Acţiune în constatare. Încheierea nr. 13/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 13/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 16-07-2015 în dosarul nr. 13926/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 13.07.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: N. A.
GREFIER: H. A.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamant G. D. și pe pârât O. B. ROMANIA S.A., având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamantul prin apărător, lipsă fiind pârâta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, după care,
Reclamantul, prin apărător, depune practică judiciară.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reclamantul prin apărător, având cuvântul asupra fondului cauzei, solicită admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată arătând că acest contract încheiat este unul standard, preformulat. Clauza nu a fost negociată individual cu reclamantul așa încât o consideră abuzivă în raport de dispozițiile Legii 134 având în vedere faptul că aceasta creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, dezechilibru generat de faptul că riscul valutar este suportat în integralitate de către reclamant și cu privire la care nu a fost informat. Totodată, solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și depune dovada achitării acestora.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul dispozițiilor articolului 396 din codul de procedură civilă va amâna pronunțarea pentru data de 16.07.2015.
DISPUNE
Amâna pronunțarea pentru data de 16.07.2015
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.07.2015
Președinte Grefier
Document finalizat
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 16.07.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: N. A.
GREFIER: H. A.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamant G. D. și pe pârât O. B. ROMANIA S.A., având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 13.07.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.02.2015 sub nr._, reclamantul G. D. a chemat în judecată pe pârâta O. B. ROMANIA S.A., solicitând constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale prevăzute la art. 12.2 din contractul de credit nr. C_ /07.09.2007, să se dispună modificarea clauzei contractuale prevăzute la art. 12.2, în sensul convertirii în RON, la cursul de schimb de la momentul contractării împrumutului, creditul acordat în franci elvețieni prin contractul menționat și să fie obligată pârâta să refacă graficul de rambursare a creditului, având în vedere toate plățile efectuate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că are calitatea de împrumutat conform contractului de credit nr. C_ /07.09.2007 încheiat cu pârâta, pentru suma de_ CHF, restituirea fiind garantată prin constituirea unui drept de ipotecă de rangul I în favoarea băncii conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. 2977/07.09.2007 de către B.N.P. A. D. R..
În raport de conținutul contractului, reclamantul a apreciat că nu au fost exprimate în mod clar și neechivoc clauzele contractuale, în așa fel încât împrumutatul să aibă posibilitatea de a prevede consecințele economice, și că nu au fost negociate de părți. Față de aceste considerente, s-a susținut că netransparența mecanismului de schimb al monedei străine creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului, contravenind bunei-credințe.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 193/2000, ale Directivei 93/13/CEE și ale Directivei 2014/17/UE.
În dovedire, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între părțile din prezenta cauză s-a încheiat contractul de credit C_ /07.09.2007, prin care pârâta a acordat reclamantului, în calitate de împrumutat, un credit de consum în valoare de_ CHF, pentru o perioadă de 340 luni.
Conform art. 12.2 din contract, rambursarea ratelor lunare urma a se efectua de către împrumutat în conturile curente ale acestuia deschise la Bancă în aceeași monedă în care a fost acordat creditul, împrumutatul putând opta și pentru depunerea sumelor datorate în orice altă monedă pentru care împrumutatul are deschis un cont curent, iar banca are dreptul să realizeze conversia valutară începând cu ora 00 a datei scadente lunare, folosind cursurile de schimb valutar practicate de bancă la acea dată, cu respectarea normelor legale în vigoare și dreptul la libera alegere a ordinii în care va utiliza disponibilitățile din conturile deschise în diferite valute, iar utilizarea disponibilităților respective se va face până la limita rambursării integrale a sumelor datorate.
Creditul acordat reclamantului urma a fi rambursat potrivit graficului de rambursare anexă la contract, în care este prevăzut pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și dobânda aferentă.
Potrivit art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 „se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii”, iar art. 4 din lege prevede ca „o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv”.
Textele mai sus citate din Legea nr.193/2000 stabilesc așadar criteriile generale în conformitate cu care se va cerceta caracterului abuziv al clauzelor contractuale:
- caracterul transparent;
- caracterul negociat;
- existența dezechilibrului semnificativ.
Împrejurarea că articolele în discuție nu au fost negociate direct cu reclamanții - consumatori nu constituie, prin ea însăși, un motiv de nulitate a clauzelor și de apreciere a lor ca fiind abuzive. Legea prevede o asemenea sancțiune numai în cazul în care consumatorul este vătămat în derularea raporturilor comerciale.
Pentru a determina dacă o anumită prevedere contractuală reprezintă o clauză abuzivă, trebuie verificată îndeplinirea condițiilor instituite de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
O primă condiție ce trebuie îndeplinită este ca aceasta să nu fi fost negociată direct cu partea contractantă. Alineatul 2 al art. 4 din Legea nr. 193/2000 definește noțiunea de clauză ce nu a fost direct negociată, în sensul că aceasta este inserată în contract fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vânzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Cea de-a doua condiție esențială ce trebuie constatată se referă la crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin aceasta înțelegându-se că unul din contractanți dobândește un avantaj nejustificat față de situația celeilalte părți.
De esența raporturilor juridice izvorând din contracte sinalagmatice este corelativitatea drepturilor și obligațiilor, respectiv faptul că o parte se obligă să dea, să facă sau să se abțină de la ceva știind că și cealaltă parte va efectua o contraprestație. Dacă unei parți îi incumba numai obligații fără a beneficia în schimb și de drepturi, se rupe echilibrul care trebuie să domine raporturile juridice, părțile nemaiaflându-se pe poziții de egalitate, ci de subordonare, de putere, ceea ce este profund injust, mai ales în situația în care unul din contractanți este persoană juridică, iar celălalt persoană fizică.
În ipoteza în care o clauză apare inechitabilă și imorală, trebuie analizat dacă se oferă o explicație rezonabilă de către comerciant, în concordanță cu prevederile contractuale pentru a justifica respectiva clauză.
În fine, cu privire la cea de-a treia cerință, aceasta se referă la caracterul contrar bunei credințe al clauzei; cu alte cuvinte, această cerință vizează comportamentul neloaial al co-contractantului.
De asemenea, pentru aprecierea caracterului abuziv al unei clauze trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 4 alin. 5 și 6 din Legea nr. 193/2000, potrivit cărora natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează și în functie de natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, de toate împrejurările care au determinat încheierea contractului precum și de alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde, indiferent de obiectului principal al contractului, de raportul preț-calitate, de produsele și serviciile oferite în schimb.
În ceea ce privește clauza privind valuta în care se va efectua plata și conversia valutară, instanța reține că împrumutatul-reclamant a avut posibilitatea, atât la semnarea contractului, cât și la fiecare aniversare a creditului, de a opta pentru o anumită monedă în care să se realizeze raporturile contractuale, alegând francul elvețian datorită avantajelor de care a beneficiat în acest mod, respectiv o dobândă mai mică și obținerea imediată a unei sume importante.
Legat de solicitarea de constatare ca fiind abuziva a clauzei prevăzute la art. 12.2 din contract, pentru a se putea trece la analiza caracterului eventual abuziv al acestor clauze, se impune o analiză a prevederilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
La art. 4 alin. 6 din lege se prevede că “evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil".
Acest text de lege transpune în legislația națională dispoziția comunitară prevăzută la art. 4 alin. 2 conform căreia "aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de alta parte, în masura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil".
Clauzele referitoare la moneda în care se fac plățile și conversia valutară sunt elemente care determină costul total al creditului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate.
Astfel, potrivit definițiilor cuprinse la art. 3 lit. g și i din Directiva 2008/48/CE din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE: „g) costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale; i)dobanda anuala efectiva inseamna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului”.
În cauza dedusă judecății, moneda în care se face plata poate constitui un element al prețului (prin variațiile cursului de schimb), iar prevederile art. 12.2 din contract au fost clare și redactate fără echivoc, fiind însușite de reclamantul consumator prin semnarea contractului.
Se va reține totodată că această clauză era clar exprimată, reclamantul putând opta încă de la semnarea contractului pentru moneda respectivă și alegând francul elevețian tocmai în considerarea avantajelor pe care le obținea în acest fel, iar aceste date erau cunoscute de către reclamant încă de la data încheierii convenției de credit, astfel încât nu se poate susține împiedicarea consumatorului de a aprecia costurile creditului.
Prin urmare, moneda în care se face plata și conversia valutară, sunt exceptate, în speță de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, în așa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voință, consumatorului nu i-a fost ascunsă inserarea lor în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili și apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice.
Așadar, potrivit celor mai sus reținuțe, fiind incidentă în speță excepția prevăzută de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, raportat la art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nu se poate supune controlului caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 12.2 din contractul încheiat de părți, din perspectiva art. 4 alin. 1 din lege.
Mai mult, chiar dacă s-ar verifica îndeplinirea condițiilor instituite de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța consideră că aceste elemente nu pot fi considerat abuzive pentru următoarele argumente:
Cât privește prima condiție prevăzută de lege, instanța apreciază că, într-adevăr, față de natura contractului de credit (contract de adeziune), nu se poate considera că prevederile menționate din contract au fost supuse negocierii directe cu consumatorul, ci este vorba de clauze care au fost impuse reclamantului în forma respectivă, fiind incidente sub acest aspect disp. art. 4.2. din lege.
Cu toate acestea, în opinia instanței, inserarea unor asemenea clauze nu este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Astfel, deși prevederile contractuale nu au fost negociate direct cu consumatorul, în sensul dispozițiilor Legii nr. 193/2000, având în vedere că aceste contracte sunt preformulate, standard, instanța constată că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 1 alin. 3, art. 4 alin. 1 și 2 și art. 1 lit. a din Anexa la lege, câtă vreme, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Or, dispozițiile amintite nu pun probleme sub aspectul echilibrului contractual, moneda în care se face plata și conversia valutară fiind astfel stabilite încât să poată determina obținerea unui profit de către bancă, la care aceasta nu s-ar fi putut aștepta în mod rezonabil să nu fie acceptat de către consumator, în condițiile în care acestea sunt un motiv determinant pentru acordarea împrumutului (faptul acordării împrumutului în franci elvețieni fiind acceptat de împrumutat tocmai în considerarea beneficiilor pe care urma să le aibă).
Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților ar trebui să lipsească ori să fie extrem de redusă contraprestația pentru dreptul corelativ al uneia dintre părți. În situația dedusă judecății, reclamantul invocă tocmai lipsa unei obligații/prestații corelative a pârâtei față de obligațiile acestuia de a achita creditul în franci elvețieni la o altă valoare decât cea de la momentul contractării, însă după cum s-a arătat reclamantul a avut mai multe beneficii la momentul contractării, acestea fiind motivul determinant pentru care a acceptat ca împrumutul să se realizeze în franci elvețieni.
Dezechilibrul trebuie să fie analizat întotdeauna in rem. Legea face referire la un dezechilibru semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauză abuzivă, de exemplu profitul obținut de comerciant fiind ceva firesc, dat fiind că scopul și trăsătura principală a oricărui comerciant este profitul - finis mercatorum est lucrum.
Pentru a putea caracteriza existența unui dezechilibru semnificativ între cele două părți, cauzat de existența clauzelor analizate, instanța trebuie să demareze analiza prin stabilirea exactă a obiectului contractelor.
Fiind vorba de un contract de credit, obiectul acestuia constă în punerea la dispoziția împrumutatului a unor sume de bani, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui anumit preț. Prețul este format din dobândă și din comisioane, iar dobânda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispoziție suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp.
Prin urmare, instanța trebuie să stabilească dacă ceea ce reclamantul numește dezechilibru semnificativ este sau nu, în realitate, contraprestația pe care banca o primește pentru punerea la dispoziția reclamantului a unei sume importante de bani pentru o perioadă de 28 de ani.
Iar pentru ca un dezechilibru să poată fi caracterizat, trebuie să se identifice care sunt acele drepturi și obligații între care se face comparația, acestea urmând a fi analizate sub toate aspectele și componentele lor. Dezechilibrul trebuie să fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor și obligațiilor părților.
Or, contractul de credit încheiat cu reclamantul, prevede nu numai dreptul băncii de a beneficia de clauze precum cele al căror caracter abuziv este invocat, dar și obligația acesteia de a pune de îndată la dispoziția consumatorului o sumă importantă, ce urmează a fi restituită într-un interval extrem de lung (28 de ani). Ca atare, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul și dreptul consumatorilor de a primi de îndată suma importantă ce urmează a fi achitată într-o perioadă lungă de timp, la costuri favorabile față de cele existente în acel moment pe piață.
În plus, pe lângă obligațiile directe asumate de părți prin convențiile de credit, există și o . de obligații pe care banca le are fața de ceilalți actori ai pieței financiare și care pun la dispoziție sumele necesare asigurării plății imediate a acestor credite de consum. Pentru fiecare convenție de credit, banca este obligată să se împrumute pentru suma respectivă de la o bancă mai importantă, costul acestui împrumut urmând a fi transferat ulterior în sarcina consumatorilor.
Așadar, aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului nu poate fi realizată independent de aprecierea individuală, în fiecare caz în parte, a drepturilor și obligațiilor globale ale fiecărei părți, iar în cauza de față, raportat la obligațiile ce incumbă Băncii, sumele semnificative pe care aceasta le-a pus la dispoziția reclamantului (_ CHF) și intervalul de timp îndelungat acordat debitorului pentru restituirea împrumutului (340 de luni), instanța apreciază că dispozițiile inserate în convenția de credit nu sunt de natură să dea naștere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiilor părților, și în consecință, nu pot fi considerate abuzive.
Pe de altă parte, după cum s-a arătat mai sus, instanța apreciază că prevederea menționată din contract este redactată de o manieră clară, neechivocă, care nu pune probleme de interpretare, contrar afirmațiilor reclamantului.
Față de aspectele semnalate, clauza inserată la art. 12.2. din contract nu reprezintă, în opinia instanței, o clauza abuzivă în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Reclamantul urmărește ca, prin constatarea caracterului abuziv al clauzei invocate să nu mai achite pârâtei suma lunară datorată în moneda contractată și la cursul din prezent, deși la momentul semnării contractului, și-a asumat angajamentul de a plăti și contravaloarea diferenței de curs valutar, fapt care este permis și de lege, neputându-se face abstracție totodată de prevederile art. 969 C.civ., care atribuie contractului valoare de lege pentru părți.
Trebuie de asemenea avut în vedere și faptul că prin încheierea contractului de credit se nasc obligații și responsabilități importante în sarcina celui împrumutat, de care acesta trebuie să fie conștient. Nu se poate admite ca debitorul să-și dea acordul la semnarea convenției de credit doar pentru a beneficia de avantajele pe care aceasta le implică (primirea unei sume de bani semnificative într-un interval scurt de timp și cu alte beneficii), iar atunci când se pune problema executării propriilor obligații, să invoce faptul că măsurile Băncii sunt neechivoce, nejustificate și abuzive.
De altfel, la data semnării contractului, reclamantul cu siguranță a studiat ofertele Băncii, alegând-o pe cea mai avantajoasă pentru el, știut fiind faptul că împrumuturile în CHF, cum este cel de față, erau mai accesibile, implicând costuri mai reduse (dobânda mai mică) și acces la o sumă mai mare de bani – avantaje de care a beneficiat și reclamantul.
În plus, debitorului i s-au adus la cunoștință aceste costuri de la momentul semnării contractului, cuantumul procentual și valoarea acestora fiind menționate în contractul de credit și în graficul de rambursare anexă la acesta.
În consecință, reclamantul nu a fost obligat să se supună unor condiții contractuale despre care nu au avut posibilitatea reală de a lua cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor acestora.
Față de aceste considerente, instanța apreciază că și acele capete de cerere ce vizează modificarea clauzei contractuale și obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare sunt neîntemeiate, depinzând de aprecierea asupra temeiniciei primului capăt de cerere.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, constatând că reclamantul nu a făcut dovada celor invocate prin acțiune, deși sarcina probei îi revenea conform art. 249 din NCPC, instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea în cauza privind pe reclamant G. D. cu domiciliul în sector 6, București, .. 2, ., . pârât O. B. ROMANIA S.A. cu sediul în sector 1, București, .. 18 - 22, . ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive.
ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. N.A./ Tehnored N.A./ 4 ex, ./2015
| ← Întoarcere executare. Încheierea nr. 13/2015. Judecătoria... | Cereri. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI → |
|---|
