Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 10347/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă Nr._/2015
Ședința publică de la 29 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – L. R.
GREFIER – M. U.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant L. A. D. A. LA C.A. C. M. VICENTIU, reclamant L. I. O. D. A. LA C.A. C. M. VICENTIU și pe pârât R. B. S.A., având ca obiect acțiune în constatare
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pârâta prin avocat, lipsind reclamanții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Apărătorul pârâtei depune delegație.
Instanța, potrivit art. 131 C.pr.civilă pune în discuție competența instanței.
Apărătorul pârâtei lasă la aprecierea instanței.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.02.2015 sub nr._, reclamanții L. A. și L. I. O. au solicitat ca în contradictoriu cu pârâta R. B. SA, să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 3.1 lit. b, art. 3.3, art. 3.5, art. 3.7 și art. 6 lit e din Contractul de credit nr. RFI_; obligarea pârâtei la calcularea și încasarea eatei dobânzii pe parcursul derulării contractului de credit raportat la valoarea marjei băncii de la data încheierii contractului 21.03.2008 ce va fi stipulată expres în contract; restituirea tuturor sumelor încasate în baza clauzelor contractuale nule și abuzive; refacerea graficelor de rambursare având în vedere indicele Libor actualizat periodic și marja fixă de la data încheierii contractului de credit, 21.03.2008; constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserată în contractul de credit și eliminarea acesteia; stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF – leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului; denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurior sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională.
În motivare s-a arătat că la data de 21.03.2008, între reclamanți, în calitate de împrumutați și R. B. SA, în calitate de creditor, pe de altă parte, s-a încheiat Contractul de credit nr. RFI_ pentru suma de 48,887,7 CHF, credit ce urma să fie rambursat în termen de 480 de luni.
Prin contractul inițial, s-a prevăzut o dobândă fixă de 4,9%, însă banca menționează că poate modifica rata dobânzii în funcție de evoluția pieței financiare. Această clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților deoarece prin introducerea în contract a unei clauze care face referire la o dobândă revizuibilă, complet nedefinită, consumatorul este introdus într-o relație comercială în care întinderea obligațiilor sale este la discereția băncii. În plus noțiunile de evoluție a pieței financiare și politica de creditare abăncii folosite în legătură dobânda revizuibilă sunt total nedefinite, lăsând clientul la discreția totală a băncii.
Art. 3.1 lit b și art. 3.3 din Contract pun probleme sub aspectul ecilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar să fie înștiințat.
Plecând de la premisele cerinței de previzibilitate a actelor normative și de la regula de drept civil potrivit căreia actul juridic se impune părților întocmai ca și legea, având forță obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 969 alin. 1 C.pr.civ, se desprinde cocluzia că și actul juridic trebuie caracterizat prin previzibilitate, clauzele contractuale fiind necesar a fi formulate astfel încât consumatorul să poată anticipa producerea consecinței în situația expresă din contract.
Cu privire la aplicarea sancțiunii nulității absoute a clauzelor abuzive, se reține că prin dispozițiile Legii nr. 193/2000 și ale OUG nr. 50/2010, se protejează nu doat un interes personal, individual, ci și un interes public, general obștesc, motiv pentru care se impune restituirea sumelor percepute de bancă în mod nelegal, cererea reclamanților vizând aplicarea sancțiunii nulității absolute, fiind imprescriptibilă.
În ceea ce privește obligația prevăzută la art. 6 pct e) se instituie obligația împrumutaților să nu înstrăineze, să nu dezmembreze și să nu utilizeze imobilele ce fac obiectul garanțiilor menționate la art. 5 pentru garantarea oricăror alte obligați menționate la art. 5 pentru garantare oricăror alte obligații asumate de aceasta față de alte bănci sau instituții de credit, sau alte persoane fizice sau juridice, pe perioada de valabilitate a contracttului; închirierea acestor imobile se poate face numai cu acceptul scris prealabil al Băncii.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr.193/2000; OG nr. 21/1992, OUG 99/2006, OUG 50/2010, Legea 288/2010, Legea 363/2007, art. 15 din Constituția României, art. 194 și urm. N.C.pr civ; art. 480, 992 vechiul Cod civil, Directiva nr. 93/13/CEE art. 376 din TFUE.
Pârâta R. B. SA a formulat la data de 20.03.2015 întâmpinare, prin care a invocate excepția nulității acțiunii ca urmare a neplății taxei de timbru; excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția lipsei de interes, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că deși noțiunea de consumator implică în mod necesar ideea de protecție socială statală, această regulă nu trebuie să deformeze contractul încheiat de consumator cu un comerciant, sub aspectul cauzei sau al obictului contractului, ori să ducă la o protecție economică a acestuia.
Restituirea în echivalent lei (la cursul de schimb de la data tragerii) a creditului acordat, tras și încasat în lei nu echivalează cu restituirea creditului. Banca are pierderi majore dacă se procedează la o astfel de îndeplinire parțială a obligației provenită din diferența de curs valutar, raportată atât la sumă cât și la principal. Totodată, costul creditului în lei (dobândă, comisioane) este mai mare decât costul creditului în CHF.
Instanța urmează să observe că stipulațiile contractuale reclamate ca fiind abuzive privesc obiectul contractului de credit, astfel încât evaluarea naturii abuzive a acestor clauze nu există în măsura în care stipulațiile contractuale sunt exprtimate în mod clar și inteligibil.
Banca nu a fost de rea – credință nici la data încheierii contractului, nici ulterior. Evoluția cursului de schimb în genere nu este determinată/influențată de bancă. Cursul de schimb RON-CHF este dincolo de controlul băncii. Banca nu influențează cursul de schimb CHF/RON, CHF/Euro, CHF/USD, astfel că este exclusă orice intervenție a băncii atât la data încheierii contractului, cât și pe parcursul executării acesteia care să fi determinat o creștere a sumei pe care trebuie să o angajeze reclamanții pentru a-și respecta obligația de restituire.
În speță, nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute la art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, în condițiile în care clauzele contractuale au fost negociate de părți și nu au creat un dezechilibru semnificativ între drepturilre și obligațiile părților.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 și urm. C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța constată următoarele:
Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Competența materială presupune o delimitare între instanțele de grad diferit, iar normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în codul de procedură civilă și în alte acte normative speciale.
Competența materială funcțională este aceea care determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanțelor judecătorești, în timp ce competența materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanțe judecătorești.
Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art.129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art.130 alin. 2 C.proc.civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.
Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Textul legal antemenționat consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanță, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicție pentru judecata în primă instanță. Deci, ori de câte ori legea nu prevede competența altei instanțe, tribunalului îi revine competența de a soluționa pricina în primă instanță.
În speță, reclamanții au sesizat instanța de judecată cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care se constată incidența art.99 C.proc.civ., potrivit căruia: (1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.”
Capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al art. 3.1 din Contractul de credit nr, RFI_/21.03.2008 ″pentru creditul acordat, împrumutatul datorează Bănci o dobâbdă curentă revizuibilă începând cu cel de-al doileaan de creditare. Dobânda se acumulează zilnic până la data rambursării integrale a sumelor datorate în baza prezentului contract de credit...″ este neevaluabil în bani, întrucât ceea ce contestă reclamanții este caracterul revizuibil al dobânzii începând cu cel de-al doilea an de creditare și modul de alcăltuire al acesteia „Dobânda se acumulează zilnic până la data rambursării integrale a sumelor datorate în baza prezentului contract de credit”.
Același caracter îl are și art. 3.3 din Contract unde se prevede că ″începând cu cel de-al doilea an de creditare, rata dobânzii devine revizuibiă″. Instanța reține că clauzele menționate, care permit modificarea unilaterală a ratei dobânzii nu au o componentă pecuniară, neputându-se considera că dobândesc un conținut economic pentru simplul motiv că au fost inserate într-un contract de credit, care în sine are, desigur, natură patrimonială.
Totodată, aceste clauze contractuale nu sunt evaluabile prin ele însele, ci tot prin raportare la valoarea totală a contractului, având în vedere că acestea nu cuprind o valoare pecuniară în sine, ci doar prevăd reguli aplicabile, fără însă a putea fi evaluate în bani, cel puțin anterior aplicării lor.
În mod cert, clauza prevăzută în art. 6 pct e) din Contractul de credit nr.RFI_/21.03.2008 are un caracter neevaluabil în bani. Clauza prevăzută la art. 6 pct e) din Contract instituie obligația împrumutaților să nu înstrăineze, să nu dezmembreze și să nu utilizeze imobilele ce fac obiectul garanțiilor menționate la art. 5 pentru garantarea oricăror alte obligați menționate la art. 5 pentru garantare oricăror alte obligații asumate de aceasta față de alte bănci sau instituții de credit, sau alte persoane fizice sau juridice, pe perioada de valabilitate a contracttului; închirierea acestor imobile se poate face numai cu acceptul scris prealabil al Băncii.
Această obligația de a nu face, și anume de a nu înstrăina, dezmbembra și nu utiliza imobililele ce fac obiectul garanțiilor menționate la art. 5 pentru garantarea oricăror alte obligați menționate la art. 5 pentru garantare oricăror alte obligații asumate de aceasta față de alte bănci sau instituții de credit, sau alte persoane fizice sau juridice, pe perioada de valabilitate a contracttului, respectiv de a face și anume de a închiria aceste imobile numai cu acceptul scris prealabil al Băncii nu pot fi evaluate în bani, întrucât se referă la o conduită a reclamanților.
În continuare, instanța reține că, în urma constatării caracterului abuziv al prevederilor contractului de credit, reclamanții solicită prin capetele accesorii: anularea clauzelor și repunerea părților în situația anterioară, prin înlăturarea prevederilor despre care se susține că sunt abuzive, precum și restituirea sumelor achitate în baza presupuselor clauze abuzive.
Pe cale de consecință, analiza competentei materiale trebuie efectuată prin raportare la capătul principal al cererii de chemare în judecată, prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al prevederilor contractuale care permit bănciimodificarea unilaterală a ratei dobânzii fără a fi indicate criteriile avute în vedere și fără a acorda posibilitatea negocierii acestei noi dobânzi, stabilirea în sarcina împrumutatului a obligației de a-și asuma riscul politic, de forță majoră, posibilitatea băncii de a modifica unilateral data scadenței, clauze care în esență nu sunt evaluabile din punct de vedere pecuniar.
În ceea ce privește capetele de cerere prin care se solicită anularea clauzelor și repunerea părților în situația anterioară, prin înlăturarea prevederilor despre care se susține că sunt abuzive, precum și restituirea sumelor achitate în baza presupuselor clauze abuzive, instanța reține că, acestea sunt capete accesorii constatării caracterului abuziv, astfel încât vor urma soarta capetelor principale de cerere.
Conform art.99 alin. 2 C.p.c., când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe un titlu comun, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Reclamanții au sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze diferite din același contract respectiv Contractul de credit nr.RFI_.
Conform art. 95 Cod procedură civilă, tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art.94 pct.1 lit.a-k. Cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unei clauze neevaluabile în bani nu se încadrează în prevederile art.94 pct.1 lit. a-k și, prin urmare, nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului.
Obiectele cererilor principale formulate în cauză atrag competența materială a unor instanțe diferite, asa cum s-a retinut mai sus.
Prin urmare, instanța constată că cererea formulată de reclamant se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 99 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unele sunt de competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria. Prin art. 94 C.proc.civ. nu se prevede competența judecătoriei pentru soluționarea tuturor capetelor de cerere, sens în care competența revine tribunalului, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., ca instanță de grad mai înalt.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 95 pct. 1 C.proc.civ., cu referire la art.99 alin.2, art.129 alin.2 pct. 2 și art.130 alin.2, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art.132 alin.1 și 3 C.proc.civ., instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului București, caruia i se va inainta dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a instanței.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamant L. A. D. A. LA C.A. C. M. VICENTIU cu sediul în sector 5, București, CALEA RAHOVEI - ELECTROMAGNETICA BUSINESS PARK, nr. 266 - 268, .. 2, . L. I. O. D. A. LA C.A. C. M. VICENTIU cu sediul în sector 5, București, CALEA RAHOVEI - ELECTROMAGNETICA BUSINESS PARK, nr. 266 - 268, .. 2, . pe pârât R. B. S.A cu sediul în sector 1, București, CALEA FLOREASCA - CLAD.SKY TOWER, nr. 246 C în favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Pentru Grefier aflat în C.O
semnează Grefier – Șef
RedRL/tehnRL/MU/04.08.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
|---|
