Plângere contravenţională. Sentința nr. 80/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 80/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 80

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R.

Dosar nr._ plângere contravențională Lg. 61/1991

Sentința civilă nr. 80

Ședința publică din data de 20.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – T. P. G.

GREFIER - C. M.

Pe rol fiind,s-a luat spre soluționare plângerea contravențională formulată de petentul E. G., CNP_, cu domiciliul în .,jud.N. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ /02.08.2014 întocmit de Postul de Poliție Icușești– Inspectoratul de Poliție al Județului N. cu sediul în Piatra N., .,jud.N..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează:

- obiectul pricinii: pl. contravențională Lg. 61/1991

- stadiul judecății: fond; primul termen de judecată

Alte aspecte procedurale:

Constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței cu nr._, petentul E. G. în contradictoriu cu IPJ N. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 3.08.2014. Plângerea petentului a fost depusă inițial la poliție, ulterior fiind înaintată de acest organ instanței de judecată.

În plângerea sa, petentul face referire la o plângere pe care a formulat-o împotriva unei persoane pe nume D. V., plângere care a fost depusă și nu a fost soluționată de poliție, de procuror și că este îndrumat să urmeze calea civilă pentru rezolvarea problemelor sale. De asemenea a mai menționat că nu știe de ce a fost amendat la data de 3.08.2014 și nici la datele anterioare de la începutul anului 2014 .

Petentul a depus o copie de pe procesul verbal contestat nu s-a mai prezentat la judecată și nu a solicitat probe în susținerea nevinovăției sale.

Petentul nu a indicat temeiul de drept.

Intimata a depus întâmpinare ( fil.10 ) și a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca temeinic și legal.

În dovedire a depus un raport al agentului constatator. Examinând actele dosarului, instanța a reținut faptul că la data de 3.08. 2014 a fost întocmit procesul verbal . nr._ în care s-a reținut faptul că a apelat la serviciul SNUAU 112 fără motiv întemeiat și a solicitat prezența organelor de poliție la fața locului .

În aceste condiții s-a reținut în sarcina acestuia săvârșirea contravenției prev. de art. 2 punct 11 din Legea 61/1991 R fiind sancționat cu amenda de 100 lei.

Analizând procesul verbal din punct de vedere al legalității, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale în materie contravențională, că nu există nici un motiv de anulare a acestuia din acest punct de vedere .

Din punct de vedere al temeiniciei, instanța constată că, în lipsa unor probe care să justifice atitudinea petentului de apelare întemeiată la serviciul 112, situația de fapt este cea descrisă în procesul verbal, că sancțiunea aplicată se încadrează în limitele legale și că nu există nici un motiv care să înlăture caracterul contravențional al faptei .

Pentru aceste motive instanța constată că plângerea petentului nu este întemeiată și va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul E. G. domiciliat în sar Bălușești . împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 2.08.2014 încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului N. cu sediul în Piatra N., .,jud.N..

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul N.

Pronunțată în ședință publică azi 20. 01. 2015.

Președintepentru grefier aflat în C.O.

semnează grefierul șef

Red.Tehnored. TPG/Cam

12.05.2015/30.06.2015

4 ex- 01.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 80/2015. Judecătoria ROMAN