Acţiune în constatare. Sentința nr. 1851/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 1851/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 1851/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentinta Civila Nr. 1851/2015

Ședința publică de la 04 Februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - M. P.

GREFIER - A. C. R.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant V. C., reclamant T. M. și pe pârât R. B. SA, având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive.

La apelul nominal făcut în ședința publică au raspuns reclamantii prin avocat si parata prin consilier juridic.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier dupa care:

Instanta pune in discutie din oficiu exceptia necompetentei materiale a Judecătoriei Sectorul 1 București.

Avocatul reclamantilor solicita respingerea exceptiei.

Reprezentnatul paratei solicita respingerea exceptiei.

Instanta retine cauza in pronuntare asupra exceptia necompetentei materiale a Judecătoriei Sectorul 1 București.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr._ la data de 15.10.2014, reclamantii V. C. si T. M. au solicitat instanței, în contradictoriu cu parata R. B. SA ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate caracterul abuziv si nulitatea absoluta a clauzelor prevăzute la art. 4.3 teza a II-a, art. 6.1, art. 6.3, art. 8.1 din contractul de credit ipotecar nr. RM_/20.08.2007; să se oblige parata la modificarea clauzei de la art. 4.3 - teza a doua, in sensul ca, incepand cu cel de-al doilea an de creditare, variatia ratei dobanzii sa fie raportata la fluctuatiile indicelui de referinta LIBOR (la 6 luni sau 3 luni), in sens crescator sau/si descrescator, plus marja fixa a bancii de 1,0133%, valabila pe toata durata derularii contractului de credit si determinata ca diferenta dintre rata dobanzii initiale si indicele LIBOR de la de 20.08.2008; să se oblige parata sa emita graficul de plati corespunzator ratei dobanzii astfel stabilite si variatiei acesteia in timp; să se oblige parata la plata sumelor rezultate din diferenta de dobanda nedatorata pentru perioada 20.08.2008 – pana in prezent, contravaloarea comisionului de procesare de 1.806,43 CHF si a comisioanelor de administrare retinute in perioada 20.08.2007 – pana in prezent, impreuna cu penalitatile de intarziere in cuantumul dobanzii legale si a actualizarii sumelor datorate cu indicele de inflatie, calculate de la data retinerii lor pana la data achitarii integrale a debitelor principale datorate, precum și să se oblige parata la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că la data de 20.08.2007 au incheiat contractul de credit nr. RM_ cu parata, imprumutand de la aceasta suma de 122.234,97 CHF, pe o perioada de 180 luni, pentru achizitionarea unui imobil cu destinatia de locuinta, compus din teren in suprafata de 213,68 mp si constructie edificata pe acesta, situat in Voluntari, jud. Ilfov- nr. cadastral topo 4416/19/24, intabulat in Cartea Funciara nr. 6570 a localitatii Voluntari. Asupra imobilului s-a constituit ipoteca de rang I drept garantie pentru executarea obligatiilor de plata din contract.

La data de 20.08.2008, parata, in mod unilateral si fara o informare prealabila, a majorat rata dobanzii de la 3,9% pe an la 4,9% pe an in contractul de credit ipotecar.

Reclamanții au precizat ca prezentul contract de credit este un contract standard, de adeziune, care nu a fost supus in prealabil negocierii si care a fost redactat in intregime de catre parata, fara a avea posibilitatea de a modifica clauzele lui.

Reclamanții au invocat caracterul abuziv al clauzelor arătate mai sus pentru doua aspecte esentiale, primul privind dezechilibrul contractual dintre parti, iar al doilea, exercitarea cu rea-credinta a contractului de catre parata.

Referitor la criticile aduse art. 4.3, teza a doua, din contract, s-a concluzionat că instanta poate retine caracterul abuziv si nulitatea absoluta a clauzei criticate, avand in vedere ca, prin modul ei de redactare, se recunoaste dreptul unilateral si discretionar al paratei de a modifica dobanda, in lipsa unui criteriu verificabil, ceee ce creeaza un dezechilibru contractul evident intre parti, pe care parata l-a exploatat deja cu rea credinta, majorand fara nicio justificare rata dobanzii de la 3,9% la 4,9%.

Referitor la pretentia acestora de a obliga parata la modificarea clauzei de mai sus in forma propusa s-a solicitat să se aibă in vedere dispozitiile art. 14 din Legea nr. 190/1999 potrivit carora, in cazul stabilirii dobanzii variabile (termenul de “revizuibila” avand sensul de “variabila” in speta) se vor aplica urmatoarele reguli: a) variatia ratei dobanzii trebuie sa fie legata de fluctuatiile unui indice de referinta mentionat in contract; b) contractul poate sa prevada ca rata dobanzii nu variaza decat atunci cand modificarea in sens crescator sau descrescator inregistreaza, fata de rata initiala a dobanzii, o diferenta minimala determinata si c) modificarea ratei dobanzii trebuie comunicata imprumutatului cel mai tarziu la data aplicarii noii rate, cu exceptia situatiei reglementate de la lit. a).

Avand in vedere caracterul imperativ al primei reguli, concluzie dedusa din utilizarea verbului “trebuie”, s-a considerat ca parata, in calitate de profesionist, avea obligatia de a mentiona in contract “indicele de referinta”. Cu toate acestea, chiar daca acest indice nu este mentionat in contract, instanta poate complini aceasta lipsa si, in consecinta, retine aplicarea indicelui LIBOR la 6 luni, atat din propunerea de act aditional facuta de parata cat si raportandu-se la cutuma bancara potrivit careia in contractele de credit cu dobanda variabila, indicele de referinta este stabilit dupa moneda in care a fost acordat creditul, respectiv indicele ROBOR pentru credite in RON, indicele Euribor pentru creditele in Euro si indicele LIBOR pentru creditele in CHF (cel mai utilizat in cazul acestei valute fiind LIBOR 6 luni, pe care si parata l-a propus).

Marja bancii este un element constitutiv al dobanzii practicate de banca si se determina ca diferenta dintre dobanda bancii si indicele de referinta in raport de care variaza dobanda. In mod firesc, marja bancii este stabilita la data semnarii contractului sau de la data cand dobanda a devenit variabila.

Privitor la comisionul de procesare si la comisionul de administrare s-a apreciat ca chiar daca valoarea comisioanelor este clar exprimata, acest lucru este insuficient pentru a stabili cu exactitate scopul perceperii acestor comisioane, respectiv care este contraprestatia paratei pentru care a incasat aceste comisioane.

De asemenea, s-a considerat admisibila cererea de verificare si constatare a caracterului abuziv al clauzelor privind comisioanele de procesare a cererii de credit si de administrare, fiind in limitele art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, intrucat aceste comisioane nu fac parte din obiectul principal al contractului, ele constituind costuri diferite de imprumutul acordat si dobanda contractuala asumata. . credit, prestatia caracteristica a imprumutatului este aceea de a rambursa ratele lunare de credit, la care se adauga pretul creditului, adica dobanda, astfel ca cele doua tipuri de comisioane, nu pot intra in sfera obiectului principal al contractului de credit, acestea necostituind elemente prin care sa se defineasca obiectul principal al contractului, pentru a fi exclus evaluarii privind caracterul abuziv. O astfel de interpretare este regasitata atat la nivelul practicii judiciare romane cat si la nivelul practicii CJUE (cauza C- 26/13, considerentele 66-73 din hotarare), in sensul ca analiza caracterului clar si neechivoc al unei clauze contractuale nu se rezuma doar la aspectele formale (de exprimare) ori cele gramaticale ci vizeaza inclusiv mecanismele prin care se determina si se justifica costurile pretinse de banca, o astfel de justificare presupunand inclusiv precizarea serviciilor pentru care sunt pretinse aceste costuri.

De altfel, caracterul echivoc al unei clauze contravine dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 193/2000, precum si dispozitiilor art. 78 din Legea nr. 286/2004, care prevad ca orice contract incheiat intre comercianti si consumatori trebuie sa cuprinda clauze clare, fara echivoc, drept pentru care astfel de clauze pot fi considerate abuzive si nule absolut.

Clauza de la art. 8.1 din contract referitoare la obligatia imprumutatilor de a incheia contracte de asigurare cu o societate de asigurari agreata de banca este abuziva deoarece raportul juridic cu privire la asigurarea imobilului ipotecat este subordonat vointei paratei, fara nicio justificare. Aceasta conditie are drept scop orientarea reclamanților catre serviciile paratei, fiind practic ingradite drepturile personale de a accesa serviciile altor asiguratori decat cei agreati de parata.

Mai mult, potrivit art. 18 din Legea nr. 190/1999, se stipuleaza expres ca imprumutatorul nu poate impune imprumutatului un anume asigurator, ceea ce inseamna ca aceasta clauza este nu numai abuziva dar si ilegala.

Restituirea sumelor nedatorate reprezentand diferenta de dobanda si contravaloarea comisioanelor retinute se impune în aplicarea principiului “quod nullum est, nullum effectum producit”.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 190/1999, legii nr. 193/2000, OG nr. 21/1992, și Legea nr. 296/2004.

In sustinerea cererii la dosar au fost depuse inscrisuri (filele 11-31).

La data de 17.11.2014 parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.

Totodată, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei T. M., excepția lipsei de interes și de obiect a capătului A de cerere subpunctul d, excepția inadmisibilității capătului A de cerere subpunctele a, b, c și a capătului B de cerere.

In sustinerea intampinarii au fost depuse inscrisuri (filele 74-197).

La data de 08.12.2014 reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare (filele 202-206).

La prezentul termen de judecată, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, iar după ce a pus-o în discuție, a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Analizând cu prioritate excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sectorul 1 București invocată din oficiu,conform art. 248 din codul de procedură civilă potrivit căruia instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra excepțiilor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, instanța reține următoarele:

Competența materială presupune o delimitare între instanțele de grad diferit, iar normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în Codul de procedură civilă și în alte acte normative speciale.

Competența materială funcțională este aceea care determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanțelor judecătorești, în timp ce competența materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanțe judecătorești.

Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 2 Codul de procedură civilă, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.

De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art. 130 alin. 2 din Codul de procedură civilă, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 Codul de procedură civilă.

Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Textul legal menționat anterior consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanță, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicție pentru judecata în primă instanță. Deci, ori de câte ori legea nu prevede competența altei instanțe, tribunalului îi revine competența de a soluționa pricina în primă instanță.

În speță, reclamanții au sesizat instanța de judecată cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care se constată incidența art. 99 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia: „(1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.”

În acest sens, primul capăt de cerere are ca obiect, în esență, constatarea caracterului abuziv si pe cale de consecinta a nulității absolute a unor clauze contractuale considerate ca fiind abuzive, fiecare clauză având însă specificul ei, respectiv evaluabilă sau neevaluabilă din punct de vedere pecuniar.

Dintre clauzele a cărui caracter abuziv se solicită a se constata, instanța reține că, clauza prevăzută la art. 8.1 din contract, are un caracter neevaluabil în bani.

Astfel, clauza menționată la art. 8.1 din contract prevede că „Imobilele aduse in garantie la art. 7.1 b din prezentul contract, vor fi asigurate pe toata durata creditului la o societate de Asigurare agreata de Banca”.

Instanta constata ca această clauză nu este evaluabilă în sine, aceasta neavand nicio componentă pecuniară, neputându-se considera că dobândește un conținut economic pentru simplul motiv că a fost inserată într-un contract de împrumut, iar împrumutul în sine are, desigur, natură patrimonială, iar față de acestea, competența materială de a soluționa anularea respectivelor clauze considerate ca fiind abuzive aparține tribunalului.

Conform art.99 alin. 2 din Codul de procedură civilă, când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe un titlu comun, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Reclamanții au sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale, printre care și cele având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze diferite din același contract de credit.

Conform art. 95 Cod procedură civilă, tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art.94 pct.1 lit.a-j. Cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unei clauze neevaluabile în bani nu se încadrează în prevederile art.94 pct.1 lit. a-j și, prin urmare, nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului.

Prin urmare, instanța constată că cererea formulată de reclamanți se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 99 alin. 2 din Codul de procedură civilă, întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care mai multe sunt de competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria.

Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art.95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, cu referire la art.99 alin.2, art.123 alin.1, art.129 alin.2 pct. 2 și art.130 alin.2, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art.132 alin.1 și 3 din Codul de procedură civilă, instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului București, caruia i se va inainta dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorul 1 București, invocată din oficiu, și în consecință:

Declină în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulata de reclamantul V. C., CNP:_, domiciliat in sector 1, București, .-231, . T. M. domiciliata in sector 1, București, .-231, . cu parata R. B. SA cu sediul in sector 1, București, Calea Floreasca, Sky Tower, nr. 246C, inregistrata la ORC sub nr. J_, CUI_.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.02.2015.

P., GREFIER,

M. P. A. C. R.

Red., dact. MP/16.04.2015

Teh. ACR/2 ex.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

CATRE,

TRIBUNALUL BUCURESTI

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 1851/2015 a Judecătoriei sectorului 1 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe reclamantii V. C., reclamant T. M. in contradicotriu cu pârâta R. B. SA, având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, în favoarea dvs., sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, compus din .1. volume.

PREȘEDINTE, GREFIER,