Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 138/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT

Sentința nr. 138/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 138/C

Dosar nr._ - cerere de valoare redusă -

Cod operator 2720

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PIATRA-N.

JUDEȚUL N.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 138/C

Ședința din camera de consiliu de la 3 martie 2015

Instanța constituită din:

Președinte – L. M. - judecător

Grefier – F. B.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR.32 în contradictoriu cu pârâtul P. N., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns av. F.-P. L. în substituire pentru av. B. P.-L., pentru reclamantă și pârâtul.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- procedura este legal îndeplinită;

- cauza este la al 6-lea termen de judecată;

- s-a acordat termen în vederea studierii completării la raportul de expertiză tehnică, specialitatea contabilitate întocmit de către expert tehnic B. M., nefiind depuse obiecțiuni.

Av. F.-P. L. depune la dosarul cauzei delegație de substituire pentru av. B. P.-L., precum și o precizare a acțiunii principale, respectiv o modificare a cererii de chemare în judecată ca urmare a expertizei tehnice, specialitatea contabilitate întocmită în cauză (filele 104-105 dosar).

Instanța procedează la identificarea pârâtului P. N., născut în localitatea Liești, județul G., legitimat cu C.I. . nr._, CNP_, cu domiciliul în municipiul Piatra N., ., ., apt. 19, județul N. și, în vederea respectării dreptului la apărare, îi comunică acestuia un exemplar al precizării acțiunii depuse la dosarul cauzei la acest termen de către reprezentantul reclamantei.

Instanța constată că precizarea depusă la acest termen de către reprezentantul reclamantei nu este o modificare a acțiunii principale, în considerarea dispozițiilor art. 204 alin. 2 Cod procedură civilă, fiind o clarificare a cuantumului câtimii solicitate.

Pârâtul învederează instanței că este dezavantajat și depune la dosarul cauzei o precizare, comunicând un exemplar și reclamantei, prin av. F.-P. L., și solicită instanței acordarea unui nou termen de judecată, în vederea angajării unui avocat (fila 106 dosar).

Instanța pune în discuția contradictorie a părților cererea pârâtului de acordare a unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător calificat, precum și pentru a formula obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, av. F.-P. L., pentru reclamantă, opunându-se.

Instanța respinge solicitarea pârâtului de acordare a unui nou termen de judecată în vederea angajării unui avocat, precum și pentru a formula obiecțiuni, motivat de faptul că potrivit înscrisurilor de la dosar, completarea la raportul de expertiză tehnică, specialitatea contabilitate, a fost comunicată cu cel puțin o lună de zile înainte de termenul de judecată fixat, iar potrivit dispozițiilor art. 222 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâtul nu a invocat un caz excepțional pentru imposibilitatea angajării unui avocat până la acest termen.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și nici probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și dă cuvântul în dezbateri asupra fondului:

Av. F.-P. L., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul lasă soluția la aprecierea instanței, dar susține că a fost permanent dezavantajat de asociația de proprietari. Arată că a fost plecat în București timp de 2 ani și jumătate, nu a fost anunțat că se efectuează lucrări de izolare a blocului, pentru ca apoi să se calculeze sume eronate. De asemenea, arată că, în cauză, s-a întocmit o expertiză tehnică, fără însă a fi întrebat dacă solicită desemnarea unui expert-parte. Insistă în acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui avocat.

În considerarea dispozițiilor art. 394 Cod de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise, după care,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin formularul de cerere de valoare redusă înregistrat pe rolul Judecătoriei Piatra N. la data de 11.02.2014, sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari nr. 32 Piatra N. l-a chemat în judecată pe pârâtul P. N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 3.671,19 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada iulie 2011 – octombrie 2013, și a sumei de 2942,84 lei, penalități de întârziere conform Legii nr. 230/2007 și art. 25 alin. 3 lit. a din H.G. nr. 1588/2007.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că pârâtul este proprietarul apartamentului situat în Piatra N., Bld. Dacia, ., ., ce face parte din Asociația de Proprietari nr. 32 Piatra N.. A arătat că, deși avea obligația de a achita cheltuielile de întreținere a locuinței, acesta nu și-a îndeplinit obligațiile.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 230/2007 și ale art. 1025 și urm. Cod proc.civ.

Reclamanta a precizat că nu dorește să aibă loc o dezbatere orală.

În dovedire, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosar un centralizator al debitului, fișa locatarului și liste de plată pentru perioada iulie 2011 - octombrie 2013.

Potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, „acțiunea asociației de proprietari este scutită de taxă de timbru.”

La solicitarea instanței, reclamanta a făcut demersuri la Direcția de Taxe și Impozite a Municipiului Piatra N. pentru a depune la dosar dovada calității de proprietar a pârâtului. Prin adresa nr. 2613DI/24.03.2014, Direcția de Taxe și Impozite a Municipiului Piatra N. a comunicat instanței că bunul imobil situat în Piatra N., Bld. Dacia, ., . figurează în evidențele fiscale în proprietatea lui P. Nicușor R. și E., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 807/14.06.2002 (fila 45).

Constatând că cererea reclamantei se încadrează în dispozițiile art. 1025 alin. 1 din codul de procedură civilă și poate fi soluționată pe calea procedurii speciale cu privire la cererile de valoare redusă și procedând potrivit art. 1.029 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă, după primirea formularului de cerere, instanța a comunicat pârâtului formularul de răspuns, însoțit de o copie a formularului de cerere, precum și de copii ale înscrisurilor depuse în susținerea cererii, punându-i-se în vedere ca în termen de 30 de zile de la comunicare, să trimită formularul de răspuns completat corespunzător și înscrisurile de care înțelege să se folosească.

Pârâtul a răspuns solicitării instanței, depunând formularul de răspuns, potrivit căruia a solicitat să nu aibă loc o dezbatere orală.

Totodată, pârâtul a depus la dosar o cerere reconvențională și o întâmpinare.

Prin cererea reconvențională, depusă la fila 49, pârâtul a solicitat obligarea reclamantei la respectarea prevederilor legale și statutare, conform art. 10 din Legea nr. 230/2007 privind accesul la documentele asociației, așa cum au fost formulate de pârât în adresa din 03.06.2013, precum și efectuarea unei expertize financiar-contabile și a unui control administrativ privind activitatea asociației.

În drept, a invocat art. 119 din Codul de procedură civilă.

În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, respectiv copia corespondenței cu reprezentanții asociației, expertiza financiar-contabilă și cercetarea la fața locului prin efectuarea unui control administrativ.

Prin întâmpinarea, depusă la filele 50-54, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, constatând nulitatea înscrisurilor care stau la baza cererii și nerespectarea prevederilor Legii nr. 230/2007.

Pârâtul a susținut că debitul reprezentând cheltuieli de întreținere nu este justificat, nu respectă legea în ceea ce privește calculul penalităților de întârziere, nefiind avizat de președintele comisiei de cenzori și nici asumat de președintele asociației, administratorul acesteia și președintele comisiei de cenzori.

Pârâtul a susținut că a comunicat prin poștă asociației adresa din data de 03.06.2013 prin care a solicitat accesul la documentele asociației, conform art. 10 din Legea nr. 230/2007, dar nu i s-a permis accesul la aceste documente, ci a primit un răspuns incisiv și insidios, reprezentând o amenințare mascată pentru a renunța la pretențiile sale, fiind astfel încălcate drepturile statutare.

A adăugat că, prin adresa din 20.07.2011, i-a adus la cunoștință reclamantei că, începând cu 01.07.2011, va avea o altă reședință pe o durată nedeterminată, că locuința va fi supravegheată de o rudă și că eventualele probleme pot fi discutate la telefon, la numerele lăsate în adresă. A arătat că numerele de telefon au fost folosite doar pentru a cere banii pentru cheltuielile asociației.

Pârâtul a susținut că a solicitat reclamantei fișa de calcul și justificarea sumelor afișate pe listele de plată, dar nu a primit nici o informație privind modul de calcul al debitelor, cuantumul penalităților și modalitatea de calcul al acestora. A adăugat că listele de plată nu detaliază și nu fundamentează sumele datorate, lipsindu-le viza cenzorului, iar ștampila aplicată fără nici o semnătură face imposibilă atragerea răspunderii.

A mai susținut că fișa proprietarului este lipsită de elementele fundamentale privind evidența consumurilor, a modalității de calcul al debitului și penalităților, astfel încât nu are nici o valoare.

Pârâtul a afirmat că proprietarul trebuie notificat privind situația cheltuielilor datorate, cu detalierea sumelor și a calculului privind penalitățile, iar lipsa acestei notificări confirmă reaua-credință a conducerii asociației, cât și grave probleme în administrarea și gestionarea asociației.

Nerespectarea prevederilor legale privind evidența contabilă a fost argumentată de pârât prin anexarea a trei chitanțe emise pentru plata datoriilor în care nu sunt evidențiate, conform legii, suma achitată pentru debit și suma achitată cu titlu de penalitate, deși pârâtul a solicitat expres detalierea sumei achitate prin chitanța respectivă, fiind însă refuzat, iar suma fiind repartizată după bunul plac al administratorului.

S-a mai susținut că, deși legea prevede că penalitățile se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, cuantumul penalităților este stabilit după o perioadă de 15 zile de la afișarea listelor de plată.

Pârâtul a arătat că se achită în fiecare lună 44 lei pentru listarea tabelului lunar de cheltuieli, fiind greu de crezut că membrii asociației au fost de acord cu aceasta.

A adăugat că, în perioada în care familia sa a avut o altă reședință, imobilul a fost supus unor lucrări de anvelopare exterioară, de izolare termică a blocului, fără a i se comunica acest proiect și fără ca el să își dea acordul. A arătat că proprietatea sa fusese ocolită de această lucrare însă geamurile termopan erau pline de materiale adezive de construcții, nefiind protejate, materiale pe care le-a îndepărtate cu foarte mare greutate, astfel încât geamurile au rămas zgâriate și pătate.

De asemenea, pentru protecția izolației nivelului inferior, au fost fixate niște table de pe care, atunci când plouă, apa ajunge pe perete până aproape de pervaz și se infiltrează spre interior unde au apărut deja pete de igrasie care nu existau înainte, apartamentul fiind situat la etajul 4. La această problemă se adaugă și zgomotul infernal produs de ploaie pe tablele respective.

Pârâtul a mai arătat că a solicitat lămuriri privind modul în care a fost contractată lucrarea și cine sunt responsabili cu modul de execuție care l-a prejudiciat, dar i s-a răspuns de către președintele asociației că nu este treaba lui.

În fine, a susținut că cei din conducerea asociației nu au respectat următoarele prevederi legale: art. 10, art. 25 pct. 4, art. 30 pct. 1 lit. k din Legea nr. 230/2007, art. 10 pct. 5/c din Statutul asociației, art. 23/1 din Regulamentul asociațiilor de proprietari, Legea contabilității nr. 82/1991, Codul fiscal și Codul de procedură fiscală.

Au fost anexate întâmpinării, în copie, cerere înregistrată sub nr. 94/22.07.2011, chitanța nr. 5890/17.05.2011, adresa nr. 168/15.04.2013, dovada de comunicare, cerere din 03.06.2013, dovada de comunicare, adresa de răspuns nr. 172/11.06.2013.

Instanța i-a pus în vedere pârâtului obligația de a preciza obiectul cererii reconvenționale și de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 40 lei, aferentă cererii reconvenționale.

Întrucât pârâtul nu și-a îndeplinit aceste obligații, prin încheierea din camera de consiliu din 29.04.2014, instanța a anulat ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârât.

Împotriva acestei încheieri, pârâtul a formulat cerere de reexaminare care a făcut obiectul dosarului nr._ /a1. Prin încheierea din 07.11.2014 instanța a anulat ca netimbrată și cererea de reexaminare.

Instanța a administrat, la solicitarea reclamantei, proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Din oficiu, instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile, raportul de expertiză întocmit de dna expert B. M. fiind depus la filele 79-87 din dosar, cu o completare depusă la fila 99 din dosar.

Instanța a dispus citarea părților, cu un exemplar al raportului de expertiză, niciuna din părți neformulând obiecțiuni.

La ultimul termen de judecată, reclamanta a precizat obiectul cererii, arătând că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 6464,37 lei, din care 3129,64 lei, debit principal, 2855,33 lei, penalități de întârziere calculate în baza hotărârii Adunării Generale, și 479,40 lei, penalități facturate de furnizorii de utilități și repartizate în temeiul art. 25 din HG nr. 1588/2007.

Examinând probele administrate în cauză și apreciindu-le în mod liber, potrivit convingerii sale, în temeiul art. 264 din Codul de procedură civilă, instanța reține următoarele:

În fapt, pârâtul P. Nicușor R. este proprietarul apartamentului situat în Piatra N., Bld. Dacia, ., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 807/14.06.2002, așa cum rezultă din adresa nr. 2613DI/24.03.2014, emisă de Direcția de Taxe și Impozite a Municipiului Piatra N. (fila 45).

Reclamanta Asociația de proprietari nr. 32 Piatra N. care administrează clădirea în care se află acest apartament a calculat cheltuieli de întreținere aferente perioadei iulie 2011 – octombrie 2013 în cuantum de 3129,64 lei, cotele de întreținere fiind stabilite lunar în listele de plată afișate, depuse în copie la dosar, calculul acestora fiind confirmat de expertiza contabilă efectuată în cauză.

În drept, instanța reține că, potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, “toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.” De asemenea, potrivit art. 49 alin. 2, „termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.”

Aplicând aceste prevederi legale la cauza de față, instanța reține că pârâtul avea obligația legală de a achita cheltuielile de întreținere aferente apartamentului aflat în proprietatea sa.

În conformitate cu art. 249 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”, reclamanta a făcut dovada pretențiilor sale cu listele lunare de plată, iar pârâtul nu a dovedit efectuarea plății.

În privința penalităților de întârziere, instanța reține că, potrivit art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, „Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.”

Reclamanta a calculat în sarcina pârâtului penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, în cuantum de 2855,33 lei, prin expertiza contabilă efectuată în cauză stabilindu-se că acestea au fost calculate în mod legal.

În cauză, deși reclamanta a solicitat inițial penalitățile de întârziere facturate de furnizorii de utilități, așa cum rezultă din centralizatorul depus la fila 9, prin precizarea de la ultimul termen de judecată a solicitat penalitățile de întârziere aplicate de asociație, instanța urmând a le acorda numai pe acestea din urmă.

Instanța apreciază că apărările pârâtului dezvoltate în cuprinsul întâmpinării nu sunt pertinente în cauză, invocarea unor prejudicii suferite prin lucrarea de anvelopare a blocului neputând justifica refuzul acestuia de a achita cotele aferente la cheltuielile asociației. Nici refuzul președintelui asociației de proprietari de a-i permite accesul la documentele asociației nu este de natură a-l scuti pe pârât de la obligația de a achita cheltuielile de întreținere aferente apartamentului pe care îl deține în proprietate. De asemenea, împrejurarea că în apartamentul în cauză nu a locuit familia pârâtului este un aspect recunoscut de către reclamantă și avut în vedere la stabilirea cotelor de contribuție la cheltuielile asociației, așa cum a reținut expertul contabil desemnat în cauză.

În consecință, instanța va admite cererea de valoare redusă formulată și precizată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 32 Piatra N. în contradictoriu cu pârâtul P. N. și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3129,64 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere aferente perioadei iulie 2011-octombrie 2013, și a sumei de 2855, 33 lei, reprezentând penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere.

În temeiul art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia “partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, instanța îl va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 702,10 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul achitat expertului contabil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de valoare redusă formulată și precizată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 32 PIATRA N. (CUI_), cu sediul procedural ales în municipiul Piatra N. – la Cabinet Av. B. P.-L., .. 59, ., județul N. în contradicotiru cu pârâtul P. N. (CNP_), cu domiciliul în municipiul Piatra N., ., ., etaj 4, apt. 19, județul N..

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3129,64 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere aferente perioadei iulie 2011-octombrie 2013, și a sumei de 2855, 33 lei, reprezentând penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere.

Executorie de drept.

Cu drept numai de apel la Tribunalul N. în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 3 martie 2015.

Președinte, Grefier,

L. M. F. B.

Red. & tehnored. L.M. & F.B. – 06.07.2015

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 138/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT