Plângere contravenţională. Sentința nr. 7349/2015. Judecătoria RÂMNICU VALCEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7349/2015 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 7349/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA
CIVILA
Operator de date cu caracter personal nr. 4246
SENTINȚA CIVILA NR. 7349
Ședința publică din data de 25 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V. F.
GREFIER – G. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul L. D., domiciliat în Mun. Slatina, ., jud. O., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE V. - SERVICIUL RUTIER, cu sediul în Mun. Rm V., ., nr. 95, jud. V., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată că Judecătoria Rm. V. este competentă din punct de vedere general, material și teritorial cu judecarea prezentei cauze, în temeiul art 131 NCPC.
Instanța, ținând cont de împrejurările cauzei, în conformitate cu disp. art. 238 alin 1 NCPC estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 1 termen.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei constată următoarele:
La data de 02.09.2015 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Rm.V., sub numărul dosar_, plângerea contravențională formulată de petentul L. D. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN SR, împotriva procesului verbal de contravenție . nr_ din 18.08.2015 întocmit de Serviciul Rutier V., solicitând anularea acestuia ca netemeinic și nelegal și, pe cale de consecință, anularea tuturor măsurilor dispuse.
În motivarea plângerii contravenționale se arată că, prin procesul verbal de contravenție atacat, se menționează,că a depășit limita de viteză legală în localitatea Stupari având 81 km/h, în consecință a fost sancționat contravențional cu amenda de 630 lei și 3 puncte de penalizare. Susține că, agentul constatator a reținut în sarcina sa faptul că a circulat cu 81 km/h pe DN 64 km 105, pe raza localității Stupărei, jud.V., dar nu a procedat la o descriere în detaliu a faptei, iar nedescrierea exactă a sectorului de drum, echivalează cu lipsa descrierii faptei contravenționale în actul de constatare a contravenției.
Petentul consideră procesul verbal de contravenție netemeinic și nelegal deoarece nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa. Fapta sancționată prin procesul verbal de contravenție nu întrunește elementele constitutive ale contravenții, așa cum prevede art. 1 din OG nr 2/2001.
Astfel, se arată că petentul a circulat cu viteză legală, iar fapta reținută în procesul verbal nu a fost săvârșită de el. În esență, se susține de petent că, în momentul în care a fost înregistrată viteza sa de circulație de către aparatul radar, se circula în coloană și la km 104 cu 600 ( fapta fiind reținută ca fiind săvârșită la km 105), limita de viteza era de 70 km/h, aceasta fiind viteza cu care circula cu autoturismul său. De asemenea, învederează că aceste aspecte să fie lămurite de către intimat cu ocazia depunerii materialului probator.
Petentul solicită astfel, să se dispună anularea procesului verbal de contravenție atacat.
Intimatul a depus în cauză întâmpinare însoțită de materialul probator care a stat la baza încheierii procesului verbal de contravenție . Solicită intimatul IPJ V. respingerea plângerii contravenționale ca fiind nefondată . Se arată că procesul verbal de contravenție este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, aparatul radar este verificat metrologic, iar sancțiunea contravențională a fost aplicate în raport de pericolul social al faptei și în conformitate cu dispozițiile legale .
În cauză instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri. S-au depus în cauză înscrisuri: procesul verbal de contravenție . nr_ din 18.08.2015, copie cazier auto petent, DVD înregistrare video, atestat de operator radar și buletinul de verificare metrologică a aparatului radar.
Raportat la excepția de tardivitate invocată, instanța constată ca este neîntemeiată, avându-se în vedere că plângerea formulată de petent este introdusă în termenul de 15 zile de la comunicarea procesului verbal de contravenție atacat, cu respectarea prevederilor art 34 din OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.
Din probatoriul administrat în cauză instanța reține că prin procesul verbal de contravenție . nr_ din 18.08.2015, petentul a fost sancționat cu 630 lei amendă și i s-a aplicat sancțiunea contravențională complementară: 3 puncte de penalizare, în baza art 101 alin 2 din OUG nr 195/2002, pentru săv. contravenției prev. de art. 121 alin 1 din Regulamentul la HG 1391/2006, reținându-se că în ziua de 18.08.2015 ora 16:43, a condus autovehiculul cu nr de înmatriculare 0T 77 AWA pe DN 64 Stupărei, km 105, fiind înregistrat cu viteza de 81 km/h în localitate, conform înregistrării radar.
Petentul a semnat procesul verbal de contravenției, la rubrica „Mențiuni” consemnând că nu este de acord cu cele relatate .
În conformitate cu disp art 48 din OUG nr 195/2002, conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.
Materialul probator înaintat de intimat la dosar cuprinde atestatul de operator radar al agentului constatator, buletinul de verificare metrologică al aparatului radar, din care rezultă cu certitudine că a fost înregistrat autoturismul cu număr de înmatriculare 0T 77 AWA, circulând cu viteza de 81 km/h, în localitate.
Din probatoriul administrat rezultă, fără putință de tăgadă, că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 81 km/h în momentul în care numărul de înmatriculare al autoturismului a devenit lizibil pe înregistrare .
Rezultă astfel că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, fotografia radar depusă în cauză dovedind că a circulat cu viteza de 81 km/h, iar din celelalte probe administrate rezultă că această viteză a fost înregistrată în interiorul localității .
Celelalte motive de netemeinicie și nelegalitate ale procesului verbal de contravenție invocate de petent sunt nefondate și nu sunt de natură a produce o vătămare acestuia ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de contravenție .
În ceea ce privește procesul verbal de contravenție, acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de OG2/2001, neexistând motive de nulitate a procesului verbal de contravenție contestat.
Față de modalitatea concretă în care a fost săvârșită fapta, conform dispozițiilor prev. de art 5-7 din OG nr 2/2001, nefiind pusă în pericol siguranța circulației, viteza depășită fiind sub 50/km/h, gradul de pericol social este redus, astfel că se va dispune înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea Avertisment, ținându-se seama de criteriile prev. de dispozițiile art. 21 din același act normativ.
Față de probatoriul administrat în cauză instanța apreciază întemeiată în parte plângerea contravențională, urmând să fie înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale de 630 lei cu sancțiunea Avertisment.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de petentul L. D., domiciliat în Mun. Slatina, ., jud. O., împotriva procesului - verbal de contravenție . nr._/18.08.2015, întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE V. - SERVICIUL RUTIER, cu sediul în Mun. Rm V., ., nr. 95, jud. V..
Dispune modificarea procesului - verbal de contravenție . nr._/18.08.2015, în sensul că, înlocuiește amenda contravențională de 630 lei, aplicată petentului, cu sancțiunea Avertisment.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, respectiv Judecătoria Rm V., și se va înainta la Tribunalul V..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.11.2015, la sediul Judecătoriei Rm V..
Președinte,
V. F.
Grefier,
G. T.
Red. FV/tehnored. GT/
Data 22.12.2015
4ex.
2 ex. .>
← Pretenţii. Sentința nr. 7117/2015. Judecătoria RÂMNICU VALCEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 265/2016.... → |
---|