Acţiune în constatare. Sentința nr. 96/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 96/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 96/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA Nr. 96/2015

Ședința publică de la 08 Ianuarie 2015

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE - P. P.

GREFIER - D. V.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanții D. P., D. P. și D. C. C. și pe pârâta P. B. ROMÂNIA SA, având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive.

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat reclamantii, prin avocat, care depune delegatie de substituire, lipsind parata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Instanța invoca, din oficiu, excepția necompetentei materiale prin raportare la capatul de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserata in contractul de credit si eliminarea acesteia si acorda cuvântul pe excepție.

Aparatorul reclamantilor depune înscrisuri, in 2 exemplare si solicita respingerea exceptiei, apreciază ca Judecatoria Sectorului 1 este competenta pentru solutionare, in baza art. 94 lit. j C. p. c., coroborat cu art. 101 al. 2 C. p. c., iar, cu privire la eliminarea clauzei de risc valutar, apreciază ca acest capat de cerere nu este evaluabil in bani.

Instanța retine cauza in pronunțare pe excepție.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Sectorului 1 București, reclamanții D. P., D. P. și D. C. C. au chemat în judecată pe pârâta P. B. ROMÂNIA SA, solicitând instanței următoarele:

- Constatarea caracterului nul absolut și abuziv al clauzelor cuprinse în secțiunea 1, art. 1.2 și art. 1.3 lit. a, precum și la secțiunea 5, art. 5.1 și art. 5.4 din contractul de credit nr._21546/26.11.2007;

- Obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii, începând cu data încheierii contractului de credit, raportat la evoluția indicelui Lobor și marja fixă a băncii;

- Obligarea pârâtei la calcularea și perceperea pe viitor a dobânzii raportat la variația indicelui Libor și la marja fixă a băncii de la data încheierii contractului de credit;

- Obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate abuziv, fără temei legal, în baza clauzelor contractuale abuzive, cu titlu de comision de acordare și cu titlu de dobândă excedentară;

-Constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserată în contractul de credit și eliminarea acesteia;

- Stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF – leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului;

- Denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar, conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională;

- Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din data de 08.01.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetentei materiale prin raportare la capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserata in contractul de credit si eliminarea acesteia.

Analizând cererile părților și înscrisurile aflate la dosar în vederea soluționării excepției necompetenței materiale, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă, necompetența materială trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. În conformitate cu art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă.

În speță, instanța constată, pe de o parte, că cererea de chemare în judecată dedusă judecății în prezentul dosar este evaluabilă în bani, întrucât reclamanții solicită constatarea caracterului abuziv și eliminarea unor clauze din contractul de credit, stabilizarea cursului valutar și denominarea plăților, ceea ce produce efecte asupra cuantumului obligației lor de plată a ratelor de credit și a dreptului pârâtei de a primi suma de bani stabilită prin contract. Având în vedere că reclamanții urmăresc obținerea unor avantaje patrimoniale, prin reducerea cuantumului obligațiilor pe care le au față de pârâtă, în mod evident, obiectul cauzei nu este reprezentat de o obligație de a face neevaluabilă în bani, nefiind aplicabile dispozițiile art. 94 lit. h C. proc. civ., invocate de părți pentru justificarea introducerii acțiunii la judecătorie.

Conform art. 101 alin. 1 și alin. 2 C. proc. civ., în cererile privind constatarea nulității absolute sau anularea unui contract, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății.

De asemenea, instanța are în vedere și dispozițiile art. 99 alin. 1 teza I C. proc. civ., potrivit cărora când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte (…), iar alin. 2 prevede că în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

În speță, sunt deduse judecății clauzele din Contractul de credit nr._21546/26.11.2007 privind modalitatea de rambursare a întregului împrumut (cursul de schimb aplicabil), solicitându-se constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contract referitoare la dobânda contractuală și comisionul de acordare a creditului, precum și obligarea băncii pârâte la stabilizarea cursului de schimb aplicabil contractului, respectiv la denominarea plăților, astfel încât sunt incidente dispozițiile alin. 2 al art. 99 C. proc. civ., capetele principale de cerere decurgând dintr-o situație juridică determinată de încheierea aceluiași contract de credit.

Pe de altă parte, instanța are în vedere că valoarea obiectului cererii, stabilită conform art. 101 alin. 1 și alin. 2 C. proc. civ., este egală cu valoarea contractului de credit la momentul introducerii acțiunii (74.264 CHF, aproximativ 268.093 lei, la cursul valutar din data de 30.07.2014 de 3,61 lei/CHF), întrucât clauzele din contract care au fost deduse judecății referitoare la stabilizarea cursului de schimb aplicabil contractului, respectiv la denominarea plăților, produc efecte cu privire la cuantumul obligației împrumutaților de rambursare a întregului credit.

În consecință, având în vedere că cererea este evaluabilă în bani și că valoarea capătului principal de cerere privind stabilizarea cursului de schimb aplicabil contractului, respectiv denominarea plăților depășește pragul de 200.000 lei prevăzut de art. 94 pct. 1 lit. j C. pro. Civ., fiind aplicabile în cauză și dispozițiile art. 99 alin. 1 teza I și alin. 2 C. proc. civ., competența materială de soluționare a cererii privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractului de credit revine tribunalului, acesta având plenitudine de jurisdicție pentru soluționarea proceselor în primă instanță, potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția invocată din oficiu și, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. 3 C. proc. civ., va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei privind reclamanții D. P., identificat prin CNP_, D. P., identificată prin CNP_ și D. C. C., identificat prin CNP_, toți reclamanții cu domiciliul ales la C.. Av. „C. M.”, in sector 5, București, Calea Rahovei nr. 266-268 și pe pârâta P. B. ROMÂNIA SA, cu sediul in sector 1, București, .. 29-31, în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Ianuarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. PP

Tehnored. PP/DV

2 ex./12.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 96/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI