Actiune in regres. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 10989/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă Nr._/2015

Ședința publică de la 05 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – L. R.

GREFIER – M. U.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C. A. T. ASIGURARI S.A. - SEDIUL ALES LA S.C.A. C. & C. și pe pârât E. R. asigurare REASIGURARE S.A., intervenient D. T. E., având ca obiect actiune in regres.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 29.05.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data de 05.06.2015 cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.12.2014 sub nr._, reclamanta . SA a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta E. România Asigurare Reasigurare SA și intervenientul forțat D. T. E., să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1682,61 lei reprezentând indemnizația de asigurare plătită de reclamantă asiguratului Casco pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ și a sumei de 31,97 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la scadență până la data introducerii acțiunii, penalități de 0,1% pe zi de întârziere, calculate în continuare până la data achitării efective a debitului.

În motivare s-a arătat că la data de 09.07.2014, dl. D. T. E., conducând autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, a produs din culpa sa un accident de circulație, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în formularul de constatare amiabilă de accident. În urma accidentului de circulație, a fost avariat auto marca Ford cu nr. de înmatriculare_ asigurat Casco, la societatea reclamantă, cu polița nr._, în baza căreia s-a plătit despăgubirea cuvenită în cuantum de 1682,61 lei conform extrasului de cont anexat cererii de chemare în judecată.

Întrucât deținătorul autovehiculului înmatriculat cu nr._ avea încheiată la pârâta, asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente de autovehicule, în temeiul art. 49 din L 136/1995, aceasta răspunde pentru pagubele provocate de asigurații săi. De asemenea, potrivit prevederilor art. 64 alin. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011, pârâta avea obligația să achite suma datorată, în termen de 15 zile, motiv pentru care, în temeiul art. 64 alin. 4 din aceeași normă, datorează și 0,1% penalități de întârziere calculate de la data scadenței, 30.11.2014 până la data achitării efective.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 2210 din Codul civil, art. 49, art. 54 din Legea nr. 136/1995, art. 64 alin. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și art. 194 din NCPC.

Pârâta a formulat la data de 27.02.2015, precizare, prin care a adus la cunoștința instanței faptul că a procedat la achitarea despăgubirilor aferente dosarului de daună ce face obiectul prezentului litigiu.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Așa cum rezultă din formularul de constatare amiabilă de accident de la fila 10, la data de 09.07.2014 a avut loc un accident de circulație, produs din culpa exclusivă a conducătorului autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, D. T. E., în urma căruia a rezultat avarierea autoturismului marca Ford cu nr. de înmatriculare_ .

Autoturismul avariat, marca Ford cu nr. de înmatriculare_ era asigurat CASCO la reclamanta . SA, conform poliței nr._. În baza contractului de asigurare, s-a format dosarul de daună nr. CK139564/4674, reclamanta achitând asiguratului păgubit, despăgubirea în cuantum de 1682,61 lei, conform extrasului de cont anexat cererii de chemare în judecată.

Instanța reține raporturile juridice existente între pârâta E. România Asigurare Reasigurare SA și conducătorul autoturismului cu numărul de înmatriculare_, intervenientul forțat D. T. E., persoana vinovată de producerea accidentului, conform poliței RCA nr._, emisă de către asigurător și valabilă la data producerii accidentului.

Din înscrisul de la fila 65 rezultă că pârâta a achitat la data de 06.01.2015 reclamantei suma de 1682,61 lei reprezentând debit principal. Față de acest aspect, având în vedere că una dintre condițiile primordiale ale cererii de chemare în judecată o constituie obiectul acesteia și constatând că această condiție nu mai este îndeplinită, ca urmare a faptului că pârâta a achitat reclamantei suma de 1682,61 lei, instanța urmează a constata că primul capăt de cerere ca rămas fără obiect.

În ceea ce privește solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legislația secundară în materie, respectiv Ordinul emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, neexistând niciun motiv întemeiat pentru care pârâta să ramburseze cu întârziere reclamantei despăgubirea achitată în temeiul asigurării facultative Casco.

În conformitate cu dispozițiile art. 64 alin. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011, pârâta avea obligația să achite suma datorată, în termen de 15 zile, motiv pentru care, în temeiul art. 64 alin. 4 din aceeași normă, datorează și penalități de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data scadenței 30.11.2014 și până la data achitării integrale.

Față de cele arătate, instanța urmează să dispună obligarea pârâtei să plătească reclamantei penalități de întârziere de 31,97 lei calculate la suma de 1682,61 lei pentru perioada 30.11.2014 – 19.12.2014 precum și la penalități de întârziere de 0,1% pe zi calculate la suma de 1682,61 lei de la data introducerii acțiunii și până la data achitării integrale, 06.01.2015.

Având în vedere soluția pronunțată, în temeiul art. 453 C.pr civ instanța va obliga pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare City Insurance SA și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 441,22 lei, constând în taxă de timbru (125,02 lei) și onorariu de avocat (315,20 lei).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea precizată privind pe reclamant S.C. A. T. ASIGURARI S.A. - SEDIUL ALES LA S.C.A. C. & C. sector 1, București, .. 80 - 84, . pârât E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A., com., VOLUNTARI, . CITY BUSINES PARK, nr. 10, . D. T. E. .. 101.

Constată că primul capăt de cerere a rămas fără obiect.

Obligă pârâta . Reasigurare SA, să plătească reclamantei penalități de întârziere de 31,97 lei calculate la suma de 1682,61 lei pentru perioada 30.11.2014 – 19.12.2014 precum și la penalități de întârziere de 0,1% pe zi calculate la suma de 1682,61 lei de la data introducerii acțiunii și până la data achitării integrale, 06.01.2015.

Obligă pârâta . Reasigurare SA, să plătească reclamantei suma de 441,22 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 05 iunie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Pentru Grefier aflat în C.O

semnează Grefier - Șef

RedRL/tehnRL/MU/03.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI