Plângere contravenţională. Sentința nr. 748/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 748/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 748

Dosar nr._ - plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R.

SENTINȚA CIVILĂ NR.748

Ședința publică de la 18 Martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. B.

Grefier E. B.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul G. G. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N., având ca obiect plângere contravențională - OUG 195/2002.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței de judecată următoarele:

- obiectul judecății – plângere contravențională,

- stadiul judecății – fond – primul termen de judecată,

- alte aspecte procedurale –

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și, în temeiul art. 394 din Noul Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei R. sub nr._ din 28.10.2014, petentul G. G., domiciliat în mun. R., ./27 jud. N., CNP_ a solicitat, în contradictoriu cu intimata IPJ N. – B.R. R., anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ emis la data de 29.09.2014, prin care petentul a fost sancționat cu 720 lei amendă și avertisment, pentru săvârșirea contravențiilor prev. de art. 117 alin. 1 lit. a, art. 14 și art. 101 alin. 1 pct. 8 din HG 1391/2006 rep., constând în aceea că în ziua de 29.09.2014, ora 11,55 petentul a condus bicicleta pe .. R., ajuns la intersecția cu . direcția de mers virând stânga fără să semnalizeze această manevră, totodată bicicleta nu era echipată cu elemente reflectorizante și nu avea asupra sa actul de identitate.

Petentul motivează că nu se face vinovat de săvârșirea contravențiilor arătând că nu a comis contravențiile reținute în sarcina lui, iar amenzile aplicate sunt de tip „mafiot”, nu are venituri, decât ajutor social.

În drept petentul nu a invocat nici o disp. legală

Plângerea a fost timbrată cu 20 de lei conform prevederilor art.19 din OUG 80/2013, modificată.

În dovedire petentul a depus la dosar procesul-verbal de contravenție, actul de identitate (fila 4-5, 7-8).

În dovedirea plângerii a solicitat instanței de judecată să pună în vedere intimatei să depună la dosarul cauzei întreg materialul probator care a stat la baza încheierii procesului – verbal de contravenție.

În raport cu data formulării plângerii introductive, instanța reține că sub aspect procesual sunt aplicabile ratione temporis prevederile noului Cod de procedură civilă (NCPC).

La data de 30.10.2014, în condițiile art. 200 alin. 1 NCPC, a fost verificată regularitatea plângerii introductive în raport cu prevederile art. 194-197 NCPC. S-a dispus comunicarea plângerii către intimat cu solicitarea de a formula întâmpinare, aceasta a fost comunicată cu actele anexe la data de 16.12.2014 petentului și, instanța a procedat la stabilirea primului termen de judecată, pentru care a dispus citarea părților, conform art. 201 alin. 4 NCPC.

Plângerea a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, modificată.

Judecătoria R. este competentă material și teritorial să soluționeze plângerea, conform dispozițiilor art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, modificată, și ale HG nr. 337/1993.

Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând că din punct de vedere al legalității actul de constatare și sancționare contravențională a fost întocmit cu respectarea prevederilor OG nr. 2/2001, nelipsindu-i vreun element care să fie de natură să atragă nulitatea sa absolută; din punct de vedere al temeiniciei procesului – verbal consideră că sancționarea petentului a fost determinată de nesocotirea prevederilor legale referitoare la modul deplasare pe drumurile publice a bicicliștilor; arată că apărarea formulată de contravenient cu ocazia aducerii la cunoștință a conținutului procesului – verbal de constatare și sancționare contravențională a fost de recunoaștere a faptei, a refuzat semnarea procesului – verbal de aplicare a sancțiunii contravenționale, fără a avea de ridicat obiecțiuni sau mențiuni; încadrarea juridică a faptelor a fost realizată corespunzător, sancțiunea aplicată este în limitele actului normativ încălcat, considerând procesul – verbal contestat legal și temeinic întocmit, iar plângerea contravențională neîntemeiată și formulată în ideea de a nu achita amenda aplicată; vinovăția contravenientului este dovedită prin procesul – verbal de constatare contravențională (original), și întâmpinarea agentului constatator, înscrisuri atașate întâmpinării în dovedirea celor susținute.

În drept intimatul nu a invocat prevederile vreunui act normativ, dar a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților conform art. 411 alin. 1 pct. 2 din C.p.c.

În dovedirea celor afirmate, intimata a atașat întâmpinării înscrisurile enumerate în paragraful referitor la dovedirea vinovăției petentului.

Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul – verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._ emis la data de 29.09.2014, ora 11,55, (fila 4), un agent constatator din cadrul intimatului IPJ N. a reținut în sarcina petentului faptul că la data de 29.09.2014, ora 11,55 petentul a condus bicicleta pe .. R., ajuns la intersecția cu . direcția de mers virând stânga fără să semnalizeze această manevră, totodată bicicleta nu era echipată cu elemente reflectorizante și nu avea asupra sa actul de identitate.

S-a consemnat că faptele săvârșite de petent constituie contravențiile prevăzute de art. 117 alin. 1 lit. a, art. 14 și art. 101 alin. 1 pct. 8 din HG 1391/2006 rep., fiindu-i aplicată acestuia sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 720 lei amendă + avertisment, cu posibilitatea de a achita jumătate din minim, adică 360 lei în termen de 2 zile. Petentul a precizat la rubrica alte mențiuni faptul că „nu are de făcut obiecții”. S-a indicat faptul că împotriva procesului – verbal se poate face plângere în termen de 15 zile, care se depune la Judecătoria R..

În conformitate cu prevederile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța are îndatorirea de verifica din oficiu legalitatea și temeinicia procesului – verbal de constatare și sancționare contravențională, hotărând inclusiv asupra sancțiunii stabilite.

Sub aspectul legalității, verificând conținutul procesului – verbal . nr._ emis la data de 29.09.2014, în raport de dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001 în care sunt prevăzute în mod exhaustiv mențiunile a căror lipsă conduce la nulitatea absolută a procesului verbal, instanța constată că nu există în cuprinsul actului de sancționare examinat vicii sau lipsuri care să conducă la o asemenea sancțiune, acesta fiind legal întocmit prin completarea integrală și în mod corect a rubricilor prevăzute de textul amintit.

Sub aspectul temeiniciei procesului – verbal de constatare și sancționare contravențională, din materialul probator administrat în cauză, instanța constată că în ziua de 29.09.2014, ora 11,55, (fila 4), un agent constatator din cadrul intimatului IPJ N. a reținut în sarcina petentului faptul că la data de 29.09.2014, ora 11,55 petentul a condus bicicleta pe .. R., ajuns la intersecția cu . direcția de mers virând stânga fără să semnalizeze această manevră, totodată bicicleta nu era echipată cu elemente reflectorizante și nu avea asupra sa actul de identitate.

Totodată, instanța apreciază că au fost respectate garanțiile referitoare la asigurarea unui proces echitabil prevăzute de art. 6 din CEDO, petentul având dreptul de a propune probe și de a face solicitări în fața instanței pe toată durata procesului, intimatul dovedind prin materialul probator administrat la dosar vinovăția petentului fără ca acesta să se prezinte la instrumentarea cauzei, deși a fost legal citat și fără să solicite administrarea altor probe în afara de cele ce au fost oricum înaintate de către intimată odată cu întâmpinarea.

În ceea ce privește vinovăția petentului, din coroborarea înscrisurilor aflate la dosar, precum și din semnarea de către acesta a procesului – verbal fără a avea obiecțiuni rezultă că acesta a prevăzut și a acceptat faptul că circulând cu bicicleta fără elemente reflectorizante și fără a semnaliza corespunzător săvârșește contravenția prevăzută de lege.

Sub aspectul individualizării, instanța apreciază că sancțiunile contravenționale aplicate sunt proporționale cu gradul de pericol social al contravenției și satisfac scopul legii contravenționale, inclusiv acela al prevenției speciale dar și al prevenției generale, având în vedere că bicicliștii care circulă necorespunzător reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor de circulație soldate cu victime omenești și pagube materiale.

Față de cele arătate mai sus, instanța urmează să respingă plângerea contravențională formulată de petent ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de către petentul G. G., CNP_, domiciliat în mun. R., ./27, jud. N., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ emis la data de 29.09.2014 de către IPJ N. – Poliția mun. R., cu sediul în Piatra N., ., jud. N., prin care petentul a fost sancționat cu 720 lei amendă + avertisment, pentru săvârșirea contravențiilor prev. de art. 117 alin. 1 lit. a, art. 14 și art. 101 alin. 1 pct. 8 din HG 1391/2006 rep.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare la Tribunalul N.-Secția a II-a Civilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 18.03.2015

Președinte,Grefier,

Red./Tehnored./jud.B.L./B.E.

15.05.2015/15.06.2015,4 ex.

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 748/2015. Judecătoria ROMAN