cu intimatul I. V. anularea procesului-verbal . nr._/13.12.2014, iar în subsidiar reindividualizarea sancțiunii aplicate. In motivarea cererii a invocat mai multe motive de nelegalitate și netemeinicie.

In drept, au fost invocate prevederile OG 2/2001 și Cod pr civ.

În dovedirea cererii a atașat plângerii procesul verbal contestat în copie și plicul cu care a fost trimis .

Plângerea a fost legal taxată cu valoarea de 20 lei, conform chitanței depusă la fila 4 .

Fiind legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, arătând faptul că procesul verbal a fost emis cu respectarea condițiilor impuse de reglementarea specială în domeniu, respectiv OG 2/2001.

În dovedire, a depus la dosar raportul agentului constatator și proces verbal din data de 13.12.2014

În ședința din data de 07.04.2015, instanța a invocat și a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale invocate din oficiu.

Analizând prioritar, în baza art. 248 alin 1 C.p.c. coroborat cu art. 132 C.p.c., excepția necompetenței teritoriale exclusive invocată de intimatul prin întâmpinare, excepție de procedură, dilatorie și absolută în materie contravențională, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/13.12.2014, întocmit de I. V. Poliția Mărășești, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională și cu avertisment pentru săvârșirea a două contravenții privind nerespectarea obligațiilor privind întocmirea și avizarea planului de pază, avizarea și atestarea personalului de pază pentru unitatea petentei situată în .. V. .

În drept, se constată incidența în cauză a prevederilor art.32 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în baza cărora plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Prin textul de lege menționat se instituie o competență teritorială exclusivă de a soluționa cauza în favoarea instanței de la locul săvârșirii faptei contravenționale. Cum, în speță, fapta reținută în sarcina petentului a fost săvârșită și constatată în localitatea Pădureni -Balta care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei P., în conformitate cu prevederile HG nr.337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor si parchetelor de pe lângă judecătorii, rezultă că această din urmă instanță este competentă teritorial să soluționeze prezenta plângere contravențională.

Pe cale de consecință, Judecătoria Focșani, prin sentința civilă nr: 2019/7.04.2015, a admis excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei P..

Cauza a fost înaintată și înregistrată pe rolul Judecătoriei P. sub același număr, la data de 20.05.2015, în vederea continuării judecății.

În fața acestei instanțe nu au mai fost formulate probatorii și nici cereri sau excepții.

Instanța, analizând legalitatea și temeinicia procesului verbal în litigiu, în raport de jurisprudența C.E.D.O. relevantă în cauză, de legislația internă incidentă, dar și de ansamblul probator administrat în cauză, reține următoarele:prin procesul verbal contestat s-a reținut în sarcina petentei că: la data de 13.12.2014, orele 11:55, în urma unui control efectuat în punctul de lucru Pădureni, aparținând .-a constatat că nu există un plan de pază la punctul de lucru, iar paza nu este asigurată cu agenți de securitate atestați și avizul poliției, faptele ce constituie contravențiile prev, de art.5 alin.10, art 36 lit.d i art.58 lit.a și d din Legea 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și pentru care i s-au aplicat petentei sancțiunile amenzii de 2000 lei și avertisment.

Motivând plângerea, petenta a criticat procesul verbal numai sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.

Astfel, a invocat petenta lipsa personalității juridice, a calității și a capacității procesuale a organului Poliției Mărășești, care nu are calitatea de agent constatator, potrivit Legii 333/2003, calitate pe care numai Inspectoratul Județean de Poliție o poate avea.

Instanța, având în vedere dispozițiile legii speciale, referitoare la chestiunea juridică în discuție, reține că: potrivit art 63 din Legea 333/2003,constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute în prezenta lege se fac de către polițiști, jandarmi, precum și de către primari sau împuterniciți ai acestora, conform competențelor ce le revin, potrivit legii.

Față de caracterul imperativ al acestui text, instanța constată lipsită de temei susținerea petentei.

Pentru aceleași argumente, instanța nu poate primi nici motivul de nulitate referitor la nemenționarea în actul de constatare a contravenției în litigiu a calității agentului constatator, deoarece textul normativ sus citat nu prevede un anumit grad al inspectorului care face constatarea faptei contravențională.

A mai arătat petenta că procesul verbal de contravenție este nul absolut pentru lipsa menționării locului săvârșirii faptei contravenționale în sensul că este descris mult prea vag.

Potrivit O.G.2/2001 art. 16 (1) Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Acest text nu specifică cât de detaliată trebuie făcută descrierea locului faptei ceea ce înseamnă că este suficientă indicarea acestui element, fără nici o altă detaliere; în plus, a se adăuga la textul normativ prin interpretare este interzis.

Așa fiind, instanța nu poate reține nici acest motiv de nelegalitate a actul de constatare a contravenției în litigiu.

Tot prin același argument de interpretare trebuie înțelese dispozițiile referitoare la obligativitatea menționării unui martor în cuprinsul procesului verbal.

A susținut petenta în petitul plângerii că: faptele descrise în procesul-verbal contestat au fost certificate de martorul T. C.; includerea acestui martor în procesul-verbal contestat este greșită; martorul nu putea sesiza prin propriile simțuri dacă într-adevăr petenta a săvârșit faptele contravenționale

Or, conform O.G.2/2001 art. 19(1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se afla de față, refuza sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.

(2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.

(3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.

Cum aceste prevederi au fost respectate întocmai, instanța nu poate primi nici această apărare a petentei.

Un alt motiv de nelegalitate a procesului verbal, arătat de petentă în plângere este încălcarea art. 16 alin. 6 al O.G.2/2001 care dispune: În situația în care contravenientul este persoana juridică în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă și totodată, art.19 din același act normativ, referitoare la lipsa obiecțiunilor petentei față de cuprinsul actului de constatare a contravenției în litigiu.

Instanța, examinând legalitatea actului de constatare a contravenției în cauză, reține că: în actul de constatare a contravenției în litigiu de la fila 11 din dosar, reiese că la rubrica ,, contravenient”, este menționată denumirea petentei și totodată sunt specificate datele de identificare, suficiente, ale acesteia și anume: c.u.i.,sediul și denumirea reprezentantului acesteia, cu data de identificare și a acestuia, astfel încât nu există nici o confuzie referitoare la identificarea petentei și, pentru acest motiv, instanța nu va reține nelegalitatea procesului verbal.

Instanța mai reține următoarele: potrivit art. 16 alin.7 din O.G. 2/2001: în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.

Prin Decizia I.C.C.J.XXII/2007,s.a statuat că un asemenea motiv de nelegalitate a procesului verbal de contravenție atraga sancțiunea nulității relative.

În atare situație, petenta trebuia să dovedească în prezenta cauză că a suferit o vătămare ce nu putea fi înlăturată decât prin desfințarea actului de constatare în litigiu, probă pe care, însă nu a făcut-o.

Conchizând, instanța constată că procesul verbal este întocmit cu respectarea cerințelor legale,referitoare la de formă și de fond, imperative.

Cât privește temeinicia procesului verbal de contravenție ..S.C.T.R. nr.

_/ 8. 12. 2014, instanța reține că: în jurisprudența CEDO, începând cu cauza Ozturk c. Germaniei din 21 februarie 1984, s-a reținut în mod clar și constant că, indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale. Recent, și România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza A. c. României, pe motiv că s-a încălcat prezumția de nevinovăție într-o procedură contravențională.

Față de cele expuse mai sus, instanța a concluzionat că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției europene, iar acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii față de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului.

În privința probațiunii, este de remarcat că petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În plus, fiind vorba despre o acuzație penală, organul constatator avea obligația de a informa petentul, în cel mai scurt timp posibil, asupra naturii și cauzei acuzației formulate împotriva sa și de a-i prezenta probele pe care se bazează acuzația.

Din înregistrarea electronică efectuată în cauză (f.15) depusă nu rezultă numărul de înmatriculare al autoturismului, prin urmare acestea nu pot fi reținute ca probe pentru stabilirea vinovăției petentului.

Având în vedere dispozițiile art. 6 pct.2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale coroborate cu prevederile art. 20 din Constituția României, precum și Hotărârea CEDO în cauza A. c. României, conform căreia procedura de contestare a procesului-verbal de contravenție poate fi asimilată unei proceduri penale, sancțiunea având atât scop educativ, cât și unul de reprimare, instanța a apreciat că și în materia contravențională orice persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție, până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre judecătorească.

Față de acestea, instanța a constatat că organul constatator a făcut dovada celor consemnate în procesul-verbal, cu înregistrarea electronică tahograf, pe care de altfel nici petenta nu o contestă, astfel că nu există dubiu rezonabil asupra vinovăției petentei.

În concluzie, instanța reține că, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situație ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși, din probele administrate de „acuzare”, instanța concluzionează că vinovăția petentei a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Cât privește individualizarea sancțiunilor aplicate petentei, instanța reține că faptele contravenționale reținute în sarcina petentei sunt de o gravitate relativ sporită prin urmarea socialmente periculoasă ce s-ar fi putut produce și din acest motiv, aplicarea unui simplu avertisment pentru ambele contravenții ar constitui o sancțiune mult prea blândă și neproporțională cu gravitatea concretă a acestora și nu ar satisface cerințele impuse de art. 21 din O.G.2/2001, care prevăd în alin. 3 că: Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Pentru argumentele de fapt și de drept arătate și în conformitate cu art 34 alin.1 din O.G.2/2001, constată neîntemeiată plângerea de față și urmează să o respingă pe cale de consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta . sediul în Baia M., . H, jud. Maramureș, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr. nr._/13.12.2014 emis de INSPECTORATUL DE POLIȚIE A JUDEȚULUI V. cu sediul în Focșani, ..12, jud. V..

Menține procesul-verbal de contravenție . nr._/13.12.2014, ca fiind legal și temeinic.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi: 08 Iunie 2015.

PREȘEDINTE,

Jud. S. N.

În CO la data tehnoredactării

S-a semnat de președinte instanță,

C. D. Grefier,

Red.S.N/08.07.2015

Tehnored.C.V/13.07.2015

5 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 554/2015. Judecătoria PANCIU