Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 23532/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 08.12.2015
Instanta constituita din:
P. A. A. P.
Grefier E. A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta D. D. E. și pe pârâta P. B. ROMÂNIA SA, având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta, prin avocat, lipsind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că reclamanta a depus, prin Serviciul Registratură, cerere precizatoare.
Pârâta, prin avocat, depune un înscris și arată că au existat două contracte, unul de credit și unul de refinanțare.
Instanța, acordă cuvântul asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată la termenul anterior.
Pârâta, prin avocat, consideră că instanța este competentă material să soluționeze cauza prin raportare la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, prin urmare solicită respingerea excepției.
Instanța reține cauza în vederea soluționării excepției necompetenței materiale absolute a Judecătoriei Sectorului 1 București.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.07.2015 sub nr._, reclamanta D. D. E. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMÂNIA SA, constatarea caracterului abuziv al clauzelor prev. de art. 3.2 din contractul de credit nr. 421902A_/28.03.2008, cap. II pct. 4 și cap III, cap II. Pct. 8.6, cap. II pct. 12, 12.1 liniuța II, 12.2, art. 8.1; obligarea pârâtei la emiterea unui grafic de rambursare fără perceperea comisioanelor și cu o dobândă stabilită în lei, la cursul BNR de la data contractării creditului.
În motivarea cererii s-a arătat că nu au fost respectate disp. O.U.G. 50/2010, ale Legii 193/2000 și nici jurisprudența CJUE în materie. S-a mai arătat că părțile au încheiat un contract de adeziune, fiind astfel îndeplinite condițiile prev. de art. 4 din legea 193/2000.
În probațiune au fost anexate înscrisuri și s-a solicitat administrarea probei testimoniale și cu interogatoriul pârâtei.
Ca urmare a rezoluției instanței din data de 13.08.2015, reclamanta a formulat o precizare a acțiunii, prin intermediul căreia a indicat că numai capetele II, IV și V sunt evaluabile în bani, restul capetelor de cerere fiind neevaluabile.
La data de 13.10.2015 pârâta a formulat întâmpinare, solicitând instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea întâmpinării s-a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legea 193/2000 pentru constatarea abuzive a clauzelor reclamate. S-a mai susținut că actul adițional de aliniere la disp. O.U.G. 50/2010 reprezintă o acceptare tacită a modificărilor contractului. Pârâta a arătat că reclamanta a avut inițiativa încheierii contractului de credit și dreptul de a opta pentru diferite tipuri de credit, banca îndeplinindu-și obligația de informare, consiliere și avertizare.
S-a arătat că articolele contestate nu pot fi analizate din perspectiva caracterului abuziv întrucât privesc obiectul sau prețul contractului, fiind astfel exceptate de la controlul caracterului abuziv. De asemenea, pârâta a susținut că anularea de către instanță a clauzelor ar conduce la nerespectarea dreptului la proprietate privată și la libertate economică.
În drept au fost invocate disp. art. 205, 451-453 C.proc.civ, legea 193/2000, O.U.G. 50/2010, O.G. 21/1992, art. 969 C.civ din 1864 iar în probațiune au fost anexate înscrisuri și s-a solicitat administrarea probei cu interogatoriul reclamantei.
Potrivit criteriului impus de dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, precum și în funcție de caracterul și efectele pe care le produc diferitele excepții în cadrul procesului civil, instanța urmează a se pronunța cu prioritate asupra excepției necompetentei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată de instanță din oficiu, având în vedere caracterul acesteia de excepție de procedură, dilatorie și absolută.
Competența materială funcțională este aceea care determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanțelor judecătorești în timp ce competența materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanțe judecătorești.
Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art.129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art.130 alin. 2 C.proc.civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.
Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Textul legal antemenționat consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanță, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicție pentru judecata în primă instanță.
Așadar ori de câte ori legea nu prevede competența altei instanțe, tribunalului îi revine competența de a soluționa pricina în primă instanță.
În speță, reclamanții au sesizat instanța de judecată cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care se constată incidența art.99 C.proc.civ., potrivit căruia: (1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența.
În conformitate cu dispozițiile alineatului 2 al aceluiași articol „În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.”
În acest sens, capetele de cerere ce au ca obiect restituirea unor sume de bani, sunt in mod evident evaluabile in bani si de competenta judecătoriei, având in vedere valoarea sumelor precizate..
Cu toate acestea instanța constată că primul capăt al acțiunii având ca obiect constatarea caracterului abuziv al modului de calcul al dobânzii, este neevaluabil, de esența acestei clauze fiind prevederea modului in care poate acționa banca în raport cu clientul, respectiv posibilitatea acesteia de a modifica dobânda în conformitate cu evoluția pieței financiar bancare sau politica de credite a băncii.
Astfel, instanța apreciază ca clauza referitoare la dobândă și la modalitatea de variație a acesteia nu are nicio componentă pecuniară, neputându-se considera că dobândește un conținut economic pentru simplul motiv că a fost inserata într-un contract de împrumut contract ce în sine are, desigur, natură patrimonială.
Conform art.95 Cod procedură civilă, tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art.94 pct.1 lit. a-j. Cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unei clauze neevaluabile în bani nu se încadrează în prevederile art.94 pct.1 lit. a-j și, prin urmare, nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului.
Obiectele cererilor principale formulate în cauză atrag competența materială a unor instanțe diferite, așa cum s-a reținut mai sus.
Prin urmare, instanța constată că cererea formulată de reclamanți se încadrează în ipoteza prevăzută de art.99 alin.2 Cod procedură civilă, întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unele sunt de competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria.
Prin art. 94 C.proc.civ. nu se prevede competența judecătoriei pentru soluționarea tuturor capetelor de cerere, sens în care competența revine tribunalului, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., ca instanță de grad mai înalt.
Mai mult decât atât, se reține în cauză că sediul materiei privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori se regăsește în cuprinsul dispozițiilor din Legea nr.193/2000, aceste dispoziții fiind invocate și de reclamant în cererea formulată.
Dispozițiile art.12 din Legea nr.193/2000 prevăd că, „În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art.8 vor sesizatribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive..
(3) Asociațiile pentru protecția consumatorului care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 30 și 32 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, îl pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, la instanța prevăzută la alin. (1), pentru ca aceasta să dispună încetarea folosirii acestora, precum și modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. Dispozițiile art. 13 alin. (1) și (4) sunt aplicabile.
Din dispozițiile Legii nr.193/2000 nu transpare intenția legiuitorului de a acorda competență distinctă în favoarea a două categorii de instanțe cu grad diferit–judecătorii și tribunale - în funcție de modul de sesizare, respectiv de organele de control prevăzute la art.8 din lege și asociațiile pentru protecția consumatorului sau consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi, motiv pentru care instanța apreciază intențai legiuitorului este ca acest tip de cauze având ca obiect constatarea clauzelor abuzive să fie de competența tribunalului.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 95 pct. 1 C.proc.civ., cu referire la art.99 alin.2, art.129 alin.2 pct. 2 și art.130 alin.2, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București și făcând aplicarea dispozițiilor art.132 alin.1 și 3 C.proc.civ., instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale absolute a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Declină competența de soluționare a acțiunii privind pe reclamanta D. D. E. și pe pârâta P. B. ROMÂNIA SA în favoarea Tribunalului București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.12.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Red/dact A.A.P/E.A.S
4 ex 15.12.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
|---|
