Actiune in regres. Sentința nr. 8843/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8843/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 8843/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8843/2015
Ședința publică de la 13.05.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ș. C. M.
GREFIER: B. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. Allianz-Țiriac Asigurări S.A., pe pârâta S. de A. - Reasigurare City Insurance S.A. și pe intervenientul S. F. C., având ca obiect acțiune în regres.
La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea listei, a răspuns reclamanta, prin avocat, D. M., cu împuternicire avocațială la fila 45 din dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, în temeiul art. 131 C.pr.civ., pune în discuție competența Judecătoriei Sectorului 1 București.
Reclamanta, prin avocat, precizează că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă să soluționeze prezenta cauză.
Instanța constată că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. j și art. 107 C.pr.civ.
Instanța, față de dispozițiile art. 238 C.pr.civ., pune în discuție estimarea duratei cercetării procesului.
Reclamanta, prin avocat, estimează durata cercetării procesului la un termen de judecată.
Instanța, în raport de actele și lucrările din dosar, estimează durata cercetării procesului pentru acest termen.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.
Reclamanta, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care depune dovada achitării onorariului de avocat și concluzii scrise.
Instanța, în temeiul art. 255 și art. 258 C.pr.civ., încuviințează, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri, considerându-le admisibile și de natură să ducă la soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța dispune închiderea cercetării judecătorești, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata sumei de 44.390,43 lei reprezentând indemnizația achitată asiguratului Casco și la plata penalităților de întârziere, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariul de avocat.
Instanța dispune închiderea dezbaterilor și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.01.2015, sub nr._, reclamanta S.C. Allianz-Țiriac Asigurări S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S. de A. - Reasigurare City Insurance S.A. și intervenientul S. F. C., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 44.390,43 lei reprezentând indemnizația de asigurare plătită de societatea sa asiguratului CASCO, respectiv la plata penalităților în cuantum de 577,08 lei reprezentând penalități de întârziere, calculate de la data de scadenței până la data de 23.01.2015, precum și în continuare, până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru și onorariu avocat.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 12.06.2014, intervenientul S. F. C., conducând autovehicul cu număr de înmatriculare_, a produs din culpa sa un accident de circulație, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în formularul de constatarea amiabilă de accident. Reclamanta a menționat că în urma accidentului a fost avariat autoturismul marca Skoda cu număr de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea sa cu polița nr._, în baza căreia a achitat despăgubirea cuvenită în cuantum de 44.390,43 lei, conform extrasului de cont anexat (dosar de daună înregistrat sub nr. CK054368/5331).
În continuare, reclamanta a învederat că, în temeiul art. 2210 din Codul civil și Ordinul CSA nr. 14/2011, după plata indemnizației asiguratului CASCO, s-a subrogat în drepturile acestuia și a solicitat pârâtei, asigurător de răspundere civilă, suma de 44.390,43 lei.
Reclamanta a invocat prevederile art. 64 alin. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2001, arătând că pârâta avea obligația să achite suma datorată, în termen de 15 zile, motiv pentru care, în temeiul art. 64 alin. 4 din același normă, datorează penalități în cuantum de 577,08 lei pentru perioada 10.01.2015 – 23.01.2015.
În drept, au fost invocate prevederile art. 2210 C.civ., Legea nr. 136/1995, Ordinul CSA nr. 14/2001.
În susținerea cererii, reclamanta a depus înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată, conform chitanței depuse la dosar (fila 51).
Pârâta și intervenientul forțat nu au depus întâmpinare și nu au solicitat probe în apărare.
Instanța a încuviințat, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Instanța reține că, la data de 12.06.2014, în jurul orei 19:50, pe A1 km 107, autoturismul marca VW Golf cu număr de înmatriculare_, condus de către intervenientul forțat S. F. C., a intrat în coliziune cu autoturismul marca Skoda cu număr de înmatriculare_, motiv pentru care a fost întocmit procesul-verbal . nr._/12.06.2014.
De asemenea, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, conducătorul autoturismului cu număr de înmatriculare_, respectiv intervenientul forțat, pe A1 km 107, pe pasarele METRO către Pitești, a efectuat manevra de depășire peste marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers, intrând în coliziune cu autoturismul marca Skoda cu nr. de înmatriculare_ .
Instanța constată că, la data producerii accidentului, autovehiculul înmatriculat sub nr._, ce aparține ALD AUTOMOBILE S.R.L. (certificat de înmatriculare – fila 22), era asigurat CASCO la societatea reclamantă, conform poliției nr._ (filele 20-21), valabilă pentru perioada 01.01._14.
Urmare a acestui accident, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. CK062952 (filele 5-44), în cadrul căruia a achitat suma totală de 44.390,43 lei reprezentând contravaloare reparații autoturism, potrivit notei de calcul-regres (fila 41), necontestate de către pârâtă.
Potrivit art. 2210 alin. 1 C.civ., în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubelor. Astfel, instanța, reține că, în speță, reclamanta, achitând, în baza poliței auto – CASCO nr._, în interesul persoanei păgubite, contravaloarea reparațiilor efectuate, potrivit extrasului de cont din 07.10.2014 (fila 43), a preluat acțiunea de care acesta beneficia, în baza art. 2210 alin. 1 C.civ.
Din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză rezultă că persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului este intervenientul S. F. C., fiind întrunite în persoana sa condițiile pentru angajarea răspunderii delictuale.
Conform art. 1349 C.civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar în cazul în care încalcă această obligație răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
De asemenea, instanța reține că, potrivit art. 1357 C.civ., cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Astfel, pentru a antrena răspunderea civilă delictuală a unei persoane, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe un prejudiciu, să existe o faptă ilicită, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, să existe vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând altei persoane.
În ceea ce privește vinovăția, potrivit art. 1357 alin. 2 C.pr.civ., autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, accidentul a fost produs din culpa intervenientului forțat, pe fondul nerespectării de către acesta a dispozițiilor OUG nr. 195/2002 cu privire la marcajul longitudinal continuu. De altfel, analizând mențiunile din procesul-verbal, instanța reține că intervenientul forțat și-a recunoscut vinovăția.
Prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv și trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat încă.
Caracterul cert al prejudiciului, ceea ce presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare, rezultă din înscrisurile depuse la dosar. Astfel, prejudiciul constă în avariile aduse autoturismului cu nr._, costurile aducerii autovehiculului la starea tehnică și estetică dinaintea accidentului fiind în cuantum total de 44.390,43 lei. De asemenea, instanța reține că, în cauză, nu au fost administrate probe că prejudiciul produs ar fi fost reparat.
Instanța constată că și cea din urmă cerință a angajării răspunderii civile delictuale, aceea a raportului de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, este îndeplinită în cauză, întrucât, așa cum rezultă din înscrisurile administrate, efectul produs, adică prejudiciul cauzat, a fost provocat de acțiunea cauzatoare, în speță fapta ilicită a conducătorului autoturismului cu număr de înmatriculare_ .
Potrivit art. 49 prima teză din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că autoturismul condus de către intervenientul forțat, cu număr de înmatriculare_, avea încheiată poliță de asigurare de răspundere civilă auto RCA la societatea pârâtă, valabilă pentru perioada 22.05.2014 – 21.11.2014, deci și la data producerii accidentului (poliță ./25/C25/HP nr._ - fila 23).
Pe cale de consecință, având în vedere toate aceste considerente, instanța reține că reclamanta este îndreptățită să solicite pârâtei plata sumei de 44.390,43 lei reprezentând contravaloare despăgubire.
În ceea ce privește plata penalităților, instanța reține că, potrivit art. 64 alin. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011, dacă nu există obiecții asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative. De asemenea, așa cum rezultă din art. 64 alin. 4 din același act normativ, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenul prevăzut la alin. 2 sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
Astfel, având în vedere că societatea pârâta a primit fără obiecțiuni cererea de despăgubire formulată de către societatea reclamantă (adresa nr._/10.12.2014 – fila 5), instanța apreciază că aceasta din urmă este îndreptățită să primească penalități în cuantum de 577,08 lei, calculate pentru perioada 10.01._15, precum și în continuare, până la achitarea efectivă a debitului
Pe cale de consecință, pentru toate aceste considerente, instanța va admite cererea și o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 44.390,43 lei cu titlu de despăgubiri, a sumei de 577,08 lei reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,1% calculate pentru perioada 10.01._15 și a penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere calculate în continuare, până la achitarea integrală și efectivă a debitului.
Potrivit art. 453 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În cauza S. și alții c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Este real faptul că nimeni nu este obligat să se apere singur, însă prin angajarea unui apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părții căzute în pretenții, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de a se valorifica pretențiile alegate.
La aprecierea caracterului rezonabil al cheltuielilor de judecată instanța va ține seama de valoarea pretențiilor, complexitatea cauzei precum și de munca depusă de avocat.
Astfel având în vedere că onorariului de avocat în cuantum 5.575,97 lei (conf. Ordinului de plata de la fila 63), depășește complexitatea cauzei fiind una relativ redusă, iar munca apărătorului a constat în depunere cerere de chemare în judecată standard și reprezentarea reclamantului la singurul termen de judecată, instanța consideră că numai suma de 2000 lei poate fi considerată o cheltuială rezonabilă, având în vedere și valoarea pretenției.
Prin urmare, instanța va admite în parte cererea debitorilor de acordare a cheltuielilor de judecată și va obliga pârâta la plata acestora către reclamantă, fiind cea care a angajat aceste cheltuieli, în cuantum de 3.954,04 lei, din care suma de 1954,04 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și suma de 2.000 lei reprezentând parte onorariu avocat.
De precizat că procedând la aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța nu cenzurează contractul de asistență juridică, ci doar stabilește în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de executare pe care trebuie să le suporte partea căzută în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A.-TIRIAC ASIGURARI S.A., cu sediul în sector 1, București, .. 80-84, . cu pârâta S. DE A.-REASIGURARE CITY INSURANCE S.A., cu sediul în sector 1, București, .. 5-7, . intervenientul forțat S. F. C., cu domiciliul în MIOVENI, .. L2, ., J. ARGEȘ.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 44.390,43 lei cu titlu de despăgubiri, a sumei de 577,08 lei reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,1% calculate pentru perioada 10.01._15 și a penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere calculate în continuare, până la achitarea integrală și efectivă a debitului.
Admite în parte cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și obligă pârâta la plata acestora către reclamantă, în cuantum de 3954,04 lei, din care suma de 1954,04 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și suma de 2.000 lei reprezentând parte onorariu avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.05.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
03 Iunie 2015
RED. Ș.C./TEH.I.B.
5 EX.
← Actiune in regres. Sentința nr. 8841/2015. Judecătoria... | Cereri privind executarea silită. Sentința nr. 8850/2015.... → |
---|