Pretenţii. Sentința nr. 7443/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7443/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 7443/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr. 7443/2015
Ședința publică de la 23 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. H.
Grefier M. V.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C. F. M. S.R.L. - SEDIUL ALES LA AV. A. O. și pe pârât S.C. D. C. S.R.L., având ca obiect reziliere contract CONSTATARE REZILIERE
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 26.03.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 02.04.2015, 09.04.2015, 16.04.2015 și apoi pentru astazi, data de 23.04.2015, cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul acestei instante la data de 18.12.2014 sub nr._ reclamanta . a chemat in judecata pe parata . solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta: sa constate rezilierea contractului de vanzare-cumparare nr.382/13.08.2014; obligarea paratei la rstituirea sumei de 42.000 lei reprezentand contravaloare avans;obligarea paratei la plata penalitatilor de intarziere de 0,1% pe zi din valoarea obligatiei calculate de la 01.10.2014 si pana la data platii efective a debitului; obligarea paratei la plata daunelor compensatorii in cuantum de 25% din valoarea obligatiei, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca intre parti s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare nr.382/13.08.2014 avand ca obiect executie, livrare si montare mobilier cu mijloace proprii la sediul din Bucuresti, ., sector 1, conform art.5.1 din contract, pana la data de 01.10.2014, contra sumei de 83.000 lei. A mai invederat reclamanta ca a achitat catre parata suma de 42.000 lei, astfel cum rezulta din OP/14.08.2014 si factura . nr.93/13.08.2014, insa parata nu si-a executat obligatiile.
Parata, desi legal citata, nu a formulat intampinare.
Sub aspectul probatoriului a fost administrata in cauza proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Intre parti s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare nr.382/13.08.2014 avand ca obiect executie, livrare si montare mobilier cu mijloace proprii la sediul reclamantei din Bucuresti, ., sector 1, conform art.5.1 din contract, pana la data de 01.10.2014, contra sumei de 83.000 lei. Instanta retine ca reclamanta a achitat catre parata suma de 42.000 lei, astfel cum rezulta din OP/14.08.2014 si factura . nr.93/13.08.2014, insa parata nu si-a executat obligatiile de a executa, livra si monta cu mijloace proprii produsele de mobilier mentionate in Anexa la contract.
Potrivit art.7.1 din contract, contractul inceteaza de plin drept, fara a mai fi necesara interventia instantelor judecatoresti, in cazul in care una dintre parti nu isi executa unu dintre obligatiile considerate esentiale pentru contract. Astfel cum rezulta din art.6.2, partea care nu isi indeplineste obligatiile contractuale este datoare catre cealalata parte la plata unei penalitati de 0,1% din valoarea obligatiei pentru fiecare zi de intarziere, iar conform art.8.3 din contract, pentru neeexecutarea in totalitate sau in parte a obligatiilor contractuale, partea vinovata datoreaza celeilalte parti daune compensatorii in valoare de 25% din valoarea obligatiei.
F. de aceste considerente, vazand si dispozitiile art.1516 Cod civil, instanta va admite actiunea astfel cum a fost ea formulata.
In baza art.453 alin.1 C., instanta va obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 3240 lei reprezentand taxa de timbru achitata in cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea privind pe reclamant S.C. F. M. S.R.L. - SEDIUL ALES LA AV. A. O. in sector 3, București, ., ., . pârât S.C. D. C. S.R.L cu sediul in ., ., J. SUCEAVA.
Constata rezilierea contractului de vanzare cumparare nr. 382/13.08.2014.
Dispune obligarea paratei la restituirea sumei de 42.000 lei contravaloare avans.
Dispune obligarea paratei la plata catre reclamanta a penalitatilor de intarziere de 0,1% pe zi din valoarea obligatiei calculate de la 01.10.2014 și pana la data platii efective a debitului.
Obliga parata la plata catre reclamanta a daunelor compensatorii in cuantum de 25% din valoarea obligatiei.
Obliga parata la 3240 lei cheltuieli de judecata.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie 2015
PRESEDINTEGREFIER
Pt.presedinte aflat in COpt.grefier aflat in CO semneaza
Semneaza presedintele instanteigrefierul sef al instantei
Red IH/tehn. MV
4ex/03.08.2015
← Actiune in regres. Sentința nr. 7435/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 09/2015. Judecătoria... → |
---|