Actiune in regres. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 08/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 15322/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr._
Ședința publică de la 08 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
GREFIER A. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A. - SEDIUL ALES LA S.C.A. C. & C. și pe pârât S. DE A. - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A., intervenient G. N. S., având ca obiect actiune in regres
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns reclamanta prin aparator lipsa fiind parata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier dupa care
Nefiind cereri de formulat si exceptii de invocat, instanta acorda cuvantul asupra propunerii de probe.
Reclamanta prin aparator solicita incuviintarea probei cu inscrisuri.
Instanta, apreciind proba cu inscrisuri ca fiind utila pertinenta si concludenta pentru justa solutionare a cauzei in temeiul art 255-258 C. incuviinteaza pentru reclamanta proba cu inscrisuri.
Nefiind cereri de formulta si probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fondul cauzei.
Reclamanta prin aparator solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata si precizata, cu cheltuieli de judecata .
Instanta retine cauza spre solutionare
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.03.2015 sub nr._ reclamanta S.C. A.-Ț. Asigurări S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A.-Reasigurare City Insurance S.A., în contradictoriu cu intervenientul forțat G. N. S., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de_ lei, reprezentând despăgubiri civile, a sumei 90,4 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente calculate de la data de 19.03.2015 și până la data de 27.03.2015 și a sumei reprezentând penalități de întârziere aferente calculate în continuare până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 13.10.2014 asiguratul său a suferit un accident de circulație ca urmare a culpei numitei G. N. S., autoturismul condus de aceasta având încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la pârâtă, astfel încât a achitat despăgubirea în sumă de_ lei asiguratului său. Arată reclamanta că a înaintat dosarul de daună către societatea pârâtă la data de 16.02.2015.
A învederat reclamanta că în baza art. 64 din Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, pârâta datorează și suma reprezentând penalități de întârziere aferente de 0,1% pe zi de la data de 19.03.2015 și până la data achitării integrale a debitului.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 2210 din noul cod civil și ale Ordinului nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
În susținerea cererii legal timbrate s-au depus la dosar înscrisuri în fotocopie (filele 6-47).
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Sub aspectul probatoriului, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Astfel cum rezultă din constatarea amiabilă de accident întocmită de cei doi conducători auto (fila 11), la data de 13.10.2014 numita G. N. S. produs din culpa sa un accident în urma căruia a fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ asigurat la societatea reclamantă conform poliței de asigurare nr._/24.01.2014 (fila 17), valabilă la data producerii accidentului.
În urma accidentului asiguratul a efectuat reparațiile la autoturismul avariat la S.C. Procar Timișoara S.R.L., care a emis facturi fiscale în valoare de_ lei, sumă care a fost achitată de către reclamantă.
Întrucât prin constatarea amiabilă de accident s-a stabilit culpa în producerea accidentului în sarcina numitei G. N. S., al cărei autoturism avea încheiată asigurare de răspundere civilă obligatorie auto la societatea pârâtă (fila 20), reclamanta a înțeles să recupereze prejudiciul în baza art. 2210 din noul Cod civil de la această societate, motiv pentru care la data de 16.02.2015 a înaintat pârâtei dosarul de daună.
Din probele administrate în cauză, rezultă că pârâta a achitat suma solicitată drept debit principal, respectiv_ lei, la data de 25.06.2015.
În ceea ce privește perioada pentru care reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata penalităților, se constată că aceasta a solicitat calcularea penalităților de la data expirării celor 30 de zile de la data depunerii ultimului document, respectiv 19.03.2015 și până la data achitării debitului și anume 25.06.2015.
Față de aceste considerente instanța apreciază că pârâta datorează în temeiul art. 64 din Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, suma reprezentând reactualizarea despăgubirii cu 0,1% pentru fiecare zi de întârziere pentru perioada menționată.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 2210 din noul Cod civil și al art. 64 din Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, reținând că pârâta a achitat debitul principal, instanța va admite în parte cererea, va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei suma reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal achitat de_ lei, de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data de 19.03.2015 și până la data de 25.06.2015 și va respinge capătul de cerere având ca obiect debitul principal ca fiind rămas fără obiect.
În temeiul art. 453 alin. 1 și art. 451 alin. 2 C.pr.civ, față de faptul că pârâta a achitat debitul ulterior punerii în întârziere, care a survenit la împlinirea termenului de 15 zile de la depunerea ultimului document, instanța o va obliga la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1174,52 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de apărător, acesta din urmă fiind redus de către instanță având în vedere natura și complexitatea pricinii, care nu justifică stabilirea unui onorariu de apărător excesiv, date fiind și activitățile specifice apărătorului presupuse de o asemenea cauză și care s-au limitat la formularea cererii, depunerea unor concluzii scrise și formularea unor concluzii orale sumare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulata de reclamant S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A. - SEDIUL ALES LA S.C.A. C. & C. cu sediul in sector 1, București, .. 80-84, . cu pârât S. DE A. - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A cu sediul in sector 1, București, .. 5-7, . G. N. S. cu domiciliul in RECAS, .. 114, J. T..
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal achitat de_ lei de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data de 19.03.2015 și până la data de 25.06.2015.
Respinge capătul de cerere având ca obiect ca obiect debitul principal ca fiind rămas fără obiect.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1174,52 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.09.2015.
P. GREFIER
RED A N /TEH A N /4EX/24.09.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4364/2015. Judecătoria... | Actiune in regres. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
---|