Pretenţii. Sentința nr. 5442/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5442/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 5442/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5442/2015
Ședința publică de la 23.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-C. H.
GREFIER: E. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. N. în contradictoriu cu pârâtul P. C. C. și asigurător . REASIGURARE SA având ca obiect pretenții cheltuieli de judecată.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 19.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă și când, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 alin.1 C.proc.civ., instanța a amânat pronunțarea.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, la data de 30.12.2011 sub numărul de dosar_ reclamantul M. Nicua chemat în judecată pe pârâtul P. C. C. solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 80.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale și morale pentru prejudiciul cauzat și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că, în urma accidentului auto produs la data de 02.01.2009 de conducătorul auto P. C. C., a fost internat la Spitalul de Urgență Floreasca.
În urma investigațiilor a rezultat că reclamantul a suferit un traumatism cranio-cerebral minor și fractură hemiplatou tibial extern drept și a fost internat 7 zile, iar după externare a fost imobilizat la pat timp de 3 luni. Reclamantul a arătată că pe toată perioada a avut nevoie de îngrijiri medicale ca urmare a faptului că nu putea să-și folosească membrul drept, astfel că a plătit o persoană pentru a-i asigura deplasarea, precum și igiena personală. De asemenea, a arătat că medicamentele necesare au fost cumpărate din pensie.
În continuare, reclamantul a arătat că în luna iulie 2009, ca urmare a accidentului suferit, a fost diagnosticat cu sindrom anxios depresiv, îngrijirile medicale de specialitate fiind efectuate la spitalul clinic de psihiatrie Prof. Dr. A. O.. Mai mult, s-a arătat că pârâtul nu a contribuit la cheltuielile pe care reclamantul le-a efectuat, precum și faptul că a formulat plângere, care nu a fost soluționată până la data introducerii cererii, constituindu-se parte civilă.
Reclamantul a invocat prevederile art. 1381 C.civ., art. 1387 C.civ., art. 1388 și art. 1389 C.civ.
În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale, a probei cu interogatoriul pârâtului și expertiza.
Prin întâmpinarea depusă la 25.10.2012 (f.23) pârâtul solicitat introducerea în cauză a asigurătorului de răspundere civilă obligatorie, în calitate de reclamant, în temeiul art. 54 din Legea 136/1995. Pârâtul a arătat că, în raport de exigențele art. 54 din Legea nr. 136/1995, se impune ca asigurătorul de răspundere civilă să aibă calitatea de pârât, iar el de intervenient forțat. Totodată, pârâtul a solicitat suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 pct. 2 C.proc.civ., având în vedere că în dosarul 1042/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva sa pentru infracțiunea de vătămare corporală din cultă, fiind indubitabil faptul că infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală are o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se pronunța.
Prin cererea depusă la 30.10.2012 (f.26) reclamantul a solicitat introducerea în cauză a E. România Asigurare-Reasigurare SA, în calitate de parte responsabilă civilmente.
La termenul din data de 22.11.2012 (f. 29) instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a asigurătorului S.C. E. R. asigurare Reasigurare S.A.
Prin cererea precizatoare și modificatoare depusă la 23.01.2013 (f.90) reclamantul a arătat că solicită daune materiale în cuantum de 32.000 lei și daune morale în cuantum de 48.000 lei.
În susținerea pretențiilor reclamantul a arătat că în urma accidentului rutier au fost stabilite, prin raportul întocmit de IML, 90 de zile de îngrijiri medicale. Cât privește daunele materiale, reclamantul a arătat că sunt alcătuite din consultații, analize și radiografii a căror contravaloare este de 3110 lei, tratamente, medicamente, accesorii medicale (cârje, seringi, bandaje) – 3566 lei, cheltuieli efectuate în timpul spitalizării – 1000 lei, cheltuieli transport către instituțiile mediale – 1000 lei, cheltuieli însoțitor medical 1800 lei (600 lei ori 3 luni), pierderea locului de muncă și cheltuieli pentru activități gospodărești – 21.600 lei (3 ani ori 600 lei/lună).
Referitor la daunele morale solicitate, reclamantul a menționat că acestea au în vedere prejudiciul fiziologic încercat, privarea sa de avantajele unei vieți normale inclusiv prejudiciul de agrement, dat de efortul suplimentar pe care îl face în vederea păstrării condițiilor de viață existente anterior accidentului. De asemenea, s-a arătat că a avut în vedere alterarea stării sale emoționale legate de percepția mediului socio-familial, în contextul în care el asigura sprijinul și suportul familiei, soția sa fiind grav bolnavă. Reclamantul a adăugat și temerile încercate cu ocazia supunerii examenelor medicale, starea de tensiune cu privire la reușita operațiilor chirurgicale și la evoluția ulterioară a acestora. Mai mult, reclamantul a avut în vedere stările create de întâlnirile cu lucrătorii din cadrul MAI și Ministerului Public, menționând că nu s-ar fi confruntat cu astfel de stări dacă accidentul rutier nu s-ar fi produs.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 134 C.proc.civ.
În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială.
Prin cererea depusă la 05.03.2013 (f.128) reclamantul a solicitat mărirea câtimii valorii daunelor materiale la 32.154 lei, diferența de 154 lei reprezentând medicamentația cumpărată între timp. De asemenea, a solicitat cheltuieli de judecată în valoare totală de 2712 lei.
La 07.03.2013 E. România Asigurare-Reasigurare SA (f.141) a depus note scrise prin care a apreciat că este justificată acordarea unor compensații materiale persoanelor ale căror posibilități de viață familială și socială au fost alterate ca urmare a faptelor ilicite săvârșite de alte persoane, acestea urmând să aibă efecte compensatorii fără însă ca sumele acordate să se transforme în amenzi excesive aplicate inculpatului ori în venituri nejustificate pentru părțile civile, situația în care ar fi incidentă îmbogățirea fără just temei. De asemenea, s-a apreciat că la stabilirea cuantumului daunelor morale instanța trebuie să țină seama de realitatea economică din țară, dar și de persoana inculpatului și de consecințele pe care le-ar avea asupra sa obligarea la plata unor sume de bani reprezentând amenzi excesive. Mai mult, s-a subliniat că principiile și caracterul juridic care stau la baza acordării daunelor morale nu trebuie ignorate doar din motivul existenței unei polițe de asigurare, întrucât instanța este datorare să judece necesitatea acordării daunelor morale doar în raport de acele principii rezonabile, iar majorarea cuantumului daunelor doar pentru că în cauză există un asigurător contrazice ideea de justiție.
În ce privește acordarea daunelor materiale, asigurătorul E. a apreciat că trebuiesc dovedite, menționând că trebuie avut în vedere de către instanță că leziunile traumatice suferite nu au pus în pericol viața victimei. Cât privește cheltuielile de judecată, s-a solicitat reducerea cuantumului onorariului avocațial, în temeiul art. 274 alin. 3 C.proc.civ.
Prin încheierea de la 07.03.2013 (f.161), în temeiul art. 244 alin.1 pct. 2 C.proc.civ. instanța a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. 1042/P/2009.
La 27.10.2014 reclamantul a depus cerere de repunere pe rol (f.168), în susținerea căreia a depus minuta sentinței penale nr. 571/_ pronunțată în dosarul_ al Judecătoriei Sectorului 1 București.
Prin cererea precizatoare și modificatoare depusă la 03.12.2014 (f.176) și ulterior la 21.01.2015 (f.204) reclamantul a menținut cuantumul daunelor materiale și daunelor morale la 32.000 lei, respectiv 48.000 lei și a majorat cuantumul cheltuielilor de judecată la 6339 lei.
La termenul din 04.12.2014 instanța a repus cauza pe rol, față de soluționarea dosarului penal.
Prin notele scrise depuse la 22.01.2015 (f.273) asigurătorul E. a solicitat diminuarea pretențiilor pretinse de reclamant, respectiv a daunelor materiale în limita cuantumului dovedit prin documentele justificative depuse.
În ceea ce privește daunele morale s-a solicitat să fie avute în vedere normele legale speciale aplicabile în materie, respectiv prevederile art. 53 și art. 692 din Legea nr. 136/1995, menționându-se că în România nu există legislație pentru determinarea cuantumului daunelor morale însă există jurisprudență. În acest sens, a fost invocat Ghidul pentru soluționarea daunelor morale elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii în caz de vătămare corporală, potrivit căruia cuantumul pagubei este de 344 lei/zi de îngrijire medicală.
Referitor la stabilirea despăgubirilor materiale s-au invocat prevederile art. 48 din Ordinul CSA 20/2008, care stabilesc condițiile de acordare.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii 136/1995 și Ordinului CSA 20/2008.
La 18.02.2015 reclamantul a depus note de ședință prin care a solicitat înlăturarea apărărilor și argumentelor formulate de E. România.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, instanța reține că, la data de 02.01.2009, în jurul orelor 19.31, organele de poliție rutieră au fost sesizate de dispecerul de serviciu cu privire la faptul că la intersecția . s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a două persoane. La fața locului, organele de poliție au stabilit că accidentul a fost produs de către pârâtul P. C. C., care a condus auto marca Seat Ibiza cu nr. de înmatriculare_, iar una dintre victime a fost identificată în persoana reclamantului M. N..
Prin sentința penală nr. 571/27.06.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1282/21.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București prin care a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă M. N., inculpatul P. C. C. a fost achitat ca urmare a intrării în vigoare a dispozițiilor art. 196 din Noul Cod penal, instanța penală lăsând nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea vătămată M. N..
Instanța civilă a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect pretenții, acțiune ce a fost îndreptată atât împotriva persoanei răspunzătoare de producerea accidentului, cât și împotriva asigurătorului de răspundere civilă delictuală, reclamantul solicitând repararea prejudiciilor materiale și morale suferite ca urmare a producerii accidentului rutier.
Din concluziile noului raport de expertiză tehnică auto întocmit în cursul urmăririi penale a rezultat că, în momentele premergătoare producerii accidentului, autovehiculul marca Seat Ibiza cu nr._ condus de către pârâtul P. C. C., se deplasa pe banda a II-a a . M., dintre Piața Romană către Piața Universității. În fața autoturismului condus de către pârât se deplasa pe aceeași bandă de mers și auto marca Renault Megane cu nr._, condus de către numita P. I.. În momentul în care a observat manevra de reducere a vitezei (frânare) a auto marca Renault Megane cu nr._, pârâtul a schimbat direcția de mers, de pe banda a II-a pe banda I, manevră în urma căreia a pierdut controlul asupra direcției de mers și a urcat pe trotuarul din dreapta unde le-a surprins și accidentat pe victimele M. N. și N. A. S. care se aflau pietoni pe trotuar.
Pe baza concluziilor expertizei tehnice auto, în sentința penală nr. 571/27.06.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ s-a reținut că, în momentele premergătoare producerii accidentului, vitezele de deplasare ale victimelor erau nule, iar auto marca Seat Ibiza a avut la momentul apariției stării de pericol o viteză de aproximativ 63 km/h, viteză peste limita legală admisă pentru deplasarea pe sectorul respectiv de drum (care este 50 km/h) și, totodată, mult peste viteza de deplasare în condiții de siguranță corespunzătoare condițiilor de stare ale carosabilului și ale traficului de pe sectorul respectiv de drum. S-a concluzionat că evenimentul rutier se putea evita în condițiile în care conducătorul autoturismului marca Seat Ibiza, P. C. C., ar fi respectat prevederile art. 48, art. 49 alin. 1 și 2 și art. 54 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002. De asemenea, s-a reținut că victima M. N., aflată în calitate de pieton pe trotuar, nu putea evita producerea accidentului.
La data producerii evenimentului rutier, autovehiculul marca Seat Ibiza cu nr._ condus de P. C. C. era asigurat RCA la societatea pârâtă S.C. E. Asigurare Reasigurare S.A., astfel cum rezultă din rezultatul interogării bazei de date CEDAM depus la fila 24 din dosar, fapt necontestat de pârâta S.C. E. Asigurare Reasigurare S.A. prin apărările formulate.
Așadar, instanța reține că între pârâtul P. C. C. și S.C. E. Asigurare Reasigurare S.A. există raporturi juridice izvorâte din contractul de asigurare de răspundere civilă obligatorie, în baza unei polițe RCA valabilă la momentul producerii accidentului rutier.
Dispozițiile art. 49 alin. 1 și 50 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, în forma în vigoare la data producerii accidentului de autovehicule, stipulează că asigurătorul de răspundere civilă pentru pagubele produse terților prin accidente de autovehicule acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin avarierea sau distrugerea de bunuri.
Totodată, în conformitate cu art. 54 din același act normativ, despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asiguratorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenient forțat.
Față de obiectul cererii, instanța reține că în speță sunt incidente dispozițiile legale în materie de răspundere civilă delictuală. În prealabil, instanța reține că, față de data săvârșirii faptei ilicite (02.01.2009), în cauză sunt aplicabile prevederile Codului civil 1864. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 103 din Legea nr. 71/2011 (obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor), răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii (răspunderea civilă delictuală) este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârșirii faptei ilicite.
Articolul 998 din Codul Civil prevede că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar articolul 999 C.Civ. prevede că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Pe de o parte, în speță, s-a făcut dovada existenței unei fapte ilicite, în sensul art. 998-999 Cod civil, constând în fapta pârâtului P. C. C. care, conducând autovehiculul marca Seat Ibiza cu nr._, se deplasa pe banda a II-a a . M., dintre Piața Romană către Piața Universității, iar în momentul în care a observat manevra de reducere a vitezei (frânare) a auto marca Renault Megane cu nr._ (care se deplasa în fața sa pe aceeași bandă de mers), a schimbat direcția de mers, de pe banda a II-a pe banda I, manevră în urma căreia a pierdut controlul asupra direcției de mers și a urcat pe trotuarul din dreapta unde l-a surprins și accidentat pe reclamantul M. N. care se afla pieton pe trotuar.
Fapta ilicită a avut drept urmare directă vătămarea corporală a reclamantului care, potrivit concluziilor raportului de nouă expertiză medico-legală nr. A_ întocmit în etapa judecății în primă instanță a cauzei penale, a prezentat leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 85-90 de zile de îngrijiri medicale, ce nu au provocat o infirmitate fizică permanentă și nici vreo altă consecință menționată în dispozițiile art. 194 alin. 1 Cod penal.
Prejudiciul a fost produs ca urmare a culpei conducătorului autoturismului cu nr. de înmatriculare_ asigurat RCA la S.C. E. Asigurare Reasigurare S.A., legătura de cauzalitate rezultând din concluziile raportului de expertiză întocmit în dosarul penal. Fiind întrunite, în speță, condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 998-999 Cod civil, pentru autorul incidentului, pârâta S.C. E. Asigurare Reasigurare S.A., în calitate de asigurator R.C.A., datorează, pentru repararea prejudiciului produs în patrimoniul reclamantului, despăgubiri pentru daunele materiale și morale.
În aceste condiții, devin aplicabile în cauză dispozițiile speciale, în materie de asigurare de răspundere civilă, respectiv art. 50 alin. 1 și art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, care prevăd, pe de o parte, că, în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil, iar, pe de altă parte, că asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare.
D. urmare, în temeiul dispozițiilor menționate anterior, instanța constată că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condițiile art. 998-999 Cod civil, în materia răspunderii civile delictuale, precum și ale art. 20 alin. 3 din Legea nr. 136/1995.
În ceea ce privește prejudiciul material, instanța reține că acesta este constituit din cheltuielile medicale (medicamente, spitalizare, consultații și analize medicale) și cheltuielile efectuate de reclamant cu transportul la instituțiile medicale. Astfel, din însumarea bonurilor fiscale și a chitanțelor depuse de reclamant la filele 93-99 rezultă că acesta a efectuat cheltuieli medicale în cuantum de 6305,79 lei la care se adaugă și suma de 154 lei reprezentând contravaloarea medicamentelor solicitate în plus prin cererea precizatoare depusă la 05.03.2013, bonul fiscal fiind depus la fila 129 verso din dosar. În ceea ce privește cheltuielile efectuate cu transportul, din însumarea bonurilor fiscale depuse de reclamant la fila 100 rezultă că acestea au fost în cuantum de 327,12 lei, fiind dovedit astfel un cuantum al daunelor materiale de 6786,91 lei, diferența până la suma de 32.000 lei pretinsă de reclamant nefiind dovedită prin niciuna din probele administrate în cauză.
Sumele pe care trebuie să le plătească pârâta urmează a fi actualizate cu rata inflației, la data plății efective, actualizarea unei creanțe neconstituind o dobândă, ci se subscrie obligației principale, întrucât are menirea de a asigura îndeplinirea exactă a acesteia.
Susținerile reclamantului referitoare la împrejurarea că ar fi efectuat cheltuieli în cuantum de 1800 lei pentru a plăti o persoană (un îngrijitor sau însoțitor medical) care să îi asigure deplasarea și igiena personală nu vor fi reținute de instanță, acestea nefiind dovedite de vreuna dintre probele administrate în cauză. Martorul audiat în cauză a declarat că reclamantul a fost îngrijit de soția și de fiica sa, fără a menționa nimic despre angajarea unui însoțitor medical. De asemenea, nu a fost dovedită efectuarea unor pretinse cheltuieli în cuantum de 21.600 lei ocazionate de pierderea locului de muncă (din probele administrate în cauză a rezultat că reclamantul era pensionar și că intenționa să se angajeze la o firmă de pază, neaflându-ne în prezența unui prejudiciu cert, ci a unuia eventual) și angajarea unor persoane pentru activitățile gospodărești.
Pentru determinarea cuantumului daunelor morale, instanța are în vedere că atingerea adusă integrității corporale a unei persoane potențează existența unui prejudiciu care trebuie să fie reparat, chiar dacă nu întotdeauna poate fi evaluat, pentru ca astfel să se poată asigura o ocrotire deplină a drepturilor subiective ale celui vătămat. Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii civile delictuale, constă în efectul negativ suferit de o persoană, urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană sau lucru, pentru care aceasta este ținută a răspunde, unul din cazurile particulare prezentându-l vătămarea sănătății unei persoane, ce are ca urmare fie pierderea, fie reducerea capacității sale de muncă. Prejudiciul moral reprezintă consecințele negative, rezultatele dăunătoare ale lezării valorilor cu conținut neeconomic ce reprezintă tot atâtea atribute ale personalității umane, definind-o.
Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.
Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale.
Prejudiciul corporal suferit de reclamant nu poate fi negat, aceasta suferind un traumatism cranio-cerebral minor și o fractură hemiplatou tibial extern drept, fapt ce a determinat nu numai suferința și durerea fizică pentru recuperarea sa, dar și suferința psihică. S-a reținut din declarația martorului audiat că, după externarea din spital, pe perioada recuperării, reclamantul era nervos și irascibil, enervându-se foarte tare și foarte repede.
În lumina celor de mai sus, instanța consideră că nu există niciun motiv de îndoială că reclamantul a suferit un prejudiciu moral produs de fapta pârâtului P. C. C., și că acest prejudiciu nu este suficient compensat prin simpla constatare a acestui fapt de către instanța de judecată.
Față de toate acestea, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, motiv pentru care instanța urmează să statueze cu privire la repararea prejudiciului cauzat.
Instanța constată că leziunile suferite în accident nu au determinat o infirmitate fizică permanentă de natură să îi creeze reclamantului un complex de inferioritate. Astfel cum rezultă din concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală nr. A_ (f. 215-221), în evoluția leziunilor de la nivelul membrului inferior drept nu au survenit complicații, la examenul ortopedic . hemiplatoului tibial fiind consolidată.
Nu pot fi negate suferințele psihice generate de producerea unui accident rutier și de mobilitatea redusă din perioada de recuperare, însă reclamantul nu a dovedit existența unei stări generatoare de complexe și neliniște, având ca efect colateral excluderea acestuia de la viața socială, stigmatizarea sau marginalizarea acestuia în raport cu semenii sau colectivitatea din care face parte. Prejudiciul corporal cuprinde, pe lângă prejudicii materiale diverse (imposibilitatea de a se descurca singur pe o perioadă limitată de timp, până la consolidarea fracturii și recăpătarea mobilității membrului drept), pe lângă cele morale exprimate în dureri fizice, și suferințe pur morale, pe care reclamantul le-a resimțit văzându-se în incapacitate de a se deplasa și de a se îngriji singur.
Cu toate acestea, instanța apreciază că nu a fost dovedită legătura de cauzalitate între producerea evenimentului rutier și existența unui sindrom anxios depresiv invocat de reclamant. Astfel, din actele medicale și din concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală nr. A_ (f. 218) reiese că reclamantul a fost internat în perioada 17.07. – 23.07.2009 în secția Psihiatrie a spitalului „Prof. Dr. A. O.” în contextul decesului mamei sale și a înmormântării acesteia cu o zi înaintea internării, fiind externat la cerere cu recomandarea de a evita situațiile conflictuale psihostresante. De asemenea, nemulțumirile reclamantului față de durata desfășurării procesului penal nu au fost cauzate în mod direct de fapta pârâtului, nefiind consecința directă a producerii accidentului rutier.
Cât privește întinderea prejudiciului, instanța constată că, spre deosebire de despăgubirile materiale, a căror stabilire este posibilă pe baza probelor administrate, despăgubirile morale fac în bună măsură obiectul evaluării instanței de judecată, care însă nu are la îndemână concluzii certe deduse din probele administrate.
În materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.
Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța de judecată are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să dispună repararea prejudiciului moral produs.
Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Instanța are în vedere și jurisprudența instanței europene, care a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora. În speță, instanța apreciază că este fără putință de tăgadă că reclamantul a suferit traume fizice și psihice, ca urmare a accidentului rutier, o astfel de concluzie fiind sprijinită de toate probele administrate (actele medicale, declarația martorului), acestuia fiindu-i limitată, pe o perioadă determinată de timp, posibilitatea de a desfășura activități cotidiene, activități de agrement, sportive.
Cu toate acestea, instanța consideră că suma pretinsă de reclamant nu poate fi considerată drept rezonabilă, concluzia fiind determinată, în principal, de argumente legate de urmările pe care producerea accidentului le are sub toate aspectele în viața reclamantului. Leziunile suferite de reclamant nu au avut natura unei infirmități cu caracter permanent, iar în evoluția leziunilor de la nivelul membrului inferior drept nu au survenit complicații, la examenul ortopedic efectuat în anul 2014 constatându-se că . hemiplatoului tibial era consolidată. Nu poate fi negat faptul că în perioada de convalescență posibilitatea de deplasare autonomă a reclamantului a fost limitată, punându-l în imposibilitatea de a desfășura o . activități cotidiene, totuși aceasta nu poate echivala cu o situație de îngrădire totală a acestei posibilități.
Față de aspectele de fapt de natura celor menționate, instanța apreciază că suma de_ lei reprezintă o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit de reclamant.
În baza art. 274 din C.proc.civ., pârâta S.C. E. Asigurare Reasigurare S.A.va fi obligată la plata către reclamant a sumei de 2124 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care 1500 lei, 292 lei, 102 lei și 212 lei reprezentând onorariu avocațial, conform chitanțelor depuse la fila 129 și fila 303. Suma de 800 lei aferentă expertizei tehnice auto efectuată în faza cercetării penale nu poate fi acordată cu titlul de cheltuieli de judecată, nefiind o cheltuială de judecată efectuată în prezenta cauză. De asemenea, suma de 625 lei achitată de reclamant cu titlul de onorariu redactare și reprezentare recurs împotriva încheierii de suspendare, conform chitanței nr. 0099/27.03.2013 depusă la fila 191 din dosar, nu poate fi acordată cu titlul de cheltuieli de judecată întrucât recursul formulat de reclamant împotriva încheierii de suspendare a cauzei a fost respins, ca nefundat, prin Decizia civilă nr. 1641R/19.06.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2013. În ceea ce privește sumele de 2500 lei și 200 lei achitate conform chitanțelor depuse la fila 191 din dosar, instanța apreciază că nici acestea nu pot fi acordate cu titlul de cheltuieli de judecată, fiind efectuate în perioada cât prezentul dosar era suspendat în temeiul art. 244 pct. 2 C.proc.civ., nereieșind pentru ce activități ale avocatului ar fi fost perceput.
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 50 alin. 1 și art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, care prevăd, pe de o parte, că, în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite, iar, pe de altă parte, că asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare, instanța va respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul P. C. C. (persoana vinovată de producerea accidentului).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamantul M. N. cu domiciliul în București, ..3, ., . în contradictoriu cu pârâtul . REASIGURARE SA cu sediul în Voluntari, ..10 - Global City, jud. Ilfov.
Obligă pârâta S.C. E. R. Asigurare-Reasigurare S.A. să plătească reclamantului suma de 6786,91 lei reprezentând daune materiale, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective, precum și suma de_ lei reprezentând daune morale.
Obligă pârâta S.C. E. R. Asigurare-Reasigurare S.A. să plătească reclamantului suma de 2124 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul P. C. C. cu domiciliul în București, ., . și Calea Griviței nr. 339, sector 1, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.03.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
I.-C. HlihorElena S.
Red ICH/tehnored ICH,ES/12.10.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3926/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5426/2015. Judecătoria... → |
|---|
