Acţiune în constatare. Sentința nr. 9956/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

1.- sa constate caracterul abuziv al urmatoarelor clauze contractuale prevazute in Contractul de credit nr.C_ din data de 03.04.2007: art.9.1, art.9.4, art.10.2, art.10.3, art.13 lit. b;

2. sa constate caracterul abuziv al art.1 din Actul aditional nr.1/20.11.2009, art.1 din Actul aditional nr.2/10.02.2011 si art.1 din Actul aditional nr.3/30.08.2011;

3.obligarea paratelor la emiterea unui nou grafic de rambursare, care sa prevada restituirea creditului in lei, conversia sumei creditului din CHF in lei urmand a se face la cursul CHF/leu de la data contractarii creditului.

La termenul de judecata din data de 25.05.2015, instanta a invocat din oficiu exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, asupra careia a ramas in pronuntare.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța constată următoarele:

Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Totodată, art. 22 alin. 1 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În aceste condiții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie, pe care o va admite, cu următoarea motivare:

Competența materială presupune o delimitare între instanțele de grad diferit, iar normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în codul de procedură civilă și în alte acte normative speciale.

Competența materială funcțională este aceea care determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanțelor judecătorești, în timp ce competența materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanțe judecătorești.

Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art.129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.

De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art.130 alin. 2 C.proc.civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.

Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Textul legal antemenționat consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanță, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicție pentru judecata în primă instanță. Deci, ori de câte ori legea nu prevede competența altei instanțe, tribunalului îi revine competența de a soluționa pricina în primă instanță.

În speță, reclamantul a sesizat instanța de judecată cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care se constată incidența art.99 C.proc.civ., potrivit căruia: (1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.”

În acest sens, capatul 1 de cerere are ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, fiecare avand insa specificul sau, evaluabila sau neevaluabila in bani.

Astfel, relativ la clauza prevazuta la art.9.1 din contract, instanta retine ca aceasta prevede modul in care urmeaza a se face rambursarea creditului, respectiv in rate lunare, conform graficului de rambursare anexa la contract.

Desi se refera la modul in care urmeaza sa se efectueze rambursarea creditului si s-ar putea considera ca din acest motiv are caracter evaluabil, in realitate, instanta retine ca aceasta clauza nu este evaluabila in sine, intrucat de esenta acestei clauze este reglementarea modului practic in care se va rambursa creditul.

Relativ la clauzele prevazute la art.9.4, art.10.2 si art.10.3, instanta retine ca acestea prevad moneda in care se va rambursa creditul si alte posibilitati ale clientului si ale bancii, modul in care poate proceda banca in legatura cu disponibilitățile din conturile deschise ale reclamantului, faptul ca banca poate sa-i debiteze conturile reclamantului in vederea plații ratelor lunare datorate si a altor sume datorate bancii.

Instanta retine ca de esenta acestor clauze este reglementarea modului in care poate proceda banca cu privire la recuperarea ratelor lunare, prin toate mijloacele descrise pe larg in cuprinsul respectivelor clauze, iar nu sumele efectiv aflate sau nu in conturile reclamantului la un moment dat, care oricum nu pot fi determinate la acest moment. Cu alte cuvinte, aspectul care il nemultumeste pe reclamant cu privire la continutul acestor clauze este reprezentat de posibilitatea bancii de a actiona . pentru a-si asigura recuperarea sumelor de bani datorate de reclamant, mod pe care acesta il considera abuziv.

Astfel, instanta retine ca aceste clauze nu au nicio componentă pecuniară, neputându-se considera că dobândesc un conținut economic pentru simplul motiv că au fost inserate într-un contract de împrumut, iar împrumutul în sine are, desigur, natură patrimonială.

Totodată, aceste clauze contractuale nu sunt evaluabile prin ele însele, ci tot prin raportare la valoarea totală a contractului, având în vedere că acestea nu cuprind o valoare pecuniară în sine, ci doar permit pârâtei să acționeze în anumite moduri, fără însă a putea fi evaluate în bani, cel puțin anterior aplicării lor.

Conform art.99 alin. 2 C.p.c., când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe un titlu comun, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Conform art.95 Cod procedură civilă, tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art.94 pct.1 lit.a-j. Cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unei clauze neevaluabile în bani nu se încadrează în prevederile art.94 pct.1 lit. a-j și, prin urmare, nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului.

Obiectele cererilor principale formulate în cauză atrag competența materială a unor instanțe diferite, asa cum s-a retinut mai sus.

Prin urmare, instanța constată că cererea formulată de reclamant se încadrează în ipoteza prevăzută de art.99 alin.2 Cod procedură civilă, întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unele sunt de competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria.

Prin art.94 C.proc.civ. nu se prevede competența judecătoriei pentru soluționarea tuturor capetelor de cerere, sens în care competența revine tribunalului, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., ca instanță de grad mai înalt.

Mai mult, chiar si in situatia in care s-ar aprecia ca in cauza este aplicabila Decizia nr.32/09.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție–Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii (opinie pe care instanta nu o impartaseste insa) si s-ar considera ca acțiunea referitoare la constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit bancar are un caracter evaluabil în bani, în măsura în care reclamantul înțelege să valorifice prin aceasta drepturi de natură patrimonială, oricum competenta ar apartine Tribunalului, intrucat creditul a fost acordat pe o perioadă de 35 de ani (a se vedea art.3 contract), iar solicitarea de a se dispune stabilizarea (inghetarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului, produce efecte și pentru viitor, ceea ce înseamnă că beneficiul patrimonial obținut de reclamant prin admiterea acestei solicitari este mult mai mare, depășind în mod cert pragul de 200.000 lei, in conditiile in care suma de restituit este mult mai mare decat suma efectiv imprumutata (de 48.550 CHF), respectiv 109.502,40 CHF, fiind compusa din suma imprumutata si dobanda, astfel cum rezulta din graficul de rambursare de la filele 137-141 vol. I dosar Tribunal.

Prin urmare, instanta apreciaza ca in speta trebuie avuta in vedere diferenta in lei generata de cresterea cursului valutar in raport de valoarea totala a contractului, respectiv 109.502,40 CHF, iar nu calculul efectuat de reclamant si depus la fila 76 vol. I dosar Tribunal, cu privire la diferenta in lei generata de cresterea cursului valutar si din care a rezultat suma de 98.626,98 lei, intrucat acesta a avut in vedere numai suma efectiv imprumutata de reclamant, respectiv 48.550 CHF, iar nu suma pe care reclamantul este obligat sa o ramburseze in realitate si in final bancii, care este mult mai mare, respectiv 109.502,40 CHF, fiind compusa din suma imprumutata si dobanda, astfel cum rezulta din graficul de rambursare de la filele 137-141 vol. I dosar Tribunal.

In fine, se mai reține si ca în cauză sediul materiei privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori se regăsește în cuprinsul dispozițiilor din Legea nr.193/2000, aceste dispoziții fiind invocate și de reclamant în cererea formulată.

Dispozițiile art.12 din Legea nr.193/2000 prevăd că, „În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art.8 vor sesizatribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.

(2) La cererea de chemare în judecată va fi anexat procesul-verbal întocmit potrivit art. 11.

(3) Asociațiile pentru protecția consumatorului care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 30 și 32 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, îl pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, la instanța prevăzută la alin. (1), pentru ca aceasta să dispună încetarea folosirii acestora, precum și modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. Dispozițiile art. 13 alin. (1) și (4) sunt aplicabile.

(4) Dispozițiile alin. (1) - (3) nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conține clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acțiune ori pe cale de excepție, în condițiile legii.

De asemenea, art.14 din aceeași lege stabilește următoarele: ,,Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.”

Din dispozițiile Legii nr.193/2000 nu transpare intenția legiuitorului de a acorda competență distinctă în favoarea a două categorii de instanțe cu grad diferit–judecătorii și tribunale-în funcție de modul de sesizare, respectiv de organele de control prevăzute la art.8 din lege și asociațiile pentru protecția consumatorului sau consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi, motiv pentru care instanța apreciază că prezenta acțiune având ca obiect constatarea clauzelor abuzive este de competența tribunalului.

Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 95 pct. 1 C.proc.civ., cu referire la art.99 alin.2, art.129 alin.2 pct. 2 și art.130 alin.2, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art.132 alin.1 și 3 C.proc.civ., instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului Bucuresti-Sectia a VI-a Civila.

Instanta va constata ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti și Tribunalul Bucuresti-Sectia a VI-a Civila si va inainta cauza la Curtea de Apel Bucuresti, pentru soluționarea conflictului negativ.

De asemenea, instanta va suspenda judecata până la soluționarea conflictului negativ de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, exceptie invocata de instanta din oficiu.

Declina competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul D. A., domiciliat in Brasov, ., ., CNP-_ si cu domiciliul procesual ales la S.C.A. P. ȘI ASOCIAȚII, cu sediul in sector 3, București, Splaiul Unirii nr.223, .> in contradictoriu cu pârâtele O. B. ROMANIA S.A., cu sediul in sector 1, București, Calea Buzesti nr.66-68, inregistrata la ORC sub nr.J40/_/1995, CUI_ si O. F. SOLUTIONS B.V., REPREZENTATA PRIN O. B. ROMANIA S.A., cu sediul ales in sector 1, București, Calea Buzesti nr.66-68, în favoarea Tribunalului Bucuresti-Sectia a VI-a Civila.