Plângere contravenţională. Sentința nr. 2707/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
Comentarii |
|
Sentința nr. 2707/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 2707
Dosar nr._ - pl. contravențională –
cod operator 2720
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA N.
JUDEȚUL N.
SENTINȚA C I V I L Ă NR. 2707
Ședința publică din data de 17.09.2015
Instanța constituită din
Președinte – C. I. - judecător
Grefier - D. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta . în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ N..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit reprezentanții legali ai părților.
În cadrul referatului cauzei, grefierul de ședință învederează instanței următoarele:
- procedura de citare legal îndeplinită;
- cauza este la al doilea termen de judecată;
- s-a solicitat de către intimat prin întâmpinare judecarea cauzei în lipsa părților;
- petenta nu a depus la dosar relațiile solicitate de instanță la termenul de judecată anterior;
- ambele părți au termen în cunoștință potrivit dispozițiilor art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă.
Instanța, având în vedere faptul că petenta nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina ei la termenul de judecată anterior, obligație care i-a fost adusă la cunoștință potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 110la 26.06.2015, respectiv de a indica cu listă numele și adresa martorului, decade petenta din proba testimonială încuviințată conform art. 254 alin. 4 lit. a C..
Față de solicitarea intimatului de judecare a cauzei în lipsă, față de lipsa părților și față de împrejurarea că nu mai sunt alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.11.2014 sub numărul_, petenta .>a formulat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul T. de Muncă N. (în continuare ITM), plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/14.10.2014, prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 5.000 lei, solicitand anularea procesului-verbal de contraventie, iar in subsidiar reducerea amenzii sau inlocuirea cu avertisment.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că pentru cei 25 de salariati mentionati in anexa la procesul-verbal de control din 14.10.2014 au fost incheiate contracte individuale de munca anterior datei inceperii activitatii in cadrul societatii. A mentionat ca transmiterea catre REVISAL este o procedura pur formala care nu este de natura a prejudicia in vreun fel drepturile si interesele salariatilor. A mentionat ca intarzierea transmiterii se datoreaza volumului mare de lucru al compartimentului Resurse Umane.
A sustinut ca toti salariatii societatii au beneficiat de rapausul saptamanal in conditiile legale, respectiv in cursul sapatamanii, nefiind incalcate prevederile legale invocate in raportul de control.
Plângerea a fost întemeiată, în drept, pe prevederile art. 31 din OG 2/2001.
În dovedirea susținerilor sale, petenta a anexat inscrisuri (filele 8-45).
Plângerea contravențională a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in valoare de 20 lei (fila 53).
Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca neintemeiata, întrucât procesul-verbal a fost legal întocmit.
A arătat intimatul că la data de 13.10.2014 orele 11,00 si in data de 14.10.2014 orele 10,00 la . s-a efectuat un control si s-a constatat faptul ca angajatorul nu a indeplinit masurile 1,6,7 din procesul-verbal de control nr._/27.06.2014 in sensul ca nu a respectat prevederile art. 4 alin. 1 lit. a din HG 500/2011.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 și urmt Cod proc. civ., Legea 108/1999, Legea 53/2003 și OG 2/2001, Codul muncii, HG 500/2011.
În dovedire a depus in fotocopii inscrisuri (filele 62-99).
În cauză a fost încuviințată pentru ambele părți proba cu înscrisuri și pentru petenta si proba testimonială. fiind decazuta insa din aceasta probă ca urmare a neindicarii numelui si adresei martorului in termen conform art. 254 alin. 4 lit. a C..
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, prin prisma susținerilor părților și a dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 14.10.2014, petenta . a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5000 lei, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 19 lit. i din Legea nr. 108/1999 rep.
S-a reținut în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ că, în urma controlului desfășurat la data de 13.10.2014 orele 11,00 si 14.10.2014 orele 10,00 s-a constatat că angajatorul nu a indeplinit masurile dispuse de inspectorul de munca prin procesul-verbal de control nr._/27.06.2014, respectiv angajatorul nu respecta dispozitiile art. 4 alin. 1 lit. a din HG 500/2011 respectiv a inregistrat contractele individuale de munca la o o parte din salariatii care au date de incepere a activitatii ulterior datei de incheiere a procesului-verbal de control nr._/27.06.2014 cu intarziere, angajatorul nu a acordat doua zile consecutive de repaus saptamanal contrar dispozitiilor art. 137 din Legea 53/2003 rep, de exemplu Ciocodan M., C. A. nu au beneficiat in perioada 21.07-27.07.2014 de doua zile de rapaus saptamanal; A. A., A. M., M. A. M. nu au beneficiat in perioada 18.08-24.08.2014 de doua zile de rapaus saptamanal; B. E., Buruiana M., B. M., Caldare N., D. M. nu au beneficiat in perioada 15.09-28.09.2014 de doua zile de rapaus saptamanal; angajatorul nu respecta prevederile art. 139 alin. 1 din Legea 53/2003 rep., privind zilele de sarbatoare legala in care nu se lucreaza, in sensul ca o parte din salariati au prestat activitate in data de 15 august 2014 asa dupa cum rezulta din fisele de identificare completate de persoanele identificate la data controlului din foile colective de prezenta din perioada iulie-septembrie 2014, din registrul general de evidenta a salariatilor transmis de catre angajator si din procesul-verbal de control nr._/14.10.2014 impreuna cu anexa in domeniul relatiilor de munca (fila 10).
În temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are îndatorirea de a verifica legalitatea și temeinicia procesului-verbal, hotărând asupra sancțiunii.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat prin plângerea care formează obiectul prezentei cauze, instanța, analizând din oficiu conținutul acestuia prin prisma dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, constată că procesul-verbal a fost legal întocmit, cuprinzând toate elementele prevăzute de articolul menționat sub sancțiunea nulității absolute.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța constată că procesul-verbal atacat îndeplinește condițiile de temeinicie pentru sancționarea în mod valabil a contravenientei, având în vedere următoarele considerente:
În primul rând, analizând hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza A. împotriva României, instanța reține că trebuie respectate în materie contravențională garanțiile cuprinse în art. 6 CEDO, referitoare, în principal, la prezumția de nevinovăție și incidența principiului potrivit căruia orice îndoială profită acuzatului (in dubio pro reo), dar și la existența unei prezumții relative că reflectă adevărul, în favoarea conținutului actului de constatare încheiat ca urmare a percepțiilor proprii ale agentului constatator.
Sub acest aspect, instanța reține că procesul-verbal, beneficiind de o prezumție relativă de autenticitate și veridicitate, face dovada celor reținute de agentul constatator in conditiile in care se coroboreaza cu ansamblul probelor administrate, fapta fiind constatata nemijlocit.
În acest context, instanța amintește că, potrivit jurisprudenței instanței de contencios european al drepturilor omului, ar fi lipsit de logică să le fie recunoscut statelor parte la Convenție dreptul de a învesti organe administrative cu competența de sancționare a unor fapte minore (a se vedea in acest sens cauza Lauko împotriva Slovaciei, hotărârea din 2 septembrie 1998, §64), fiind conformă Convenției procedura de aplicare și executare a unei sancțiuni contravenționale pe baza unui act necontestat în fața unei instanțe, având implicit și valoare probatorie, iar în momentul formulării unei contestații judiciare împotriva unui alt act de același gen, acordarea unei relevanțe probatorii acestuia să contravină CEDO.
Totodată, Curtea a mai reamintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, jurisdicțiilor naționale le revine în principal sarcina de a aprecia elementele de probă administrate în fața lor și de a se pronunța asupra pertinenței acelor probe pe care părțile doresc să le propună în vederea administrării.
Față de aceste aspecte, instanța reține că faptele contravenționale au fost constatate de către inspectorii ITM în mod direct, prin verificari in Registrul de Evidenta al Salariatilor, precum si din foile colective de prezenta din perioada iulie-septembrie 2014.
Pe parcursul cercetarii judecatoresti petenta nu a propus probe care sa conduca la o alta situatie de fapt decat aceea mentionata in procesul-verbal de contraventie. Mai mult, chiar in cuprinsul plangeri se mentioneaza ca transmiterea catre Revisal este o procedura formala, iar intarzierea se datoreaza volumului mare de lucru al compartimentului Resurse Umane, aspecte ce nu inlatura cararacterul contraventional al faptei.
Instanta are in vedere totodata ca petenta a mai fost sanctionata anterior cu avertisment prin procesul-verbal ._/27.06.2014, insa nu a inteles sa adopte o conduita conforma cu prevederile legale in vigoare in domeniul relatiilor de munca, indeosebi raportat la numarul mare de angajati.
Față de cele expuse, instanța apreciază că sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenționale prevăzute de art. 19 lit. I din Legea nr. 108/1999 rep, iar conduita petentei se situează în sfera ilicitului contravențional, ce constituie temei al răspunderii contravenționale.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al contravenției s-a materializat prin inacțiunea petentei de a se conforma masurilor 1,6,7 stabilite prin procesul-verbal de control_/27.06.2014.
Urmarea imediată a faptei săvârșite de către petentă, constă în lezarea valorii sociale care asigură un climat de ordine și securitate socială necesar desfășurării normale a activității de muncă, precum și lipsirea angajatilor, pentru perioada anterioară încheierii contractului de muncă în scris, de drepturile pe care legea le recunoaște și le garantează salariaților, dar si de zilele libere prevazute de legiuitor.
Sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihică a petentei față de faptă și urmările acestora îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției indirecte, deoarece a prevăzut rezultatul faptelor sale și deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.
Referitor la individualizarea sancțiunii, instanța va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 care prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Sub aspectul sancțiunii aplicate petentei, instanța constată că petentei i-a fost aplicata amenda egală cu minimul special.
Astfel fiind, dată fiind situația de fapt reținută și gradul de pericol social semnificativ al faptei contravenționale reținute, precum si perseverarea in conduita contraventionala, instanța apreciază că sancțiunea aplicată de agentul constatator îndeplineste cerința proporționalității în sensul art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și că o sancțiune nepecuniară, constând într-un avertisment, nu ar fi justificată, întrucât din atitudinea petentei nu rezultă că o astfel de măsură ar fi aptă să își atingă scopul preventiv.
Pentru toate considerentele expuse, constatând caracterul neîntemeiat al plângerii contravenționale, instanța o va respinge în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta ./281/1992, C. RO_, cu sediul în Piatra N., ., jud. N. în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCA N., cu sediul în Piatra N., ., nr. 8, jud. N., privind procesul verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/14.10.2014, ca neîntemeiata.
Cu drept de apel la Tribunalul N. în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. I. D. B.
Red.Tehn CI/16.10.2015
Tehnoredactat CI/D.B/16.10.2015/4 ex.
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2678/2015.... → |
---|