Plângere contravenţională. Sentința nr. 491/2015. Judecătoria ROMAN
Comentarii |
|
Sentința nr. 491/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 491
DOSAR NR._ /2014Pl. Lg. 61/1991
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA R.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 491
Ședința publică din data de 25 feb. 2015
Instanța constituită din:
PreședinteA. B.-C.
GrefierN. M.
Pe rol fiind, soluționarea „Pl. contravenționale la Lg. 61/1991 „ ce formează obiectul dosarului cu nr. de mai sus, formulată de petentul D. P. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean N.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc ambele părți.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat:
- obiectul judecății: Pl. Lg. 61/1991
- stadiu procesual: fond, al treilea termen.
- alte aspecte: -
Cu privire la excepția tardivității invocată de instanță și de către intimat, nemaifiind cereri noi de formulat, cauza rămâne în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin_, petentul D. P. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE N., anularea procesului verbal de contravenție . nr._/03.05.2014 încheiat de intimat și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că nu se face vinovat de producerea incidentului din data de 03.05.2014, acesta acționând în legitimă apărare, fiind agresat fizic de doi liceeni.
A menționat că are o familie greu de întreținut, cu trei copii, iar respectiva sancțiune le reduce șansele la o excursie.
In drept, petentul nu a indicat temeiul juridic al acțiunii.
În dovedirea plângerii, petentul a depus, in fotocopii, un set de înscrisuri (filele 7-15).
In termen legal I.P.J. N. a formulat întâmpinare, în condițiile art. 205-208 Cod pr.civ. solicitând respingerea plângerii petentului ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, intimatul a învederat instanței că la data de 03.05.2014, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, petentul a provocat scandal pe . agresat verbal un grup de copii, adresându-le injurii și cuvinte jignitoare.
Ca sancțiuni contravenționale, s-a dispus amendarea petentului cu suma de 200 de lei și aplicarea unui avertisment.
În drept au fost invocate disp. art. 242 pct.2 C.proc.civ.
În dovedire, a depus un set de înscrisuri (filele 30-35).
La termenul de judecată din data de 26.11.2014, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.
Prin înscrisul depus la data de 16.12.2014, intimatul IPJ N. a învederat instanței faptul că petentului i-a fost înmânat un exemplar de pe procesul verbal și de pe înștiințarea de plată, semnând de primire la data de 03.05.2014, solicitând de asemenea admiterea excepției tardivității.
Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei și ținând cont de excepția tardivității plângerii contravenționale, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._/03.05.2014 (fila 11), petentul D. P. u a fost sancționat cu amendă în cuantum de 200 lei si avertisment, întrucât la data de 03.05.2014, ora 21.30, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi provocat scandal pe . fi agresat verbal un grup de copii, adresându-le injurii și cuvinte jignitoare.
Petentului i-a fost înmânat procesul verbal la data de 03.05.2014, semnând de primire, conform dovezii aflate la fila 11 din dosar.
Conform art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor prin care s-a aplicat sancțiunea amenzii, se poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia.
Art. 25 alin. 1 prevede ca procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului și, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate.
Potrivit art. 27, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului; operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor
Având în vedere modul de calcul a termenelor procedurale stabilite pe zile, conform art. 181 alin. 1 din codul de procedură civilă și ținând cont că data înmânării procesului verbal de contravenție către petent a fost 03.05.2014, rezultă că acesta putea formula plângere contravențională cel mai târziu în data de 20.05.2014.
Analizând rezoluția de primire de pe cererea de chemare în judecată, rezultă că data de înregistrare la instanță a plângerii contravenționale a fost 01.07.2014 (fila 1), plângerea fiind trimisă prin poștă la data de 30.06.2014 (fila 16).
Având în vedere cele expuse, instanța constată că petentul a depășit termenul de formulare a plângerii contravenționale, motiv pentru care va admite excepția tardivității plângerii contravenționale, invocata din oficiu și va respinge plângerea contravențională formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/03.05.2014, ca fiind tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de tardivitate, invocată din oficiu de către instanță.
Respinge plângerea contravenționala, formulată de petentul D. P., cu domiciliul în comuna Săbăoani, ., jud. N., în contradictoriu cu intimatul I. JUDETEAN DE POLITIE N., cu sediul în Mun. Piatra N., ., jud. N., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/03.05.2014, ca fiind tardiv formulată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare la Tribunalul N., cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria R..
Pronunțata in ședința publica, azi 25.02.2015.
Președinte, Grefier,
Red/ ABC – 14.05.2015
Tehnoed./NM/05.07.2015
4ex.
← Partaj judiciar. Sentința nr. 489/2015. Judecătoria ROMAN | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 554/2015.... → |
---|