Ordin de protecţie. Sentința nr. 243/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 243/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 243/C
Dosar nr._ /2014 - ordin de protecție -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 243/C
Ședința din Camera de consiliu din data de 23.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. - DUMITRIȚA M.
GREFIER - C. B.
MINISTERUL PUBLIC reprezentat de
procuror S. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta T. A. - M. în contradictoriu cu pârâtul T. I., având ca obiect instituire ordin de protecție.
Dezbaterile cu privire la fondul cauzei au avut loc în ședința Camerei de consiliu din data de 21.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a dispus amânarea pronunțării soluției pentru data de 22.04.2015 când, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea soluției pentru data de astăzi.
După deliberare,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N., la data de 31.03.2015, sub nr._, reclamanta T. A. - M. a chemat în judecată pe pârâtul T. I., soțul său, și a solicitat să se emită un ordin de protecție prin care să se dispună următoarele măsuri:
- obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime față de reclamantă și față de copilul părților, respectiv față de domiciliul reclamantei (situat sat Luminiș, ., .. N., la fam. M. G.) și față de locul de muncă al acesteia (. Adolescența, situată în Piatra N.),
- interdicția pârâtului de a o contacta pe reclamantă în orice mod;
- încredințarea către reclamantă, spre creștere și educare, a minorului T. I. - F., născut la data de 09.07.2013 și stabilirea locuinței acestuia la mamă;
- obligarea pârâtului să predea reclamantei toate lucrurile sale personale.
În motivare, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 15.07.2012, iar din relația lor a rezultat minorul T. I. - F., născut la data de 09.07.2013.
După scurt timp de la încheierea căsătoriei, pârâtul a devenit violent fizic și verbal din cauza geloziei iar, la data de 27.03.2015, în jurul orelor 18,00, pârâtul a agresat-o fizic pe reclamantă (a lovit-o cu pumnii și i-a dat cu capul în față), în locuința părților; apoi, pârâtul a smuls din brațele reclamantei pe minor și a alungat-o din casă doar cu hainele de pe ea.
În urma apelului la 112, la fața locului s-a prezentat un echipaj de poliție care a încercat să intre în casă să vorbească cu pârâtul dar acesta a refuzat orice dialog. După aproximativ jumătate de oră, reclamanta s-a deplasat la sediul IPJ și a formulat plângere penală împotriva soțului său.
În aceste condiții, reclamanta a fost nevoită să părăsească domiciliul comun și să se mute la părinții săi.
A mai precizat reclamanta că, de fiecare dată când a încercat să ia legătura cu minorul, pârâtul i-a comunicat să se întoarcă acasă și să retragă plângerea penală. În plus, reclamanta este salariată, în vreme ce pârâtul nu are un loc de muncă.
În drept, s-au invocat disp. Legii nr. 217/2003.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform disp. art. 272 alin. 2 din Legea nr. 217/2003.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar, în fotocopie, următoarele înscrisuri: certificate de stare civilă, carte de identitate, adresa nr._/18.10.2012, emisă de Poliția Municipiului Piatra N. – Biroul de Ordine Publică, referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale împotriva pârâtului T. I. emis de Poliția municipiului Piatra N..
La data de 06.04.2015, pârâtul a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională (filele 14-18), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată deoarece nu a lovit-o niciodată pe reclamantă și a avut loc o simplă ceartă între soți din cauza faptului că reclamanta a întârziat acasă.
În condițiile în care reclamanta și-a schimbat domiciliul, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru emiterea ordinului de protecție deoarece nu există posibilitatea ca părțile să se întâlnească.
A precizat că minorul este înscris la creșă, iar pârâtul este singurul care îl duce și îl aduce pe minor. În plus, minorul este foarte atașat de tată.
Pe cale reconvențională, a solicitat stabilirea provizorie a domiciliului minorului la locuința sa din, pe cale de ordonanță președințială, în temeiul disp. art. 996 din Codul de procedură civilă.
În dovedire, pârâtul a depus la dosar, în fotocopie, următoarele înscrisuri: certificate de stare civilă, adeverință de la creșa unde este înscris minorul, extras Revisal, caracterizare emisă de Asociația de Proprietari, contracte de vânzare – cumpărare autoturisme, întâmpinare și cerere reconvențională emisă în dosarul de divorț, certificat de înregistrare, profil psihologic minor, declarație privind venitul estimat, cererea reclamantei înregistrată sub nr._/09.10.2012 la Direcția Generală de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului N., extras Ecris.
În vederea soluționării cu celeritate a cauzei și față de natura diferită a cererii reconvenționale care se soluționează pe calea unei proceduri distincte, instanța a dispus, la termenul de judecată din data de 07.04.2015, disjungerea cererii reconvenționale și formarea unui dosar distinct.
În vederea soluționării cauzei, s-a întocmit o notă telefonică către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, care a comunicat instanței la data de 14.04.2015 (fila 52 verso) că se pot evalua psihologic doar copiii peste trei ani.
De asemenea, s-a dispus efectuarea unor anchete psihosociale la domiciliul părților, rapoartele întocmite fiind depuse la dosarul cauzei (filele 63-64 și 67).
La solicitarea părților și în urma adresei emise de instanță, la data de 20.04.2015, Poliția Municipiului Piatra N. – Biroul de Ordine Publică a comunicat că în data 27.03.2015, la ora 18,26, reclamanta a reclamat la Serviciul 112 agresiuni fizice din partea soțului și a formulat plângere penală pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și de violență în familie (fila 62).
În temeiul disp. art. 255-258 din Codul de procedură civilă, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și proba testimonială.
La termenul de judecată din data de 21.04.2015, au fost audiați martorii M. G. și M. V., ale căror declarații au fost consemnate și atașate la dosarul cauzei (filele 69-70).
Analizând și coroborând susținerile părților și probele administrate în cauză, instanța reține că acțiunea este întemeiată în parte pentru următoarele considerente:
Reclamanta s-a căsătorit cu pârâtul la data de 15.07.2012, iar din relația lor a rezultat minorul T. I. - F., născut la data de 09.07.2013 (conform certificatelor de stare civilă de la filele 6-7).
Cei doi soți au locuit împreună în Piatra N., ., ., ., până în data 27.03.2015, în jurul orelor 18,00, când pârâtul a agresat-o fizic pe reclamantă (a lovit-o și i-a dat cu capul în față), iar apoi a alungat-o din casă doar cu hainele de pe ea, astfel cum rezultă din susținerile coroborată cu declarația martorului M. G. (tatăl reclamantei).
Din probele administrate în cauză, rezultă că între părți s-a iscat un conflict cauzat de faptul că reclamanta a întârziat acasă în acea zi, așa cum rezultă din declarația martorului menționat anterior.
Pârâtul s-a manifestat violent față de reclamantă pe care a lovit-o, astfel cum rezultă din declarația martorului care a perceput direct urmele loviturilor coroborată cu sesizarea organelor de poliție iar, mai apoi, a celor penale din partea reclamantei (fila 62), reținută de instanță ca și un început de dovadă în condițiile în care acesteia nu i s-a mai permis nici accesul în imobil.
Pentru a fi admisibilă prezenta acțiune, este necesar ca interesul reclamantei să fie actual conform disp. art. 33 din Codul de procedură civilă, respectiv violențele care constituie temei al acțiunii să fie comise într-o perioadă recent anterioară introducerii acțiunii, mai ales că prevederile art. 27 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, reglementează că cererile se judecă de urgență, în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie, iar art. 27 alin. 5 din același act normativ reglementează că, în caz de urgență deosebită, instanța poate emite ordinul de protecție chiar în aceeași zi, pronunțându-se pe baza cererii și a actelor depuse, fără concluziile părților.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violenței în familie, cu modificările și completările ulterioare,“persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții: evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei; limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima; obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate; interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima; obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute; încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.”
Din analiza dispozițiilor legale enunțate anterior rezultă că, pentru emiterea unui ordin de protecție, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții și, anume:
1. Exercitarea unui act de violență din partea unui membru al familiei:
Sub acest aspect, art. 3 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 definește noțiunea de violență în familie ca reprezentând orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate. De asemenea, constituie violență în familie împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale (art. 2).
În sensul dispozițiilor legale menționate, violența în familie se poate manifesta sub forma violenței verbale, care constă în adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare și a violenței fizicemanifestată prin vătămarea corporală ori a sănătății victimei, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, precum și alte acțiuni cu efect similar.
Instanța apreciază că, în cadrul procedurii de emitere a unui ordin de protecție, este necesar să se stabilească dacă există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că au existat acte de violență, exercitate de către pârât, astfel cum sunt definite de lege, indiferent de natura acestora, fizică sau morală.
Martorul propus de reclamantă a confirmat existența unor acte actuale de violență din partea pârâtului în condițiile în care a declarat că fiica sa avea urme de lovituri pe față (respectiv avea o urmă roșie pe nas), aspect pe care instanța îl coroborează cu plângerea penală a reclamantei și cu sesizarea imediată prin apelul 112 pentru a reține că, în data de 27.03.2015, în jurul orelor 18,00, pârâtul a exercitat violențe asupra reclamantei și a izgonit-o din domiciliul comun.
Martorul propus de pârât (vecinul părților) a declarat că nu a asistat personal la acte de violență între părți, nici nu a auzit scandal în domiciliul părților deoarece asculat muzică în acea seraă, motiv pentru care declarația sa nu este utilă cauzei.
Deși pârâtul a depus la dosar sesizarea formulată de reclamantă și depusă la Direcția Generală de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului N. (fila 66), înscris în care reclamanta solicita sprijin din partea autorităților pentru a-i fi înapoiat copilul pe care îl are dintr-o relație anterioară (P. I.) și care, la acea vreme, se afla la bunicii materni, unde de fapt locuiește și în prezent, și prezenta într-o lumină favorabilă viața de familie, instanța deduce că acest act a fost formulat în acel moment pro causa, pentru reîntregirea familiei, însă există o prezumție puternică că pârâtul l-a agresat și pe fiul reclamantei de vreme ce în dosarul penal intentat de tatăl reclamantei pentru săvârșirea de către pârât a infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului (fila 71), există recunoașterea reclamantei că băiatul a fost lovit de față cu ea (fila 72), împrejurare de altfel relatată și în cursul depoziției testimoniale din acest dosar.
Surprinzătoare este atitudinea pârâtului care a agresat-o pe reclamantă deși aceasta venea de la părinții săi (cum recunoaște și pârâtul în întâmpinare), unde de altfel este găzduit celălalt copil al reclamantei care a preferat să locuiască cu bunicii tot din cauza violențelor exercitate de pârât.
2. Actele de violență să pună în pericol viața, integritate fizică sau psihică ori libertatea victimei
În speță, reclamanta a dovedit existența unei stări de pericol actuală, disensiunile dintre părți, astfel cum sunt deduse din probele de la dosar, putând fi caracterizate ca dăunătoare pentru integritatea, sănătatea sau viața reclamantei (mai ales pentru integritatea psihică în condițiile în care nu i se permite reclamantei să ia legătura cu fiul său nici în prezent), existând posibilitatea repetării violențelor în ipoteza în care minorul va locui cu mama sa.
Ca urmare, instanța reține că pârâtul a exercitat violențe asupra reclamantei (în sensul avut în vedere prin dispozițiile art. 4 din Legea nr. 217/2003 republicată), iar disensiunile dintre cele două părți, astfel cum sunt deduse din probele de la dosar, pot fi caracterizate ca dăunătoare pentru integritatea reclamantei.
3. Măsurile solicitate să fie necesare în scopul înlăturării stării de pericol
În aprecierea măsurilor necesare înlăturării stării de pericol privind integritatea fizică și psihică a reclamantei trebuie avut în vedere și scopul acestora, respectiv înlăturarea stării de pericol, acestea justificându-se prin necesitatea înlăturării interacțiunii dintre părți, în vederea restabilirii echilibrului emoțional al victimei.
În considerarea materialului probator, având în vedere că s-a dovedit existența unor acte de violență actuale din partea pârâtului împotriva reclamantei (periculoase în sensul legii speciale), instanța apreciază că se impune luarea unor măsuri provizorii de protecție a reclamantei, existând premizele perpetuării și chiar agravării stărilor conflictuale dintre părți, având în vedere modul în care au evoluat acestea până în prezent (de la simple conflicte verbale la conflicte soldate cu acte de violență).
În consecință, instanța va admite în parte acțiunea, apreciind că aceasta este întemeiată doar parțial, respectiv în ceea ce privește petitul având ca obiect obligarea pârâtului T. I. să păstreze o distanță minimă de 10 m față de reclamanta T. A. – M. și față de locul de muncă al acesteia (. Adolescența, situată în Piatra N.), pentru o perioadă de 6 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri.
Chiar dacă în prezent pârâtul păstrează distanța față de reclamantă (într-un mod nesperat de vreme ce, acționând în această manieră, îngrădește dreptul reclamantei de a păstra o relație firească cu fiul său), petitul menționat mai sus este cu totul întemeiat având în vedere că părțile au împreună un copil (iar acest capăt de cerere se grefează pe împrejurarea în care minorul va locui cu mama sa, iar tatăl va dori să păstreze o relația de familie cu copilul său) și se impune ca acestea să comunice (telefonic, prin e-mail etc.), să colaboreze pentru a asigura minorului posibilitatea de a menține contacte cu ambii părinți însă, până la aplanarea conflictului actual, provizoriu, pe o durată de 6 luni, este de preferat ca pârâtul să păstreze o distanță față de soția sa pentru evitarea repetării actelor de violență.
De asemenea, instanța a apreciat ca fiind întemeiată și cererea reclamantei referitoare la încredințarea către aceasta, spre creștere și educare, a minorului T. I. - F., născut la data de 09.07.2013, motiv pentru care o va admite și va stabili reședința minorului la reclamantă, în sat Luminiș, ., .. N., la fam. M. G. (la părinții reclamantei, care și-au exprimat și acordul în ședință publică ca minorul să locuiască cu ei).
Instanța a avut în considerare interesul superior al minorului raportat la disp. art. 21 din Legea nr. 272/2004 (care prevede că, în cazul în care parintii nu se înțeleg cu privire la locuința copilului, instanța de tutela va stabili locuința acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. (3) din Codul civil, iar la evaluarea interesului copilului, instanța poate avea în vedere, în afara elementelor prevazute la art. 2 alin. 6 din același act normativ, și aspecte precum:
a) disponibilitatea fiecarui parinte de a-l implica pe celalalt parinte in deciziile legate de copil si de a respecta drepturile parintesti ale acestuia din urma;
b) disponibilitatea fiecaruia dintre parinti de a permite celuilalt menținerea relațiilor personale;
c) situatia locativa din ultimii 3 ani a fiecarui parinte;
d) istoricul cu privire la violența părinților asupra copilului sau asupra altor persoane;
e) distanta dintre locuinta fiecarui parinte si institutia care ofera educatie copilului), dar și din prisma concluziilor referatului de anchetă socială întocmit de Primăria comunei Piatra Șoimului.
În plus, reclamanta este salariată, în vreme ce pârâtul nu a avut un loc de muncă până de curând. În aceste condiții, este firesc că pârâtul a fost singurul care l-a dus și l-a adus pe minor la creșă, respectiv acasă. Certificatul de înregistrare pentru firma T. I. Întreprindere Individuală a fost emis la data de 03.04.2015 deci, după conflictul care a avut loc între părți dar cel mai important, după formarea prezentului dosar (fila 48).
În cazul de față, doar mama este cea care și-a manifestat disponibilitatea de a permite celuilalt părinte menținerea relațiilor personale cu minorul, iar istoricul cu privire la violența pârâtului este în defavoarea acestuia.
În schimb, pârâtul a permis reclamantei să vadă pe minor doar de 2 ori în 3 săptămâni și atunci doar pentru scurt timp, cât a fost necesar pentru a-i restitui o parte din lucrurile personale, astfel cum a declarat martorul propus de reclamantă.
Chiar dacă, la acest moment, copilul este foarte atașat de tată (aspect constatat direct de judecător în ședință publică) și locuința sa îi oferă toate cele necesare unui trai decent, instanța este obligată să acorde prioritate interesului superior al minorului care, la această vârstă, în condițiile în care nu a mai văzut-o pe mama sa de 3 săptămâni, era firesc să plângă când mama l-a luat din brațele tatălui pentru scurt timp și l-a îmbrățișat.
Însă, perpetuarea acestei situații și menținerea unei relații de familii doar cu tatăl (în condițiile în care acesta nu permite accesul reclamantei în locuința comună, cum a declarat și martorul propus de aceasta din urmă și nu facilitează întâlnirile dintre mamă și copil), respectiv negarea imaginii materne la o vârstă atât de fragedă poate avea repercusiuni foarte grave asupra identității și dezvoltării copilului.
Măsurile ce se vor dispune au un caracter provizoriu, în considerarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 217/2003, potrivit cărora „durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecție se stabilește de judecător, fără a putea depăși 6 luni de la data emiterii ordinului”.
Având în vedere cele expuse mai sus, instanța va respinge ca nefondate capetele de cerere privind obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime față de minor, respectiv față de domiciliul reclamantei (unde va locui minorul pe viitor) în condițiile în care nu au fost probate violențe față de minor dar și raportat la interesul superior al acestuia.
Va fi respins și petitul privind interzicerea oricărui contact din partea pârâtului cu reclamanta tocmai pentru a nu se îngreuna situația minorului care, în mod cert, va avea nevoie și de apropierea tatălui de care este foarte atașat, dar mai ales pentru asigurarea unui mediu familial în această situație cu totul specială.
Raportat la relația foarte tensionată dintre părți și la faptul că pârâtul i-a limitat excesiv dreptul reclamantei de a avea o relație normală cu fiul său, se impune totuși ca, pentru o perioadă de 6 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri, întâlnirile dintre pârât și minor să aibă loc în prezența unui membru al familiei reclamantei (cu excepția acesteia), tocmai pentru a se evita pe cât posibil o nouă separare a minorului de ambii părinți, împrejurare care i-ar putea afecta din nou echilibrul emoțional și psihic.
Instanța va respinge ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului să predea reclamantei lucrurile personale ale acesteia deoarece nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 23 din Legea nr. 217/2003 referitor la măsurile ce pot fi instituite de instanță pe calea acestei proceduri speciale.
În baza disp. art. 453 din Codul de procedură civilă, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta T. A. – M., CNP_, cu domiciliul în comuna Piatra Șoimului, ., județul N. în contradictoriu cu pârâtul T. I., CNP_, cu domiciliul în Piatra N., ., ., ., având ca obiect instituire ordin de protecție.
Dispune emiterea următorului ORDIN DE PROTECȚIE:
„Obligă pe pârâtul T. I. să păstreze față de reclamanta T. A. – M. și față de locul de muncă al acesteia (. Adolescența, situată în Piatra N.), o distanță minimă de 10 m, pentru o perioadă de 6 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri.
Încredințează către reclamantă, spre creștere și educare, pe minorul T. I. - F., născut la data de 09.07.2013 și stabilește reședința minorului la reclamantă, în sat Luminiș, ., .. N., la fam. M. G., pentru o perioadă de 6 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri.
Respinge ca nefondate capetele de cerere privind obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime față de minorul T. I. - F., respectiv față de domiciliul reclamantei menționat mai sus, însă urmează ca, pentru o perioadă de 6 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri, întâlnirile dintre pârât și minor să aibă loc în prezența unui membru al familiei reclamantei (cu excepția acesteia)”.
Respinge ca nefondate capetele de cerere având ca obiect interzicerea oricărui contact telefonic sau prin corespondență din partea pârâtului cu reclamanta, respectiv obligarea pârâtului să predea reclamantei lucrurile personale ale acesteia.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Executorie fără somație sau fără trecerea vreunui termen.
Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunțare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra N..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. - DUMITRIȚA M. C. B.
Red./Tehn. A.D.M./24.04.2015
Tehn. C.B./24.04.2015
Ex. 4
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 1081/2015.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|
