Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 10487/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința publică de la 02 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. I. V.
Grefier: C. I. C.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta V. D. M. și pe pârâta S.C. C. I. S.A., având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive.
Dezbaterile și susținerile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19.05.2015, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.06.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la această instanță în data de 09.02.2015 sub nr._, astfel cum a fost precizată, reclamanta V. D. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. I. S.A.: constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzei prevăzute la art. 3.3 din contractul de credit nr._/29.12.2011 cu privire la comisionul de administrare în cuantum de 117,54 lei, datorat lunar; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4.936,68 lei încasată cu titlul de comision de administrare; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data plății fiecărei rate și până la data plății efective a sumei solicitate; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat de către reclamantă că, la data de 29.12.2011, părțile au încheiat contractul de credit nr._, prin care reclamanta a achiziționat de la pârâtă un credit în valoare de 8.456,63 lei ce urma să fie restituit într-o perioadă de 60 luni. A mai arătat că art. 3.3 din contract menționează comisionul de administrare în cuantum de 117,54 lei/lună și disimulează, de fapt, un procent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului și creând creditorului un avantaj nejustificat.
Reclamanta a susținut că această clauză contractuală are caracter abuziv, nefiind negociată de părți și produce un dezechilibru major între părțile contractante prin aceea că impune în sarcina consumatorului un cost care nu este justificat și nici detaliat de către bancă. Totodată, reclamanta a susținut că pârâta a dat dovadă de rea credință prin introducerea în contract a acestei clauze, urmărind să obțină un beneficiu patrimonial prin inducerea în eroare a reclamantei cu privire la costurile creditului.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 78 C.consumului, art. 2 din OG nr. 21/1992.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul pârâtei.
La data de 17.03.2015, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Pârâta a arătat că reclamantei i-au fost aduse la cunoștință, în mod clar și corect, caracteristicile creditului de consum solicitat, aceasta a semnat contractul fără a avea obiecțiuni și a achitat ratele scadente timp de aproape 4 ani.
S-a mai invocat faptul că, în speță, contractul încheiat nu este unul de adeziune, reclamanta având posibilitatea de a negocia clauzele contractuale. Pârâta a susținut că respectiva clauză nu are caracter abuziv, ci este în deplină concordanță cu dispozițiile OUG nr. 50/2010 care permit unităților de credit să perceapă comision de administrare. A arătat că pe parcursul derulării contractului de credit este obligată să efectueze o . operațiuni al căror cost este inclus în comisionul de administrare.
Pârâta a susținut că prezenta clauză nu poate face obiectul analizei prin raportare la dispozițiile Legii nr. 193/2000 deoarece vizează un element care determină costul total al contractului și, împreună cu marja de profit, formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv nu poate viza caracterul adecvat al prețului, câtă vreme clauza este clar și inteligibil exprimată, condiție îndeplinită în cauză.
În drept, pârâta a indicat dispozițiile art. 205 C.proc.civ., art. 1270 C.civ., Legea nr. 193/2000.
În dovedirea apărărilor formulate, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La data de 15.04.2015 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea susținerilor pârâtei, ca fiind neîntemeiate și a reluat aspectele cuprinse în cererea de chemare în judecată.
În cauză, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, iar pentru reclamantă și proba cu interogatoriul pârâtei, răspunsul la interogatoriu fiind depus la filele 96-97.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 29.12.2011 s-a încheiat între pârâta S.C. C. I. S.A., în calitate de împrumutător, și reclamantă, în calitate de împrumutat, contractul de credit nr._, având ca obiect acordarea unui credit de consum având ca destinație achiziționarea de bunuri de consum, valoarea creditului fiind de 8.456,63 lei, rambursabil în 60 rate lunare, cu scadența în data de 1 a fiecărei luni.
Conform prevederilor art. 2.8, 3.1, 3.3. din contract, rata lunara a fost stabilită la suma de 337,76 lei, din care 117,54 lei comision lunar (sumă fixă inclusă în rata lunară), dobânda anuală fixă aplicată fiind de 11%.
Prin cererea de față, întemeiată pe dispozițiile Legii nr.193/2000, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea clauzei prevăzute de art. 3.3 din contractul de credit nr._/29.12.2011, susținându-se, în esență, ca aceasta este abuzivă, nu a fost negociată de către părți și are caracter ambiguu deoarece nu se specifică pentru ce servicii prestate de către pârâtă se percepe lunar acest comision în cuantum de 117,54 lei, producându-se un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 „se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”, iar art. 4 din același act normativ prevede că „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, crează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauza contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”.
Cu privire la natura comisionului lunar de 117,54 lei, perceput cu titlul de comision de administrare, instanța reține următoarele:
Raportat la prevederile art. 4 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală va fi considerată abuzivă în măsura în care nu a fost negociată de părți și dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, cele două cerințe legale fiind cumulative.
Cât privește prima condiție prevăzută de lege, instanța apreciază că, într-adevăr, față de natura contractului de credit de consum, nu se poate considera că prevederea inserată la art. 3.3 din contract a fost supusă negocierii directe cu consumatorul, ci este vorba de o clauză care a fost impusă reclamantei în forma respectivă, fiind incidente sub acest aspect dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000. În acest sens, instanța reține și că jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene este constantă în a stabili că sarcina probei cu privire la caracterul negociat al contractului încheiat cu consumatorul revine comerciantului, or în prezenta cauză, pârâta nu a făcut o asemenea dovadă.
Cu toate acestea, în opinia instanței, inserarea unei asemenea clauze, în sensul stipulării obligației de plată a unui comision lunar de 117,54 lei, inclus în cuantumul ratei lunare, nu este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Cum s-a precizat deja, prin contractul de credit, reclamanta și-a asumat obligația de plată a unei rate lunare fixe de 337,76 lei, în care este inclus comisionul de administrare de 117,54 lei, pentru rambursarea împrumutului de care a beneficiat.
Așa fiind, nu se poate susține ca acest comision impune consumatorilor o obligație suplimentară de plată, pentru a fi de natură să dea naștere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, câtă vreme prin perceperea acestuia nu s-a modificat rata fixă stipulată în contract, comisionul de 117,54 lei fiind inclus in cuantumul acestei rate.
La capitolul “Definiții” din conditiile generale de creditare se definește rata lunară ca fiind suma datorată lunar de împrumutat, stabilită în condițiile financiare și care poate fi compusă din: parte din credit, dobândă, comisioane și alte costuri datorate, după caz, conform contractului, iar cât privește comisionul, se arată în aceleași condiții generale (art. 4.7), că pentru serviciile prestate, împrumutătorul poate solicita un comision de administrare.
În acest sens, față de prevederile art 5.2 din contract potrivit cărora împrumutatul declară că “i-au fost explicate și a înțeles costurile ce fac parte din costul total al creditului “.
Art. 36 din OUG nr. 50/2010 prevede că „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.
Cu privire la comisionul de administrare, instanța reține, contrar susținerilor reclamantei, că acesta are rolul de a acoperi costuri legate de raportare, organizarea operațiunilor de încasare și transport numerar, notificări scrise și telefonice, actualizarea datelor în sistem scriptic și informatic.
În consecință, instanța reține că, din analiza clauzei atacate, nu rezultă dezechilibrul semnificativ invocat de reclamantă.
Instanța a avut în vedere faptul că art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 impune, drept condiție pentru existența unei clauze abuzive, ca respectiva clauză să creeze, contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului. Buna-credință presupune, din această perspectivă, faptul că niciuna dintre părți nu urmărește să obțină, ca urmare a încheierii contractului, mai mult decât valoarea contraprestației la care s-a obligat cealaltă parte, respectând astfel un echilibru al prestațiilor reciproce. per a contrario, reaua-credință intervine ori de câte ori un comerciant, profitând de absența unei negocieri directe a unei clauze, rupe, în mod voit, acest echilibru, urmărind protejarea propriilor interese, simultan cu dezinteresul față de drepturile consumatorului.
Sub acest aspect, instanța reține că, în ceea ce privește contractul dintre părți, acesta este un contract cu rate fixe, al căror cuantum a fost indicat de la început în contract și care nu a suferit modificări până în prezent.
În contract a fost menționată valoarea ratei lunare, care a rămas fixa pe toata perioada contractului, valoarea comisionului lunar, de asemenea fix pe toată durata derulării contractului.
În acest sens, instanța are în vedere și împrejurarea că, pe prima pagină a contratului de credit (art. 2.7) este specificată în mod clar și lipsit de echivoc care este suma totală pe care împrumutatul are obligația de a o achita (valoarea totală plătibilă-18.084 lei), împrumutatul cunoscând încă de la momentul contractării care este suma pe care are obligația de a o restitui și apreciind, prin semnarea contractului de credit, că aceasta nu este de natură să producă un dezechilibru major între părțile contractante.
Reclamanta a invocat dolul în ceea ce privește comisionul stabilit în contract, însă nu a făcut dovada manoperelor dolosive, iar comisionul este menționat separat în contract, astfel că reclamanta a putut cunoaște cuantumul acestuia și valoarea raportată la întreaga perioadă de derulare a contractului încă de la data încheierii contractului de credit.
Pentru considerentele expuse, instanța apreciază că reclamanta nu a făcut dovada celor afirmate, motiv pentru care va respinge acțiunea formulată ca neîntemeiată, față de cele mai sus reținute. Având în vedere caracterul accesoriu, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată și solicitarea de restituire a sumelor de bani încasate cu titlul de comision de administrare.
Văzând prevederile art. 453 C.proc.civ. și soluția pronunțată în cauză, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Totodată, instanța urmează să ia act că pârâta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta V. D. M. cu domiciliul ales la CIA B. V. din Timișoara, Piața Ț. V., nr. 1, . în contradictoriu cu pârâta S.C. C. I. S.A. cu sediul ales la SCPA D. & Asociații din București, ., nr. 55, vila 6, sector 1, ca neîntemeiată.
Ia act că pârâta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.06.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red./thred.R.I.V./C.I.C./24.06.2015/4ex.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
|---|
