Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 299/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT

Sentința nr. 299/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 299/C

Dosar nr._ - perimare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PIATRA N.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 299/C

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – O. A.

GREFIER – A. G.

S-a luat în examinare potrivit listei de ședință, cauza civilă având ca obiect încuviințare executare silită - perimare, formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC C. E. – pentru creditoarea SERRAGHISLOAN MANAGEMENT LTD – prin împuternicit S.C. ASSET PORTFOLIO SERVICING ROMÂNIA S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea H. M. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Prin referat oral, grefierul a învederat instanței că dosarul este la primul termen de judecată fixat în vederea constatării perimării, cu procedura de citare legal îndeplinită.

Instanța constată pricina în stare de judecată și în temeiul dispozițiilor articolului 394 alineat 1 din Noul Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise, reținând cauza în pronunțare asupra excepției de perimare.

INSTANȚA,

Cu privire la acțiunea civilă de față, formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC C. E. – pentru creditoarea SERRAGHISLOAN MANAGEMENT LTD – prin împuternicit S.C. ASSET PORTFOLIO SERVICING ROMÂNIA S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea H. M. C., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.10.2014, sub nr._, având ca obiect încuviințare executare silită, reține următoarele:

Din verificarea actelor aflate la dosarul cauzei, rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 15.10.2014, când pricina a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alineat 1 din Noul Cod de procedură civilă, pentru neîndeplinirea de către petent a obligației stabilite de instanță, respectiv de a depune la dosar dovada înregistrării în A.E.G.R.M. a celor două cesiuni de creanță, dovada comunicării notificări către debitoare a celei de-a doua cesiune de creanță, dovada notificării și comunicării notificări către debitoare a primei cesiuni de creanță.

Astfel fiind, în conformitate cu prevederile art. 416 din Noul Cod de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni, perimare care potrivit dispozițiilor art. 420 alineat 1 din Noul Cod de procedură civilă, se poate constata și din oficiu.

Fiind o sancțiune procedurală, perimarea se răsfrânge asupra întregii activității judiciare și este determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului.

Întrucât de la data încheierii de suspendare, respectiv 15.10.2014, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult 6 luni din vina petentului, nefiind îndeplinit în acest interval nici un act de procedură în vederea continuării pricinii și observând că nu sunt incidente cazurile de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, în baza art. 416 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată cererea având ca obiect încuviințare executare silită, formulată de petentul B. C. E. cu sediul în Bacău, .. 28, ., jud. Bacău, privind pe debitoarea H. M. C. cu domiciliul în Piatra N., ., ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.05.2014.

Președinte, Grefier,

O. A. A. G.

Red. Tehnored. O.A./28.07.2015

Tehnored. A.G./31.07.2015

3 ex./1 ex. .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 299/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT