Acţiune în constatare. Sentința nr. 2111/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2111/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 2111/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă Nr. 2111/2015
Ședința publică de la 06 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. R.
GREFIER – M. UNGHIAN U
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant P. L. domiciliul ales la CA Coltruc M. Vicentiu, reclamant P. N. domiciliul ales la CA Coltruc M. Vicentiu și pe pârât O. B. ROMÂNIA SA, având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pârâta prin avocat, lipsind reclamanții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Apărătorul pârâtei depune împuternicire avocațială.
Instanța pune în discuție excepția necompetenței materială Judecătoriei sectorului 1 București, față de capătul de cerere privind constatarea nulității absolute.
Apărătorul pârâtei invocă art. 94 lit. h și j C.pr.civilă.
Instanța reține cauza în pronunțare, față de excepția necompetenței materiale.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.09.2014 sub nr._, reclamanții P. L. și P. N. au solicitat ca în contradictoriu cu pârâta O. B. România SA să se dispună constatarea nulității absolute și a caracterului abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 8 alin. 8.1, art. 9 alin. 1 pct. a și alin. 9.2 din convenția de credit nr. C_ din 30.01.2007; precizarea elementelor componente ale procentului de dobânda (dobânda de referință + marja băncii) din contractul de credit nr. C_ din 30.01.2007 având în vedere procentul de dobândă și valoarea indicelui Libor de la data încheierii contractului și precizarea perioadei de actualizare a ratei de dobânda – pentru perioada 30.01.2007 – 23.07.2014; obligarea pârâtei la stabilirea în contractul de credit a ratei dobânzii și a marjei băncii în funcție de indicele de referință Libor de la data semnării contractului; restituirea tuturor sumelor încasate de către bancă cu titlu de dobândă fără titlu legal și contractual, în baza clauzelor abuzive mai sus menționate; refacerea graficelor de rambursare având în vedere indicele libor actualizat periodic și marja fixă de la data încheierii contractului de credit; constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserată în contractul de credit și eliminarea acesteia; stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF – leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată derulării contractului; denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională.
În motivare s-a arătat că la data de 30.01.2007, între reclamanți și O. B. România SA s-a încheiat contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C_ din 30.01.2007 pentru o perioadă de 180 de luni.
În cuprinsul contractului de credit nu se arată modul în care se calculează procentul de dobândă, în funcție de indicele Libor și nici valoarea acestuia nu este precizată în contract așa cum prevede art. 14 lit a) și în Legea nr. 34/2006. Așadar dispoziția contractuală prevăzută la art. 8.1 încalcă prevederile legale, întrucât nu este menționată valoarea indicelui Libor de la data semnării contractului și a marjei băncii, care trebuie să fie fixă și să aibă o valoare raportată la valoarea indicelui Libor.
Dispozițiile legale în vigoare la momentul încheierii contractului arată că variația ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voința furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili menționați în contract, iar raportat la criteriul prevăzut în contract ‟politica băncii‟ se observă că acesta este un criteriu subiectiv care evident nu îndeplinește condițiile legale.
Reclamanții apreciază că art 8.2 din contract reprezintă o clauză abuzivă întrucât banca nu definește în mod concret și clar noțiunea de ‟politica băncii‟, astfel încât reclamantul să fie capabil să înțeleagă care este semnificația acestei expresii. De asemenea nu se definește situația în care Banca consideră un eveniment sau schimbare de situație importanță, astfel încât să facă să ia decizia declarării scadenței anticipate a creditului.
Se consideră că acest criteriu inserat și anume ‟politica băncii‟ nu întrunește cerințele art. 1 alin. 1 din Legea 193/2000, fiind echivocă, neclară, imposibil de verificat și cenzurat, asta pentru că pârâta nu a indicat în mod precis care este semnificația acestei sintagme, lucru care o face să nu se încadreze în exigențele literei a din Anexa – parte integrantă a legii nr. 193/2000, în condițiile în care modificarea dobânzii nu a fost raportată la un indicator precis, individualizat.
Cu privire la teza a doua a art. 5.2 care prevede că dobânda poate fi modificată în mod unilateral, clauzele contractuale fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnare acestuia, este considerată abuzivă.
Plecând de la premisele cerinței de previzibilitate a actelor normative și de la regula de drept civil potrivit căreia actul juridic se impune părților întocmai ca și legea, având forță obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 969 alin. 1 C.pr.civ, se desprinde concluzia că și actul juridic trebuie caracterizat prin previzibilitate, clauzele contractuale fiind necesar a fi formulate astfel încât consumatorul să poată anticipa producerea consecinței în situația expresă din contract.
Cu privire la aplicarea sancțiunii nulității absolute a clauzelor contractuale abuzive, se apreciază că prin dispozițiile Legii 193/2000 și ale OUG 50/2010, se protejează nu doar un interes personal, individual ci și un interes public, general, obștesc, motiv pentru care se impune restituirea sumelor percepute de bancă în mod nelegal, cererea reclamantului vizând așadar aplicarea sancțiunii nulității absolute, fiind imprescriptibilă.
Se reține că o clauză contractuală este abuzivă dacă se îndeplinesc cumulativ cele două condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei - credințe.
Totodată se solicită denominarea în moneda națională a plăților conform regulamentului valutar care prevede obligativitatea efectuării plăților, între rezidenți ce fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii în moneda națională.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000, OG nr. 21/1992, OUG nr. 99/2006, OUG nr. 50/2010, Legea nr. 288/2010, Legea nr. 363/2007, art. 15 din Constituția României, art. 194 și urm. din N.C.pr.civ, art. 992 din vechiul C.civ, C_ Pârâta a formulat la data de 04.12.2014 întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de obiect, excepția prescripției, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că reclamanții au fost informați înainte de încheierea contractului de clauzele acestuia. Astfel, aceștia au avut posibilitatea dea studia clauzele contractuale, având posibilitatea să solicite modificarea sau negocierea clauzelor propuse de pârâtă.
Împrumutații au fost informați în mod concret și precis asupra condițiilor și caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor oferite de pârâtă și în cunoștință de cauză a semnat contractul de credit.
În ceea ce privește clauza prevăzută la art. 9.2 din contract, aceasta a fost eliminată din contract prin actul adițional de conformare a contractului c prevederile OUG nr. 50/2010.
Cu privire la capetele doi și trei de cerere referitoare la modificarea contractului în sensul obligării pârâtei la aplicarea retroactivă în contract a formulei +indice LIBOR de la data încheierii contractului, se arată că în contractul de credit semnat, nu era prevăzută o valoare a marjei pârâtei, solicitarea adresată instanței depășind voința părților contractante.
Cu privire la capătul 4-5 de cerere prin care se solicită restituirea tuturor sumelor încasate de către bancă cu titlu de dobânda și emiterea unor noi grafice, se solicit respingerea acestora întrucât toate plățile efectuate de reclamanți în contul creditului au fost plăți datorate în temeiul unui contract valabil încheiat de părți, contract ale cărui prevederi au fost respectate de către O. B. Romania SA.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 205 – 208 C.pr.civ, art. 4alin. 1 din Legea 193/2000, art. 969 C.civ, OUG nr. 174/2008, OUG nr. 50/2010, Regulamentul nr. 4/2005, Regulamentul nr. 3/2007.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța constată următoarele:
Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Competența materială presupune o delimitare între instanțele de grad diferit, iar normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în codul de procedură civilă și în alte acte normative speciale.
Competența materială funcțională este aceea care determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanțelor judecătorești, în timp ce competența materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanțe judecătorești.
Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art.129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art.130 alin. 2 C.proc.civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.
Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Textul legal antemenționat consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanță, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicție pentru judecata în primă instanță. Deci, ori de câte ori legea nu prevede competența altei instanțe, tribunalului îi revine competența de a soluționa pricina în primă instanță.
În speță, reclamanții au sesizat instanța de judecată cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care se constată incidența art.99 C.proc.civ., potrivit căruia: (1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.”
Capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al art. 8.1 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă nr. C_ este neevaluabil în bani „La data încheierii prezentului contract, dobânda curentă este de 6,5%. Dobânda se stabilește în forma procentuală ca rata anuală de dobândă. Dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii. Dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valoare (ex: EURIBOR/LIBOR/BUBOR) fără a exista consimțământul împrumutatului. Noul procent de dobândă se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu datade aplicare stabilită de Bancă. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate”.
Așadar, reclamantul solicită constatarea caracterului abuziv al întregii clauze menționate sau a anumitor sintagme, cum ar fi de exemplu „politica băncii ”de natură să creeze prin ele însele sau în coroborare cu altele un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, această clauză având un caracter neevaluabil în bani.
Instanta constată că clauza prevăzută la art. 9.2 din contract are un caracter neevaluabil în bani, aceasta având următorul conținut „Pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica nivelul comisioanelor, dobânzilor și taxelor fără consimțământul împrumutatului. Noul nivel al comisioanelor va fi publicat în Tariful de comisioane și va fi afișat la sediile băncii”.
Reclamantii au sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze diferite din același contract de credit, respectiv convenția de credit nr. C_ .
Conform art.95 Cod procedură civilă, tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art.94 pct.1 lit.a-j. Cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unei clauze neevaluabile în bani nu se încadrează în prevederile art.94 pct.1 lit. a-j și, prin urmare, nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului.
Instanța nu va reține susținerea reclamanților în sensul că prezenta cerere de chemare are ca obiect o obligație de a face, întrucât primul capăt de cerere nu vizează o obligație de a face.
Obiectele cererilor principale formulate în cauză atrag competența materială a unor instanțe diferite, asa cum s-a retinut mai sus.
Prin urmare, instanța constată că cererea formulată de reclamanți se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 99 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unele sunt de competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria.
Concluzionând, o parte dintre capetele cererii de chemare în judecată sunt neevaluabile în bani iar capetele de cerere sunt întemeiate pe un titlu comun. Prin art. 94 C.proc.civ. nu se prevede competența judecătoriei pentru soluționarea tuturor capetelor de cerere, sens în care competența revine tribunalului, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., ca instanță de grad mai înalt.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 95 pct. 1 C.proc.civ., cu referire la art.99 alin.2, art.129 alin.2 pct. 2 și art.130 alin.2, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art.132 alin.1 și 3 C.proc.civ., instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului București, caruia i se va inainta dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamant P. L. domiciliul ales la CA Coltruc M. Vicentiu, reclamant P. N. domiciliul ales la CA Coltruc M. Vicentiu sector 5, București, Calea Rahovei, nr. 266-268, .. 2, . O. B. ROMÂNIA SA sector 1, București, .-68, în favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 06 februarie 2015.
PREȘEDINTEGREFIER
RedRL/tehnRL/MU/10.04.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2079/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Actiune in regres. Sentința nr. 2172/2015. Judecătoria... → |
|---|
