Actiune in regres. Sentința nr. 5921/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5921/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 5921/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5921/2015

Ședința publică de la 02.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-C. H.

GREFIER: E. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. A. T. ASIGURARI S.A. în contradictoriu cu pârâta E. R. asigurare REASIGURARE S.A. și intervenientul P. N. V., având ca obiect acțiune in regres.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, prin reprezentant convențional, lipsind pârâta și intervenientul forțat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța acordă cuvântul asupra competenței instanței.

Reprezentantul convențional al reclamantei apreciază că instanța este competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea.

Procedând potrivit art. 131 alin. (1) C.proc.civ.. la verificarea competenței, instanța apreciază că, în raport de dispozițiile art. 94 pct.1 lit. j), art. 98, art. 107 și art. 130 alin. (3) C.proc.civ., este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.

Instanța constată că, prin întâmpinarea depusă, intervenientul forțat a invocat excepția lipsei calității sale procesuale atât active cât și pasive și acordă cuvântul asupra excepțiilor invocate.

Reprezentantul convențional al reclamantei solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale active a intervenientului forțat.

Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a intervenientului forțat, reprezentantul convențional al reclamantei solicită admiterea excepției și arată că este vorba despre un eveniment generat de un incendiu în urma căruia autovehiculul asigurat CASCO a ars, astfel că nu se poate vorbi despre o persoană vinovată de producerea evenimentului.

La interpelarea instanței, reprezentantul convențional al reclamantei arată că dintr-o eroare materială a solicitat citarea numitului P. N. V. în calitate de intervenient forțat. În continuare, reiterează solicitarea de admitere a excepției lipsei calității procesuale a intervenientului forțat, precizând că înțelege să se judece numai cu pârâta E., în calitate de asigurător.

Instanța respinge excepțiile invocate, numitul P. N. V. fiind citat în cauză în calitate de intervenient forțat în temeiul art. 54 din Legea 136/1995, astfel cum a solicitat reclamanta prin cererea de chemare în judecată. Având în vedere că nici inițial, în calitatea sa de intervenient forțat, de la acesta nu se pretindea nicio sumă, acesta nu avea calitate pasivă, fiind citat obligatoriu conform dispozițiilor legale.

Instanța ia act de precizările reclamantei formulate prin reprezentant convențional, în sensul că se judecă doar cu pârâta E., numitul P. N. V. fiind indicat în cererea de chemare în judecată dintr-o eroare și dispune scoaterea acestuia din citativ.

Reprezentantul convențional al reclamantei depune dovada achitării debitului de către pârâtă și dovada achitării onorariului de avocat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra propunerii de probe.

Reclamanta, prin reprezentant convențional, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

În temeiul art. 255 coroborat cu art. 258 C.proc.civ. instanța încuviințează pentru reclamantă și pentru pârâtă proba cu înscrisuri, ca fiind legală, utilă și concludentă pentru soluționarea cauzei.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.

Reclamanta, prin reprezentant convențional, solicită admiterea cererii așa cum a fost precizată, obligarea pârâtei la achitarea penalităților de întârziere aferente debitului principal, calculate de la scadență și până la achitarea debitului și la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.

Socotind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept, în conformitate cu art. 394 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, la data de 19.12.2014 sub numărul de dosar_ reclamanta S.C. A. - Ț. ASIGURĂRI S.A a chemat în judecată pe pârâta E. R. ASIGURARE REASIGURARE SA. solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 72.652,96 lei din care 71.298,29 lei reprezentând indemnizația de asigurare plătită asiguratului CASCO pentru autovehiculul_ și 1.354,67 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței până la data introducerii cererii. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data introducerii acțiunii până la data pronunțării hotărârii judecătorești, la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, de la data pronunțării până la data achitării efective a debitului și la plata cheltuielilor de judecată, respectiv taxă de timbru și onorariu de avocat. Reclamanta a solicitat citarea obligatorie a numitului P. N. V., în calitate de intervenient forțat.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în urma accidentului de circulație produs la data de 19.08.2014 din culpa conducătorului autoturismului cu nr._, numitul P. N. V., a fost avariată semiremorca cu nr._ asigurată CASCO cu polița nr. CPJ_, în baza căreia reclamanta a plătit despăgubirea cuvenită în cuantum de 71.298,29 lei, indicând dosarul de daună ce a fost deschis sub nr. CK077969/4659.

S-a menționat că circumstanțele producerii accidentului au fost consemnate în formularul de constatare amiabilă de accident.

Reclamanta a mai arătat că, întrucât deținătorul auto cu nr._ avea poliță RCA încheiată cu pârâta, având nr._, pârâta răspunde pentru pagubele provocate de asigurații săi în temeiul art. 49 din Legea 136/1995, motiv pentru care, în temeiul art. 2210 C.Civ. și Ordinului CSA nr. 14/2011, după plata indemnizației asiguratorului său CASCO, s-a subrogat în drepturile acestuia și a solicitat pârâtei, asigurător de răspundere civilă, suma de 71.298,29 lei, însă aceasta nu a achitat-o până la introducerea cererii de chemare în judecată.

Reclamanta a precizat că potrivit prevederilor art.64 alin.2 din Ordinul CSA nr.14/2011 pârâta avea obligația să achite suma datorată în termen de 15 zile, aprciind astfel că în temeiul art.64 alin.4 din același act normativ, pârâta datorează și 0,1% penalități de întârziere, calculate de la data scadenței 30.11.2014 până la data de 19.12.2014, în cuantum de 1354,67 lei precum și în continuare până la achitarea integrală a debitului.

În drept au fost invocate dispozițiile art.2210 C.civ., art.49, art.54 din Legea nr.136/1995, art.64 alin.2 din Ordinul CSA nr.14/2011 și art.194 C.proc.civ.

În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și expertiza tehică auto.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2630,79 lei (f.42).

Prin întâmpinarea depusă la 27.01.2015 pârâta a arătat că suma de 71.298,29 lei a fost achitată către reclamantă și a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect. În dovedire, pârâta a anexat ordinul de plată a despăgubirii.

Prin întâmpinarea depusă la 06.02.2015 intervenientul a invocat atât excepția lipsei calității procesuale active, cât și pasive proprii. În susținerea excepției lipsei calității procesuale active intervenientul a arătat că nu a fost produs un accident de circulație din culpa sa și nu a fost semnat vreun formular de constatare amiabilă de accident. În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, intervenientul a arătat că accidentul a constat într-un incendiu izbucnit la locul de staționare al ansamblului autotractor-semiremorcă, aflat într-o zonă închisă circulației publice. Mai mult, s-a arătat că din investigațiile Inspectoratului pentru Situații de Urgență cu privire la sursa incendiului, conform procesului-verbal de intrvenție 127/19.06.2014 pct.5 rezultă că incendiul s-a produs de la un scurt circuit, care nu incumbă culpa conducătorului auto.

În drept au fost invocate dispozițiile art.205 C.proc.civ. și art.58 din Legea 136/1995.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.

În temeiul art. 201 alin.2 C.proc.civ. reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare. În ceea ce privește capătul principal al cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că pârâta a achitat suma de 71.298,29 lei la 06.01.2015, astfel încât capătul principal de cerere a rămas fără obiect. Referitor la capătul accesoriu, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată de la data scadenței 30.11.2014 și până la 06.01.2015, data achitării debitului. De asemenea, a solicitat respingerea solicitării pârâtei de exonerare de la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că pârâta se află în culpă procesuală, având calitate de parte căzută în pretenții, astfel că trebuie să suporte plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată de la 02.04.2015 instanța a respins excepțiile invocate de intervenientul forțat și a luat act de precizarea reclamantei, în sensul că înțelege să se judece doar în contradictoriu cu pârâta E., numitul P. N. V. fiind indicat în cererea introductivă dintr-o eroare.

Prin concluziile scrise depuse la termenul de judecată de la 02.04.2015 reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere în cuantum de 1.354,67 lei calculate la debitul principal pentru perioada 30.11._14, precum și în continuare până la achitarea integrală a debitului, respectiv 06.01.2015. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 2630,79 lei și onorariu avocațial de_,60 lei.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, astfel cum rezultă din procesul-verbal de intervenție nr. 127/19.06.2014 depus la fila 9 din dosar, la data de 19.06.2014, Inspectoratul pentru situații de urgență – Detașamentul 2 Pompieri Timișoara a intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la capul de tractor cu nr. de înmatriculare_ și la semiremorca cu nr. de înmatriculare_ . S-a constatat că era incendiat în totalitate capul de tractor, iar semiremorca era afectată de incendiu frontal, în zona plafonului și în partea lateral stânga. La rubrica destinată consemnării consecințelor evenimentului s-a menționat că au ars elementele capului de tractor cu nr._ în proporție de 99%, semiremorca cu nr._ în proporție de 60% și agregatul frigorific s-a deteriorat în totalitate. În ceea ce privește cauza evenimentului, s-a menționat că aceasta a constat într-un scurtcircuit electric din cauza unui cablu electric defect.

Din cuprinsul poliței de asigurare facultative de avarii și furt a autovehiculelor - Casco nr. CPJ_ (f. 19-20), în vigoare la data producerii accidentului rutier, rezultă că FM R. SRL și-a asigurat semiremorca cu nr. de înmatriculare_, ale cărei date de identificare corespund cu cele din certificatul de înmatriculare al vehiculului (fila 23), pentru avarii și furt Casco la societatea reclamantă, motiv pentru care aceasta din urmă a achitat indemnizația de asigurare în cuantum de 71.298,29 lei în vederea repunerii în circulație a vehiculului, fapt ce reiese din devize, cererea de despăgubire, factura și extrasul de cont depuse la dosarul cauzei (f. 5-34).

Instanța reține că între pârâtă și proprietarul capului de tractor cu nr. de înmatriculare_ există raporturi juridice izvorâte din contractul de asigurare de răspundere civilă obligatorie, astfel cum rezultă din polița RCA ./16/H16/DV nr._ depusă la fila 24, polița de asigurare fiind valabilă la momentul producerii incendiului.

Ca urmare a achitării despăgubirilor menționate, în temeiul art. 2210 C.civ., reclamanta se subrogă în drepturile asiguratului său, respectiv FM R. SRL, pentru recuperarea sumei de 71.298,29 lei de la asigurătorul pentru răspundere civilă delictuală al autovehiculului răspunzător de producerea incendiului (cauza incendiului fiind un scurtcircuit electric din cauza unui cablu electric defect al capului de tractor).

Având în vedere achitarea debitului principal, în cuantum de 71.298,29 lei, de către pârâtă, la data de 06.01.2015 (astfel cum rezultă din ordinul de plată depus de pârâtă la filele 49-56 și din confirmarea reclamantei cu privire la încasarea debitului principal), deci ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, instanța urmează să constate că acest capăt de cerere a rămas fără obiect, motiv pentru care îl va respinge ca atare.

În ceea ce privește capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere, instanța reține faptul că penalitățile de întârziere au fost solicitate conform art. 64 din Ordinul CSA nr. 14/2011, care prevede că dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. 2 și 3 sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plată asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

Termenul la care se face referire în textul legal menționat este cel prevăzut de alin. 2 și alin. 3 al art. 64, respectiv de cel mult 15 zile de la data avizării scrise în cazul în care nu există obiecții asupra sumelor solicitate sau cel mult 30 de zile de la data soluționării obiecțiilor, în cazul în care astfel de obiecții există, în care asigurătorul este obligat să plătească suma ce reprezintă despăgubirea pentru paguba produsă.

Reclamanta a transmis cererea de avizare către pârâtă la data de 30.10.2014 (f. 5), iar întrucât aceasta nu a făcut dovada că a formulat obiecțiuni, conform articolului mai sus menționat, datoria a devenit scadentă la expirarea termenului de 15 zile de la data avizării, în baza art. 64 alin. 3 din Ordinul nr. 14/2011 al C.S.A.

Având în vedere că pârâta și-a îndeplinit cu întârziere obligația de plată a despăgubirilor, respectiv la 06.01.2015, instanța apreciază că cererea de obligare a sa la plata penalităților de întârziere este întemeiată, urmând a fi admisă, iar pârâta va fi obligată să plătească reclamantei penalități în cuantum de 1354,67 lei aferente debitului principal de 71.298,29 lei calculate pentru perioada 30.11.2014 – 19.12.2014, precum și penalități în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului principal calculate în continuare până la data achitării integrale a debitului (06.01.2015), astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

D. consecință, instanța va respinge cererea referitoare la plata debitului principal ca rămasă fără obiect și va obliga pârâta să plătească reclamantei penalitățile de întârziere aferente debitului principal calculate până la data achitării acestuia.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect cheltuielile de judecată, instanța reține că, față de recunoașterea pretențiilor reclamantei de către societatea pârâtă, prin faptul achitării debitului principal în cursul judecății, aceasta din urmă este în culpă procesuală, având calitatea de parte care pierde procesul în sensul art. 453 alin. 1 NCPC și urmând deci a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

In ceea ce privește onorariul apărătorului reclamantei, instanța apreciază ca nu se impune aplicarea în speță a art. 451 alin. 2 NCPC, întrucât onorariul apărătorului reclamantei, in cuantum 10.806,60 lei, nu este nejustificat de mare in raport de munca depusă si complexitatea cauzei. Fundamentul răspunderii părții care pierde procesul în privința cheltuielilor de judecată efectuate de cealaltă parte este culpa procesuală. În același timp, cheltuielile de judecată trebuie să fie reale, necesare și rezonabile, în privința onorariului de avocat aceste caractere apreciindu-se în raport de munca prestată de avocat, de complexitatea cauzei, de valoarea pricinii, reputația avocatului și de orice alte criterii care să asigure un echilibru între drepturile și obligațiile părților din proces.

De asemenea, instanța reține că dispozițiile art. 451 alin. 2 NCPC – care dau dreptul instanței să reducă cheltuielile de judecată în sensul micșorării cuantumului la care urmează a fi obligată partea care cade în pretenții – au caracter de excepție față de regula suportării în totalitate a cheltuielilor de partea ce a pierdut procesul (regulă ce rezultă din dispozițiile art. 451 alin. 1 și art. 453 alin. 1).

Instanța mai constată că legiuitorul a acordat posibilitatea diminuării cheltuielilor de judecată în sensul art. 451 alin. 2 NCPC în scopul de a sancționa chiar partea ce câștigă procesul în acele situații în care onorariul convenit cu avocatul este disproporționat față de miza litigiului.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. 2 NCPC este necesar ca suma solicitată de parte cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat să fie excesivă în raport de obiectul litigiului și munca prestată de avocat. În celelalte situații, fiind în culpă procesuală, partea care cade în pretenții este obligată să suporte integral cheltuielile de judecată pe care partea adversă a dovedit că le-a efectuat. În caz contrar, deși culpa nu-i aparține, partea care câștigă procesul ar suferi un prejudiciu, fără a exista o justificare obiectivă, din moment ce respectivele cheltuieli nu ar fi fost făcute dacă partea în culpă și-ar fi executat voluntar obligația.

În cauză, se constată că reclamanta a solicitat, cu titlu de cheltuieli de judecată, un onorariu de avocat în sumă de 10.806,60 lei, ce a fost achitat conform înscrisurilor depuse la dosar. Instanța reține că, în speță, chiar dacă litigiul a fost soluționat la primul termen de judecată, iar debitul principal a fost achitat până la acest moment procesual, nu se impune reducerea cheltuielilor de judecată în temeiul art. 451 alin. 2 NCPC, valoarea onorariului avocațial neputând fi considerată disproporționată prin raportare la munca depusă de avocat (având în vedere și actele premergătoare sesizării instanței) și valoarea pretențiilor deduse judecății.

Instanța are în vedere că suma reprezentând onorariul avocațial este reală, fiind achitată de către reclamantă; necesară, acest caracter decurgând din asigurarea asistenței juridice în proces, partea neputând, în mod obiectiv, să prevadă că adversarul își va îndeplini obligația înainte de primul termen de judecată; rezonabilă, față de valoarea pretențiilor deduse judecății, complexitatea cauzei și asistența acordată de avocat.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 453 NCPC, instanța va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 13.437,39 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 2630,79 lei reprezentând taxa judiciară de timbru plătită pentru soluționarea cererii de chemare în judecată, iar 10.806,60 lei reprezentând onorariul avocațial achitat de reclamantă pentru a beneficia de asistență juridică în cauză, reținând că pârâta este în culpă procesuală deoarece a plătit debitul principal după sesizarea instanței cu soluționarea cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. T. ASIGURARI S.A. cu sediul ales la SCA C. & C., în București, .. 80-84, parter, sector 1, în contradictoriu cu pârâta E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. cu sediul în Voluntari, ..10, Global City Business Park, Clădirea O23, ..

Respinge capătul de cerere referitor la plata debitului principal, ca rămas fără obiect.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1354,67 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate pentru perioada 30.11.2014 – 19.12.2014, precum și penalități în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului principal de 71.298,29 lei calculate în continuare până la data achitării integrale a debitului (06.01.2015).

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 13.437,39 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.04.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

I.-C. HlihorElena S.

Red.ICH/Tehnored.ICH, ES/31.08.2015

Printat – 2 exemplare

Comunicări - 3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 5921/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI