Pretenţii. Sentința nr. 180/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA

Sentința nr. 180/2016 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 14-01-2016 în dosarul nr. 180/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA

CIVILA

Operator date cu caracter personal 4246

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 180

Ședința publică din 14 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. D.

Grefier: M. M.

Pe rol soluționarea cererii formulată de reclamanta ., cu sediul in București, ., B7/56, B., cu sediul procesual ales în București, ., etj. 4, sector 6, în contradictoriu cu pârâta ., J_, CUI RO32868325, cu sediul în Rm. V., .. 2, ., ., având ca obiect pretenții

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată când părțile sunt legal citate .

Instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial exclusiv cu judecarea prezentei cauzei, în temeiul art. 94 pct. 1 lit j și art. 107 C. pr.civ.

Față de faptul că reclamanta prin cererea formulată a solicitat judecata cauzei in lipsă, instanța constată cererea în stare de judecată și trece la soluționarea acesteia.

INSTANȚA,

Deliberând constată următoarele:

La data de 28.09.2015 s-a înregistrat sub nr._ acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul in București, ., B7/56, B., cu sediul procesual ales în București, ., etj. 4, sector 6, în contradictoriu cu pârâta ., J_, CUI RO32868325, cu sediul în Rm. V., .. 2, ., etj. 3, . prin care solicită obligarea acesteia la plata sumei de 186 lei, debit principal, la care se adaugă penalități de întârziere de 0,06% calculate de la scadență și până la achitarea integrală a debitului și la cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii se arată că între societatea reclamantă ., in calitate de prestator, si societatea debitoare ., in calitate de beneficiar, s-au desfășurat relații comerciale in baza Contractului de prestări servicii in domeniile "Securitate si sănătate in munca" si "Situații de urgenta" nr. 184 din data de 12.05.2014 (anexa 1), ce a avut ca obiect "prestarea de servicii in domeniul securității si sanatatii in munca si situații de urgenta la sediul societății Beneficiarului". Conform art. VI din Contract de prestări servicii (anexa 1) a fost stabilit prețul contractului acesta fiind de 150 Iei fara TVA pe luna. Reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale si a emis la plată factura fiscală nr. 6641/03.09.2014.in cuantum de 186.00 lei, scadenta la 5 zile calendaristice de la data emiterii (anexa 2).

Factura fiscala a fost transmisa societății parate prin posta si nu a fost contestata la plata.

La momentul acesta parata figurează in evidentele reclamantei cu un sold restant in cuantum de 186.00 lei, conform fisa sold (anexa 3) la care se adaugă penalități de întârziere in cunatum de 0.06% pe zi de întârziere, conform art. VIII din Contractul de prestări servicii (anexa 1).

Reclamanta susține că a încercat soluționarea pe cale amiabila a diferendului, prin emiterea de notificări, reprezentanții societății parate, nici pana la data formulării prezentei acțiuni, debitul nu a fost achitat, desi parata a beneficiat de serviciile prestate de către reclamantă.

In drept reclamanta își întemeiază cererea pe prevederile 1170, 1270, 1271, 1516 Cod civil, art. 223 alin. 3, art. 194 din Codul de Procedura Civila

Și solicită probe cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, expertiza contabilă, precum si cu orice alte mijloace de proba necesare dovedirii veridicității prezentei cauze, solicitând prorogarea administrarea probei privind efectuarea unei expertize contabile ulterior administrării probei cu înscrisuri si interogatoriu.

Solicită ca in cauza sa se faca aplicarea dispozițiilor art. 223 alin 3 C. civ. Pr., privind judecarea cauzei si in lipsa părtilor.

În cauză instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.

Pârâții nu au formulat întâmpinare în cauză.

Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege nu echivalează cu cu o recunoaștere de către pârâți a pretențiilor deduse judecății prin cererea de chemare în judecată, însă atrage decăderea lor din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții.

Din probatoriul administrat în cauză, instanța reține că între societatea reclamantă ., in calitate de prestator, si societatea debitoare ., in calitate de beneficiar, s-au desfășurat relații comerciale in baza Contractului de prestări servicii in domeniile "Securitate si sănătate in munca" si "Situații de urgenta" nr. 184 din data de 12.05.2014 (anexa 1), ce a avut ca obiect "prestarea de servicii in domeniul securității si sanatatii in munca si situații de urgenta la sediul societății Beneficiarului". Conform art. VI din Contract de prestări servicii (anexa 1) a fost stabilit prețul contractului acesta fiind de 150 Iei fara TVA pe luna. Reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale si a emis la plată factura fiscală nr. 6641/03.09.2014, in cuantum de 186.00 lei, scadenta la 5 zile calendaristice de la data emiterii (anexa 2).

Factura fiscala a fost transmisa societății parate prin posta si nu a fost contestata la plata.

Potrivit art. 663 (2), (3), (4) C., creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu- în cazul de față rezultând din Contractul de prestări servicii in domeniile "Securitate si sănătate in munca" si "Situații de urgenta" nr. 184 din data de 12.05.2014 și factura fiscală nr. 6641/03.09.2014. Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată ( conform contractului scadența era la data de 13.09.2014).

Față de aceste considerente, instanța urmează să admită acțiunea și să oblige pe pârâtă la plata sumei de 186 lei, debit principal, la care se adaugă penalități de întârziere de 0,06% calculate de la scadență și până la achitarea integrală a debitului, față de reclamantă.

Instanța, având în vedere disp. prev. de art. 453 C., va obliga pe pârâtă la cheltuieli de judecată față de reclamantă, constând în taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul in București, ., B7/56, B., cu sediul procesual ales în București, ., etj. 4, sector 6, în contradictoriu cu pârâta ., J_, CUI RO32868325, cu sediul în Rm. V., .. 2, ., etj. 3, ..

Obligă pe pârâtă la plata sumei de 186 lei, debit principal, la care se adaugă penalități de întârziere de 0,06% calculate de la scadență și până la achitarea integrală a debitului, față de reclamantă.

Obligă pe pârâtă la 20 lei, cheltuieli de judecată față de reclamantă.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare ce se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 14.01.2016 la sediul Judecătoriei Rm. V..

Președinte,

M. D.

Grefier,

M. M.

12.02. 2016/red. tehnored. M.D/ ex. 4

..

astăzi, 12.02.2016

Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 180/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA