Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 435/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA

Sentința nr. 435/2016 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 25-01-2016 în dosarul nr. 435/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDRMV:2016:001._

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA RÂMNICU V.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 4246

SENTINȚA CIVILĂ NR. 435

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2016

Instanță constituită din:

PREȘEDINTE: E. C. S.

GREFIER: R. D. B.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de petentul M. RM.V. – DIRECȚIA ECONOMICO FINANCIARĂ în contradictoriu cu intimatul M. V., având ca obiect înlocuirea amendă contravențională cu muncă în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, la sfârșitul ședinței de judecată, părțile lipsesc.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se expune referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează că este primul termen de judecată și că procedura de citare este legal îndeplinită.

În temeiul art. 131 alin. (1) C.pr.civilă, instanța, procedând la verificarea competenței generale, materiale și teritorial exclusive, constată că este competentă cu soluționarea prezentei cauze în temeiul art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 17/2014.

Referitor la probatoriu, constată că petentul a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar pârâtul nu a solicitat probe.

În temeiul art. 255 alin. (1) și 258 alin. (1) C.pr.civilă, apreciază că proba cu înscrisuri, solicitată de petent, este legală, pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea cauzei, motive pentru care încuviințează această probă.

Instanța, având în vedere că nu mai sunt probe de administrat și cereri de formulat, în temeiul art. 244 alin. (1) C. pr.civilă, declară închisă cercetarea procesului, în temeiul art. 392 C.pr.civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și, având în vedere lipsa părților, în temeiul art. 394 alin. (1) C.pr.civilă, închide dezbaterile asupra fondului cauzei și reține cauza spre soluționare.

I N S T A N ȚA,

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 22 decembrie 2015, sub nr._, petentul M. RM.VÂCEA – DIRECȚIA ECONOMICO FINANCIARĂ a solicitat, în contradictoriu cu intimatul M. V., în temeiul art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, înlocuirea amenzii contravenționale, aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/17 noiembrie 2011, întocmit de I.P.J. V., cu muncă în folosul comunității, întrucât intimatul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile și nu este posibilă executarea silită.

Intimatul a fost citat, dar nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.

Instanța reține că, prin procesul – verbal sus-menționat, intimatul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 300 de lei, pe care nu a achitat-o, precum și că nu se poate realiza executarea silită, fapt ce rezultă din procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate depus de petent.

Potrivit art. 9 alin (3) și (5) din O.G. nr. 2/2001, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 17/2014: „(3) În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.”

„(5) În cazul în care contravenientul nu achită amenda, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.”

Având în vedere că intimatul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și că nu există posibilitatea executării silite a acestuia, precum și că, potrivit art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1091/2014 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu data de 01 iulie 2015, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi de 1.050 de lei lunar, reprezentând 6,225 lei/oră, iar, conform dispozițiilor art. 391 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, limita maximă pe care o poate dispune instanța este de 50 de ore de muncă în folosul comunității, pentru persoanele majore, instanța va admite cererea și va dispune înlocuirea amenzii cu 48 de ore de muncă în folosul comunității (300 de lei: 6,225 lei/oră).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petentul M. RM.V. – DIRECȚIA ECONOMICO FINANCIARĂ, cu sediul administrativ în municipiul Rm.V., .. 3-5, județul V., în contradictoriu cu intimatul M. V., C.N.P._, domiciliat în municipiul Rm.V., ., județul V..

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu 48 de ore de muncă în folosul comunității.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. C. S. R. D. B.

Red/ Tehn. ECS 4 ex/27.01.2016

Comunicat părților 2ex.

Astăzi,

Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 435/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA