Pretenţii. Sentința nr. 2193/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2193/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 2193
Dosar nr._ - pretenții –
Cod operator 2720
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA-N.
JUDEȚUL N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2193
Ședința publică de la 16 iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – L. M. - judecător
Grefier – F. B.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul DI S. F. P. în contradictoriu cu pârâta B. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ora 1307, au răspuns av. B. A., pentru pârâtă, și martorul L. D. C., lipsă fiind reprezentantul reclamantului, pârâta și martorul C. P..
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza este la al doilea termen de judecată;
- în timpul ședinței de judecată, reclamantul a depus la dosar, prin fax, cerere prin care solicită lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată (fila 58 dosar).
Instanța procedează la identificarea martorei L. D.-C., fiica lui C. și M., născută în orașul Cugir, județul A., legitimată cu C.I. . nr._, CNP_, cu domiciliul în ., . și la audierea acesteia sub prestare de jurământ, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei (fila 59 dosar).
În timpul audierii martorei L. D.-C., se prezintă av. B. L., pentru reclamant, și martorul C. P..
Instanța procedează la identificarea martorului C. P., născut în republica M., legitimat cu C.I. . nr._, CNP_, cu domiciliul în municipiul G., ., ., județul G. și la audierea sa sub prestare de jurământ, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei (fila 60 dosar).
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și nici probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și dă cuvântul în dezbateri asupra fondului:
Av. B. L., pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei de_ lei, precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces. Conform întâmpinării depuse la dosarul cauzei de către pârâtă, aceasta nu contestă suma, singurul aspect care se contestă este acela că nu a fost acordat cu titlu de împrumut, ci cu titlu de cadou, dar cu toate acestea, pârâta spunea că va returna banii.
Av. B. A., pentru pârâtă, solicită respingerea acțiunii. Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că este vorba de o relație de concubinaj a celor doi, fiind percepuți ca fiind soț și soție. Chiar martorul propus de reclamant susține că părțile ieșeau la masă, în cuplu. Reclamantul și-a asumat, în fapt, o obligație de întreținere a pârâtei. Acțiunea introductivă face desfășurătorul tuturor plăților, dar există totuși un punct comun, respectiv plăți lunare, iar când este vorba de un împrumut, acesta nu se acordă lunar. Nu s-a făcut nici dovada încheierii unei convenții, cu stabilirea unor termene de împrumut, cu un termen de restituire. În realitate, este vorba de o conviețuire a celor doi, în care reclamantul și-a ajutat partenerul de viață, neputându-se stabili existența vreunei convenții de împrumut. Nu solicită obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În replică, av. B. L., pentru reclamant, susține că aceste plăți au fost efectuate în termen de șase luni, neexistând alte plăți lunare, respectiv atunci când pârâta a avut nevoie.
În considerarea dispozițiilor art. 394 Cod de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise, după care,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.09.2014 sub nr._, reclamantul DI S. F. P. a chemat-o în judecată pe pârâta B. M. pentru a fi obligată la restituirea sumei de 7521,38 euro, respectiv 33.106,69 lei, conform cursului BNR din 23.09.2014 (1 euro=4.4019 lei), reprezentând împrumut acordat pârâtei, și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că între părți au intervenit de-a lungul timpului diferite relații de colaborare în legătură cu posibilitatea dezvoltării unor afaceri. Așa a început să aibă încredere în pârâtă, astfel că atunci când aceasta i-a solicitat să o ajute cu un împrumut bănesc, nu a ezitat să facă acest lucru. A precizat că împrumutul a fost acordat prin virament bancar în mai multe serii, după nevoile de moment ale pârâtei, astfel: 1032 euro (din care comisionul operatorului 32 eur), conform ordinului de plată nr. IT_/23.09.2011, 723 euro (din care comisionul operatorului 23 eur), conform OP Western Union MTCN_/27.09.2011, 515 euro (din care comisionul operatorului 15 eur), conform OP nr. IT_/02.10.2011, 825,60 euro (din care comisionul operatorului 25,60 eur), conform OP nr. IT_/24.10.2011, 315 euro (din care comisionul operatorului 15 eur), conform OP nr. IT_/08.11.2011, 2053,68 euro (din care comisionul operatorului 63,68 eur), conform OP nr. IT_/01.12.2011, 365 euro (din care comisionul operatorului 15 eur), conform OP nr. IT_/20.12.2011, 365 euro (din care comisionul operatorului 15 eur), conform OP nr. IT_/16.01.2012, 211 euro (din care comisionul operatorului 11 eur), conform OP nr. IT_/09.02.2012, 265 euro (din care comisionul operatorului 15 eur), conform OP nr. IT_/13.03.2012, 374,50 euro (din care comisionul operatorului 24,50 eur), conform OP Western Union MTCN_/13.04.2012 și 211 euro (din care comisionul operatorului 24,50 eur), conform OP nr. IT_/14.05.2012. Reclamantul a precizat că sumele sunt detaliate în fiecare ordin de plată, dovada efectuării viramentelor fiind făcută și prin adeverința eliberată la data de 13.03.2013 de către operatorul de transfer Ria Italia S.R.L.
Reclamantul a asăugat că, deși i-a solicitat pârâtei restituirea sumelor de bani împrumutate, aceasta nu s-a conformat și nici nu a stăruit în vreun fel la rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului.
Conform art. 2158 din Codul civil, “Împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate.”
În plus, a susținut că, în doctrină și jurisprudență (de exemplu decizia civilă nr. 722/1972 a fostului Tribunal Suprem), s-a statuat unanim că “împrumutatul este obligat să restituie lucrurile împrumutate chiar dacă această obligație nu ar fi prevăzută în înscrisul constatator al contractului deoarece ea trebuie să fie subînțeleasă ca o consecință firească, odată ce se dovedește că predarea s-a făcut cu titlu de împrumut”.
În continuare, a arătat că art. 2164 alin. 1 din Codul civil prevede că “în lipsa unei stipulații contrare, împrumutatul este ținut să restituie aceeași cantitate și calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creșterea sau scăderea prețului acestora.”
În cauză, reclamantul a susținut că a făcut dovada prin adresa emisă de operatorul de transfer Ria Italia, Western union, că suma de 7521,38 euro (din care se scad comisioanele de transfer) a fost predată pârâtei în intervalul 23.09.2011 – 14.05.2012, cu titlu de împrumut, iar pe de altă parte că nu există un înscris constatator al contractului în care să se prevadă obligația împrumutatului de a restitui suma respectivă. D. consecință, nu există nici vreun termen concret de restituire, pârâta afirmând că îi va restitui împrumutul în funcție de cum va reuși la rândul ei să strângă diferite sume.
Chiar și în aceste condiții, a apreciat că data scadentă nu poate fi dincolo de 23.09.2014 căci altfel s-ar fi împlinit deja din data de 24.09.2014, termenul de prescripție al dreptului la acțiunea în restituirea împrumutului de 1032 euro, achitat conform OP nr. IT19279388/23.09.2011.
În subsidiar, în situația în care instanța ar aprecia că în cauză nu s-a probat stipularea unui termen, a solicitat ca instanța să determine termenul restituirii potrivit cu prevederile art. 2162 alin. 2 din Codul civil, conform căruia “Dacă nu a fost convenit un termen de restituire, acesta va fi stabilit de instanță, ținându-se seama de scopul împrumutului, de natura obligației și a bunurilor împrumutate, de situația părților și de orice altă împrejurare relevantă.”
A susținut că aceasta se impune deoarece instanța nu trebuie să considere creanța neexigibilă, fiind necesar ca instanța să țină cont nu numai de situația împrumutatului, ci și a reclamantului, întrucât nu este vorba de acordarea unui termen de grație.
Pe de altă parte, a arătat că, potrivit art. 1270 din Codul civil, “contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”. Deci fiecare parte trebuie să răspundă de nerespectarea acestei “legi”, de încălcarea normei private pe care contractul o generază.
În ceea ce privește răspunderea contractuală, ea este definită ca fiind obligația debitorului de a repara pecuniar prejudiciul cauzat creditorului său prin neexecutarea, executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligațiilor născute dintr-un contract valabil încheiat.
Astfel, art. 1350 din Codul civil, “Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat. Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.”
Raportat la condițiile cerute de lege pentru angajarea răspunderii contractuale și anume fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, culpa, acestea sunt îndeplinite. A susținut că pârâta și-a îndeplinit obligația contractuală de a restitui integral împrumutul acordat, iar prejudiciul constă în consecințele dăunătoare de natură patrimonială, efecte ale încălcării de către debitor a dreptului de creanță pe care îl dețin.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270, art. 1350, art. 2158, art. 2164 alin. 1 din Codul civil.
În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, depunând, în copie, la dosar mai multe acte în limba italiană.
Reclamantul a achitat, în mod legal, taxa judiciară de timbru în cuantum de 1598,2 lei.
La solicitarea instanței, a depus la dosar traducerea în limba română a înscrisurilor anexate cererii, respectiv documente de transfer bani și adeverința Ria Italia S.R.L. din data de 13.03.2013, la filele 16-32.
La data de 22.12.2014, pârâta a formulat întâmpinare, depusă la filele 36-38, prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a susținut că între ea și reclamant nu s-a dezvoltat o relație de colaborare pentru afaceri, ci a existat o relație de concubinaj încă din anul 2009 când s-au cunoscut la în Italia, la locul ei de muncă. La începutul relație, pentru doi ani, au stat în Italia unde a închiriat un apartament unde a locuit și reclamantul, iar ulterior a convenit de comun acord cu acesta ca ea să se întoarcă în România. După întoarcerea în țară, relația de cuplu a continuat în condiții relativ normale în sensul în care acesta venea și locuia la domiciliul ei de 6 – 7 ori pe an, fiecare vizită durând între două săptămâni și o lună.
A precizat că sumele de bani la care face referire reclamantul într-adevăr i-au fost remise însă nu cu titlu de împrumut de consumație, ci pentru întreținerea și îngrijirea ei în perioada în care reclamantul nu se afla în țară.
Reclamantul era asimilat de către familia ei ca și partener de cuplu, iar în această calitate i-a transmis din proprie inițiativă fiului ei, B. I. A., suma de 500 euro, cu titlu de cadou de ziua acestuia.
Totodată, în toată perioada relației lor, reclamantul i-a transmis aceste sume de bani atât pentru întreținerea și îngrijirea ei, cât și pentru a desfășura unele activități zilnice împreună atunci când acesta venea în România. În acest sens, au botezat împreună un copil, au petrecut concedii împreună etc.
Dată fiind această situație, nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a fi în prezența unui împrumut de consumație, întrucât datorită relației dintre părți nu s-a angajat cu nicio ocazie să restituie aceste sume și nici reclamantul nu i-a solicitat acest lucru până la data promovării cererii, dată la care relație lor de cuplu s-a încheiat, iar acesta este doar un demers de răzbunare.
A susținut că, în cauză, nu există nici un argument care să acrediteze ideea că transmiterea sumelor de bani s-a făcut cu titlu de împrumut. La dosar nu a fost depus nici un înscris care să ateste existența unui împrumut, iar dacă ar fi fost vorba de relații de colaborare și ar fi avut intenția de a-i fi restituite aceste sume în mod normal ar fi trebuit să existe un înscris care să ateste acest lucru.
În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.
Reclamantul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Instanța a administrat, la solicitarea ambelor părți, proba cu înscrisurile depuse la dosar, menționate mai sus, proba cu planșele fotografice depuse de pârâtă la fila 52 și proba testimonială în cadrul căreia au fost audiați martorii C. P. și L. D. C., depozițiile acestora fiind consemnate la filele 59-60.
Examinând probele administrate în cauză și apreciindu-le în mod liber, potrivit convingerii sale, în temeiul art. 264 din Codul de procedură civilă, instanța reține următoarele:
În fapt, din declarațiile ambilor martori audiați în cauză rezultă că reclamantul DI S. F. P. a avut o relație de concubinaj cu pârâta B. M..
Din înscrisurile depuse la dosar de către reclamant, la filele 16-28, rezultă că, în perioada 23.09.2011 – 14.05.2012, acesta i-a transferat pârâtei mai multe sume de bani, totalizând 6980 euro.
Martora L. D. C., propusă de pârâtă, a declarat că atunci când reclamantul venea în România locuia împreună cu pârâta, circulau cu aceeași mașină, iar persoanele apropiate lor se așteptau ca părțile să se căsătorească. De asemenea, martora a confimat că părțile au botezat împreună un copil.
Martorul C. P., propus de reclamant, a precizat că “barul de la Vaduri a fost inițial al pârâtei, dar apoi reclamantul a devenit parte a afacerii cu un procent de 60%”. A adăugat că părțile au mai deschis împreună o afacere constând într-un magazin de îmbrăcăminte, iar de la situația acestei afaceri au intervenit neînțelegerile dintre părți.
Acesta a mai afirmat că reclamantul a ajutat-o financiar benevol pe pârâtă în mai multe împrejurări, inclusiv atunci când fostul soț al acesteia a decedat. Inițiativa pentru oferirea acestui ajutor a avut-o reclamantul, iar pârâta și-ar fi exprimat recunoștința în prezența martorului, pârâta fiind asigurată că poate să restituie banii când va putea.
În drept, având în vedere că reclamantul a susținut că a convenit cu pârâta să-i acorde un împrumut care i-a fost oferit în mai multe serii, în perioada 23.09.2011 și 13.04.2012, instanța apreciază că este incident în cauză Codul civil din 1864, având în vedere că data primului virament a avut loc la 23.09.2011, deci anterior intrării în vigoare a Codului civil din 2009 la data de 01.10.2011.
Așadar, textele legale invocate de reclamant nu sunt incidente în cauză, nefiind vorba de mai multe convenții de împrumut intervenite succesiv între părți, situație în care pentru unele viramente ar fi fost aplicabil Codul civil din 1864, iar pentru altele ar fi fost incident Codul civil din 2009.
Raportul juridic dedus judecății în prezenta cauză a constat într-un contract de împrumut, respectiv în neexecutarea obligației de restituire de către debitor.
Contractul de împrumut de consumație propriu-zis este un contract real și unilateral, ceea ce presupune atât dovedirea acordului de voință, cât și a faptului material al predării bunului împrumutat.
Dovada actului juridic (a acordului de voință) este supusă regulilor generale prevăzute de art.1191 cod civil (respectiv, dacă suma împrumutată depășește 250 lei, dovada se poate face numai prin înscris autentic sau înscris sub semnătură privată). În cazul înscrisului sub semnătură privată, fiind vorba despre un contract unilateral, cerința multiplului exemplar (art.1179 Cod civil) nu trebuie împlinită, ci doar formalitatea prevăzută la art.1180 Cod civil (scrierea în întregime a actului de către cel împrumutat sau cel puțin, adăugarea de către acesta, la finele actului, a cuvintelor „bun și aprobat”, arătând în cuvinte și în litere suma sau câtimea lucrurilor și apoi să semneze).
De asemenea, trebuie precizat că dovada cu martori este admisibilă atunci când părțile convin în acest sens, potrivit art. 1191 alin. 3 din Codul civil.
Dovada faptului material al remiterii sumei de bani poate fi făcută cu orice mijloc de probă.
Sub aspectul sarcinii probei, se reține că, potrivit art.1169 din Codul civil, dovada existenței contractului de împrumut revine împrumutătorului, respectiv reclamantului, iar debitorului – pârâtei – îi revine sarcina de a face dovada contrară.
În cauză, reclamantul a făcut indubitabil dovada faptului material al remiterii sumei de 6980 euro către pârâtă, așa cum rezultă din viramentele constatate potrivit înscrisurilor depuse la dosar.
În ceea ce privește acordul de voință al părților, respectiv intenția lor de a încheia un contract de împrumut de consumație, instanța apreciază că reclamantul nu a reușit să facă această dovadă, în condițiile în care proba testimonială administrată în cauză a relevat împrejurarea că părțile au format un cuplu în acea perioadă, iar reclamantul i-a oferit pârâtei, de mai multe ori, benevol ajutor inclusiv financiar.
Este de menționat că reclamantul a invocat în motivarea acțiunii că a avut cu pârâta o colaborare „în legătură cu posibilitatea dezvoltării unor afaceri”.
Deși în cuprinsul acțiunii reclamantul a trecut sub tăcere natura relației pe care a avut-o cu pârâta, ambii martori au confirmat că aceștia au avut o relație de cuplu, iar din întâmpinare rezultă că aceasta s-a încheiat.
Instanța concluzionează că, din probele administrate, nu rezultă neîndoielnic intenția părților de a încheia un contract de împrumut de consumație în baza căruia pârâta să-și fi asumat obligația de restituire a sumelor de bani transmise de către reclamant. Dimpotrivă, a reieșit că aceste sume de bani puteau avea alte destinații legate de activitățile pe care părțile le desfășurau împreună, atât în viața privată, cât și în legătură cu desfășurarea unor afaceri.
În consecință, instanța va respinge ca nefondată cererea formulată de reclamantul DI S. F. P. în contradictoriu cu pârâta B. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamantul DI S. F. P. (lipsă CNP, cetățean italian), cu domiciliul procedural ales în municipiul Bacău – la S.C.A. A., B., .. 82-84, tronson A, județul Bacău în contradictoriu cu pârâta B. M. (CNP_), cu domiciliul în municipiul Piatra N. – la Cabinet Av. B. A., ., ., apt. 37, județul N..
Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.06.2015.
Președinte, Grefier,
L. M. F. B.
Red. & tehnored. L.M. & F.B. – 25.11.2015
4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1943/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2977/2015.... → |
|---|
