Acţiune în constatare. Încheierea nr. 07/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 07/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 1355/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 07 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANCA LAURA VÎLCEANU
Grefier E.-I. Ș.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant G. F. A. și pe pârât R. B. S.A., având ca obiect acțiune în constatare constatare clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin avocat, pârâta prin avocați.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;
Instanța constată cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul dezbaterilor în fond.
Reclamanta prin avocat solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată pentru motivele arătate pe larg prin cerere și prin concluziile scrise și susținute pe scurt în ședință publică. Cu cheltuieli de judecată.
Pârâta prin avocat solicită respingerea acțiunii pentru motivele arătate pe larg prin notele scrise depuse la dosar și susținute pe scurt în ședință publică. Cu cheltuieli de judecată.
Instanța dispune închiderea dezbaterilor în fond și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, va dispune amânarea pronunțării, astfel că;
DISPUNE
Amână pronunțarea în cauză la data de 14.01.2015.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Ianuarie 2015.
PREȘEDNTEGREFIER
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2015
INSTANȚA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive,
DISPUNE
Amână pronunțarea în cauză la data de 21.01.2015.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2015.
PREȘEDNTEGREFIER
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2015
INSTANȚA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive,
DISPUNE
Amână pronunțarea în cauză la data de 28.01.2015.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2015.
PREȘEDNTEGREFIER
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1355/2015
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANCA LAURA VÎLCEANU
Grefier E.-I. Ș.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant G. F. A. și pe pârât R. B. S.A.având ca obiect acțiune în constatare constatare clauze abuzive.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 07.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 14.01.2014, 21.01.2014 și 28.01.2014 cand a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 20.12.2013 sub nr._, reclamanta G. F. A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. R. B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserată în contractul de credit nr. RM_/05.11.2007 și eliminarea acesteia, stabilizarea(înghețarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului și denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de credit nr. RM_/05.11.2007, având ca obiect acordarea unui împrumut în valoare de 81.758,25 CHF.
Reclamanta a susținut că omisiunea băncilor de a informa consumatorul asupra riscului de hiper-valorizare a CHF, fenomen previzibil pentru experții financiari ce activează în cadrul acestora, dat fiind faptul că CHF este o monedă instabilă, iar la momentul încheierii contractului aceasta era la un minim istoric, creșterea valorii față de moneda națională fiind inevitabilă, constituie o încălcare a obligației de consiliere, sever sancționată în dreptul european și național, întrucât este de natură să angajeze din punct de vedere juridic un consumator, plecând de la o imagine deformată a întinderii drepturilor și obligațiilor asumate.
Întrucât s-au schimbat împrejurările avute în vedere de părți la momentul încheierii contractului și, pe cale de consecință, efectele actului juridic au ajuns să fie altele decât cele pe care părțile au înțeles să le stabilească, reclamanta consideră că se impune revizuirea efectelor contractului în temeiul teoriei impreviziunii.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. din Legea nr.193/2000, Directiva Consiliului 93/13/CEE, art. 970 și urm. Cod civil, art. 453 C.pr.civ.
La data de 22.04.2014, pârâta a formulat întâmpinare (f.74 vol. I), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât reclamanta a optat în mod liber cu privire la moneda creditului, având la alegere o ofertă largă de produse bancare și instituții financiare, însă în mod voit s-a ales tipul de credit pe care astăzi clienta îl reclamă a fi abuziv.
La data de 24.06.2014, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare (f.160 vol. I) prin care a învederat că riscul valutar rezultă clar din art. 6.2 al contractului de credit care se referă la moneda creditului, clauze care pun în sarcina clientului orice risc cu privire la valuta creditului.
La data de 25.06.2014, pârâta a depus la dosar note scrise (f. 162 vol. I), prin care a invocat excepția nulității cererii pentru lipsa obiectului, excepția nulității cererii ca urmare a neplății taxei de timbru, excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei de interes legitim al reclamantului în promovarea acțiunii și excepția prescripției dreptului la acțiune.
Prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 22.10.2014(f.14 vol. II), reclamanta a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâtă ca netemeinice și nelegale.
La termenul de judecată din 22.10.2014, instanța a luat act de poziția pârâtei în sensul că nu mai susține excepția nulității cererii pentru lipsa obiectului, excepția nulității cererii ca urmare a neplății taxei de timbru și excepția prescripției dreptului la acțiune, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a reclamantei și a calificat drept apărări de fond aspectele invocate în susținerea excepției inadmisibilității acțiunii, pentru motivele reținute în încheierea de ședință de la acel termen (f.17 vol. II).
Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri și interogatorii reciproce, răspunsurile părților fiind consemnate și atașate la dosar (f. 172-182 vol. I, respectiv f. 22-27 vol. II).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între părțile din prezenta cauză s-a încheiat contractul de credit nr. RM_/05.11.2007, prin care pârâta R. B. S.A. a acordat reclamantei G. F. A., în calitate de împrumutat, un credit în valoare de 81.758,25 CHF pentru achizitionarea unui imobil cu destinatia de locuinta, durata creditului fiind de 360 de luni.
La art. 6.2.1. din condițiile generale de derulare a operațiunilor bancare pentru persoane fizice s-a prevăzut că orice sumă datorată de către client băncii în baza unui contract specific de credit, indiferent dacă aceasta reprezintă principalul(capitalul), dobânzi, comisioane, speze sau alte costuri și dacă acestea se reflectă în contul creditului, în contul curent sau în orice alt cont al clientului, va fi plătită în moneda/monedele în care a fost utilizat creditul sau moneda/monedele în care a fost plătită/înregistrată de către Bancă, fără nicio deducere sau reținere.
La art. 6.2.3. din condițiile generale s-a stipulat că, prin prezenta, clientul cunoaște riscurile de curs valutar pe care le implică acordarea de credit în valută și care pot apărarea pe întreaga perioadă de finanțare și își asumă întreaga responsabilitate cu privire la orice pierderi pe care le-ar putea suferi urmare acestora, obligându-se să asigure în conturile sale, deschise la bancă, sumele în RON și/sau în orice alte valute necesare rambursării creditului sau plății oricăror altor sume datorate conform prevederilor contractului de credit sau în legătură cu acesta.
Prezenta cauză, reclamanta a susținut că sunt abuzive clauzele prevăzute la art. 6.2, care se referă la moneda creditului și care reglementează riscul valutar, clauze care pun în sarcina clientului orice risc cu privire la valuta creditului.
Potrivit art.1 alin.3 din Legea nr.193/2000 „se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii”, iar art.4 din lege prevede ca „(1) o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv”.
Pentru a determina dacă o anumita prevedere contractuală reprezintă o clauză abuzivă, trebuie verificată îndeplinirea condițiilor instituite de art.4 alin.1 din Legea nr 193/2000.
O primă condiție ce trebuie îndeplinită este ca aceasta să nu fi fost negociată direct cu partea contractantă. Alineatul.2 al art.4 din Legea nr.193/2000 definește noțiunea de clauză ce nu a fost direct negociată, în sensul că aceasta este inserată în contract fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vânzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Cea de-a doua condiție esențială ce trebuie constatată se referă la crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin aceasta înțelegându-se că unul din contractanți dobândește un avantaj nejustificat față de situația celeilalte părți.
În fine, cu privire la cea de-a treia cerință, aceasta se referă la caracterul contrar bunei credințe al clauzei; cu alte cuvinte, această cerință vizează comportamentul neloaial al co-contractantului.
De asemenea, pentru aprecierea caracterului abuziv al unei clauze trebuie avute în vedere și dispozițiile art.4 alin.5 și 6 din Legea nr.193/2000, potrivit cărora natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează și în functie de natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, de toate împrejurările care au determinat încheierea contractului precum și de alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde, indiferent de obiectului principal al contractului, de raportul preț-calitate, de produsele și serviciile oferite în schimb.
Cât privește solicitarea de constatare ca fiind abuzivă a clauzei de la art. 6.2, pentru a se putea trece la analiza caracterului eventual abuziv al acestei clauze, se impune o analiză a prevederilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Legea nr.193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
La art.4 alin.6 din lege se prevede că “evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil".
Acest text de lege transpune în legislația națională dispoziția comunitară prevăzută la art.4 alin.2 Directiva 93/13/CEE conform căreia "aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de alta parte, în masura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil".
Clauzele referitoare la moneda creditului sunt elemente care determină costul total al creditului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate.
În cauza dedusă judecății, prevederile art. 5.1 din contractul de credit și art. 6.2 din condițiile generale, cu privire la moneda creditului, au fost clare și redactate fără echivoc, fiind însușite de reclamantul consumator prin semnarea contractului.
Prin urmare, moneda de rambursare a creditului este exceptată în speță de la controlul caracterului abuziv, potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, în așa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voință, consumatorului nu i-a fost ascunsă inserarea lui în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lui au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili și apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice.
Așadar, potrivit celor mai sus reținuțe, fiind incidentă în speță excepția prevăzută de art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, raportat la art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE, nu se poate supune controlului caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 6.2. din contractul încheiat de părți, din perspectiva art.4 alin.1 din lege.
Mai mult, chiar dacă s-ar aprecia îndeplinirea condițiilor instituite de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, instanța consideră că aceste clauze nu pot fi considerate abuzive.
Astfel, la data semnării contractului, reclamantul a studiat ofertele Băncii, alegând-o pe cea mai avantajoasă pentru el, știut fiind faptul că împrumuturile în CHF, cum este cel de față, erau mai accesibile, implicând costuri mai reduse (dobânda și comisoane mai mici) și acces la o sumă mai mare de bani – avantaje de care a beneficiat și reclamantul, astfel cum recunoaște la întrebările 8 și 9 din interogatoriul formulat de pârâtă.
Reține instanța că părțile nu au convenit plata sumelor datorate de reclamant la un anumit curs de schimb, ci au convenit asupra plății sumelor în valuta în care a fost primit creditul. Cursul oficial de schimb RON-CHF se stabilește de către B.N.R., nu de către pârâtă.
Contractul a fost încheiat în CHF la solicitarea expresă a reclamantului, fiind semnat prin acordul părților, devenind incidente prev. art.969 C.civ. din 1864, cu atât mai mult cu cât împrumutatul nu a solicitat modificarea sau negocierea clauzelor contractuale propuse de pârâtă cu privire la moneda creditului.
Prin urmare, reclamanta a optat pentru primirea unei sume de bani în franci elvețieni și s-a obligat să returneze suma primită în aceeași monedă. Ca urmare a manifestării de voință a reclamantului, în cadrul contractului de credit încheiat de părți s-au introdus date referitoare la moneda creditului.
Dispozițiile Legii nr.193/2000 nu sunt menite a crea o nouă ordine de drept în care contractul să devină lipsit de forță obligatorie, ci are menirea de a particulariza dispozițiile legale generale aplicabile in rem și in personam.
La momentul semnării contractului, reclamantul a avut posibilitatea de a studia ofertele băncii (probabil a analizat și ofertele altor unități bancare), respectiv condițiile și caracteristicile esențiale ale produselor și serviciillor oferite de R. B. SA, semnând contractul în cunoștință de cauză.
În opinia instanței, obligația de informare cu privire la riscul valutar nu poate fi transferată în totalitate în sarcina Băncii, câtă vreme nicio prevedere legală nu impune o asemenea obligație furnizorilor de servicii financiare.
În consecință, reclamantul era cel care trebuia să analizeze posibilitatea evoluției nefavorabile (crescătoare) a monedei în care a contractat creditul, având în vedere că și-a asumat riscul accesării unui împrumut în CHF, cu atât mai mult cu cât creditele în CHF erau ușor accesibile, implicând costuri mai reduse (dobânda mai mică) și acces la o sumă mai mare de bani – avantaje de care a beneficiat și reclamantul.
Potrivit art.5.1. „orice plată efectuată de împrumutat în baza contractului se va face în moneda în care a fost acordat creditul”. Prin urmare, clientul s-a obligat să depună în contul curent suma lunară datorată Băncii în CHF, aceasta fiind obligația principală asumată de către reclamant.
Împrejurarea că împrumutatul restituie datoria la un curs de schimb al francului elvețian dramatic majorat față de momentul contractării creditului este justificată de faptul că, sub acest aspect, contractul semnat de părți este unul aleatoriu. Este firesc ca riscul valutar să fie suportat de către debitor, întrucât acesta este unul din dezavantajele creditelor în valută, de care reclamantul trebuia să fie conștient la momentul la care și-a luat acest angajament.
Chiar dacă reclamantul (susține că) nu avea cum să prevadă ca și un consumator mediu și normal o evoluție atât de semnificativă a cursului de schimb a francului elvețian, spre deosebire de Bancă, care prin natura serviciilor oferite este mult mai informată cu privire la piața interbancară, acest fapt nu constituie un argument pentru înghețarea cursului de schimb al CHF la valoarea pe care a avut-o la momentul semnării contractului de împrumut.
O asemenea soluție ar defavoriza în mod deosebit cealaltă parte contractantă, în speță pârâta R. B. SA, ceea ce contravine prevederilor art.4 din Legea nr.193/2000. Practic, reclamantul solicită modificarea contractului de o manieră avantajoasă exclusiv pentru el, fără a ține cont și de interesele/drepturile Băncii ce derivă din convenția de credit.
Potrivit regulamentului BNR nr.22/2006 privind adecvarea capitalului instituțiilor de credit și al firmelor de investiții, o Bancă, dacă se împrumută în CHF, este obligată să acorde credite în CHF suficiente pentru a acoperi activele denominate în CHF, astfel încât poziția netă dintre ele să nu depășească 10% din fondurile proprii. În consecință, pârâta, acordând finanțări în CHF, trebuie să dețină sume suficiente în aceeași monedă, pe care și le procură inclusiv din rambursările creditelor acordate în CHF.
Fiind vorba de un contract de credit, obiectul acestuia constă în punerea la dispoziția împrumutatului a unor sume de bani, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui anumit preț. Prețul este format din dobândă și din comisioane, iar dobânda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispoziție suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp.
Prin urmare, instanța trebuie să stabilească dacă ceea ce reclamantul numește dezechilibru semnificativ este sau nu, în realitate, contraprestația pe care banca o primește pentru punerea la dispoziția reclamantului a unei sume importante de bani pentru o perioadă de 30 de ani.
Iar pentru ca un dezechilibru să poată fi caracterizat, trebuie să se identifice care sunt acele drepturi și obligații între care se face comparația, acestea urmând a fi analizate sub toate aspectele și componentele lor. Dezechilibrul trebuie să fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor și obligațiilor părților.
Or, contractul de credit încheiat cu reclamantul, prevede nu numai dreptul băncii de a beneficia de o clauză de natura celor inserate la art. 5.1. din contractul de credit și art. 6.2 din condițiile generale, dar și obligația acesteia de a pune de îndată la dispoziția consumatorului o sumă importantă, ce urmează a fi restituită într-un interval extrem de lung (30 de ani). Ca atare, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul și dreptul consumatorului de a primi de îndată suma importantă ce urmează a fi achitată într-o perioadă lungă de timp.
În plus, pe lângă obligațiile directe asumate de părți prin convențiile de credit, există și o . de obligații pe care banca le are fața de ceilalți actori ai pieței financiare și care pun la dispoziție sumele necesare asigurării plății imediate a acestor credite de consum. Pentru fiecare convenție de credit, banca este obligată să se împrumute pentru suma respectivă de la o bancă mai importantă, costul acestui împrumut urmând a fi transferat ulterior în sarcina consumatorilor.
Așadar, aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului nu poate fi realizată independent de aprecierea individuală, în fiecare caz în parte, a drepturilor și obligațiilor globale ale fiecărei părți, iar în cauza de față, raportat la obligațiile ce incumbă Băncii, sumele semnificative pe care aceasta le-a pus la dispoziția reclamantului (81.758,25 CHF) și intervalul de timp îndelungat acordat debitoarei pentru restituirea împrumutului (360 luni), instanța apreciază că dispozițiile art. 5.1. din contractul de credit și art. 6.2 din condițiile generale nu sunt de natură să dea naștere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiilor părților, și în consecință, nu pot fi considerate abuzive.
Protecția instituită de Legea nr.193/2000 și celelalte prevederi în materia protecției consumatorului nu au scopul de a deforma contractul încheiat de consumator cu banca sub aspectul cauzei sau obiectului contractului, cu atât mai puțin pentru a obține un avantaj economic al consumatorului, pe care reclamantul tinde să îl obțină, urmărind în fapt exonerarea sa (prin intermediul instanței) de obligația principală asumată de restituire a creditului în CHF, moneda în care a fost contractat, încălcându-se prin aceasta principiul autonomiei de voință a părților consacrat de art.969 C.civ. și cel al nominalismului monetar instituit de art.1578 C.civ. de la 1864.
Legislația protecției consumatorului reprezintă un instrument de asigurare a unui echilibru juridic între părțile semnatare ale unei convenții de credit, iar nu a unui echilibru economic, costurile produselor/serviciilor, inclusiv al celor din domeniul financiar-bancar fiind stabilite pe baza principiului cererii și ofertei, neexistând nicio normă legală care să oblige Banca să primească suma în lei la cursul de schimb de la data acordării creditului în schimbul valutei acordate împrumutatului, care se rambursează în rate pe durata a 360 de luni.
De altfel, prin această solicitare, reclamantul pretinde modificarea unei obligații esențiale, solicitând instanței să intervină în însăși cauza contractului de credit, aspect ce excede protecției oferite de prevederile Legii nr.193/2000.
A plăti un preț cu mult mai mare decât prețul inițial al contractului nu este contrar bunei credințe, cum s-a susținut, ci este un risc pe care clientul și-l asumă, având în vedere tipul de contract încheiat de părțile prezentei cauze, împrejurarea că împrumutul a fost contractat în valută, dar și intervalul de timp extrem de mare (30 de ani) pentru care s-a încheiat.
A susține că părțile pleacă, în derularea acestui contract, de la premisa că situația economică de la data semnării convenției va fi relativ stabilă, este un fapt total nerealist, având în vedere că nimeni nu poate previziona evoluția unei monede pe o perioadă de 30 de ani.
În plus, asa cum a aratat parata in concluziile scrise, daca s-ar face o simulare in sensul ca reclamanta ar fi optat pentru un credit in lei și în condițiile de cost ale acestui credit, ar fi plătit până la data de 05.06.2014 suma de 115.235,05 lei(a se vedea tabelul de la filele 116-125 vol. II), în timp ce echivalentul în lei a ceea ce a plătit până la data de 27.06.2014 pentru creditul în CHF este de 95.444,40 lei(a se vedea tabelul de la filele 127-129 vol. II).
Pe de altă parte, teoria impreviziunii nu este aplicabilă în cauză și nu poate justifica modificarea contractului în sensul dorit de reclamant, întrucât convențiile de credit sunt guvernate de norme speciale (Legea 99/2006, OUG nr.50/2010 etc.), ce se aplică în mod prioritar.
De altfel, chiar reclamantul a susținut că efectul concret al acesteia ar viza ajustarea prestațiilor părților prin intervenția judecătorului astfel încât contractul să se aplice cu bună credință și în condiții de egalitate contractuală, or, după cum s-a reținut mai sus, soluționarea favorabilă a cererii reclamantului ar fi total nefavorabilă pentru pârâta R. B. SA.
Față de cele arătate, apreciază instanța că reclamantul (client) și-a asumat riscul valutar din moment ce a accesat un credit în altă monedă decât cea în care realiza veniturile.
A pretinde acum (după 7 ani de la încheierea contractului) că Banca nu și-a îndeplinit în mod corect și complet obligația de informare prevăzută de art.18 din OG 21/1992 și art.57 din OUG 50/2010, doar pentru că executarea contractului a devenit deosebit de oneroasă pentru reclamant, este lipsit de fundament, cu atât mai mult cu cât este greu de anticipat evoluția unei monede străine pe o perioadă atât de îndelungată chiar și de către instituțiile de credit.
Prin această atitudine reclamantul nu face altceva decât să transfere riscul cursului valutar exclusiv în sarcina Băncii, deși era conștient la data contractării creditului în valută de faptul că este un risc asumat de el. Mai mult, nu poate fi sancționată pârâta prin transformarea esențială a contractului de credit într-un mod pe care nu îl dorește, în condițiile în care aceasta nu este culpabilă pentru evoluția cursului de schimb valutar al CHF, stabilit în condiții asupra cărora Banca nu își poate manifesta în niciun fel influența.
În lumina tuturor argumentelor expuse mai sus, instanța consideră că este neîntemeiată cererea reclamantului de înghețare a cursului de schimb al CHF la valoarea pe care a avut-o la momentul semnării contractuluide credit.
În ceea ce privește denominarea în moneda națională a plăților (plata ratelor de credit în lei), se reține că acordarea de credite în valută și încasarea ratelor de credit în valută nu încalcă principii ale regulamentului valutar, cum s-a susținut prin cererea introductivă, întrucât acestor tipuri de operațiuni li se aplică disp. art.2 și 3 coroborat cu art.1 din Anexa 1 (Nomenclator) ale Regulamentului nr.4/2005 privind regimul valutar.
În speță, este vorba de o investiție imobiliară efectuată de reclamant, care se încadrează în art.2 raportat la art.3 alin.2 și 3 și art.1 lit.d din Anexa 1 (Nomenclator) ale Regulamentului nr.4/2005.
Totodată, prin Normele BNR nr.10/2005 și nr.20/2006 și Regulamentul BNR nr. 3/2007 s-a stabilit cadrul în care se pot acorda credite către consumatori, fără limitări din perspectiva monedei în care se acordă creditele.
Legislația internă este în concordanță cu angajamentele asumate de România față de partenerii externi, țările membre UE, față de care s-a angajat să liberalizeze circulația capitalurilor, în conformitate cu acquisul comunitar aferent liberei circulații a capitalurilor.
De asemenea, potrivit Regulamentului BNR nr.4/2005 privind regimul valutar, persoanele fizice pot efectua operațiuni în valută dacă acestea au caracter ocazional, deci este permisă creditarea în altă monedă decât leu.
Argumentul invocat de reclamant în sprijinul acestui petit, legat de dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, care a determinat împovărarea sa excesivă în executarea contractului, nu poate fi avut în vedere, întrucât premisa instituită de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă (anterior verificării dezechilibrului contractual) este ca aceasta să nu fi fost negociată de părți, or în speță reclamantul este cel care a solicitat acordarea creditului în CHF, asumându-și totodată obligația rambursării împrumutului în aceeași monedă.
Față de considerentele expuse, instanța va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Cu privire la cererile părților privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanța reține că potrivit art. 453 alin. 1 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.
Față de soluția care va fi pronunțată asupra acțiunii formulate de reclamantă, instanța, în temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., va respinge cererea acesteia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de pârâtă, constând în onorariu de avocat, instanța constată că, în dovedirea acestor cheltuieli, au fost depuse o factură și un extras de cont in valoare de 10.919,19 lei.
În temeiul art. 451 alin. (2) C.pr.civ., instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Instanța, ținând cont de complexitatea relativ scăzută a cauzei(care a avut ca obiect doar clauzele privind moneda creditului, iar nu și alte prevederi din contractul de credit) și de probatoriul redus administrat, urmează a reduce cuantumul onorariului de avocat pretins de pârâtă, de la suma de 10.919,19 lei la suma de 3.000 lei.
În consecință, va dispune obligarea reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea privind pe reclamant G. F. A. cu domiciliul în sector 5, București, CALEA RAHOVEI -ELECTROMAGNETICA BUSINESS PARK, nr. 266 - 268, .. 2, . pe pârât R. B. S.A. cu sediul ales în sector 1, București, .. 1A, bl. ., ca neîntemeiată.
Respinge cererea reclamantei privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Obligă reclamanta să plătească pârâtei suma de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, redus în baza art. 451 alin. 2 C.pr.civ.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.01.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
pentru judecător aflat în C.O. pentru grefier aflat în C.O.
semnează președintele instanțeisemnează grefierul șef
Red. V.A.L, Thred V.A.L/ Ș.E.I
4 ex/09.07.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1425/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Întoarcere executare. Sentința nr. 1351/2015. Judecătoria... → |
|---|
