Contestaţie la executare. Sentința nr. 419/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 419/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 419

Dosar nr._ - contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 419

Ședința publică de la 18 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. B.

Grefier E. B.

Pe rol fiind judecarea cauzei civil privind pe contestatoarea A. L. și pe intimata D. IAȘI- AJFP N. PENTRU S. F. MUNICIPAL R., intimatul S. F. MUNICIPAL R., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru contestatoare avocat C. I. cu împuternicire avocațială aflată la fila 9 dosar, lipsind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței de judecată următoarele:

- obiectul judecății – contestație la executare,

- stadiul judecății – fond – primul termen de judecată,

- alte aspecte procedurale – se constată că la dosarul cauzei prin S. Registratură al instanței de judecată, la data de 13.02.2015 intimata D. IAȘI- AJFP N. a depus actele de executare care fac obiectul cauzei.

Apărătoarea contestatoarei arată faptul că a fost comunicată întâmpinarea către contestatoare, precum și înscrisurile depuse la acest termen de intimată și nu mai are alte probe de propus, solicitând acordarea cuvântului pe fondul cauzei. Depune dovada achitării de către contestatoare a onorariului de avocat în sumă de 1.000 de lei - copia chitanței nr.134/2014 emisă de Cabinet Individual de Avocat C. I..

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătoarea contestatoarei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și anularea actelor de executare din dosarul de executare silită ce face obiectul cauzei, respectiv a somației și a titlului executoriu. Acest titlu executoriu, așa cum rezultă din înscrisul depus la dosar la fila 65, are la bază două decizii de impunere: una din data de 12.08.2014 și una din data de 15.07.2014.

Decizia din data de 12.08.2014, care este menționată în primul alineat al titlului executoriu, nu a fost niciodată comunicată contestatoarei. Acest aspect a fost sesizat de contestatoare prin contestația la executare și nu a fost contestat de intimată prin întâmpinare. Conform dispozițiilor art.441 din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală organul de executare nu poate pretinde executarea atât timp cât actul de executare nu a fost comunicat potrivit legii. Această decizie de impunere, pe lângă faptul că nu a fost comunicată contestatoarei, are calculate și accesorii. Accesoriile sunt calculate din data de 05.08.2014, anterior emiterii acestei decizii.

A doua decizie de impunere, emisă în data de 15.07.2014, a fost comunicată contestatoarei la data de 22.07.2014, la fila 25 dosar aflându-se adresa de înaintare. Adresa de înaintare are data 18.07.2014.

Conform disp. art. 111 Cod procedură fiscală diferența de obligație fiscală stabilită suplimentar de plată de organele de inspecție fiscală, precum și obligațiile accesorii aferente se plătesc în funcție de data comunicării până la data de 20 a lunii următoare, când comunicarea este făcută în intervalul 16-31 din lună. Contestatoarei i-a fost comunicată în data de 22.07.2014, fiind evident că adresa de înaintare este cu 18.07.2014. În aceste condiții, este greșită modalitatea de calcul a accesoriilor, acestea fiind raportate la data de 05.08.2014 și nu 20.08.2014.

Față de toate aceste considerente trebuie avut în vedere că atât debitul principal, cât și accesoriile indicate în titlul executoriu și în somație sunt greșite și se impun a fi anulate. Mai întâi pentru că decizia din 12.08.2014 nu a fost comunicată contestatoarei, accesoriile la aceasta sunt calculate greșit, iar referitor la a doua decizie pentru că accesoriile sunt raportate la o dată greșită.

Apărătoarea contestatoarei solicită acordarea cheltuielile de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul de avocat.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin contestația la executare silită înregistrată pe rolul Judecătoriei R. sub nr._ din 16.10.2014, contestatoarea debitoare-urmărită A. L., cu domiciliul în satul și ., în contradictoriu cu intimata creditoare urmăritoare ANAF, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în mun. Piatra N. . bis jud. N., a solicitat anularea formelor de executare îndeplinite în dosarul de executare silită nr._/27/_ /_ emis de intimată, în ceea ce privește anularea somației nr. 27/_ /_ împreună cu titlul executoriu nr._ privind debitul de 40.500 lei, reprezentând diferențe de impozit anual de regularizări.

Contestatoarea motivează că în fapt, la data de 03.10.2013 i-a fost comunicată de către Administrația Finanțelor Publice N. somația nr. 27/_ /_ împreună cu titlul executoriu nr._. Prin aceste înscrisuri i s-a pus în vedere să achite suma de 40.500 Ron cu titlu de "diferențe de impozit anual de regularizări", iar ca și sursă de proveniență a acestei sume sunt indicate două înscrisuri:

a). Decizia de impunere nr. 2931/12.08.2014

b). Decizia de impunere nr.2931/15.07.2014 - act ce i-a fost comunicat în data de 22.07.2014 conform adresei nr. 2170/18.07.2014 și față de care a formulat și a depus contestație la organul fiscal emitent, aceasta fiind în curs de soluționare.

Referitor la solicitarea de anulare a actelor de executare întocmite în dosarul nr._/27/_ /_, arată că Decizia de impunere nr. 2931/12.08.2014 nu i-a fost niciodată comunicată, nu cunoaște conținutul acesteia și nici obligațiile fiscale la care face referire.

Potrivit dispozițiilor art.44.1 din normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, "Organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii".

Potrivit dispozițiilor art. 41 Cod procedură fiscală, "actul administrativ - fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale". În speță, titlul executoriu în baza căruia este obligată la plată prevede ca și document prin care s-a evidențiat obligația de plată - Decizia de impunere nr. 2931/12.08.2014, ori acest din urmă document nu i-a fost niciodată comunicat, nu îi cunoaște conținutul și nici care este temeiul legal al acestuia.

Mai mult decât atât, prin acest document i se stabiliseră și două termene de plată, 05.08.2014 și respectiv 20.08.2014, termene care evident au expirat pentru că nu a avut niciodată cunoștință de acest act. De asemenea, în condițiile în care această decizie de impunere este emisă la data de 12.08.2014, unul din termenele de plată menționate în titlul executoriu este 05.08.2014, deci anterior emiterii deciziei de impunere indicată ca și document în care este evidențiată suma de plată.

Potrivit dispozițiilor art. 44 alin. 1 Cod procedură fiscală "Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat", ori câtă vreme acest document "Decizia de impunere nr. 2931/12.08.2014" constituie actul prin care se evidențiază suma de plată stabilită în sarcina ei acest act trebuia comunicat în sensul dispozițiilor legale de mai sus, în caz contrar executarea împotriva contestatoarei fiind nelegală din prisma dispozițiilor art. 44.1 din normele de aplicare a Codului de procedură Fiscală.

Decizia de impunere nr.2931/15.07.2014 ce reprezintă al doilea act indicat în titlul executoriu, i-a fost comunicată de organele fiscale în data de 22.07.2014 conform adresei de înaintare nr. 2170/18.07.2014, astfel încât scadența obligațiilor de plată ce decurg din acest act nu poate fi 05.08.2014, conform art. 111 alin.2 lit. b). Cod Procedură Fiscală.

În cuprinsul acestei decizii, la pagina 8, cap.5 - termenul de plată, se precizează următoarele: "Diferența de obligație fiscală stabilită suplimentar de plată de organele de inspecție fiscală precum și obligațiile accesorii aferente acestora se plătesc în funcție de data comunicării prezentei, după cum urmează:

- Până la data de 20 a lunii următoare, când data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună".

Decizia de impunere nr. 2931/15.07.2014 i-a fost transmisă prin adresa de înaintare nr. 2170 din data de 18.07.2014, confirmarea de primire fiind cu data de 22.07.2014. Fiind comunicată după data de 16.07, conform prevederilor art. 111 alin.2 lit. b). Cod Procedură Fiscală, scadența de plată este 20.08 și nu 05.08, astfel încât sumele indicate în titlul executoriu contestat sunt evident greșit calculate.

În consecință, solicită să constate faptul că suma de 40.500 lei imputată la plată este eronată.

Împotriva Deciziei de impunere nr. 2931/15.07.2014 a formulat contestație, aceasta fiind încă în curs de soluționare din data de 18.08.2014, contrar prevederilor art. 70 Cod procedură fiscală ce stabilește un termen de 45 de zile pentru soluționarea de către organele fiscale a cererilor depuse de contribuabili.

În virtutea principiului bunei credințe consfințit de art.12 Cod Procedură Fiscală, organele de executare silită aveau posibilitatea de a urmări modalitatea de soluționare a contestației anterior demarării procedurii de executare silită, în condițiile în care sumele ce i se impun la plată sunt extrem de mari raportat la veniturile pe care le realizează.

Decizia de impunere nr. 2931/15.07.2014 cuprinde grave erori de procedură, dar și greșeli de interpretare comise de organele de control, iar admiterea contestației ar pune-o în situația de a avea de recuperat sumele ce sunt executate silit în cadrul acestui dosar de executare, ceea ce implică alte costuri suplimentare.

Contrar dispozițiilor art. 43 alin.(2) lit. d, e, g și h Cod procedură fiscală, somația și titlul executoriu ce i-au fost comunicate nu cuprind obiectul actelor, motivele de fapt pentru care au fost emise, semnătura persoanelor împuternicite ale organului emitent și ștampila organului fiscal emitent.

Sancțiunea omisiunilor de mai sus este prevăzută de art. 47 Cod procedură fiscală și constă în nulitatea acestor acte, nulitate expresă și imperativă.

Referitor la obiectul și motivele de fapt în baza cărora au fost emise documentele de mai sus, arată următoarele:

a.Obiectul nu este determinat câtă vreme se referă la o situație generală și care nu lămurește cu nimic natura obligației de plată;

b.Motivele de fapt lipsesc cu desăvârșire; iar în aceste condiții este practic obligată să plătească o sumă de bani a cărei proveniență nu o cunoaște.

Potrivit dispozițiilor art. 136.3 din normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, titlul executoriu se transmite printr-o adresă care trebuie să cuprindă, printre altele, temeiul legal al transmiterii titlului spre executare, datele de identificare din cartea de identitate a debitorului etc.

"136.3. Titlurile executorii se transmit printr-o adresă, care trebuie să cuprindă:

denumirea completă a emitentului; temeiul legal al transmiterii titlului executoriu spre executare; numele și prenumele sau denumirea debitorului; domiciliul sau sediul debitorului; alte elemente de identificare a acestuia: . numărul actului de identitate sau, după caz, codul de identificare fiscală etc; natura debitului și suma de plată;

g) alte informații necesare încasării creanțelor fiscale prin executare silită: bunuri urmăribile, surse de venituri, depozite bancare etc."

În speță, pârâta nu a comunicat acest titlu executoriu aferent dosarului de executare prin nici-o adresă, ci pur și simplu a trecut la executarea silită eludând și aceste dispoziții legale. Câtă vreme procedura fiscală prevede expres o modalitate de comunicare a titlului executoriu, pârâta nu poate legal să se substituie voinței legiuitorului și să demareze direct executarea silită prin comunicarea direct a somației însoțită de acest titlu.

Potrivit dispozițiilor art. 718 Cod procedură civilă, solicită suspendarea executării silite inițiate de pârâtă până la soluționarea definitivă a prezentei contestații la executare, urmând a achita cauțiunea în suma stabilită de către instanța de judecată.

La data de 30.10.2014 a depus o cerere prin care arată că nu achită cauțiunea fixată și renunță la cererea de suspendare a executării silite. ( fila 58).

În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 711 și următoarele Cod procedură civilă și art. 172 Cod Procedură Fiscală, art. 43 și următoarele, art. 141 Cod Procedură Fiscală, Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală.

Contestatoarea a achitat o taxă judiciară de timbru în sumă de 1000 RON( fila 59) în conformitate cu prevederile OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În dovedire, contestatoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (filele 25-53 ).

În cadrul procedurii prealabile intimata a formulat întâmpinare ( fila 61), prin care arată că somația și titlul executoriu au fost emise în mod legal și solicită respingerea contestației ca nefondată. Arată că, A. L., contestatoarea are calitatea de expert contabil și a fost supusă unui control fiscal pentru activitatea desfășurată, în data de 15.07.2014. În urma controlului fiscal a fost încheiat Raportul de Inspecție Fiscală nr. 2931/15.07.2013 și Decizia de impunere nr. 2931/15.07.2014 pentru suma de 40.500 lei-reprezentând obligații de plată către bugetul consolidat al statului Pentru obligația de plată care nu a fost achitată la termen, în baza prevederilor art. 145 din OG 92/2003, a fost începută în mod legal executarea silită în data de 26.09.2014. așa cum rezultă și din cuprinsul contestației formulate, actele de executare silită au fost comunicate contestatoarei la data de 03.10.2014, conf. art. 44 din OG 92/2003. De actele emise în urma finalizării controlului fiscal contestatoarea a avut cunoștință încă din data de 15.07.2014, Decizia de impunere nr. 2931/15.07.2014 fiind contestată. De asemenea, contestarea Deciziei de impunere nr. 2931/15.07.2014 nu suspendă executarea silită, fapt comunicat și contestatoarei prin adresa nr._/13.10.2014, primită la data de 22.10.2014.

Examinând lucrările dosarului instanța reține că contestatoarea are calitatea de expert contabil și a fost supusă unui control fiscal pentru activitatea desfășurată, în data de 15.07.2014. În urma controlului fiscal a fost încheiat Raportul de Inspecție Fiscală nr. 2931/15.07.2013 și Decizia de impunere nr. 2931/15.07.2014 pentru suma de 40.500 lei-reprezentând obligații de plată către bugetul consolidat al statului Pentru obligația de plată care nu a fost achitată la termen, în baza prevederilor art. 145 din OG 92/2003, a fost începută în mod legal executarea silită în data de 26.09.2014. Actele de executare silită au fost comunicate contestatoarei la data de 03.10.2014, conf. art. 44 din OG 92/2003. De actele emise în urma finalizării controlului fiscal contestatoarea a avut cunoștință încă din data de 15.07.2014, Decizia de impunere nr. 2931/15.07.2014, fiind contestată. În baza acestor decizii, în mod legal intimata a emis titlul executoriu și somația contestate .

Titlul executoriu este constituit, în speță, de decizia de impunere nr. 2931/15.07.2014 pentru suma de 40.500 lei-reprezentând obligații de plată către bugetul consolidat al statului. Conform controlului fiscal a fost încheiat Raportul de Inspecție Fiscală nr. 2931/15.07.2013.

Susținerile contestatoarei privitoare la faptul că penalitățile calculate și debitul sunt exagerat de mari și solicită anularea acestora pe acest motiv, nu pot fi primite nereprezentând relevanță juridică deoarece așa cum s-a mai arătat Decizia de impunere nr. 2931/15.07.2014 a fost contestată separat.

Contestația la executare de drept comun este o procedură jurisdicțională contencioasă, din etapa executării silite, prin care se atacă legalitatea actelor de executare silită întreprinse de executorul judecătoresc. Art. 712 al. 2 C.pr.civ. permite însă ca pe această cale să fie atacate nu doar acte de executare ci și, pe fond, titluri executorii care nu sunt emise de instanțele judecătorești dar cu condiția ca în privința acestor titluri legea să nu prevadă o altă procedură de contestare pe fond .

Împotriva Raportului de Inspecție Fiscală nr. 2931/15.07.2013 și Decizia de impunere nr. 2931/15.07.2014 s-a formulat contestație în termenul legal, contestație aflată în curs de soluționare la organul emitent. Această contestație vizează în primul rând aspecte de fond, respectiv faptul că s-au imputat la plată sume de bani pentru care nu există nici o justificare legală. Înscrisurile emise de Activitatea de Inspecție Fiscală N. au constituit titluri de creanță care au stat la baza începerii în mod legal a executării silite în vederea recuperării prejudiciului către bugetul consolidat al statului.

Având în vedere că nu s-au indicat alte motive care să conducă la concluzia nulității urmăririi silite și nici din examinarea actelor de executare nu rezultă vicii de fond sau de formă a acestora, instanța va respinge contestația.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatoarea debitoare-urmărită A. L., cu domiciliul în satul și ., CNP_ în contradictoriu cu intimata creditoare urmăritoare ANAF, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în mun. Piatra N., . bis, jud. N., privind actele de executare silită îndeplinite în dosarul de executare silită nr._/2013 emis de intimată

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare la Tribunalul N. - Secția I Civilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 18.02.2015.

Președinte,Grefier,

Red./Tehnored./jud.B.L./B.E.

30.04.2015/06.05.2015,5 ex.

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 419/2015. Judecătoria ROMAN