Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 11133/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr._/2015
Ședința publică din data de 9 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S.
GREFIER: M. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S.C. I. S. S.R.L. în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDA BUCUREȘTI, ADMINISTRAȚIA FISCALĂ PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII BUCUREȘTI, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., având ca obiect contestație la executare împotriva deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii A-AFR2474.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea, reprezentată prin avocat, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art. 219 alin. 2 Cod de procedură civilă, instanța verifică din oficiu procedura de citare cu părțile lipsă și constată că aceasta a fost legal îndeplinită.
În conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, instanța își verifică, din oficiu, competența și stabilește că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze contestația la executare, conform art. 129 alin. 11 raportat la art. 172 alin. 4 Cod procedură fiscală și la art. 714 alin. 1 și art. 651 alin. 1 Cod procedură civilă.
Contestatoarea, prin avocat, depune o decizie pronunțată de Tribunalul București, ca practică judiciară și concluzii scrise.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea intimatelor Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București și Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice.
Contestatoarea, prin avocat, solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiate conform art. 174 alin. 1 Cod de procedură fiscală, deoarece se citeaza organul fiscal emitent al actului, precum și organul fiscal de la sediul unde se află bunurile urmărite.
Instanța respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimatele Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București și Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, având în vedere că cererea de chemare în judecată este formulată în conformitate cu art. 174 alin. 1 Cod de procedură fiscală, intimatele Direcția Regională Antifraudă Fiscală București și Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București, având calitate procesuală pasivă în calitate de semnatari ai Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A_AFR2474/05.03.2015, iar intimatele Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București, Administrația Finanțelor Publice Sector 1 și Administrația Județeană A Finanțelor Publice G. având calitate procesuală pasivă, în calitate de organe fiscale de la locul situării bunurilor sechestrate.
Contestatoarea, prin avocat, arată că cererea de suspendare a executării silite are obiect pentru că există garanție, societatea contestatoare este pasibilă de executare pentru că există garanții.
În conformitate cu art. 237 alin. 2 pct. 7 Cod procedură civilă, constatând că nu s-au formulat cereri prealabile și că nu au fost soluționate excepțiile invocate, instanța acordă cuvântul părților cu privire la probele solicitate.
Contestatoarea, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
În temeiul art. 255 alin. 1 și art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru părți, proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerând-o legală, admisibilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.
Constatând probatoriul complet administrat, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară cercetarea procesului încheiată și, în temeiul art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților pentru susținerea cererilor și apărărilor formulate.
Contestatoarea, prin avocat, solicită admiterea contestației la executare, astfel cum a fost formulată, să se constate anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii. Potrivit art. 129 alin. 2 Cod de procedură fiscală trebuie să existe pericolul să ascundă bunurile, această dispoziție coroborată cu alin. 5 din același articol, trebuie să fie motivată, element obligatoriu care reprezintă o condiție de valabilitate a actului fiscal. Destinatarul să își poate formula apărările și instanța să constate valabilitatea acțiunii, societatea contestatoare nu a avut legătură cu societățile enumerate, comportamentul acestora nu i se poate imputa. Contestatoarea a fost de bună credință, întrucât a pus la dispoziție actele și garanția, nu s-a sustras de la verificare. Organele fiscale invocă textul de lege ce ține de alte societăți, pentru reclamantă nu există motiv temenic pentru luarea deciziei cu privire la măsura sechestrului pentru că nu a fost dată conform legii. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, în conformitate cu dispozițiile art. 395 alin. 1 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 26.03.2015, sub nr._, contestatoarea S.C. I. S. S.R.L. a formulat în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDA BUCUREȘTI, DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FISCALE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII BUCUREȘTI, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. contestație împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii A-AFR2474/05.03.2015 și a tuturor actelor de executare întocmite în baza ei, solicitând anularea acestei decizii și a tuturor actelor de executare întocmite în baza sa, suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a cauzei, precum și restituirea sumei de 3.124.596,54 lei, conform art. 126 și art. 129 alin. 4 din O.G. nr. 92/2003.
În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că în anul 2014 a făcut obiectul unei verificări cu privire la relația comercială cu furnizorul său PM HIGHWAY CONSTRUCȚII S.R.L., pentru perioada ianuarie 2013-iunie 2014, verificarea fiind efectuată de către inspectorii DRAF București, fără a se încheia vreun act de control. A menționat că a colaborat cu organele de control și a pus la dispoziție toate documentele solicitate, inspectorii DRAF stabilind că societatea contestatoare a înregistrat operațiuni în sumă de 9.685.970 lei cu PM HIGHWAY CONSTRUCȚII S.R.L., precum și că a dedus taxa pe valoare adăugată și a înregistrat cheltuieli cu costul achizițiilor respective. A precizat că, în baza verificărilor încrucișate de declarații informative 394/390 (VIES), iar nu prin prisma verificărilor efective de documente financiar contabile, s-a stabilit că există suspiciunea rezonabilă că facturile conținând materiale de construcții și prestări de servicii achiziționate de societatea I. S. S.R.L. de la societatea PM HIGHWAY CONSTRUCȚII S.R.L., în perioada ianuarie 2013-iunie 2014, nu au la bază operațiuni economice reale, procedându-se la calculul unei sume estimate a obligațiilor de plată către bugetul de stat de 3.124.507 lei, deși bunurile achiziționate au fost puse în operă, iar lucrările realizate de către PM HIGHWAY CONSTRUCȚII S.R.L. au fost realizate integral, astfel cum se poate observa în teren. A susținut că, pentru aceste considerente, DRAF a considerat necesară instituirea de măsuri asigurătorii, deși nu erau îndeplinite condițiile obligatorii menționate de art. 129 Cod procedură fiscală, activitatea societății fiind afectată și fiind create grave prejudicii prin măsura sechestrului asigurător pe sumele încasate de la terți și pe sumele aflate în conturile de garanții, care nu mai pot fi utilizate pentru plata creditorilor.
Contestatoarea a invocat faptul că emitentul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nu a precizat în ce bază legală a estimat sumele, în condițiile în care societatea nu se regăsește în situațiile prevăzute de art. 67 Cod procedură fiscală, neexistând niciun temei legal pentru estimarea bazei de calcul. A precizat că emitentul deciziei nu a emis niciun document administrativ fiscal, astfel încât societatea nu are posibilitatea să se apere în fața acuzațiilor aduse, pe fondul cauzei, fiindu-i îngrădit dreptul la apărare. A învederat prevederile art. 129 alin. 2 și alin. 3 Cod procedură fiscală, invocând caracterul excepțional al măsurilor asigurătorii și faptul că acestea pot fi dispuse în mod legal numai în ipotezele avute în vedere de legiuitor. A susținut că în decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nu există o motivare cu privire la pericolul sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului, nefiind pus niciodată în discuție un astfel de pericol. A arătat că, în conformitate cu art. 129 alin. 5 Cod procedură fiscală, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată, decizia atacată nefiind motivată, întrucât motivarea este reluarea parțială a art. 129 alin. 2 Cod procedură fiscală. A reiterat faptul că motivarea dispunerii măsurilor asigurătorii se rezumă la a enumera constatări pe fondul cauzei, dar nu arată nicio motivare în ceea ce privește motivul dispunerii măsurilor asigurătorii în ceea ce privește pericolul, sustragerea sau alte motive, deși aceste mențiuni sunt obligatorii pentru a dispune măsuri asigurătorii. A invocat încălcarea art. 5.2.1 din Ordinul nr. 2605/2010, întrucât organul de control nu a făcut nicio documentație și nu a prezentat vreun motiv care să constituie indicii suficiente, aplicând legea abuziv și blocând activitatea societății, pentru un prejudiciu estimat eronat și contestat de societate. De asemenea, contestatoarea a susținut că au fost încălcate prevederile art. 5.6 din Ordin, întrucât nu i-a fost prezentat referatul justificativ al măsurilor asigurătorii, prezumându-se că acesta nu există. A mai considerat că înșiruirea de elemente de fond, expuse eronat, nu este de natură să suplinească lipsa motivării luării unor măsuri restrictive asupra patrimoniului contribuabilului și asupra conturilor sale, mai ales când acestea duc la oprirea activității economice. A arătat că aprecierea acestui pericol nu este subiectivă, ci trebuie justificată prin raportare la conținutul declarațiilor fiscale și a situației financiare a debitorului, de istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanților legali și al asociaților, o asemenea cercetare nefiind făcută și nici expusă. A învederat că un element în plus care dovedește că nu dorește să se sustragă și să își risipească patrimoniul este achitarea garanției de 3.124.596,54 la dispoziția organelor de control, precum și că avea disponibilități bănești proprii în sumă de peste 10,45 milioane lei, în conturi bancare, neînțelegând de ce era necesară instituirea de sechestre asigurătorii.
În continuare, contestatoarea a formulat apărări care antamează fondul, pentru lămurirea aspectelor de nuanță ce țin de contestarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, menționând că nu înțelege de ce relația comercială dintre alte societăți este reflectată în obligația fiscală de plată a contestatoarei, cu toate că aceasta a achitat toate obligațiile de plată către furnizorul său, inclusiv taxa pe valoare adăugată. A susținut că bunurile au fost livrate efectiv, iar lucrările au fost realizate efectiv de către PM HIGHWAY CONSTRUCȚII S.R.L., afirmând că nu are cunoștință despre modul de aprovizionare al furnizorilor săi, precum și că realitatea tranzacțiilor nu poate fi pusă în discuție, atâta vreme cât bunurile au existat fizic, pot fi inventariate și se poate analiza trasabilitatea lor. De asemenea, contestatoarea a prezentat o selecție din jurisprudența Curții Europene de Justiție în materie fiscală. A mai arătat că organul de control a făcut aplicarea greșită a prevederilor art. 11 alin. 1 Cod fiscal, deși tranzacțiile au fost reale, precum și că aplicarea prevederilor art. 1512 alin. 2 Cod fiscal este nelegală, având în vedere că taxa pe valoare adăugată a fost achitată prin achitarea facturilor emise de furnizor. A invocat și faptul că prin indisponibilizarea acestei sume, reclamanta ar fi lipsită de posibilitatea de a o folosi în activitatea economică pe care o desfășoară, fac ce duce la inexistența activității comerciale.
În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile Codului de procedură fiscală, ale Codului fiscal, ale Codului de procedură civilă și ale Ordinului MFP nr. 2605/2010.
În dovedirea contestației, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.050 lei.
La data de 30.04.2015, în conformitate cu art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, considerând că procesul-verbal de sechestru bunuri imobile nr. 1719/18.03.2015 a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 129 și art. 152-art. 154 Cod procedură fiscală, având în vedere că nu s-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii conform art. 130 Cod procedură fiscală, precum și că societatea nu a consemnat o garanție la nivelul integral al creanței estimate.
În dovedirea întâmpinării, intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 30.04.2015, în conformitate cu art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, intimata Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea contestației ca netemeinică și nelegală, învederând că singura condiție prevăzute de art. 129 alin. 2 Cod procedură fiscală pentru instituirea măsurilor asigurătorii o reprezintă existența pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea creanțelor fiscale. A susținut că aceste dispoziții nu impun organului fiscal obligația de a constata, în prealabil emiterii deciziei de măsuri asigurătorii, existența unor operațiuni concrete de sustragere sau de ascundere a bunurilor de la urmărire, ci numai existența unui pericol în acest sens, întrucât măsura are scop preventiv. A mai arătat că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este motivată și cuprinde toate elementele prevăzute de lege, fiind emise și referatele justificative ale instituirii acestei măsuri, care nu se comunică și societății controlate, astfel cum rezultă din Ordinul nr. 2605/2010. Referitor la solicitarea de anulare a actelor de executare silită, intimata a susținut că a fost respectată întocmai procedura de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii, aprobată prin Ordinul Președintelui A. nr. 2605/2010. Privitor la cererea de restituire a sumei de 3.124.596,54 lei, reprezentând garanția depusă de contestatoare în vederea ridicării măsurii asigurătorii, intimata a învederat prevederile art. 130 Cod procedură fiscală și ale art. 126.1 și art. 127 din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, susținând că nu au încetat motivele pentru care a fost depusă garanția.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile Codului de procedură civilă și ale Codului de procedură fiscală.
În dovedirea întâmpinării, intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 7.05.2015, în conformitate cu art. 201 alin. 2 Cod procedură civilă, contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare, prin care a justificat calitatea procesuală pasivă a fiecărei persoane chemate în judecată și a reiterat susținerile cu privire la motivarea necorespunzătoare a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii și la lipsa referatului justificativ.
Prin notele scrise depuse la data de 15.05.2015, contestatoarea a arătat că referatul justificativ al măsurilor asigurătorii AFP 2474/05.03.2015 nu conține motivarea pericolului și nici istoricul comportamentului fiscal al contribuabilului, neconținând motivarea în fapt a incidenței art. 129 Cod procedură fiscală.
La data de 21.05.2015, intimata Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
În ședința publică din 9 iunie 2015, instanța a respins ca neîntemeiată invocată de intimatele Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București și Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, pentru motivele care se regăsesc în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Instanța a încuviințat și a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar de ambele părți.
Analizând probele administrate în vederea soluționării contestației la executare, instanța reține următoarele:
În fapt, prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A_AFR2474/05.03.2015, emisă de intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală, Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii, în limita a 150% din valoarea creanței estimate, constând în sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile și imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit și asupra mașinilor și utilajelor ce servesc activității care constituie principala sursă de venit, precum și în poprirea asiguratorie asupra sumelor urmăribile datorate cu orice titlu debitorului de către terți și asupra disponibilităților din conturile bancare deschise pe numele debitorului.
Necesitatea instituirii măsurilor asigurătorii a fost întemeiată pe prevederile art. 129 alin. 2 Cod procedură fiscală, inspectorii antifraudă reținând că există elemente care indică pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, respectiv constatarea unor acte și fapte care pot constitui infracțiuni de evaziune fiscală sau fraudă fiscală și vamală, în cazul cărora prejudiciul nu a fost stabilit prin acte administrative fiscale de impunere.
În motivarea acestei decizii, inspectorii antifraudă au reținut că societatea contestatoare a înregistrat achiziții de la societatea PM HIGHWAY CONSTRUCȚII S.R.L., în valoare totală de 9.685.970 lei, din care suma de 9.234.858 lei reprezintă achiziții materiale de construcții, iar suma de 451.112 lei reprezintă achiziții prestări de servicii, deducând taxa pe valoare adăugată aferentă acestor achiziții și înregistrând cheltuieli cu costul achizițiilor respective. S-a menționat că societatea PM HIGHWAY CONSTRUCȚII S.R.L. nu funcționează la sediul social și domiciliul fiscal declarat, acestea fiind expirate din data de 13.12.2013, că administratorul acestei societăți nu a dat curs invitației de a prezenta documentele financiar-contabile și că fostul administrator a declarat că, în perioada ianuarie 2013-iunie 2014, societatea a desfășurat activitatea de comercializare a materialelor de construcții și prestări servicii în domeniul construcțiilor, precum și că nu a deținut mijloace de transport sau de manipulare.
Inspectorii fiscali au stabilit că societatea contestatoare a înregistrat un număr de 32 facturi conținând achiziții materiale de construcții de la societatea PM HIGHWAY CONSTRUCȚII S.R.L., în valoare de 9.234.858 lei, această sumă fiind achitată integral prin instrumente de plată bancare, precum și că facturile nu conțin datele de identificare ale delegaților și numărul de înmatriculare al mijloacelor auto cu care s-a efectuat transportul mărfurilor, având atașate note de recepție și constatare de diferențe care nu au înscrise niciun nume și nicio semnătură referitoare la comisia de recepție. În urma verificării furnizorilor societății PM HIGHWAY CONSTRUCȚII S.R.L., s-a stabilit că aceștia nu au înregistrat achiziții de materiale de construcții de tipul și în cantitățile celor menționate în facturile regăsite în contabilitatea, administratorul a două societăți furnizoare declarând că a emis facturile către DEEP INN CONSTRUCT S.R.L. și MB AUTO PREST .., fără livrare efectivă de mărfuri. S-a reținut că mijloacele de transport menționate la rubrica date privind expediția nu au aparținut societăților furnizoare și nu puteau fi folosite pentru livrarea mărfurilor facturate. În ceea ce privește factura PM0051/10.05.2013 emisă de societatea PM HIGHWAY CONSTRUCȚII S.R.L., inspectorii fiscali au precizat că societatea contestatoare a prezentat Contractul de prestări servicii nr. 307/05.12.2012, reținând că operațiunile nu puteau fi efectuate fără utilizarea unui personal angajat și a unor utilaje specifice activității de construcții, acestea nefiind deținute de antreprenor.
Toate aceste aspecte au contribuit la suspiciunea rezonabilă că facturile conținând materiale de construcții și prestări de servicii achiziționate de societatea I. S. S.R.L. de la societatea PM HIGHWAY CONSTRUCȚII S.R.L. în perioada ianuarie 2013-iunie 2014 nu au la bază operațiuni economice reale pe lanțul de tranzacționare descris. Inspectorii fiscali au estimat impozitul pe profit suplimentar recalculat pentru perioada 1.01._14 ca fiind de 1.249.803 lei, precum și taxa pe valoare adăugată recalculată la data de 30.06.2014 ca fiind de 1.874.704 lei, estimându-se sume suplimentare în valoare totală de 3.124.507 lei.
Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a fost întocmită în baza Referatului justificativ nr. AAFR2474/05.03.2015, care conține o motivare identică cu cea cuprinsă în decizie.
În baza Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A_AFR2474/05.03.2015, s-au încheiat procesele-verbale de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr._ și nr._ din 10.03.2015 emis de intimata Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr. 1719 din 18.03.2015 emis de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice G..
Prin Decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii nr. A_AFR3802/01.04.2015 emisă de intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală, Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, s-a dispus ridicarea în tot a măsurilor asigurătorii dispuse prin decizia contestată, în temeiul art. 130 Cod procedură fiscală, reținându-se că societatea contestatoare a constituit drept garanție suma de 1.462.396,54 lei, în data de 12.03.2015, precum și suma de 1.662.200 lei, în data de 24.03.2015.
În drept, art. 129 Cod procedură fiscală prevede: (1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente. (2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. (3) Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. (4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate. (5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
Potrivit art. 11 alin. 1 din Codul fiscal, la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției. În cazul în care tranzacțiile sau o . tranzacții sunt calificate ca fiind artificiale, ele nu vor fi considerate ca făcând parte din domeniul de aplicare al convențiilor de evitare a dublei impuneri. Prin tranzacții artificiale se înțelege tranzacțiile sau seriile de tranzacții care nu au un conținut economic și care nu pot fi utilizate în mod normal în cadrul unor practici economice obișnuite, scopul esențial al acestora fiind acela de a evita impozitarea ori de a obține avantaje fiscale care altfel nu ar putea fi acordate.
În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 4 lit. f din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, constituie cheltuieli nedeductibile cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor.
În ceea ce privește motivele invocate de contestatoare în susținerea contestației la executare, instanța reține că acestea sunt neîntemeiate, pentru motivele ce urmează a fi expuse în continuare.
Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A_AFR2474/05.03.2015 îndeplinește condițiile de fond și de formă prevăzute de art. 129 alin. 1-alin. 5 Cod procedură fiscală, fiind dispusă de organul fiscal competent, motivată și semnată de către inspectorii antifraudă, inspectorii șefi serviciu și avizată de inspectorul general adjunct.
De asemenea, instanța reține că procesele-verbale de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr._ și nr._ din 10.03.2015 emise de intimata Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr. 1719 din 18.03.2015 emis de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. au fost întocmite în mod legal, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. 2 Cod procedură fiscală.
Referitor la susținerea contestatoarei în sensul că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A_AFR2474/05.03.2015 este nelegală deoarece nu este motivată, instanța constată că aceasta este neîntemeiată.
În cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii există un capitol distinct denumit „Motivarea dispunerii măsurilor asigurătorii”, în care sunt descrise pe larg și detaliat operațiunile economice privind achiziționarea unor materiale de construcții și servicii de către societatea controlată, precum și indiciile care au condus la suspiciunea rezonabilă că facturile fiscale utilizate de contestatoare pentru deducerea taxei pe valoare adăugată și pentru diminuarea profitului declarat nu au la bază operațiuni economice reale pe lanțul de tranzacționare.
Având în vedere că societatea contestatoare a fost beneficiarul final al utilizării documentelor care aparent nu au la bază operațiuni economice reale, prin diminuarea obligațiilor fiscale datorate către bugetul consolidat, instanța consideră că suspiciunea organelor de control este rezonabilă și suficientă pentru instituirea măsurilor asigurătorii, urmând a se stabili în urma efectuării unei cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală sau a unei inspecții fiscale dacă societatea controlată a primit în mod efectiv materialele de construcție și serviciile înregistrate în contabilitate, în baza cărora s-a realizat diminuarea profitului declarat și deducerea taxei pe valoare adăugată.
Contrar susținerilor contestatoarei, instanța consideră că această motivare este suficientă pentru a justifica necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii, având în vedere că inspectorii antifraudă au argumentat în mod complet reținerea pericolului privind sustragerea societății controlate de la plata obligațiilor fiscale, fiind respectate prevederile art. 129 alin. 5 raportat la alin. 2 Cod procedură fiscală. În acest sens, instanța reține că suspiciunea privind utilizarea unor facturi fiscale care nu corespund unor operațiuni economice reale reprezintă un indiciu suficient privind pericolul de sustragere de la plata obligațiilor fiscale.
Totodată, instanța reține că este îndeplinită condiția pentru luarea măsurilor asigurătorii referitoare la pericolul ca societatea contestatoare să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
În acest sens, art. 129 Cod procedură fiscală prevede în mod expres că măsurile asiguratorii pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare, iar odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii. Creditorul este îndreptățit să ia măsuri de conservare a patrimoniului debitorului său, în scopul protecției eventualului său drept, măsurile asigurătorii fiind măsuri de indisponibilizare și conservare de natură să împiedice debitorul ca, până la emiterea unui titlu de creanță, să înstrăineze bunurile ori să își diminueze activul patrimonial.
Mai mult, instanța reține că, în speță, pericolul este justificat de suspiciunile rezonabile care există cu privire la comportamentul fiscal al contribuabilului și la modul în care a fost realizat circuitul de tranzacționare, prin crearea unei aparențe de legalitate, în scopul obținerii unui avantaj fiscal constând în diminuarea impozitului pe profit și deducerea taxei pe valoare adăugată. Suma evaluată este într-un cuantum ridicat și, în cazul în care suspiciunile se dovedesc reale, societatea a obținut în mod fraudulos un avantaj fiscal nelegal mai mare decât profitul declarat în anul 2013.
Alegațiile contestatoarei privind necesitatea prezentării în decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a istoricului fiscal al societății și al reprezentanților săi legali, nu au niciun temei legal, pericolul de sustragere de la plata obligațiilor fiscale putând decurge și din suspiciunea de preconstituire și utilizare a unor înscrisuri cu un conținut fictiv, în vederea diminuării obligațiilor de plată a taxei pe valoare adăugată și a impozitului pe profit, cu atât mai mult cu cât există bănuiala că, în acest scop, au fost utilizați mai mulți agenți economici care nu au avut o activitate economică reală.
Afirmațiile contestatoarei privind faptul că operațiunile pentru care au fost emise facturile fiscale de către furnizorul PM HIGHWAY CONSTRUCȚII S.R.L. au fost reale, respectiv că nu a cunoscut comportamentul fiscal al furnizorilor săi, nu privesc legalitatea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii și nu pot fi verificate în procedura contestației la executare, aceste aspecte făcând obiectul cercetărilor ce vor fi efectuate ulterior.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de contestatoare, în sensul că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A_AFR2474/05.03.2015 este nelegală întrucât lipsește referatul justificativ, instanța constată că, la data emiterii deciziei, a fost emis și referatul justificativ al măsurilor asigurătorii nr. AAFR2474/05.03.2015 (filele 243-276, Vol. I), respectându-se procedura prevăzută la punctul 5.6 din O.P.A.N.A.F. 2605/2010 pentru aprobarea procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de O.G. 92/2003.
Instanța consideră neîntemeiată și susținerea contestatoarei referitoare la estimarea greșită a creanței fiscale în legătură cu care s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii. În acest sens, instanța constată că estimarea s-a realizat în conformitate cu art. 11 Cod fiscal, acesta fiind aplicabil, având în vedere că s-a reținut existența unei suspiciuni cu privire la faptul că tranzacțiile dintre contestatoare și societatea PM HIGHWAY CONSTRUCȚII S.R.L. în valoare totală de 9.234.858 lei nu au avut un scop economic, operațiunile fiind fictive, astfel încât s-a procedat la estimarea impozitului pe profit și a taxei pe valoare adăugată pe care contestatoarea ar fi trebuit să le achite în lipsa declarării operațiunilor cu privire la care există suspiciuni.
În mod corect, inspectorii antifraudă nu au făcut referire la prevederile art. 67 Cod procedură fiscală, invocate prin contestație, întrucât acestea privesc stabilirea prin estimare a bazei de impunere, iar decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nu are ca obiect stabilirea bazei de impunere, ci estimarea creanțelor fiscale de la plata cărora există pericolul ca debitorul să se sustragă.
Apărările formulate de către contestatoare, prin care se antamează fondul cauzei, nu privesc legalitatea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, având în vedere că, prin actul contestat, organele fiscale nu au reținut că tranzacțiile efectuate de către societatea controlată nu sunt reale, fiind stabilită numai existența unei suspiciuni rezonabile cu privire la acest aspect.
Reținerea suspiciunii de către inspectorii antifraudă apare ca fiind rezonabilă, având în vedere că societatea contestatoare este beneficiarul final al operațiunilor suspectate derulate cu furnizorul său PM HIGHWAY CONSTRUCȚII S.R.L. și de furnizorii acestuia, care nu aveau capacitatea de a livra materialele de construcție și de a presta serviciile facturate, reținându-se și recunoașterea administratorului unor societăți care ar fi trebuit să livreze mărfuri către acești furnizori că a emis facturi fiscale pentru operațiuni nereale.
Referirile contestatoarei la impactul măsurilor asigurătorii asupra activității sale sunt neîntemeiate, având în vedere că sechestrul și poprirea asiguratorie au fost ridicate, în totalitate, prin Decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii nr. A_AFR3802/01.04.2015, singurul efect produs în prezent de actul contestat fiind indisponibilizarea unei garanții egale cu valoarea creanței estimate.
Or, faptul că societatea nu poate dispune de suma de 3.124.596,04 lei, pe care a depus-o cu titlu de garanție în contul deschis la Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București, nu afectează în mod grav activitatea economică a contestatoarei, care a avut în anul 2013 o cifră de afaceri netă de 10 ori mai mare decât garanția constituită, deținând și active cu o valoare mult mai mare decât garanția constituită.
Dând eficientă juridică considerentelor anterioare, constatând că măsurile asigurătorii au fost dispuse cu respectarea art. 129 Cod procedură fiscală, instanța urmează să respingă, ca neîntemeiată, contestația la executare.
De asemenea, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea contestatoarei de restituire a garanției, având în vedere că depunerea garanției și-a produs efectele prevăzute de art. 130 Cod procedură fiscală, fiind ridicate, în totalitate, măsurile asigurătorii dispuse prin decizia contestată, astfel cum reiese din Decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii nr. A_AFR3802/01.04.2015 emisă de intimată.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având în vedere dispozițiile art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora această măsură se poate dispune până la soluționarea contestației la executare, faptul că măsurile asigurătorii au fost ridicate, în integralitate, precum și faptul că, prin prezenta sentință, contestația urmează a fi soluționată pe fond, instanța va constata că a rămas fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiate contestația la executare și cererea de restituire a garanției formulate de contestatoarea S.C. I. S. S.R.L., având CUI_ și număr de ordine în Registrul Comerțului J40/_/2005, cu sediul în București, ., ., sector 1, și cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat „R. L.”, în București, ., ., ., sector 3, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDA BUCUREȘTI, cu sediul în București, Piața Presei Libere, nr. 1, . 1, ADMINISTRAȚIA FISCALĂ PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., nr. 13, sector 2, reprezentată de DIRECȚIA REGIONALĂ GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 2, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, cu sediul în București, ., sector 1, reprezentată de DIRECȚIA REGIONALĂ GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 2, și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., ., jud. G..
Constată că cererea de suspendare a executării silite a rămas fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, conform art. 717 alin. 1 și art. 650 alin. 3 Cod procedură civilă.
Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. S. M. B.
Se comunică:
- contestatoarei S.C. I. S. S.R.L., la sediul procesual ales la Cabinet de avocat „R. L.”, în București, ., ., ., sector 3;
- intimatei DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDA BUCUREȘTI, la sediul din București, Piața Presei Libere, nr. 1, . 1;
- intimatei ADMINISTRAȚIA FISCALĂ PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII BUCUREȘTI, la sediul din București, ., nr. 13, sector 2, și la reprezentant DIRECȚIA REGIONALĂ GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 2;
- intimatei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, la sediul din București, ., sector 1, și la reprezentant DIRECȚIA REGIONALĂ GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 2;
- intimatei ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., la sediul din G., ., jud. G..
Operator de date cu caracter personal nr. 4904 Red. M.S./Dact. M.B., M.S./9 ex./20.10.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
|---|
