Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 11788/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința publică de la 16 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. I. V.
Grefier: C. I. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul A. I. și pe pârâta S.C. P. B. ROMANIA S.A., având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul prin avocat cu delegație la dosar, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La interpelarea instanței, reprezentantul reclamantului arată că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă să soluționeze prezentul litigiu.
Instanța invocă, din oficiu, excepția necompetenței materiale având în vedere caracterul neevaluabil în bani al clauzelor, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la fila 9 dosar, poziția 115 și acordă cuvântul părților asupra excepției.
Reclamantul prin avocat solicită respingerea excepției, cu precizarea că toate clauzele contestate sunt evaluabile în bani.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 04.05.2015, sub nr._, prin declinare de la Tribunalul Bihor- Secția a II-a Civila, potrivit Sentinței civile nr. 187/19.02.2015, pronunțate în dosarul nr._, reclamantul R. A., în contradictoriu cu pârâta S.C. P. B. ROMÂNIA S.A., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute la art. 8.1 și art. 8.4 din Contractul de credit nr. 424102A_/07.10.2008, pentru încălcarea de către pârâtă a obligațiilor de informare, consultare și avertizare a consumatorilor, anterior încheierii contractelor de credit, pentru încălcarea obligației de a nu pune în vânzare produse/servicii financiare defectuoase (toxice), pentru încălcarea obligației de a nu utiliza practici comerciale înșelătoare, pentru încălcarea obligației de a nu introduce clauze abuzive în contractele de credit.
De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare, care să prevadă restituirea creditului în lei, conversia sumei creditului din CHF în lei urmând a se face la cursul CHF/leu de la data contractării creditului, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 16.06.2015, instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.
Analizând actele și lucrările dosarului în soluționarea excepției invocate, instanța reține următoarele:
In conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 C.proc.civ, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, iar excepția necompetenței materiale este o excepție de procedură, absolută și dilatorie ce trebuie analizată cu prioritate față de orice altă excepție sau cerere.
Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art.130 alin. 2 C.proc.civ., judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.
Potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Textul legal antemenționat consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanță, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicție pentru judecata în primă instanță. Deci, ori de câte ori legea nu prevede competența altei instanțe, tribunalului îi revine competența de a soluționa pricina în primă instanță.
În speță, reclamantul a sesizat instanța de judecată cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care se constată incidența art.99 C.proc.civ., potrivit căruia: (1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.”
În acest sens, capătul 1 de cerere are ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, fiecare având însă specificul său, evaluabil sau neevaluabil în bani.
Astfel, relativ la clauza prevăzuta la art. 8.1 din contract, instanța reține că aceasta prevede modul în care urmează a se face rambursarea creditului, respectiv moneda restituirii împrumutului acordat.
Prevederea amintită se referă așadar la moneda și modul în care urmează să se efectueze rambursarea creditului or, instanța reține că această clauză nu este evaluabilă în sine, întrucât de esența acestei clauze este reglementarea modului practic în care se va restitui creditul și nu poate fi considerată ca având caracter evaluabil în bani o prevedere contractuală prin care se specifică faptul că rambursarea creditului se va face în valuta în care a fost acordat împrumutul.
Clauza prevăzută la art. 8.4 din contract vizează tot moneda în care urmează a fi restituit împrumutul, prevăzând dreptul băncii de a aplica rata de schimb și de a debita conturile împrumutatului pentru a obține restituirea împrumutului în moneda în care a fost contractat.
Instanța reține că de esența acestor clauze este reglementarea modului în care poate proceda banca cu privire la recuperarea ratelor lunare, prin toate mijloacele descrise pe larg în cuprinsul respectivelor clauze, iar nu sumele efectiv aflate sau nu în conturile reclamantului la un moment dat, care oricum nu pot fi determinate la acest moment. Cu alte cuvinte, aspectul contestat de reclamant cu privire la conținutul acestor clauze este reprezentat de posibilitatea Băncii de a acționa într-un anumit mod pentru a-și asigura recuperarea sumelor de bani datorate de reclamant în aceeași monedă în care a fost contractat creditul, respectiv CHF, aspect pe care reclamantul îl consideră abuziv.
Așa fiind, instanța apreciază că aceste clauze nu au nicio componentă pecuniară, neputându-se considera că dobândesc un conținut economic pentru simplul motiv că au fost inserate într-un contract de împrumut, iar împrumutul în sine are, desigur, natură patrimonială.
Totodată, aceste clauze contractuale nu sunt evaluabile prin ele însele, ci tot prin raportare la valoarea totală a contractului, având în vedere că acestea nu cuprind o valoare pecuniară în sine, ci doar permit pârâtei să acționeze în anumite moduri, fără însă a putea fi evaluate în bani, cel puțin anterior aplicării lor.
Conform art. 99 alin. 2 C.proc.civ., când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe un titlu comun, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Conform art.95 Cod procedură civilă, tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art.94 pct.1 lit.a-j. Cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unei clauze neevaluabile în bani nu se încadrează în prevederile art.94 pct.1 lit. a-j și, prin urmare, nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului.
Obiectele cererilor principale formulate în cauză atrag competența materială a unor instanțe diferite, așa cum s-a reținut mai sus.
Prin urmare, instanța constată că cererea formulată de reclamant se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 99 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unele sunt de competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria.
Prin art. 94 C.proc.civ. nu se prevede competența judecătoriei pentru soluționarea tuturor capetelor de cerere, sens în care competența revine tribunalului, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., ca instanță de grad mai înalt.
În plus, legat de capătul de cerere având ca obiect stabilizarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului, instanța constată că nu poate fi avută în vedere suma de 44.901 lei, precizată de reclamant (f. 9), întrucât această clauză produce efecte și pentru viitor, ceea ce înseamnă că beneficiul patrimonial obținut de reclamant prin admiterea acestei solicitări este mai mare, în condițiile în care suma de restituit include debit și dobândă, fiind practic dublă față de suma efectiv împrumutată de 12.292 CHF, astfel cum rezultă din graficul de rambursare.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 95 pct. 1 C.proc.civ., cu referire la art.99 alin.2, art.129 alin.2 pct. 2 și art.130 alin.2, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art.132 alin.1 și 3 C.proc.civ., instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul R. A. cu domiciliul ales la SCA P. și Asociații din București, Splaiul Unirii, nr. 223, . și pe pârâta S.C. P. B. ROMANIA S.A. cu sediul în București, .. 29 – 31, sector 1, în favoarea Tribunalului București.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. I. V. C. I. C.
Red./Thred.R.I.V./C.I.C./21.07.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
|---|
