Acţiune în constatare. Încheierea nr. 17/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 17/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 18123/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 17.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. L. E.
GREFIER: N. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul D. LAURAȘ I. și pe pârâții O. B. ROMANIA S.A., O. F. SOLUTIONS B.V. PRIN O. B. ROMÂNIA SA, având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publicp au răspuns reclamantul prin avocat cu delegație la dosar și pârâtele prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța pune în discuție excepția netimbrării cererii, invocată de pârâte prin întâmpinare.
Pârâtele prin avocat solicită admiterea excepției invocate, față de temeiul juridic al acțiunii care nu are legătură cu protecția consumatorului, având în vedere că acțiunea introductivă este una plurală, reunind mai multe acțiuni într-un singur cadru procesual. Cu referire la capătul al doilea al cererii, pârâtele prin apărător arată că acesta a fost formulat ca o acțiune în răspundere civilă delictuală, fiind necesară achitarea unei taxe judiciare de timbru.
Reclamantul prin avocat solicită respingerea excepției invocate, apreciind că, raportat la petitul acțiunii, era firesc să facă trimiteri la alte temeiuri de drept, iar potrivit OUG nr.80/2013 este scutită de plata taxei de timbru, neexistând niciun dubiu cu privire la calitatea de consumator a reclamantului.
Instanța respinge excepția netimbrării cererii, invocată de pârâți prin întâmpinare, apreciind că prezenta acțiune este scutită de plata taxei judciare de timbru, conform art.29 lit.f din OUG nr.80/2013, față de calitatea reclamantului de consumator în raport cu banca și împrejurarea că acțiunea a fost întemeiată în principal pe dispozițiile Legii nr.193/2000 și Directiva Europeană pentru dreptul consumatorului, iar nu dreptul comun pentru a fi necesară timbrarea cererii.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâți prin întâmpinare.
Pârâții prin apărător solicită admiterea excepției invocate pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării.
Reclamantul prin avocat solicită respingerea excepției, față de petitul acțiunii, respectiv constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive, fiind aplicabile norme de interes public, care reglementează drepturile consumatorului în societate, iar sacțiunea este cea a nulității absolute care are un caracter imprecriptibil, în condițiile în care nu s-a solicitat constatarea unei nulități relative pentru vicii ascunse sau dol.
Pârâții prin apărător susțin că, raportat la cererea modificatoare a contractului de credit, reiese că se solicită atragerea răspunderii civile delictuale.
Reclamantul prin avocat arată că se dorește excluderea riscului valutar, iar nu modificarea sau includenerea unei noi clauze.
Instanța respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți prin întâmpinare, având în vedere că prin acțiunea introductivă nu s-a solicitat anularea contractului de credit pentru vicii de consimțământ sau vicii ascunse ale lucrului vândut cum s-a susținut de către pârâți, nefiind invocate motive de nulitate relativă, ci reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în constatarea caracterului abuziv a unor clauze contractuale și nulității acestora, regimul juridic aplicabil fiind cel al nulității absolute, având în vedere că legislația protecției consumatorului ocrotește un interes general, respectiv o categorie generică, cea a consumatorilor și nu unul individual. De asemenea, instanța constată că, după cum s-a statual de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Legea nr.193/2000 transpune în legislația românească Directiva Europeană nr.93/2013 a Comisiei Europene ale cărei dispoziții sunt de ordine publică, iar având în vedere că este vorba despre motive de nulitate absolută, apreciază că acțiunea de față este imprecriptibilă extinctiv. Față de apărările pârâților, în sensul că s-a solicitat de către reclamant modificarea contractului, instanța constată că acest petit prin care reclamantul dorește conversia în lei a creditului și excluderea riscului valutar este un capăt de cerere accesoriu celui prin care se solicită a se constata caracterul abuziv și nulitatea absolută a unor prevederi contractuale, astfel că urmează același regim ca și acesta.
Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâți prin întâmpinare.
Pârâții prin apărător solicită admiterea excepției invocate pentru motivele arătate în cuprinsul întâmpinării și arată, în esență, că este vorba de temeiuri juridice invocate de reclamant care sunt incompatibile, respectiv răspunderea civilă contractuală și delictuală.
Reclamantul prin avocat solicită respingerea excepției cu aceeași motivare ca și pentru precedentele excepții invocate, reiterând susținerile cu privire la faptul că temeiurile juridice au fost menționate pentru a argumenta aspectele juridice pe care se întemeiază respectiva clauză contractuală.
Instanța respinge excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâți prin întâmpinare, reținând, cu privire la primul aspect legat de răspunderea civilă contractuală, respectiv delictuală, că acțiunea de față are la bază contractul încheiat între părți, deci se fundamentează pe răspunderea contractuală a pârâților, iar răspunderea delictuală a fost invocată de reclamant ca argument pentru dovedirea obligației legale de informare pretins nesocotită de către pârâți, aspect pe care legea nu îl interzice. Față de susținerile pârâților legate de imposibilitatea combinării regulilor răspunderii contractuale sau delictuale cu cele ale unei acțiuni în anulare, respectiv cu cele specifice teoriei impreviziunii, instanța constată că acestea sunt lipsite de suport, întrucât nu există nicio prevedere legală sau vreun principiu de drept care să interzică invocarea concomitentă a acestora, reclamantul fiind cel care stabilește limitele învestirii instanței prin invocarea instituțiilor și temeiurilor juridice pe care le apreciază incidente situației sale.
Instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Reclamantul prin avocat solicită proba cu înscrisuri.
Pârâții prin apărător solicită admiterea probei cu înscrisuri.
Instanța, în temeiul art.258 rap.la art.255 NCPC, încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, apreciind-o admisibilă și concludentă soluționării cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra fondului.
Reclamantul prin avocat solicită admiterea acțiunii, constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale ca fiind abuzive, având în vedere că acestea includ un risc valutar. Legat de situația încheierii contractului de credit, reclamantul prin avocat susține că la acel moment, a existat un boom economic, iar banca a demarat o promovare a produselor sale care erau foarte avantajoase, însă consumatorii nu au fost informați cu privire la riscul valutar, împrejurare față de care banca nu este influențată, însă se creează un dezechilibru fundamental între drepturile și obligațiile părților contractante, iar consumatorul achită suplimentar în funcție de cursul valutar, motiv pentru care apreciază că acele clauze au fost inserate în cuprinsul contractul de credit cu rea credință.
Pârâții prin avocat solicită respingerea acțiunii, cu mențiunea că suma reprezentând prețul contractului de credit a fost virată în contul reclamantului în CHF, iar împrejurarea că ulterior reclamantul a dorit schimbarea sumei primite în CHF în altă monedă pentru plata prețul imobilului pe care îl achiziționa nu schimbă cu nimic situația inițială. De asemenea, arată că nu sunt reale susținerile reclamantului în sensul că tranzacțiile nu se efectuau în CHF, iar potrivit principiului nominalismului, suma împrumutată trebuie a fi restituită în moneda în care suma a fost primită, apreciind că nu pot face obiectul controlului judiciar clauzele care fac parte din obiectul principal al contractului.
Mai susțin pârâții prin avocat faptul că acțiunea este nefondată, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile Legii nr.193/2000, neexistând un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante. Cu referire la moneda CHF, apărătorul pârâților este de părere că reclamantul a avut timp pentru a se infoma cu privire la aceată monedă, având în vedere intervalul scurs între data formulării cererii pentru acordarea creditului și încheierea acestui contract, neputând fi reținută reaua credință a băncii, mai mult, reclamantului i s-au efectuat eșalonări ale ratelor. Totodată, arată că nu există nicio prevedere legală cu privire la schimbarea cursului de schimb valutar, cu mențiunea că acest contract de credit nu poate fi modificat de către instanță prin introducerea unei noi clauze. Solicită cheltuieli de judecată și amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
În replică, reclamantul prin avocat arată că moneda în care a fost contractat creditul a fost aleasă de bancă și că buna credință instituia obligația acesteia de informare cu privire la CHF, cu precizarea că profesionistul din domeniul bancar trebuia să cunoască fluctuațile cursului valutar. Solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 24.09.2015
Pronunțată în ședința publică de la 17.09.2015.
P. GREFIER
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 24.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. L. E.
GREFIER: N. S.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 01.10.2015
Pronunțată în ședința publică de la 24.09.2015.
P. GREFIER
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 01.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. L. E.
GREFIER: N. S.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 08.10.2015
Pronunțată în ședința publică de la 01.10.2015.
P. GREFIER
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 08.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. L. E.
GREFIER: N. S.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamantul D. LAURAȘ I. și pe pârâții O. B. ROMANIA S.A., O. F. SOLUTIONS B.V. PRIN O. B. ROMÂNIA SA, având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, obligație de a face.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 17.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 24.09.2015, apoi, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la datele de 01.10.2015, respectiv 08.10.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București sub nr._/3/2014 reclamanții A. A. M., D. A.-D., A. M. fosta Bosneagă, D. D., B. Cosntantin T., D. V. E., B. M. O., D. I., B. G., D. A., D. D., B. A. I., D. Lauras-I., B. A. M., D. C., F. A.-R., B. C. F., F. C., C. S., C. E., Foaltin M.-I., Gais I., C. P. L., C. M. I., G. C. C., G.-M. G., C. D. M., Colbeanu C., Golisteanu F., C. V., Hizanu C., I. V., I. G. M., R. D. G., I. L. C., R. C., I. A., M. M. M., R. A. I., M. R. D., Sarca A. V., S. Oscar G., S. O., M. M. M. fosta Goanta, M. N. I., Soponos -C. C., N. C., Tibrea F. M., N. M. G., P. I., Toloaca A.-F., P. I. V., Totok A.-C., P. A., P. Z. A., U. L., R. M., R. C. F., R. M., U. N., V. C.-N., Vartej I., V. G., Zegleanu R. -V., M. A. D. au chemat în judecată pârâtele O. B. ROMANIA SA, O. B. UNGARIA prin O. B. ROMANIA SA, O. F. SOLUTIONS B.V. prin O. B. ROMANIA SA solicitând instanței să constate nulitatea absolută a clauzelor indicate în Anexa 1 coloana K a cererii de chemare în judecată din contractele de credit încheiate de către fiecare dintre reclamanți pentru încălcarea de către pârâtă a obligațiilor de informare, consultare și avertizare a consumatorilor, anterior încheierii contractelor de credit, pentru încălcarea obligației de a nu pune în vânzare produse/servicii financiare defectuoase (toxice), pentru încălcarea obligației de a nu utiliza practici comerciale înșelătoare, pentru încălcarea obligației de a nu introduce clauze abuzive în contractele de credit.
De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent fiecărui contract de credit care să prevadă restituirea creditului în lei, conversia sumei creditului din CHF în lei urmând a se face în funcție de cursul CHF – L. existent la data contractării fiecărui contract de credit.
La data de 06.06.2014 reclamanții au depus o cerere prin care au arătat că o parte dintre reclamanți renunță la judecată în contradictoriu cu pârâta O. B. UNGARIA, iar altă parte dintre reclamanți renunță la judecată în contradictoriu cu pârâta O. F. SOLUTIONS B.V. și, prin urmare, o parte dintre reclamanți se judecă doar cu pârâta O. B. ROMÂNIA SA, o parte dintre reclamanți se judecă în contradictoriu cu pârâtele O. B. ROMÂNIA SA și O. B. UNGARIA, iar o altă parte dintre reclamanți se judecă în contradictoriu cu pârâtele O. B. ROMÂNIA SA și O. F. SOLUTIONS B.V.
În ceea ce privește reclamantul D. LAURAȘ-I., acesta urmează să se judece, potrivit cererii mai sus menționate, cu O. B. ROMÂNIA SA și O. F. SOLUTIONS BV reprezentată prin O. B. ROMÂNIA SA.
La data de 15.07.2014 pârâtele O. B. ROMANIA SA, O. B. UNGARIA reprezentată prin O. B. ROMANIA SA, O. F. SOLUTIONS B.V reprezentata prin O. B. ROMANIA SA au depus întâmpinare.
Reclamanții au înregistrat la data de 11.08.2014 răspuns la întâmpinare.
La termenul de judecată din 30.09.2014 reclamanții au formulat cerere de îndreptare a erorilor materiale din cuprinsul cererii de chemare în judecată și cerere modificatoare, fiind invocate dispozițiile art.204 NCPC. Reclamanții au anexat un nou tabel prin care au fost indicate, pentru o parte dintre reclamanți, atât erorile materiale ale cererii de chemare în judecată, cât și o . clauze cuprinse în actele adiționale încheiate de către respectivii reclamanți și care astfel au fost atacate.
Prin încheierea din data de 11.11.2014 reclamanților li s-a pus în vedere să arate, fiecare, valoarea obiectului cererii de chemare în judecată prin indicarea diferenței dintre valoarea creditului astfel cum aceasta a fost stabilită prin contract și valoarea creditului calculată în funcției de cursul de schimb CHF-L. la data încheierii contractelor de credit de către fiecare dintre reclamanți, pentru a se stabili care este suma pe care fiecare dintre reclamanți consideră că nu trebuie să o plătească băncii, respectiv folosul patrimonial urmărit prin promovarea acțiunii.
La data de 19.01.2015 reclamanții au depus la dosar cerere precizatoare prin care a fost indicată, pentru fiecare reclamant, valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, arătându-se că pentru o parte din reclamanți (A. A. M., G. C. C., M. M. M. fostă G., Sarca A. V.) nu poate fi precizată cererea (fără a se arăta în ce constă această împiedicare) în funcție de cursul valutar al francului elvețian la data plății fiecărei rate.
Cererea precizatoare a fost comunicată apărătorului pârâtelor la termenul de judecată din 20.01.2015, acesta semnalând existența unor erori de calcul. Cauza a fost amânată pentru ca pârâtele să ia cunoștință de precizarea depusă cu doar o zi înainte de termenul de judecată și în vederea efectuării verificărilor referitoare la valorile indicate de reclamanți.
La data de 16.02.2015 reclamanții au înaintat la dosar anexa privind valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, fiind indicată de data aceasta și valoarea obiectului cererii pentru reclamanții A. A. M. (_,62 lei față de_,1 lei indicați inițial), G. C. C. (_,04 lei față de 217.136,42 lei indicați inițial), M. M. M. fostă G. (_,57 lei față de_,32 lei conform precizării inițiale), Sarca A. V. (pentru acesta a fost indicată aceeași valoare, de_,72 lei), arătându-se că și pentru acești reclamanți au fost făcute calculele avându-se în vedere, pentru ratele achitate până la data formulării acțiunii, cursul franc elvețian-leu valabil la data plății fiecărei rate. De asemenea a fost corectată și o eroare materială conținută în cererea din 19.01.2015 referitoare la reclamanta T. A. F. - valoarea indicată inițial fiind de_,98 lei, iar ulterior de_,8 lei.
La termenul de judecată din data de 17.02.2015 tribunalul a pus în discuția părților disjungerea cererilor, iar prin încheierea de ședință din 24.02.2015, dată la care a fost amânată pronunțarea cu privire la acest aspect, tribunalul a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanți și formarea de dosare distincte pentru fiecare în parte, apreciind că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.59 NCPC pentru ca aceștia să aibă împreună calitatea de reclamant în aceeași cauză deoarece obiectul procesului nu este un drept sau o obligație comună, drepturile sau obligațiile reclamanților nu au aceeași cauză, iar între drepturile și obligațiile părților nu există nicio legătură.
În urma disjungerii s-a format și dosarul nr._ privind pe reclamantul D. LAURAȘ-I. și pârâtele O. B. ROMÂNIA SA și O. F. SOLUTIONS BV reprezentată prin O. B. ROMÂNIA SA (potrivit cererii precizatoare privind cadrul procesual pasiv din data de 06.06.2014).
Prin sentința civilă nr.1557 din 31.03.2015 Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.04.2015 sub nr._ .
Prin sentința civilă nr.9651/21.05.2015, instanța a admis excepția necompetentei materiale a JS1, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucrești.
Prin sentința civilă nr.126/02.07.2015, pronunțată în regulatorul de competență, Curtea de Apel București, Secția a V-a Civilă, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.07.2015 sub nr._ .
Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între părțile din prezenta cauză s-a încheiat contractul de credit ipotecar nr. C2202/2110/860 din data de 08.06.2006, prin care pârâta O. B. ROMANIA S.A. prin Sucursala B. B. a acordat reclamantului D. LAURAȘ I., în calitate de împrumutat, un credit în valoare de 28.089 CHF, pe o perioadă de 312 luni, cu o rată de dobândă revizuibilă – în cuantum de 4,99% până la data de 30.06.2008, iar începând cu data de 01.07.2008, dobânda urmând a fi calculată după formula: LIBOR (CHF) la 3 luni+5,5% (f.12-19, dosar TB atașat).
Potrivit art.9.1. din contract, rambursarea creditului se va face în rate lunare egale conform graficului de rambursare cuprins în anexa 1 la contract, parte integrantă din acesta, care conține ratele lunare aferente întregii durate a creditului, calculate folosind un procent de dobândă de 4,99% urmând ca, din data de 01.07.2008, grafiul de rambursare să fie recalculat în funcție de rata de dobândă valabilă la acel moment; noua valoare a ratelor va fi comunicată clientului prin modalitățile agreate în contract. În cazul în care valoarea și structura ratelor lunare se modifică în urma revizuirii ratei de dobândă, banca îi va trimite clientului, prin scrisoare simplă, informații cu privire la valoarea ratei lunare datorate și un grafic de rambursare doar la solicitarea expresă în scris a clientului (art.9.2.).
La art.9.4. din contract s-a prevăzut obligația împrumutatului de a rambursa ratele lunare direct în moneda creditului, prin debitarea contului curent al acestuia. Clientul poate opta și pentru depunerea sumelor datorate în orice altă monedă pentru care are deschis un cont curent, banca având dreptul să realizeze conversia valutară folosind cursurile de schimb practicate de bancă la acea dată, cu respectarea normelor legale în vigoare.
Conform art.10.3. din contract, în cazul în care clientul nu își îndeplinește la scadență obligațiile, banca are dreptul să acopere datoria restantă din oricare alte conturi bancare deschise de bancă, prin debitarea oricăruia dintre acestea, inclusiv prin convertirea valutei necesare depozitate în conturile bancare ale clientului, conversia urmând a fi făcută la cursul de schimb al băncii pentru valuta respectivă, cu suportarea de către client a tuturor comisioanelor, spezelor și taxelor aferente acestor tipuri de operațiuni.
Potrivit art.13. lit.b, clientul declară și garantează, pe propria răspundere, că a luat cunoștință de faptul că există o fluctuație permanentă a cursurilor de schimb valutar între monede, fluctuație determinată de condițiile pieței, banca neavând niciun control asupra acesteia. Clientul acceptă toate riscurile aferente cursului de schimb asociate contractării unui împrumut într-o monedă diferită de cea în care își încasează venitul, exonerând banca de orice pretenție în legătură cu efectele nefavorabile ale fluctuațiilor cursului de schimb valutar.
La data de 17.09.2010 s-a întocmit de către O. B. ROMANIA proiectul de act adițional la contractul de credit C2202/2110/860 din 08.06.2006, nesemnat de reclamant, conform căruia rata dobânzii curente era la acea dată de 5,72%, fiind variabilă trimestrial în raport de indicele de referință LIBOR (CHF) la 3 luni și marja băncii de 5,5% (f.20-25, dosar TB atașat).
Potrivit art.1 alin.3 din Legea nr.193/2000 „se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii”, iar art.4 din lege prevede ca „(1) o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv”.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a invocat, caracterul abuziv al clauzelor contractuale inserate la art.9.1., 9,2., 9.4., 10.3. și 13.b., care în esență, privesc obligația de restituire în aceeași valută a împrumutului în franci elvețieni considerandu-se că reaua-credință a băncii, pe de o parte, și dezechilibrul contractual, pe de altă parte, rezultă din caracterul toxic/defectuos al produsului oferit de bancă și neîndeplinirea obligației de informare/consiliere, solicitându-se, totodată, ca o consecință a constatării nulității absolute și eliminării riscului valutar stabilit în sarcina reclamantului, obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare a creditului în lei la cursul CHF-L. de la data încheierii contractului.
În speță suntem în situația unui împrumut în franci elvețieni, împrumutatul primind o sumă în această valută și fiind obligat să o restituie în aceeași valută. Contractul de credit valutar conține așadar un element de risc valutar, însă această nu îl transformă automat într-un contract abuziv.
În conformitate cu prevederile art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 și de cele ale art.4 alin.2 din Directiva 93/13 a Consiliului, aprecierea caracterului abuziv al unei clauze nu privește definirea obiectului contractului însă aceasta doar în măsura în care respectivele clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil (conform prevederilor din art. 4 alin.2 din Directiva 93/13 a Consiliului) sau într-un limbaj ușor inteligibil (conform prevederilor din art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000).
În acord cu principiul interpretării conforme, prevederile actului normativ național prin care sunt transpuse în dreptul intern dispozițiile dintr-o directivă, trebuie interpretate, inclusiv în litigiile ce opun doi particulari, în lumina prevederilor directivei transpuse, iar nu în sens contrar. D. urmare, deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene care interpretează art.4 alin.2 din Directiva 93/13 a Consiliului prezintă relevanță pentru stabilirea sensului art.4 din Legea nr.193/2000.
Pe cale de consecință, odată constatată încadrarea unei anumite clauze în cadrul obiectului principal al contractului, sunt excluse de la analiză condițiile prevăzute la art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000.
Totodată, trebuie avută în vedere la stabilirea obiectului principal al contractului natura juridică specifică a contractului de credit, care se deosebește de contractul de împrumut (ce creează obligații doar în sarcina împrumutatului), constând în restituirea sumei împrumutate și a dobânzii aferente. Natura juridică a contractului de credit este una mult mai complexă întrucât nu se limitează doar la acordarea împrumutului și restituirea acestuia cu dobândă, obligații care indiscutabil că fac parte din obiectul principal al contractului de credit, ci și la efectuarea unor alte prestații aflate în strânsă legătură cu acordarea creditului, astfel încât se poate considera și în privința acestora că au fost considerate ca fiind esențiale de către părți la încheierea contractului, astfel încât fac parte din obiectul principal al contractului.
Deși fac referire la exceptarea de la analiza caracterului abuziv al clauzei ce definește obiectul contractului, în condițiile în care sunt exprimate în mod clar și inteligibil, Directiva 93/13 nu definește noțiunea de obiect al contractului. Însă, în cauza Kasler (C-26/13), CJUE a oferit unele criterii de interpretare a acestei noțiuni care trebuie avute în vedere ținând seama de cerințele aplicării uniforme a dreptului Uniunii, în măsura în care termenii unei dispoziții de drept ale Uniunii (respectiv Directiva 93/13) care nu face nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre în sensul de-a stabili domeniul de aplicare al acesteia trebuie să primească o interpretare autonomă și uniformă. În acest sens, CJUE a reținut că în fapt clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii de „obiect principal al contractului”, în sensul acestei dispoziții, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare, îl caracterizează.
Se impune a se preciza însă că nici Legea nr.193/2000 și nici Directiva 93/13 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, cu condiția exprimării în mod clar și inteligibil a acesteia.
În cauza de față, se constată că a fost exprimată într-un mod clar și inteligibil obligația reclamantului de restituire a împrumutului în moneda în care acesta a fost aordat.
Potrivit contractului nr.C2202/2110/860 din 08.06.2006, creditul a fost acordat în CHF, conform art.1, moneda creditului fiind definită și în art.9.4 din condițiile împrumutului ca fiind moneda în care este acordat creditul. Totodată, s-a convenit ca ratele să fie achitate în aceeași monedă pentru ca la finalul perioadei de creditare împrumutatul să restituie aceeași suma împrumutată plus dobânzi în moneda care i-a fost pusă la dispoziție de bancă.
Din simpla lectură a contractului rezultă că această clauză a fost exprimată clar și inteligibil, moneda în care s-a acordat creditul și în care trebuia restituit fiind indicată în mod expres prin contract. De asemenea, din dispozitiile contractuale rezultă în mod clar mecanismul de formare a prețului, respectiv calcularea acestuia în funcție de moneda în care s-a acordat împrumutul și efectele acestei dispoziții, respectiv suportarea riscului valutar de către debitor în cazul creșterii cursului de schimb.
Instanța apreciază că nu se poate reține reaua-credință a băncii sau faptul că serviciul de creditare prestat de către pârâtă în favoarea reclamantului este toxic, periculos, defectuos ori neconform, în sensul avut de prevederile legale citate de reclamant, în condițiile în care serviciile financiare nu pot fi încadrate în noțiunea de produs „sigur”, „defectuos”, „neconform” sau „periculos” din Legea nr. 296/2004 și prin ipoteză nu sunt aplicabile speței de față dispozițiile art.12 din OG nr.21/1992.
Reclamantul a depus la dosar mai multe oferte financiare sau articole de presă, care însă nu provin de la societatea pârâtă și, prin urmare, nu au nicio valoare probatorie în legătură cu răspunderea civilă a acesteia. A fost depusă o singură ofertă provenită de la pârâtă, care însă nu prezintă decât modalitatea de determinare a sumei maxime ce se poate acorda cu titlu de credit și a costurilor aferente, fără a cuprinde elemente de natură a induce în eroare în vreun fel consumatorii.
De asemenea, instanța apreciază puțin credibil argumentul reclamantului în sensul că nu a fost decizia acestuia să contracteze un credit în CHF, ci sugestia băncii, câtă vreme nu s-a dovedit faptul că pârâta ar fi recomandat contractarea împrumutului în franci elvețieni sau că i-a prezentat acest tip de credit ca fiind unul fără riscuri valutare majore, respectiv că a exagerat beneficiile unui astfel de credit.
Un argument în acest sens îl constituie și prevederile art.13 lit.b din contract, conform cărora reclamantul „a luat cunoștință de faptul că există o fluctuație permanentă a cursurilor de schimb valutar între monede, fluctuație determinată de condițiile pieței, banca neavând niciun control asupra acesteia. Clientul acceptă toate riscurile aferente cursului de schimb asociate contractării unui împrumut într-o monedă diferită de cea în care își încasează venitul.”
Este evident că reclamantul și-a dat acordul pentru acordarea unui credit în valută (CHF) cu dobândă variabilă, alegând din ofertele pârâtei pe cea pe care a considerat-o cea mai avantajoasă pentru el. La momentul semnării contractului, reclamantul a avut posibilitatea de a studia ofertele băncii (a analizat probabil și ofertele altor unități bancare), respectiv condițiile și caracteristicile esențiale ale produselor și serviciillor oferite de O. B. SA, semnând contractul în cunoștință de cauză.
Nu se poate pretinde că reclamantului i s-ar fi impus accesarea unui împrumut în monedă străină întrucât, chiar dacă suntem în prezența unui contract în mare parte de adeziune (standard preformulat), anumite elemente ale acestuia sunt cu siguranță negociate de părți, iar unul dintre acestea este moneda în care se acordă împrumutul.
Contractul a fost încheiat în CHF la solicitarea reclamantului, fiind semnat prin acordul părților, devenind incidente prev. art.969 C.civ. de la 1864 (în vigoare la data de 08.06.2008), cu atât mai mult cu cât împrumutatul nu a solicitat, la data semnării contractului, modificarea sau negocierea clauzelor contractuale propuse de pârâtă cu privire la moneda creditului.
Sunt total nejustificate și lipsite de suport susținerile reclamantului în sensul că pârâta a promovat creditarea în valuta CHF ca fiind un serviciu bancar sigur din punct de vedere al riscului valutar, acestea fiind simple afirmații nedovedite.
Nu pot fi primite nici argumentele acestuia în sensul că modalitatea în care pârâta a promovat creditele în CHF reprezintă o practică comercială înșelătoare, în înțelesul art.6 din Legea nr.363/2007 (cu mențiunea că situația de fapt din cauza CJUE C-453/10 Perenicova, invocată de reclamant, este diferită de cea din speță, așadar neaplicabilă cauzei), întrucât banca NU s-a folosit de informații false sau de natură să îl inducă în eroare pe consumator - dimpotrivă, din analiza textului art.13 din contract, reiese că pârâta l-a înștiințat pe client despre riscul valutar și despre faptul că acesta îl va suporta în cazul în care se vor înregistra fluctuații între moneda în care a contractat și restituie creditul și cea în care își încasează veniturile.
Obligația băncii de informare a clientului la momentul acordării creditului vizează condițiile de creditare, adică dobânzile, comisioanele ori garanțiile puse în sarcina împrumutatului, viitoarea depreciere ori apreciere a unei monede străine neputând fi inclusă în aceasta obligație.
Regulamentul BNR nr.3/2007, invocat de reclamant, nu stabilea în sarcina băncilor obligația de a informa consumatorii în legătură cu riscul valutar.
Deși susține că banca avea obligația de a îl informa cu privire la riscul de hiper-valorizare a CHF, reclamantul nu a formulat o cerere de anulare a contractului pentru dol și nu a demonstrat faptul că banca deținea informații în acest sens, pe care le-ar fi ascuns cu rea-credință fata de reclamant, neputându-se pretinde băncii să prevadă viitoarele fluctuații de curs valutar. Înscrisurile depuse la dosar de reclamant fie privesc alte instituții bancare, fie reprezintă articole de presă. Or, articolele de presă nu reprezintă altceva decât opinia unor persoane, nefiind apte să dovedească faptul că pârâta cunoștea că CHF se va aprecia semnificativ față de leu.
În opinia instanței, obligația de informare cu privire la riscul valutar nu poate fi transferată în totalitate în sarcina Băncii, câtă vreme nicio prevedere legală nu impune o asemenea obligație furnizorilor de servicii financiare și drept urmare nu poate sancționată prin plafonarea valorii CHF la cea din data de 08.06.2006.
Reclamantul ar fi putut (așa cum s-a obligat de atfle prin art.13 din contract) să ia în calcul posibilitatea evoluției nefavorabile (crescătoare) a monedei în care a contractat creditul, având în vedere că și-a asumat riscul accesării unui împrumut în CHF, cu atât mai mult cu cât creditele în CHF erau ușor accesibile, implicând costuri mai reduse (dobânda mai mică) și acces la o sumă mai mare de bani – avantaje de care a beneficiat și reclamantul.
Împrejurarea că acesta restituie datoria la un curs de schimb al francului elvețian dramatic majorat față de momentul contractării creditului este justificată de faptul că, sub acest aspect, contractul semnat de părți este unul aleatoriu. Este firesc ca riscul valutar să fie suportat de către debitor, întrucât acesta este unul din dezavantajele creditelor în valută, de care reclamantul trebuia să fie conștient la momentul la care și-a luat acest angajament.
Împrumutându-se pentru o perioadă considerabilă de timp într-o monedă străină, diferită de cea în care obținea veniturile din salariu, împrumutatul și-a asumat implicit și riscul fluctuațiilor cursului valutar, ceea ce echivalează cu asumarea riscului schimbării împrejurărilor existente la data încheierii contractului. În acest context, modificarea circumstanțelor invocate de către reclamant – respectiv fluctuația monetară – a fost integrată în contract, cu consecințe asupra executării obligației contractuale astfel asumate, riscul creșterii cursului de schimb fiind suportat, pe cale de consecință, de către debitor, în lipsă de dispoziție contrară. De altfel, în materia contractului de împrumut, legiuitorul a consacrat principiul nominalismului monetar, fără ca evoluțiile economice să influențeze obligațiile asumate de împrumutat.
Chiar dacă reclamantul (susține că) nu avea cum să prevadă ca și un consumator mediu și normal o evoluție atât de semnificativă a cursului de schimb a francului elvețian, spre deosebire de Bancă, care prin natura serviciilor oferite este mult mai informată cu privire la piața interbancară, acest fapt nu constituie un argument pentru înghețarea cursului de schimb al CHF la valoarea pe care a avut-o la momentul semnării contractului de împrumut.
O asemenea soluție ar defavoriza în mod deosebit cealaltă parte contractantă, în speță pârâta O. B., ceea ce contravine prevederilor art.4 din Legea nr. 193/2000. Practic, reclamantul solicită modificarea contractului de o manieră avantajoasă exclusiv pentru el, fără a ține cont și de interesele/drepturile Băncii ce derivă din convenția de credit.
A pretinde acum (după 9 ani de la încheierea contractului) că Banca nu și-a îndeplinit în mod corect și complet obligația de informare prevăzută de art.18 din OG 21/1992 și art.57 din OUG 50/2010, doar pentru că executarea contractului a devenit deosebit de oneroasă pentru reclamant, este lipsit de fundament, cu atât mai mult cu cât este greu de anticipat evoluția unei monede străine pe o perioadă atât de îndelungată chiar și de instituțiile de credit.
Prin această atitudine reclamantul nu dorește altceva decât să transfere riscul cursului valutar exclusiv în sarcina Băncii, deși era conștient (sau ar fi trebuit să fie) la data contractării creditului în valută de faptul că este un risc asumat de el. Mai mult, nu poate fi sancționată pârâta prin transformarea esențială a contractului de credit într-un mod pe care nu îl dorește, în condițiile în care aceasta nu este culpabilă pentru evoluția cursului de schimb valutar al CHF, stabilit în condiții asupra cărora Banca nu își poate manifesta în niciun fel influența (în condițiile în care cursul oficial de schimb RON-CHF se stabilește de către B.N.R., nu de către pârâtă).
Potrivit regulamentului BNR nr.22/2006 privind adecvarea capitalului instituțiilor de credit și al firmelor de investiții, o Bancă, dacă se împrumută în CHF, este obligată să acorde credite în CHF suficiente pentru a acoperi activele denominate în CHF, astfel încât poziția netă dintre ele să nu depășească 10% din fondurile proprii. În consecință, pârâta, acordând finanțări în CHF, trebuie să dețină sume suficiente în aceeași monedă, pe care și le procură incluisv din ramnursările creditelor acordate în CHF.
Fiind vorba de un contract de credit, obiectul acestuia constă în punerea la dispoziția împrumutatului a unor sume de bani, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui anumit preț. Prețul este format din dobândă și din comisioane, iar dobânda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispoziție suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp.
Prin urmare, instanța trebuie să stabilească dacă ceea ce reclamantul numește dezechilibru semnificativ este sau nu, în realitate, contraprestația pe care banca o primește pentru punerea la dispoziția reclamantului a unei sume importante de bani pentru o perioadă de 26 de ani.
Iar pentru ca un dezechilibru să poată fi caracterizat, trebuie să se identifice care sunt acele drepturi și obligații între care se face comparația, acestea urmând a fi analizate sub toate aspectele și componentele lor. Dezechilibrul trebuie să fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor și obligațiilor părților.
Or, contractul de credit încheiat cu reclamantul, prevede nu numai dreptul băncii de a beneficia de o clauză de natura celei inserate la art.9.4., dar și obligația acesteia de a pune de îndată la dispoziția consumatorului o sumă importantă, ce urmează a fi restituită într-un interval îndelungat (26 de ani). Ca atare, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul și dreptul consumatorului de a primi de îndată suma importantă ce urmează a fi achitată într-o perioadă lungă de timp.
În plus, pe lângă obligațiile directe asumate de părți prin convențiile de credit, există și o . de obligații pe care banca le are față de ceilalți actori ai pieței financiare și care pun la dispoziție sumele necesare asigurării plății imediate a acestor credite de consum. Pentru fiecare convenție de credit, banca este obligată să se împrumute pentru suma respectivă de la o bancă mai importantă, costul acestui împrumut urmând a fi transferat ulterior în sarcina consumatorilor.
Așadar, aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului nu poate fi realizată independent de aprecierea individuală, în fiecare caz în parte, a drepturilor și obligațiilor globale ale fiecărei părți, iar în cauza de față, raportat la obligațiile ce incumbă Băncii, suma semnificativă pe care aceasta le-a pus la dispoziția reclamantului și intervalul de timp îndelungat acordat debitorilor pentru restituirea împrumutului (312 luni), instanța apreciază că dispozițiile art.9.4. și 10.3. inserate în convenția de credit nu sunt de natură să dea naștere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiilor părților, și în consecință, nu pot fi considerate abuzive.
Protecția instituită de Legea nr.193/2000 și celelalte prevederi în materia protecției consumatorului nu au scopul de a deforma contractul încheiat de consumator cu banca sub aspectul cauzei sau obiectului contractului, cu atât mai puțin pentru a obține un avantaj economic al consumatorului, pe care reclamantul tinde să îl obțină, urmărind în fapt exonerarea sa (prin intermediul instanței) de obligația principală asumată de restituire a creditului în CHF, moneda în care a fost contractat, încălcându-se prin aceasta principiul autonomiei de voință a părților consacrat de art.969 C.civ. și cel al nominalismului monetar instituit de art.1578 C.civ. de la 1864.
Legislația protecției consumatorului reprezintă un instrument de asigurare a unui echilibru juridic între părțile semnatare ale unei convenții de credit, iar nu a unui echilibru economic, costurile produselor/serviciilor, inclusiv al celor din domeniul financiar-bancar fiind stabilite pe baza principiului cererii și ofertei, neexistând nicio o normă legală care să oblige Banca să primească suma în lei la cursul de schimb de la data acordării creditului în schimbul valutei acordate împrumutatului, care se rambursează în rate pe durata a 312 luni.
Executarea obligațiilor reclamantului, afectată de variația cursului de schimb, își găsește suportul atât în conținutul clauzelor contractuale, cât și în dispozițiile legale din materia contractului de împrumut.
Nu se poate aplica cursul de schimb CHF-leu la momentul contractarii creditului întrucât prin art.9.4 din contract părțile au stabilit că orice plată se face în moneda creditului și nici nu se poate reține caracterul abuziv al clauzelor menționate, care prevăd restituirea creditului în moneda acordată, întrucât aceste dispoziții contractuale nu fac altceva decăt sa reia prevederile art.1584, 1578 din vechiul Cod civil.
Semnificativ este faptul că atât Codul civil din 1864 (art.1578) cât și noul cod civil (art.2164), consacră în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația acesteia.
Or, condiția dezechilibrului semnificativ prevăzută de art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 se apreciază „prin intermediul unei analize a normelor naționale aplicabile în lipsa unui acord între părți, pentru a evalua dacă și, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare.” (cauza Mohamed Aziz C-415/11 ).
Prin urmare, principiul nominalismului este tradițional în contractele de împrumut. În realitate, în cazul creditelor acordate în valută nu suntem în prezența niciunei clauze abuzive, pentru că nu banca a instituit printr-o clauză în contract regula nominalismului, ci însuși legiuitorul. Nu se poate abdica de la acest principiu, deoarece teoria clauzelor abuzive nu înseamnă negarea unor principii sau a unei reguli tradiționale de funcționare ale unor instituții juridice.
Chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege. De altfel, chiar Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat în sensul că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, iar nu și dispozițiile legale. Astfel, prin Hotărârea Curții Europene de Justiție din 30 aprilie 2014, pronunțată în procedura C280/1, Barclays B. contra S. Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a reținut că: „Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și principiile dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor și la echilibrul contractual, trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege și norme administrative ale unui stat membru, precum cele în discuție în litigiul principal, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora”.
În al doilea rând, protecția consumatorilor poate să se realizeze și în cazul contractul contractelor de credit în monedă străină. Calea nu este însă aceea a acțiunilor întemeiate pe Legea nr.193/2000. Întrucât principiul nominalismului este unul legal, excepțiile de la acest principiu nu pot fi instituite pe cale jurisprudențională, ci doar pe cale legală. Nimic nu se opune ca legiuitorul să prevadă măsuri speciale de protecție a consumatorilor în cazul creditelor în valută.
Prin urmare, în materia creditelor în valută, problema riscului valutar la care este expus consumatorul nu este susceptibilă de a fi soluționată pe calea unor acțiuni întemeiate pe Legea nr.193/2000, având în vedere faptul că riscul valutar este suportat de consumator nu în temeiul unei pretinse clauze abuzive din contractul de credit, ci este consecința aplicării nominalismului consacrat de lege.
Totodată, se va reține că acordarea de credite în valută și încasarea ratelor de credit în valută nu încalcă principii ale regulamentului valutar, întrucât prin Normele BNR nr.10/2005 și nr.20/2006 și Regulamentul BNR nr.3/2007 s-a stabilit cadrul în care se pot acorda credite către consumatori, fără limitări din perspectiva monedei în care se acordă creditele.
Legislația internă este în concordanță cu angajamentele asumate de România față de partenerii externi, țările membre UE, față de care s-a angajat să liberalizeze circulația capitalurilor, în conformitate cu acquisul comunitar aferent liberei circulații a capitalurilor.
De asemenea, potrivit Regulamentului BNR nr.4/2005 privind regimul valutar, persoanele fizice pot efectua operațiuni în valută dacă acestea au caracter ocazional, deci este permisă creditarea în altă monedă decât leu.
Pentru toate aceste considerente, instanța apreciază că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, urmând să o respingă.
Văzând și dispozițiile art.453 NCPC, față de soluția adoptată, instanța va obliga reclamantul să plătească pârâtelor suma de 1.651,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat conform documentelor atașate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea privind pe reclamantul D. LAURAȘ I., cu domiciliul ales la SCA P. și Asociații din București, Splaiul Unirii, nr.223, . și pe pârâții O. B. ROMANIA S.A., înregistrată la ORC sub nr. J40/_/1995, CUI_, cu sediul în București, Calea Buzești, nr.66-68, sector 1 și O. F. SOLUTIONS B.V. PRIN O. B. ROMÂNIA SA, cu sediul în București, Calea Buzești, nr.66-68, sector 1, ca neîntemeiată.
Obligă reclamantul să plătească pârâtelor suma de 1.651,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2015.
P. GREFIER
Red. M.L.E.
5 ex/20.11.2015
| ← Investire cu formulă executorie. Hotărâre din 28-05-2015,... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015.... → |
|---|
