Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 10350/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința Nr._/2015
Ședința publică de la 29 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – L. R.
GREFIER – M. U.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant I. (V.) A. I. și pe pârât S.C. P. B. ROMÂNIA S.A., pârât S.C. P. B. ROMÂNIA S.A. - PRIN SUCURSALA SLATINA, având ca obiect acțiune în constatare CLAUZE ABUZIVE.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta prin consilier juridic, lipsind reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că prin serviciul registratură s-a depus din partea reclamantului cerere, prin care solicită în cazul respingerii cererii, amanarea pentru depunerea de concluzii, după care,
Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale, față de caracterul clauzelor contractuale, respectiv art. 13-6 din contract.
Pârâta prin consilier juridic, solicită respingerea, valoarea întreagă nu depeșește competența instanței.
Instanța reține cauza în pronunțare privind excepția necompetenței materiale.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.04.2015 ca urmare a admiterii excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slatina, reclamanta I. (V.) A. I. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta PiraeusBank România SA, să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 3.2 din cap II din Convenția de credit nr._84808 din 02.04.2008 și să se constate că această clauză este lovită de nulitate absolută; să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 3.3 din cap II din Convenția de credit nr._84808 din 02.04.2008 și să se constate că această clauză este lovită de nulitate absolută; să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 4 din cap II din Convenția de credit nr._84808 din 02.04.2008 și să se constate că această clauză este lovită de nulitate absolută; să se constate că aceste clause nu produc efecte față de reclamanta și să se dispună înlăturarea acestor clause din Convenția de credit; să se dispună obligarea pârâtei să restituie suma de 708,75 CHF achitată cu titlu de comision de acordare precum și dobânda legală de la dara achitării comisionului până la data restituirii efective; să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 13 intitulat Dispoziții finale, pct. 13.6 întrucât nu i-a fost adusă la cunoștință, deci nu a fost negociată și înlăturarea acestei clauze din contract.
În motivare s-a arătat că prevederile art. 3.2 și 3.3 din Convenția de credit sunt abuzive, prin aceea că majorarea dobânzii se poate face în raport de „politica băncii” și nu doar de evoluția indicelui de referință al monezii în care a fost acordat creditul, în cazul de față LIBOR. Astfel că dispozițiile art. 3.2 și 3.3 din Convenție sunt contradictorii reglementărilor în domeniu. În acest caz, Legea 193/2000 stipulează că se vor aplica acele clauze care sunt favorabile consumatorului.
Totodată în momentul încheierii contractului, consumatorul a acționar pe o poziție inegală în raport cu Banca, acesta neavând posibilitatea de a modifica sau de a înlătura vreuna din clauzele contractuale.
Având în vedere dispozițiile art. 3.2 și 3.3 din Convenția de credit, conform cărora dobânda poate fi modificată în funcție de variația indicelui de referință și a marjei, conform deciziei Băncii, este evident că aceste clauze sunt abuzive, ele dând dreptul Băncii să modifice dobânda unilateral, fără un motiv întemeiat, menționat în contract, fără a circumstanția anumite elemente sau criterii obiective în funcție de care să se facă modificarea, aspecte ce fac ca decizia băncii să fie discreționară li imposibil de controlat de către consumator, iar clauza să fie abuzivă.
În conformitate cu dispozițiile art. 4 din Convenție, consumatorul achită Băncii un comison de acordare, pe care banca îl justifică prin aceea că reprezintă cheltuiala sa cu acordarea creditului. Această interpretare a băncii nu poate fi reținută deoarece consumatorul este cel care a achitat taxa de analiză dosar, a adus toate actele solicitate de bancă, toate pe cheltuiala sa. Un alt aspect care atrage caracterul abuziv privind comisionul de acordare îl costituie nedefinirea acestui comisio, atâta vreme cât toate costurile privind acordarea creditului au fost suportate de împrumutat.
De asemenea se solicită constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 13 intitulat Dispoziții finale, pct. 13.6 întrucât nu i-a fost adusă la cunoștință, deci nu a fost negociată și înlăturarea acestei clauze din contract.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, Legea 296/2004, art. 9 ind 3lit g din 21/1992, OUG nr 174/2008, art. 109 N.C.pr.civ, art. 113 alin. 1 pct 8 din N.C.pr.civ.
Pârâta a formulat la data de 22.02.2015 întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că reclamanta a luat la cunoștință și a agreat condițiile contractuale prin semnarea contractului de credit nr._84808 din 02.04.2008. În ceea ce privește clauzele privind dobânda, se arată că acestea au fost cunoscute de reclamantă la momentul semnării contractului, care a ales în mod expres contractul contractul cu acest tip de dobândă (variabilă). Contractul de credit are doar aparent forma unui contract preformulat, însă aceasta forma (aparent standard) este dictată de normele bancare specifice și de normele imperative ale dreptului comun.
Negocierea la care se referă art. 4 din Legea nr. 193/2000 nu trebuie să fie efectivă, ci Banca trebuie să ofere posibilitatea negocierii clauzelor, reclamanta având posibilitatea să solicite (în scris) negocierea. În consecință, fără o solicitare de negociere a clauzelor, nu se poate vorbi de lipsa posibilității negocierii, ci doar de neexercitarea acestui drept de către reclamantă.
Mai mult, reclamanta a formulat o cerere de creditare, în care a solicitat în mod expres acordarea creditului în condițiile indicate de bancă, așadar exprimându-și acordul cu privire la acesta. Pârâta apreciază că nu s-a creat în defavoarea consumatorului, a unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Se subliniază că banca nu a modificat niciodată marja pentru contractul de credit în cauză. Astfel, variația dobânzii a fost cauzată exclusiv de modificarea indicelui de referință LIBOR și nu de o decizie unilaterală a băncii de a modifica marja sa.
Trebuie ținut cont și de faptul că băncile întreprind activități specifice printre care și aceste activități de prestări servicii financiare din care să rezulte profit.
În drept s-au invocat art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 969 C.civ, art. 970 C.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța constată următoarele:
Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Competența materială presupune o delimitare între instanțele de grad diferit, iar normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în codul de procedură civilă și în alte acte normative speciale.
Competența materială funcțională este aceea care determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanțelor judecătorești, în timp ce competența materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanțe judecătorești.
Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art.129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art.130 alin. 2 C.proc.civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.
Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Textul legal antemenționat consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanță, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicție pentru judecata în primă instanță. Deci, ori de câte ori legea nu prevede competența altei instanțe, tribunalului îi revine competența de a soluționa pricina în primă instanță.
În speță, reclamanta a sesizat instanța de judecată cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care se constată incidența art.99 C.proc.civ., potrivit căruia: (1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.”
Capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 13.6 din Contractul de credit nr._84808/02.04.2008 în conformitate cu care „Părțile prezentului Contract convin expres că extrasele de cont și evidențele Băncii, care conțin date despre împrumutul acordat împrumutatului, să constituie dovada deplină pentru pretențiileBăncii față deÎmprumutat/}mprumutatul Solidar, chiar și după rezilierea Contractului, până la data achitării integrale a sumelor datorate Băncii” este neevaluabilă în bani, deoarece nu cuprinde nicio componentă pecuniară.
Reclamanta a solicitat și constatarea caracterului abuziv al art. 3.2 din Cap II al Convenției de Credit unde se prevede că „Rata dobânzii este variabilă și revizuibilă la fiecare 3 luni în funcție de valoarea indicelui de referință și marja băncii, prima modificare având loc la 3 luni de la data tragerii creditului. La data încheierii contractului, rata dobânzii percepute de Bancă este menționată la Cap III Termenii Împrumutului. Rata dobânzii este stabilită în funcție de indicele de referință la care se adaugă marja variabilă a băncii, care la data încheierii contractului este cea menționată în Cap III Termenii Împrumutului. Dobânda se poate modifica în funcție de variația indicelui de referință și/sau marja, aceasta din urmă variind, conform deciziei băncii. În cazul în care indicele de referință și/sau marja băncii variază cu minim 10% (în plus/minim) față de valoarea inițială a acesteia/la cea mai recentă modificare, după caz, Banca poate modifica dobânda în consecință, în orice moment, conform deciziei sale”.
Din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că ceea ce solicită reclamanta este constatarea caracterului abuziv a anumitor sintagme cum ar fi „revizuibilă în funcție de marja băncii”, „conform deciziei băncii”, elemente neevaluabile dar care aplicate în seță ar produce un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Instanța reține că clauzele menționate, care permit modificarea unilaterală a ratei dobânzii fără a fi indicate criteriile avute în vederea și fără a acorda posibilitatea negocierii acestei noi dobânzi, nu au nicio componentă pecuniară, neputându-se considera că dobândesc un conținut economic pentru simplul motiv că au fost inserate într-un contract de credit, care în sine are, desigur, natură patrimonială.
Totodată, aceste clauze contractuale nu sunt evaluabile prin ele însele, ci tot prin raportare la valoarea totală a contractului, având în vedere că acestea nu cuprind o valoare pecuniară în sine, ci doar permit pârâtei să acționeze în anumite moduri, fără însă a putea fi evaluate în bani, cel puțin anterior aplicării lor.
În continuare, instanța reține că, în urma constatării caracterului abuziv al prevederilor contractului de credit, reclamantul solicită prin capetele accesorii: anularea clauzelor și repunerea părților în situația anterioară, prin înlăturarea prevederilor despre care se susține că sunt abuzive, precum și restituirea sumelor achitate în baza presupuselor clauze abuzive.
Pe cale de consecință, analiza competentei materiale trebuie efectuată prin raportare la capătul principal al cererii de chemare în judecată, prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al prevederilor contractuale care permit băncii modificarea unilaterală a ratei dobânzii fără a fi indicate criteriile avute în vedere și fără a acorda posibilitatea negocierii acestei noi dobânzi sunt clauze care în esență nu sunt evaluabile din punct de vedere pecuniar.
În ceea ce privește capetele de cerere prin care se solicită anularea clauzelor și repunerea părților în situația anterioară, prin înlăturarea prevederilor despre care se susține că sunt abuzive, precum și restituirea sumelor achitate în baza presupuselor clauze abuzive, instanța reține că, acestea sunt capete accesorii constatării caracterului abuziv, astfel încât vor urma soarta capetelor principale de cerere.
Conform art.99 alin. 2 C.p.c., când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe un titlu comun, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Reclamanta a sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze diferite din același contract respectiv Contractul de credit nr._84808/02.04.2008.
Conform art.95 Cod procedură civilă, tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art.94 pct.1 lit.a-k. Cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unei clauze neevaluabile în bani nu se încadrează în prevederile art.94 pct.1 lit. a-k și, prin urmare, nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului.
Obiectele cererilor principale formulate în cauză atrag competența materială a unor instanțe diferite, asa cum s-a retinut mai sus.
Prin urmare, instanța constată că cererea formulată de reclamant se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 99 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unele sunt de competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria. Prin art. 94 C.proc.civ. nu se prevede competența judecătoriei pentru soluționarea tuturor capetelor de cerere, sens în care competența revine tribunalului, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., ca instanță de grad mai înalt.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 95 pct. 1 C.proc.civ., cu referire la art.99 alin.2, art.129 alin.2 pct. 2 și art.130 alin.2, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art.132 alin.1 și 3 C.proc.civ., instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului București, caruia i se va inainta dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a instanței.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamant I. (V.) A. I. SLATINA, ., ., ., și pe pârât S.C. P. B. ROMÂNIA S.A., pârât S.C. P. B. ROMÂNIA S.A. - PRIN SUCURSALA SLATINA sector 1, București, ., nr. 29-31, SLATINA, ., ., în favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Pentru Grefier aflat în C.O
semnează Grefierul - Șef
RedRL/tehnRL/MU/05.08.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Actiune in regres. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|
