Rectificare carte funciară. Sentința nr. 3363/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
Comentarii |
|
Sentința nr. 3363/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 3363
Dosar nr._ -rectificare carte funciară-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA N.
JUDEȚUL N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3363
Ședința publică din data de 23.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. E. A.
GREFIER – E. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de către reclamanta . (FOSTĂ .) în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect rectificare carte funciară.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din 16.10.2015 și au fost consemnate în Încheierea de ședință de la acea dată și prin s-a dispus amânarea pronunțării cauzei la data de 23.10.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria Piatra N. sub nr._ din 18.03.2015 reclamant S.C. J. P. S.A. Piatra N. (fostă S.C. PREGIS COMPANY S.A. Piatra N.) a solicitat, în contradictoriu cu pârât .. Piatra N., rectificarea înscrierilor de carte funciară și a documentației cadastrale efectuate la data de 03.10.2014 de ing. A. C. privind imobilul proprietatea reclamantei având număr cadastral_, în sensul de a fi identificate în mod corect servituțile instituite în favoarea pârâtei, conform realității (filele 4 - 5 dosar).
Reclamanta și-a fundamentat cererea formulată pe dispozițiile art. 219 alin. 2 și 3 din regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară din 09.07.l2014, pe dispozițiile Legii nr. 7/1996 și pe dispoz. art. 194 și următ. Cod procedură civilă.
În susținerea cererii formulate reclamant S.C. J. P. S.A. Piatra N. a depus la dosar înscrisuri.
Cererea formulată de reclamant S.C. J. P. S.A. Piatra N. a fost legal timbrată, conform prev. art. 20 din OUG nr. 80/2013, cu 50 lei taxă judiciară de timbru (fila 6 dosar).
Pârât .. Piatra Neamța formulat „întâmpinare” la data de 13.05.2015, aceasta depunând la dosar înscrisuri în susținerea poziției sale procesuale.
Au fost citați la judecarea cauzei S.C. J. P. S.A. Piatra N. (fostă S.C. PREGIS COMPANY S.A. Piatra N.) și pârât .. Piatra N..
Prin declarația autentificată sub nr. 1062 din data de 28 septembrie 2015 de BNP N. L. reclamant S.C. J. P. S.A. Piatra N. (prin administrator G. P. D.) a arătat că înțelege să renunțe la judecarea cererii ce face obiectul cauzei, în cuprinsul aceleiași declarații fiind consemnat și faptul că pârât .. Piatra N. (prin administrator I. D.) este de acord cu renunțarea reclamantului la judecată, cum și că părțile nu solicită cheltuieli de judecată (filele 65 - 66 dosar).
Potrivit prevederilor art. 406 alin. 1 - 4 Cod procedură civilă - reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială. Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut. Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți.
Instanța, raportat la prevederile legale enunțate, constată, pe de o parte, că prin declarația autentificată sub nr. 1062 din data de 28 septembrie 2015 de BNP N. L. pârât .. Piatra N. și-a exprimat acordul la actul de renunțare la judecată efectuat de către reclamant S.C. J. P. S.A. Piatra N., și pe de altă parte, că renunțarea reclamantului la judecarea cauzei îndeplinește condițiile cerute de lege pentru valabilitatea unui asemenea act de dispoziție sub aspectul condiției privind capacitatea procesuală de exercițiu deplină, fiind realizată printr-un înscris care poartă semnătura reprezentantului acestuia.
Având în vedere toate cele expuse, instanța, în temeiul art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă și aplicând principiul disponibilității, urmează a lua act de renunțarea reclamantului S.C. J. P. S.A. Piatra N. la judecarea cererii având ca obiect „rectificare carte funciară” formulată în contradictoriu cu pârât .. Piatra N..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea reclamantului S.C. J. P. S.A. Piatra N., J_, CUI RO_, cu sediul în Piatra N., ., jud. N. la judecarea cererii având ca obiect „rectificare carte funciară” formulată în contradictoriu cu pârât .. Piatra N., J_, CUI_, cu sediul în Piatra N., ., nr. 42-44, jud. N..
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Judecătoria Piatra N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2015.
Președinte, Grefier,
M. E. A. E. E.
Red.AEM/20.11.2015
Tehn.EE/24.11.2015/4 ex.
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Pretenţii. Sentința nr. 3334/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT → |
---|