Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 3139/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT

Sentința nr. 3139/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 3139

Dosar nr._ - înlocuire amendă –

Cod operator 2720

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PIATRA N.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3139

Ședința publică de la 13.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – R. M. B.

GREFIER – I. C. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . și pe intimat B. S., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității (pr vb . nr._/31.10.2012).

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

- pricina are ca obiect înlocuire amendă;

- stadiul procesual I termen de judecată;

- procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța, în baza art. 131 al.1 Cod procedură civilă verifică competența de soluționare a cauzei și în baza art. 9 al.3 din O.G. nr. 2/2001 constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța încuviințează, în baza art. 255, 258 Cod procedură civilă proba cu înscrisuri, ca fiind utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise, în baza art. 394 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N. la data de 23.04.2015, sub nr._, .>prin Primar a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu contravenientul Bantas S. să dispună înlocuirea sancțiunii amenzilor contravenționale aplicate prin procesul verbal de contravenție .>AP nr._ din 31.10.2012 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

În motivare, petenta a arătat că numitul Bantas S. a fost sancționat contravențional prin procesul verbal menționat mai sus și că nu există posibilitatea executării silite conform prevederilor legale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001.

În susținerea cererii, petenta a depus, următoarele înscrisuri: procesul verbal de contravenție .>AP nr._ din 31.10.2012, adresă emisă de ANAF – Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice N., adeverință nr. 1127 din 31.03.2015 emisă de Primăria comunei Negrești, adresa nr. 2361/11.02.2015 emisă de ITM N., adresă nr. 6364/11.02.2015 emisă de Casa Județeană de Pensii N., titlu executoriu nr. 209, somație, HCL nr. 24 din 29.04.2014, adresă de confirmare a debitelor.

Contravenientul, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul – verbal de contravenție AP nr._ din 31.10.2012 încheiat de către IPJ N. – SPR Piatra N., contravenientul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legeanr. 61/1991 republicată.

Potrivit relațiilor furnizate de petentă se reține că Bantas S. nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile care pot fi executate silit, din adresa emisă de ANAF – Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice N. rezultă că intimatul nu figurează cu venituri pe anii 2013-2014, iar potrivit relațiilor furnizate de Casa Județeană de Pensii N. confirmă faptul că acesta nu figurează în evidențele sale.

De asemenea din adresa nr. 2361/11.02.2015 a Inspectoratul Teritorial de Muncă N. rezultă faptul că intimatul nu figurează cu contract individual de muncă activ.

În drept, instanța reține incidența prevederilor art. 9 alin. 3 OG nr. 2/2001 potrivit cărora „ În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. ”.

Potrivit art. 39 ind. 1 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, „ În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.”, iar potrivit alin. 2 din articolul menționat „În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.

Prin decizia nr. 7 din 2010, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, au statuat că dispozițiile art. 9 alin. 3 – 5 din O.G. nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. 1 și 2 din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Față de cele arătate mai sus, instanța, apreciind ca întemeiată cererea formulată de către petenta ., în temeiul dispozițiilor art. 9 din O.G. nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, urmează să o admită și, pe cale de consecință, să înlocuiască sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată contravenientul Bantas S. prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 31.10.2012, cu sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității pe o durată de 32 ore ( maxim 8 ore pe zi).

La stabilirea cuantumului orelor de muncă în folosul comunității, instanța a avut în vedere individualizarea cuantumului amenzii contravenționale realizată de către agentul constatator, raportat la limitele legale ale sancțiunii contravenționale, atitudinea contravenientului pe timpul desfășurării procesului precum și prevederile H.G. nr. 1091/2014 privind stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în art. 1 prevăzându-se că „ Începând cu data de 1 ianuarie 2015, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 975 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore în medie pe lună în anul 2015, reprezentând 5,781 lei/oră. Începând cu data de 1 iulie 2015, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 1.050 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore în medie pe lună în anul 2015, reprezentând 6,225 lei/oră.”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de ., cu sediul în ., Jud. N., în contradictoriu cu intimatul Bantas S., CNP_, cu domiciliul în ., Jud. N..

Înlocuiește amenda contravențională de 200 lei aplicată prin procesul verbal .>AP nr._ din 31.10.2012 intimatului Bantas S., cu sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității pe o durată de 32 ore ( maxim 8 ore pe zi).

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra N..

Pronunțată în ședință publică azi, 13.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. M. B. I. C. G.

Red. R.M.B./20.10.2015

Tehnored. I.C.G/24.10.2015

5 EX

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 3139/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT