Plângere contravenţională. Sentința nr. 2617/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
Comentarii |
|
Sentința nr. 2617/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 2617
DOSAR NR._
plângere contravențională
Cod operator 2720
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA N.
JUDEȚUL N.
Ședința publică din data de 03.09.2015
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2617
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. I.
GREFIER –D. L.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind petentul G. L. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, având ca obiect plângere contravențională (OG 15/2002).
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
S-a expus oral referatul asupra cauzei, grefierul de ședință învederând instanței următoarele:
-stadiul procesual: cauza se află la primul termen de judecată;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
-obiectul cauzei: plângere contravențională;
Instanța, verificând competența generală, materială și teritorială de judecare a pricinii, constată că, în temeiul art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă raportat la dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 și față de domiciliul petentului, este competentă să judece prezenta cauză având ca obiect plângere contravențională.
Instanța pune în discuție excepția prescripției executarii amenzii invocata de petent, în temeiul art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă și o respinge ca neîntemeiată fata de prevederile art. 9 (8) din OG 15/2002 avand in vedere ca procesul-verbal a fost comunicat la 02.03.2015 (fila 8) si incheiat la 16.02.2015, in termenul legal de 2 luni.
Față de dispozițiile art. 238 Cod de procedură civilă, instanța estimează la un an durata necesară pentru cercetarea procesului.
În baza disp. art. 255 și 258 din Codul de procedură civilă, va încuviința pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerând că este utilă, pertinentă și concludentă, putând duce la soluționarea pricinii cu privire la situația de fapt.
Față de solicitarea intimatei de judecare a cauzei în lipsă, față de lipsa părților și față de împrejurarea că nu mai sunt alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N. la data de 05.03.2015 sub nr._, petentul G. L. a formulat în contradictoriu cu intimatul C. N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania CESTRIN, plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/16.02.2015, prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, solicitand anularea procesului-verbal de contraventie si restituirea sumei de 125 lei achitate in termen de 48 ore de la comunicare.
În motivare a aratat ca procesul-verbal de contraventie este lovit de nulitate pentru lipsa semnaturii agentului constatator.
Cererea a fost intemeiata în drept pe prevederile art. 17 din OG 2/2001.
În dovedirea plângerii a fost depusă copie a procesului-verbal, a chitantei de achitare a sumei de 125 lei (fila 6-7).
Plângerea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in valoare de 20 lei (fila 5).
Intimatul a depus întâmpinare la data de 06.04.2015 prin care a solicitat respingerea plângerii, întrucât procesul-verbal este legal si temeinic intocmit.
A mentionat ca la data de 30.10.2014 pe raza localitatii Targu F., vehiculul cu numar de inmatriculare_ apartinand lui L. G. a fost surprins ca a circulat pe drumurile nationale fara a detine rovinieta valabila sens in care la data de 16.02.2015 a fost intocmit procesul-verbal de contraventie . nr._.
Întâmpinarea a fost motivată în drept, invocandu-se OG 2/2001, OG 15/2002, Legea 455/2001, Ordinul MTI 769/2010.
În dovedire s-a anexat in copie confirmare de primire, certificat calificat, confirmare de primire, proces-verbal de afisare (fila 13-17).
La data de 27.04.2015 petentul a formulat raspuns la intampinare, solicitand admiterea plangerii.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
La data de 16.02.2015 orele 08,48 petentul G. L. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru fapta de a fi circulat pe drumurile publice fără rovinietă valabilă.
S-a reținut în procesul-verbal . nr._/16.02.2015 că, la data de 30.10.2014 ora 11,51 în localitatea Targu F. vehiculul cu număr de înmatriculare_, utilizat de petent a circulat fără rovinietă valabilă, încălcând astfel dispozițiile art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.
În temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are îndatorirea de a verifica legalitatea și temeinicia procesului-verbal, hotărând asupra sancțiunii.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat prin plângerea care formează obiectul prezentei cauze, instanța, analizând din oficiu conținutul acestuia prin prisma dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, constată că procesul-verbal nu a fost legal întocmit, pentru considerentele ce urmează.
Art. 17 din OG 2/2001 face vorbire despre sanctiunea nulitatii ce opereaza in cazul lipsei semnaturii agentului constatator, iar in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 25 martie 2015 a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 6 din 16 februarie 2015 privind examinarea recursului în interesul legii prin care s-a statuat ca in interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Astfel, instanța constată că procesul-verbal de contravenție . nr._/16.02.2015 este lovit de nulitate absoluta pentru lipsa semnaturii olografe a agentului constatator, drept pentru care va admite plângerea formulata si va anula procesul-verbal de contraventie contestat, urmand ca, in consecinta, restituirea sumei achitate in cuantum de 125 lei cu titlu de amenda sa fie efectuata dupa ramanerea definitiva a hotararii de organul administrativ competent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul G. L. cu domiciliul in municipiul Piatra-N., B dul T., nr. 21, ., ., judetul N. în contradictoriu cu intimatul C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE-CESTRIN, J_, CUI_, cu sediul în București, . 6, nr. 401 A, privind procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/16.02.2015.
Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/16.02.2015.
Cu drept de apel la Tribunalul N. în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra N..
Pronunțata in ședința publica azi, 03.09.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. I. D. L.
Red.C.I./11.09.2015/Teh.D.L./11.09.2015/4 ex.
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2678/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2618/2015.... → |
---|