Plângere contravenţională. Sentința nr. 627/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 627/2016 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 02-02-2016 în dosarul nr. 627/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDRMV:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA
SECȚIA CIVILA
Operator de date cu caracter personal: 4246
SENTINȚA CIVILA NR. 627/2016
Ședința publică de la 02 Februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE B. M.
Grefier C. N.
Pe rol fiind plângerea contravențională formulată de petentul P. O., CNP_, cu domiciliul în Rm. V., . nr. 39, jud. V., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/02.10.2015 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN V., cu sediul în Rm. V., . nr. 95, jud. V..
La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea de pe lista de ședință, se prezintă av. P. C. A., pentru petent, potrivit împuternicirii avocațiale ./_/2015, emisă în baza contractului de asistență juridică nr. 147/07.10.2015, lipsă fiind reprezentantul intimatului.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:
• cauza are ca obiect plângere contravențională
• pricina se află în fața primei instanțe
• procedura de citare este legal îndeplinită
• au fost depuse la dosar relațiile solicitate Secției de Drumuri Naționale V..
La interpelarea instanței, petentul, prin reprezentant convențional, arată că a luat cunoștință de conținutul relațiilor depuse la dosar pentru acest termen de judecată de către Secția de Drumuri Naționale V..
Menționează că nu mai are alte cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat.
Față de aceste precizări, instanța deschide dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Av. P. C. A., pentru petent, solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată și anularea procesului verbal atacat. Menționează că în procesul verbal nu este descrisă fapta de contravenție, contravenția fiind încadrată greșit. De asemenea, față de actele depuse la dosar, menționează că viteza de deplasare s-ar afla în marja de eroare și ar fi putea fi apreciată în beneficiul petentului.
În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment, având în vedere gradul de pericol redus și cazierul petentului.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța, apreciind lămurite împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C., declară închise dezbaterile și reține pricina spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra procesului civil de față, constată următoarele:
I.
Prin cererea înregistrată la data de 08.10.2015 pe rolul acestei instanțe, sub nr. unic_, petentul P. O. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/02.10.2015 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN V. - SERVICIUL RUTIER și înlăturarea sancțiunilor aplicate.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul arată că a fost sancționat de către organele de poliție – Serviciul Rutier care a reținut în sarcina sa că a circulat cu autoturismul în localitatea Bujoreni cu o viteză de 101 km/oră, depășind astfel limita legală de viteză prevăzută de legiuitor pentru acel segment de drum.
În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertismentul, întrucât nu a mai avut nicio abatere.
În probațiune solicită înscrisuri, pe care le atașează plângerii, precum și o adresă către intimată pentru a comunica întregul material probator ce a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție contestat, ordinul de serviciu și legitimația agentului care a întocmit procesul verbal, certificatul de omologare al aparatului radar, autorizația de operator radar a acestuia, precum și legitimația specială de conducere a unui autoturism MAI. De asemenea, a mai solicitat o adresă către administratorul acelui sector de drum pentru a comunica limita de viteză pentru zona unde se susține că ar fi săvârșit contravenția.
În drept a invocat disp. OG 2/2001, OUG nr. 195/2002.
Plângerea este legal timbrată.
II.
La data de 04.11.2015, intimatul IPJ V. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată, motivând, în esență, că procesul verbal este întocmit cu respectarea condițiilor de formă și fond, petentul conducând autovehiculul cu o viteză mai mare decât cea legal admisă pe sectorul respectiv de drum.
Astfel, în ceea ce privește temeinicia procesului verbal precizează că fapta este probată cu înregistrarea video efectuată în cauză de operatorul radar și pe care a anexat-o. De asemenea, a anexat înscrisuri de care se folosește în apărare și care dovedesc temeinicia procesului verbal întocmit în cauză. Situația invocată de petent nu este de natură a exclude caracterul contravențional al faptei, iar petentul nu poate fi exonerat de efectuarea măsurii complementare în condițiile în care a săvârșit fapta reținută în sarcina sa și i se menține o sancțiune principala.
Totodată, menționează că este de reținut că locul săvârșirii faptei se poate dovedi cu cele consemnate de agentul constatator în procesul verbal sau în anumite cazuri cu coordonatele menționate pe planșa foto. O planșă foto sau înregistrare video efectuată de un aparat radar nu poate și nu are cum să surprindă și indicatorul de intrare în localitate cât și locul unde a fost surprins autoturismul, astfel că ar fi eronat ca pentru dovedirea vinovăției să se ia în considerare doar planșa foto fără a o corobora și cu celelalte probe din dosar.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal precizează că procesul verbal este întocmit cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute în OG 2/2001 modificată și completată.
Învederează că toate mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă un contravenție au fost făcute de agentul constatator, astfel că nu există actul de constatare întocmit în cauză să fie anulat. Motivele invocate de petent nu sunt în măsură de a atrage nulitatea procesului verbal întocmit în cauză.
Menționează că susținerile petentului din plângere nu au nici o relevanță în ceea ce privește acuratețea înregistrării efectuate cu aparatul radar precum nici în ceea ce privește vinovăția acestuia cu privire la fapta reținută în sarcina sa.
În probațiune solicită proba cu înscrisuri și înregistrarea video.
III. În cauză a fost administrată proba prin înscrisuri, respectiv adresa de relații de la SDN V. și înregistrarea video a pretinsei fapte
IV. Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma materialului probator administrat în cauză, instanța constată că prin procesul verbal . nr._/2.10.2015, petentul a fost sancționat în temeiul art. 102 alin. 3 lit. e din OG OUG 195/2002, rep. petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 945 lei și suspendarea dreptului de a conduce, reținându-se, în fapt, că la aceeași dată, la ora 16.18, a condus auto BMW cu numărul de înmatriculare BP6577BK pe E81- în localitatea Bujoreni circulând cu viteza de 101 km/h ( +51 km/h)
Potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii aplicate prin același act.
Sub aspectul legalității, instanța reține că procesul verbal cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de lege (art. 16 din OG 2/2001) sub sancțiunea nulității.
Referitor la temeinicie, instanța reține că petentul nu a propus nicio probă în apărarea sa, deși procedura de față este reglementată tocmai în acest scop.
Din această perspectivă, se impune a fi reamintită practica Curții Europene a Drepturilor Omului în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră. Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate de o . reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a unor procese-verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție în materie penală.
Astfel, de exemplu, decizia din 13 martie 2012 pronunțată în cauza H. și alții c. României în care au fost reunite mai multe plângeri.
În aceste cauze reunite, Curtea a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, de competența poliției. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.
Așadar, în contra susținerilor petentului, CEDO nu stabilește că revine sarcina probei exclusiv agentului constatator.
De altfel, din înregistrarea transmisă pe suport magnetic, se constată că petentul circula cu viteza de 101 km/h iar din conținutul relațiilor transmise de SDN V., reiese că pe E81 în localitatea Bujoreni, viteza maximă admisă este de 50 km/h, contrar susținerilor petentului.
Se mai constată că agentul constatator este autorizat să opereze cu cinemometre (fila 27) și că aparatul radar Trucam menționat în procesul verbal este verificat metrologic (fila 28)
În fine, referitor la sancțiune, contestată și ea de către petent, instanța reține că sancțiunile – atât cea principală cât și cea complementară - sunt corect alese, și dozate prin prisma criteriilor prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, petentul fiind sancționat la legislația rutieră pentru mai multe fapte, astfel cum reiese din istoricul sancțiunilor înaintat de intimată (fila 21).
Plângerea este, așadar, neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul P. O., CNP_, cu domiciliul în Rm. V., . nr. 39, jud. V., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/02.10.2015 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN V., cu sediul în Rm. V., . nr. 95, jud. V..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Rm. V..
Pronunțată în ședință publică azi, 2 februarie 2016.
Președinte,
B. M.
Grefier,
C. N.
Red/Tehnored/ B.M./C.N.
29.02.2016/ 4 ex
2 ex comunicate părților,
astăzi,
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1056/2016. Judecătoria... | Partaj judiciar. Sentința nr. 399/2016. Judecătoria RÂMNICU... → |
---|