Pretenţii. Sentința nr. 2194/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
Comentarii |
|
Sentința nr. 2194/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 2194
Dosar nr._ - pretenții -
Cod operator 2720
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA-N.
JUDEȚUL N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2194
Ședința publică de la 16 iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – L. M. - judecător
Grefier – F. B.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 41B în contradictoriu cu pârâta S. M., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pârâta, lipsă fiind reprezentantul reclamantei.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza este la al doilea termen de judecată;
- reclamanta a depus la dosarul cauzei prin compartimentul arhivă înscrisuri în dovedirea debitului solicitat (filele 77-84 dosar).
Instanța aduce la cunoștință pârâtei că din precizările depuse de reclamantă, aceasta susține că ar mai fi de achitat 3174,26 lei.
Pârâta arată că va încerca să achite debitul.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și nici probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și dă cuvântul în dezbateri asupra fondului:
Pârâta solicită eșalonarea debitului având în vedere că are o pensie de 400 lei.
În considerarea dispozițiilor art. 394 Cod de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise, după care,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.10.2014 sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari nr. 41B a chemat-o în judecată pe pârâta S. M. pentru a fi obligată la plata sumei de 5071,79 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei iunie 2011 – august 2014.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că pârâta, în calitate de proprietar al apartamentului nr. 20, situat în blocul 41, sc. B, . N., nu a achitat cotele de întreținere aferente apartamentului său, acumulând un debit total de 5071,79 lei, din care suma de 3310,62 lei reprezintă debit principal și suma de 1761,17 lei reprezintă penalități de întârziere aplicate de furnizori. A arătat că faptul că pârâta refuză să-și îndeplinească obligațiile legate de plata cheltuielilor de întreținere îi aduce grave prejudicii în sensul imposibilității efectuării plăților către furnizorii de servicii și, pe cale de consecință, periclitării derulării contractelor încheiate cu aceștia.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 46, art. 49 alin. 1 și art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 și art. 25 și art. 32 alin. 1 din H.G. nr. 1588/2007.
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.
În dovedire, a indicat proba cu înscrisuri, depunând, în copie, următoarele: centralizator debit, fișa locatarului, liste de plată.
Potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, „acțiunea asociației de proprietari este scutită de taxă de timbru.”
La solicitarea instanței, reclamanta a mai depus la dosar dovada demersurilor efectuate pentru a face dovada calității de proprietar a pârâtei, fiind depusă la dosar, la fila 55, adresa nr._/DI/24.11.2014, emisă de Direcția Taxe și Impozite, din care rezultă că pârâta S. M. este proprietara imobilului situat în Piatra N., . I.), nr. 41B, ..
La data de 05.02.2015, pârâta a depus întâmpinare, la fila 61 din dosar, arătând că a achitat din debitul restant suma de 2100 lei, rămânând de plată suma de 2971,79 lei, pe care urmează a o achita până la data de 31 august 2015.
Pârâta a anexat, în copie, chitanțe de plată și cupoane de pensie.
La data de 16.02.2015, reclamanta a precizat că debitul restant este în sumă de 3274,26 lei, cheltuieli de întreținere și penaități pentru perioada mai 2012 – august 2014.
Ulterior, la data de 11.06.2015, reclamanta a precizat că debitul datorat de pârâtă este în sumă de 3174,26 lei, din care 1431,27 lei, debit principal aferent perioadei mai 2012 – august 2014, și 1742,99 lei, penalități de întârziere.
Reclamanta a anexat un centralizator al debitului, o situație defalcată a plăților efectuate, fișa locatarului.
Instanța a administrat, la solicitarea părților, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Pârâta a solicitat eșalonarea debitului, având în vedere venitul foarte mic pe care îl realizează lunar.
Examinând probele administrate în cauză și apreciindu-le în mod liber, potrivit convingerii sale, în temeiul art. 264 din Codul de procedură civilă, instanța reține următoarele:
În fapt, pârâta S. M. este proprietara apartamentului nr. 20 situat în Piatra N., . I.), nr. 41B, .> Asociația de proprietari care administrează clădirea în care se află acest apartament a calculat un debit în sumă de 3174,26 lei, din care 1431,27 lei, debit principal aferent perioadei mai 2012 – august 2014, și 1742,99 lei, penalități de întârziere.
Cotele de întreținere au fost stabilite lunar în listele de plată afișate, depuse în copie la dosar.
În drept, instanța reține că, potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, “toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.” De asemenea, potrivit art. 49 alin. 2, „termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.”
Aplicând aceste prevederi legale la cauza de față, instanța reține că pârâta avea obligația de a achita cheltuielile de întreținere aferente apartamentului aflat în proprietatea sa. Reclamanta a făcut dovada pretențiilor sale cu listele lunare de plată, iar pârâta nu a dovedit efectuarea plății.
De asemenea, instanța reține că, potrivit art. 25 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, „dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la: a) restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor; b) persoana împuternicită să achite facturile, dacă a întârziat plata facturilor la termen.” În baza acestor prevederi, reclamanta a solicitat, în mod întemeiat, penalități de întârziere în cuantum de 1742,99 lei, acestea fiind percepute de furnizori.
Având în vedere că, potrivit cupoanelor de pensie depuse la dosar la fila 64, pârâta primește lunar o pensie în cuantum de 334 lei, instanța apreciază ca fiind întemeiată cererea sa de eșalonare a debitului datorat pentru cheltuielile de întreținere.
Instanța reține că, potrivit art. 397 alin. 3 din Codul de procedură civilă, „În cazurile în care instanța poate da termen pentru executarea hotărârii, ea va face aceasta prin chiar hotărârea care dezleagă pricina, arătând și motivele pentru care a acordat termenul. Debitorul nu va putea cere termen de plată, dacă debitorului i s-a acordat un termen rezonabil de plată de către creditor ori a avut posibilitatea să execute într-un termen rezonabil, calculat de la data comunicării cererii de chemare în judecată, în conformitate cu prevederile art. 1.522 din Codul civil și nici dacă la data pronunțării subzistă vreunul dintre motivele prevăzute la art. 674 alin. (1).”
Totuși, instanța apreciază că aceste prevederi trebuie citite și în lumina dispozițiilor art. 1022 alin. 4 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „În cazul creanțelor reprezentând obligații de plată a cotelor din cheltuielile comune față de asociațiile de proprietari, precum și a cheltuielilor de întreținere ce revin persoanelor fizice corespunzător suprafețelor locative pe care le folosesc ca locuințe, instanța, la cererea debitorului, va putea, prin excepție de la dispozițiile alin. (3), să dispună stabilirea unui termen de plată mai mare ori eșalonarea plății, ținând seama de motivele temeinice invocate de debitor în ceea ce privește posibilitățile efective de plată.”
Așadar, instanța apreciază că este permisă eșalonarea plății în cazul pârâtei, având în vedere cuantumul redus al venitului lunar, aceasta încasând o pensie de numai 334 lei lunar.
În consecință, instanța va admite cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 41 B în contradictoriu cu pârâta S. M. și o va obliga să achite reclamantei suma de 1431,27 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei mai 2012 – august 2014, și a sumei de 1742,99 lei, reprezentând penalități de întârziere aplicate de furnizori. Totodată, instanța va dispune eșalonarea debitului în sumă totală de 3174,26 lei, în 25 de rate lunare în vaoare de 126,97 lei fiecare, scadente la data de 25 a fiecărei luni, prima rată fiind scadentă la data de 25 august 2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 41B (Cod fiscal_), cu sediul procedural ales în municipiul Piatra N., ., etaj 3, județul N. în contradictoriu cu pârâta S. M. (CNP_), cu domiciliul în municipiul Piatra N., .. 16, ., apt. 20, județul N..
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 1431,27 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei mai 2012 – august 2014, și a sumei de 1742,99 lei, reprezentând penalități de întârziere aplicate de furnizori.
Dispune eșalonarea debitului în sumă totală de 3174,26 lei, în 25 de rate lunare în vaoare de 126,97 lei fiecare, scadente la data de 25 a fiecărei luni, prima rată fiind scadentă la data de 25 august 2015.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iunie 2015.
Președinte, Grefier,
L. M. F. B.
Red. & tehnored. L.M. & F.B. – 23.11.2015
4 ex.
← Cereri. Sentința nr. 4153/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT | Pretenţii. Sentința nr. 2352/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT → |
---|