Reziliere contract. Sentința nr. 7957/2015. Judecătoria RÂMNICU VALCEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7957/2015 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 7957/2015
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA
CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.4246
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7957
Ședința publică din data de 15 Decembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: S. M. F.
Grefier: S. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulate de reclamantul M. RM. V., cu sediul în Rm. V., .. 14, județul V., în contradictoriu cu pârâta B. V., cu domiciliul în Rm. V., .. 95B, baraca 34, ., având ca obiect pretenții, reziliere contract, evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, se prezintă consilier juridic E. T., pentru reclamant, lipsă fiind pârâta. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se expune referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art. 131 alin. 1 și art. 238 alin. 1 Cod proc. civ. instanța constată că Judecătoria Rm. V. este competentă din punct de vedere material și teritorial cu soluționarea prezentei cauze.
Consilier juridic E. T., pentru reclamant, depune la dosar delegație de reprezentare și chitanțe de plată. Și învederează că debitul a fost achitat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici alte incidente de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Consilier juridic E. T., pentru reclamant, solicită se ia act că cererea a rămas fără obiect.
INSTANȚA
Deliberând constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. V., sub nr._, reclamantul M. RM. V. a chemat în judecată pe pârâta B. V., solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 189 de lei, reprezentând chirie restantă pentru perioada 01.01.2015 – 31.07.2015, la plata sumei de 16 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru neplata chiriei la termen, calculată pentru perioada 01.02.2015 – 28.08.2015, la plata sumei de 196 de lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de utilități de care u beneficiat pârâta, calculată pe perioada 01.02.2015 – 31.07.2015, rezilierea contractului de închiriere nr. 4851/2012, evacuarea pârâtei din imobil, obligarea pârâtei la plata chiriei și a penalităților de întârziere până la data executării efective a hotărârii de evacuare, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de închiriere nr. 4851/2012, având ca obiect închirierea spațiului de locuit situat în municipiul Rm. V., .. 95B, baraca nr. 34, .. Arată reclamantul că s-a încheiat contractul de locațiune pentru perioada 10.01.2012 – 31.12.2012 iar, ulterior, prin mai multe acte adiționale, această perioadă a fost prelungită până la data de 31.12.2016. Prin contractul de închiriere pârâta s-a obligat să plătească o chirie lunară pentru spațiul de locuit închiriat precum și contravaloarea serviciilor de utilități publice de care beneficiază în respectivul spațiu. De asemenea și-a asumat obligația de a plăti o dobândă penalizatoare pentru neplata la termen a chiriei lunare. Pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, deși, a fost somată în acest sens, astfel că, în prezent, datorează chiria restantă pentru o perioadă de 7 luni și cheltuielile de utilități pentru o perioadă de 6 luni consecutive.
Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 15.12.2015 reclamantul, prin reprezentant, a învederat instanței că pârâta a achitat debitele restante, astfel că acțiunea a rămas fără obiect.
Față de precizările făcute de reclamant, prin reprezentant, și față de înscrisurile depuse de acesta (respectiv, dispozițiile de încasare emise la data de 14.12.2015), instanța reține că pârâta a îndeplinit, de bună-voie, obligațiile de plată a sumelor datorate față de reclamant, astfel că acțiunea a rămas fără obiect.
Așa fiind, instanța urmează să respingă acțiunea ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca rămasă fără obiect, acțiunea formulată de reclamantul M. RM. V., cu sediul în Rm. V., .. 14, județul V., în contradictoriu cu pârâta B. V., cu domiciliul în Rm. V., .. 95B, baraca 34, ..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.12.2015.
Președinte,
S. M. F.
Grefier,
S. C.
Red./S.F./Tehn./S.C./4 ex./26.01.2016
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7329/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 229/2016.... → |
---|