Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 750/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 750/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 750

Dosar nr._ - reexaminarea sancțiunii contravenționale

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R.

SENTINȚA CIVILĂ NR.750

Ședința publică de la 18 Martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. B.

Grefier E. B.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul M. R. și pe intimatul D. G. P., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței de judecată următoarele:

- obiectul judecății – reexaminarea sancțiunii contravenționale,

- stadiul judecății – fond – primul termen de judecată,

- alte aspecte procedurale – se constată că la dosarul cauzei prin Serviciul Registratură al instanței de judecată, la data de 17.03.2015 petentul a depus o cerere, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 din Noul Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei R. sub nr._ din 19.01.2015 organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale M. R., unitate administrativ-teritorială reprezentată legal prin Primar, a solicitat a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în sumă de 100 RON, aplicată contravenientului D. G. P., domiciliat în R., ., ., ., CNP_, pentru contravenția prevăzută de art. 126 din H.G. nr.85/2003, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 28.07.2006 încheiat de I.P.J. N.-Poliția mun. R., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

S-au invocat prevederile art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, astfel cum au fost modificate prin OG nr. 17/2014, motivându-se că nu este posibilă executarea silită împotriva sus-numitului.

Au fost anexate sesizării copia procesului-verbal de contravenție și documentația întocmită de Primăria mun. R., jud. N., din care rezultă imposibilitatea executării silite (filele 5-7).

Legal citat, contravenientul nu s-a prezentat în fața instanței.

Examinând lucrările dosarului instanța reține că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 28.07.2006 încheiat de I.P.J. N.-Poliția mun. R., s-a aplicat contravenientului D. G. P. sancțiunea amenzii în sumă de 100 RON pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 126 din H.G. nr.85/2003. Amenda nu a fost achitată până în prezent, iar din documentația înaintată de Primăria mun. R., jud. N., rezultă că nu este posibilă executarea silită din lipsă de bunuri sau venituri urmăribile.

Potrivit art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, modificată, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale învestite cu executarea amenzii va sesiza instanța de judecată în a cărei rază teritorială domiciliază contravenientul, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

De asemenea, potrivit art. 391 alin. 1 din același act normativ în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, va fi sesizată instanța în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.

În raport cu prevederile legale sus-menționate instanța apreciază că sesizarea formulată de organul de specialitate însărcinat cu executarea silită fiscală este întemeiată. Nu există posibilitatea executării silite a sancțiunii amenzii, așa încât aceasta va fi înlocuită cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu durata de 50 de ore în cadrul Primăriei mun. R., jud. N.. Se va dispune emiterea mandatului de executare a sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității și se vor pune în vedere contravenientului dispozițiile art. 21 din OG nr. 55/2002, modificată, potrivit cărora în cazul în care contravenientul, cu rea-voință, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, se sustrage de la executarea sancțiunii după începerea activității sau nu își îndeplinește îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unității de poliție sau a conducerii unității la care contravenientul avea obligația să se prezinte și să presteze activitatea în folosul comunității, poate înlocui această sancțiune cu sancțiunea amenzii.

Văzând și dispozițiile art. 466 alin. 1 NCPC,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea formulată de M. R., unitate administrativ-teritorială reprezentată legal prin Primar, și în consecință:

Înlocuiește sancțiunea amenzii în sumă de 100 RON, aplicată contravenientului D. G. P., domiciliat în R., ., ., ., CNP_, pentru contravenția prevăzută de art. 126 din H.G. nr.85/2003, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 28.07.2006 încheiat de I.P.J. N.-Poliția mun. R., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu durata de 50 de ore.

Dispune executarea sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității în cadrul Primăriei municipiului R., jud. N..

Dispune emiterea mandatului de executare a sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

Pune în vedere contravenientului dispozițiile art. 21 din OG nr. 55/2002, modificată, referitoare la înlocuirea sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu sancțiunea amenzii în cazul sustragerii cu rea credință de la executare.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare la Tribunalul N. – Secția I Civilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.03.2015.

Președinte,Grefier,

Red./Tehnored./jud.B.L./B.E.

17.04.2015/23.04.2015,4 ex.

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 750/2015. Judecătoria ROMAN